Cum a ajuns românul Georgescu-Roegen să creeze bioeconomia pe pământ american
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Au schimbat mersul lucrurilor fie în istoria României, fie prin alte țări. În unele cazuri, pentru întreaga lume. Dar marea scenă a istoriei nu i-a reținut în galeria cu celebrități. De unii poate că veți auzi prima oară, de alții poate că ați mai auzit, undeva prin istoria specializată a domeniilor și profesiilor în care activați. Sunt oameni care au făcut, la vremea lor, diferența în domeniul în care au profesat. Panorama îi scoate în față, la pachet cu faptele lor care au făcut lucrurile să se miște către un viitor mai modern, în campania „Români care au produs schimbarea”. Mulți dintre ei au lăsat o moștenire politică mult mai complicată decât restul activității lor profesionale. Nu le trecem însă greșelile cu vederea. Vorbim și despre ele.
Din episoadele anterioare:
Povestea lui Grigore Trancu-Iași, modestul economist care a pus munca în drepturi
Politicianul oportunist Mihail Manoilescu, „singurul român care a intrat în centrul dezbaterilor economice mondiale”
30 octombrie 1994. Într-unul dintre paturile spitalului Universității Vanderbilt, din orașul american Nashville, Tennessee, un bătrân de 88 de ani își dă ultima suflare, în urma unor complicații pricinuite de diabet. Cu trăsături ca de copil, dar nu umbrite în totalitate de ridurile senectuții, pacientul este Nicolae Georgescu-Roegen și este unul dintre foștii profesori ai facultății americane de economie, la catedra căreia a predat vreme de 25 de ani, până la retragerea din 1976.
Opt luni mai târziu după moarte, rămășițele îi sunt trimise în România, iar pe 2 iulie 1995 sunt îngropate în Cimitirul Bellu. „Și-a exprimat, înainte de a deceda, dorința de a fi înmormântat în pământul țării sale natale”, anunța o știre publicată în Gazeta de Sud.
Născut în 1906, la Constanța, Nicolae Georgescu-Roegen a fost un economist apreciat pe plan internațional, fiind considerat astăzi un adevărat vizionar, pentru că și-a construit teoriile pe teme ale viitorului.
Românul este considerat părintele bioeconomiei care înseamnă, la bază, conversia resurselor regenerabile în produse sau energie curată. Dacă astăzi, tema se află în centrul dezbaterilor mondiale, când Georgescu-Roegen dezvolta teorii pe temă, prea puțini dintre liderii lumii se gândeau la asta.
De asemenea, susținătorii mișcării „degrowth” îl văd pe economistul român ca fondator al acesteia. Mișcarea se referă la abandonarea scopului de a crește PIB-ul și la reducerea formelor de producție nenecesare, în favoarea concentrării activității economice pe acțiuni care să securizeze nevoile și bunăstarea oamenilor.
Nicolae Georgescu se remarcă încă din anii de școală, fiind încurajat să aplice pentru burse acordate celor proveniți din familii sărace. Tot cu o astfel de bursă ajunge și la Universitatea din București, unde devine un apropiat al profesorului Traian Lalescu, matematician apreciat al vremii, care, îngrijorat că țării îi lipsesc date economice adecvate, își încurajează studentul să urmeze cursuri la Institutul de Statistică de la Sorbona.
De-aici, datorită setei de cunoaștere, lucrurile se leagă în lanț: aude de matematicianul Karl Pearson, merge să studieze alături de el în Londra, pentru ca ulterior să primească o bursă la Harvard, din partea fundației Rockefeller. Ajuns în SUA, în 1934, îl întâlnește pe Joseph Schumpeter, care o să-l sprijine printre americani.
Totuși, deși străinătatea îi aduce formarea și recunoașterea, se pare că Georgescu a visat mereu cu ochii deschiși la țara natală.
Apreciat în Regat, fugar în Republica Socialistă
Podidit așadar de dorul de țară, în 1937 economistul revine în România, unde primește tot soiul de roluri, inclusiv în timpul nefastelor evenimente pricinuite de cel de-al Doilea Război Mondial. Ce îl recomandă? Reputația puternică, clădită pe recunoașterile academice de peste hotare, dar și cunoștințele de engleză și franceză.
Ajunge în conducerea Institutului Central de Statistică și membru în Consiliul Național al Comerțului. Devine responsabil în negocierea acordurilor comerciale cu marile puteri străine. Iar pentru că e un susținător al reformelor funciare, dorindu-și diminuarea discrepanțelor dintre urban și rural, devine și membru al Partidului Național Țărănesc.
Georgescu primește și atribuții diplomatice, în momente-cheie din istoria României. Pe 30 august 1940, de pildă, se află ca statistician în delegația condusă de Manoilescu la arbitrajul de la Viena, acolo unde pierdem bucăți din teritoriu, în favoarea Ungariei. Patru ani mai târziu, economistul e desemnat și Secretarul General al Comisiei de mediere a armistițiului dintre România și țările vest-europene, membre ale Aliaților.
Din cauza acestor roluri, în 1948, când comuniștii sunt deja bine instalați la putere, Georgescu n-are cum să fie văzut cu ochi buni. El realizează că țara la care se întorsese cu drag nu mai e a lui.
„O tradiție se formase că, dacă se ivește o treabă care cere muncă neprecupețită, pune-o în spinarea lui Georgescu-Roegen. Așa se explică cum, fără să aparțin clicii «aristocratice» – care domina în mare parte viața publică și birocratică din România atunci –, am fost însărcinat cu funcția de secretar general al Comisiei de Armistițiu, numai și numai pentru că cerea pricepere și măcinare de viață.
Eu și relativ puțini alții nu am fugit din țară pentru ca să rămân afară – ubi bene ibi patria –, ci ca să mă alătur celor care, fiind idioți ca şi mine, credeau că vor contribui la operația prin care americanii vor forța pe moscoviți să lase în pace România”, mărturisea economistul, în scrisoarea academicianului Iancu.
Plecarea sa din România se produce ca în filme, clandestin, pe timpul nopții, cu frica de moarte împânzind aerul. El și soția sa, Otilia, fug închiși în niște butoaie, pe un vas de marfă, cu destinația Istanbul.
„Avea probleme din cauza originii lui politice, pentru că a fost implicat în negocieri atât la debutul războiului, cât și la finalul lui. A scăpat de comuniști ca prin urechile acului, l-a anunțat cineva în ultimul moment că vin să-l aresteze și așa a reușit să fugă din țară. A avut mare noroc că nu l-au prins, altfel ajungea probabil ca Maniu sau Coposu, o viață în pușcărie, ca pe urmă să fie marginalizat”.
Economistul antisistem: cum a ajuns să pună bazele bioeconomiei
Din Istanbul, Georgescu-Roegen merge direct în SUA, unde e primit cu brațele deschise, oferindu-i-se un post la Universitatea Vanderbilt. Aici își dezvoltă în tihnă teoriile sub pavăza democrației americane, în primii 20 de ani contribuind fundamental la teoria economică tradițională, după cum scrie Eric D. Beinhocker în volumul „The Origin of Wealth: The Radical Remaking of Economics and What It Means for Business and Society”:
Cartea de căpătâi, lovitura de grație a acestui atac, și-o publică la începutul anilor ’70, sfidând economia neoclasică mainstream, prin teza că procesul economic este entropic, nu mecanicist.
Astfel, în „Legea entropiei și procesul economic”, Georgescu-Roegen întinde un fir roșu între procesele economice și legile termodinamicii, în special de cea de-a doua. Pentru român, economia nu e o știință exactă, prinsă între formule matematice, ci una mai degrabă socială, strâns legată de felul în care se desfășoară lumea.
În plin avânt al consumerismului american, Nicholas Georgescu-Roegen ajunge să vorbească astfel despre așa-numita bioeconomie, în care economia se supune acelorași procese cărora este supusă și natura, și nu principiilor mecanicii. Pentru a ajunge la această teorie, trasează o analogie între metabolismul uman și știința economică.
„A tot accentuat nevoia de a lua în considerare utilizarea surselor de energie non-regenerabile și degradarea și risipa lor în analiza procesului de producție. Pentru asta, analiza sa economică formează legătura dintre «metabolismul» din biologie și «entropia» termodinamicii. Preocupat să facă economia mai umană, a lucrat la stabilirea unei noi abordări a disciplinei, «bioeconomia». Izolat în profesia economică, Georgescu-Roegen este văzut din ce în ce mai mult ca un precursor, în special în cercurile ecologiste”.
Astfel, economistul consideră că legea entropiei domină toate transformările materiale, lege văzută drept „cea mai economică dintre legile fizicii”.
Dacă prima lege a termodinamicii este despre conservarea energiei, că aceasta nu poate fi distrusă sau creată, cea de-a doua, cunoscută și sub numele de legea entropiei, explică cum calitatea energiei tinde să se degradeze treptat.
Ce înseamnă asta mai exact? Legea entropiei este un enunț care generalizează ceva foarte simplu – deplasarea căldurii de la corpul mai cald la cel mai rece, fără vreo intervenție exterioară și în mod ireversibil. Altfel spus, energia, fiind utilizată, se răspândește, deci, se „degradează”, devenind energie neutilizabilă.
Entropia este, așadar, dacă vrei, o unitate de măsură pentru dezordine, pentru lipsa de stabilitate a unui sistem. Dacă vorbim de entropie mare, atunci vorbim de o stare haotică și dezordonată. Ideal este să existe entropie joasă, adică o stare de ordine și echilibru.
„Economia (la Georgescu-Roegen – n.r.) nu e văzută ca un circuit sau o spirală de valoare de schimb, un carusel de producători și consumatori, ci mai degrabă ca o curgere entropică de energie și materiale care aleargă prin economie”, punctează Ramachandra Guha și J. Martinez-Alier în „ Varieties of Environmentalism: Essays North and South”.
Economistul considera că specia umană este singura care accelerează degradarea entropică, prin activitățile economice. Astfel, oamenii pur și simplu creează dezechilibre în natură. Georgescu avea o viziune globală, axată pe rolul vital al resurselor fizice ale planetei, o viziune izvorâtă din traiul pe plaiurile românești:
„Impulsul motor l-a constituit o serie de fenomene pe care le-am cunoscut între cele două războaie mondiale în România. Am văzut atunci cum au secat sondele de petrol de la Ploiești. S-au descoperit alte zăcăminte, dar nici acestea nu sunt inepuizabile. Apoi, făcând parte din grupul de redactori ai Enciclopediei României, lucrând, puțin ce-i drept, cu Dimitrie Gusti, am observat și m-a preocupat problema sărăcirii pământurilor…
Toate aceste fenomene au generat în mine o serie de frământări intelectuale. Mi-am pus întrebări și am încercat răspunsuri. Am observat că, în economia politică modernă, nu se acordă nici o importanță resurselor naturale. Or, nu a existat nici un război mare care să nu fi avut drept cauză resursele naturale”, explica Nicholas Georgescu-Roegen într-un interviu acordat revistei „Contemporanul”, în ediția din 11 august 1978.
Cine asculta teoriile unuia „dintre cele mai mari nume ale diasporei românești”
Georgescu-Roegen venea în răspăr cu consumerismul în creștere, specific americanilor și Occidentului în general, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu a intrat atât de mult în atenția publicului general. Asta deși „era unul dintre cele mai mari nume ale diasporei românești, comparabil cu Cioran sau Ionescu sau Mircea Eliade”, după cum mai subliniază Ramachandra Guha și J. Martinez-Alier în volumul lor.
Ideile economistului român și-au găsit însă încurajările tot pe bătrânul continent, în Grupul de la Roma, un think tank fondat în 1968, a cărui misiune era și este de a supune atenției globale probleme referitoare la viitorul planetei.
„Contase mult că venea dintr-o țară agrară, legată de resursele naturale, de aici și-a construit el toată teoria asta. Problema a fost că el a ieșit cu modelul economic bazat pe legile termodinamicii în anii’68-’70, când era în mare vogă neoliberalismul american. El a venit contra curentului, motiv pentru care a fost marginalizat de către comunitatea economică din America și a «migrat» către Europa, către grupul de la Roma, care era mai stângist-ecologist, deși el nu avea nimic cu stânga. Teoriile lui par să aibă elemente mai populiste, dar nu vin dintr-o filosofie politică, ci dintr-o eficientizare a resurselor globale”, a mai spus pentru Panorama, arhitectul Teodor Frolu, curatorul expoziției „De ce ne mai rabdă pământul?”.
Posibil să fi fost „subiect al discriminării în cadrul mediului universitar, în ciuda deschiderii relative a mediului academic al SUA”, spun și Guha și Martinez-Alier, însă probabil că la acest aspect se adăuga și faptul că economistului îi lipseau soft skill-urile. Acesta a fost și motivul pentru care Georgescu-Roegen nu a creat o școală de gândire, mai spun autorii.
Totuși, sunt economiști care consideră că economistul român merita premiul Nobel. Printre ei, economistul suedez Lars Pålsson Syll, care în anii ’90 l-a întrebat pe unul dintre membrii comitetului de acordare a celebrei distincții – de ce nu Georgescu-Roegen?
„Răspunsul a fost că «nu a fondat niciodată o școală». Am fost cel puțin surprins și m-am întrebat dacă auzise de mișcarea ecologistă. Ei bine, auzise, dar a fost «genul greșit de școală»”, scria Syll într-o postare din 2012, pe blogul său.
Dacă îi citim opera, argumentele lui Georgescu s-ar putea să ni se pară ușor bizare, pe alocuri chiar greșite, în special din cauza ochilor moderni cu care am face lectura. Asta pentru că teoriei sale cu privire la entropie îi lipsește „beneficiul efortului din teoria informației realizat în anii ’80 și ’90, iar viziunile sale cu privire la evoluție au fost dezvoltate înainte ca computerele să permită explorarea matematică a teoriei evoluției și dezvoltarea perspectivei algoritmice. Chiar și așa, traiectoria argumentării sale rezistă remarcabil de bine”, după cum concluzionează Beinhocker în volumul său.
Totuși, multor lucruri economistul le-a intuit consecințele cu bătaie lungă, taman până în zilele noastre. O arată un articol din 1982, din Revista Economică, unde regăsim patru idei generale propuse de economist pentru o ordine la nivel mondial, care să ne permită conservarea pe termen cât mai îndelungat a resurselor:
- „scoaterea în afara legii a producției de război (nu numai a războiului)
- o nouă ordine care să permită echilibrul nord-sud
- împiedicarea suprapopulației în țările neindustrializate
- oprirea consumului exagerat în țările industrializate”.
„El a refuzat într-un fel conceptul de economie durabilă, pentru că îl considera un soi de cosmetizare a conceptelor neoliberale, bazate pe creștere. Spunea că, de fapt, nu va funcționa, pentru că e necesară o schimbare completă de comportament la nivel global. Și adevărul e că, dacă te uiți la imaginea actuală, la reciclare, de exemplu, e încă o aspirație, că vreo 18% se reciclează, restul se pierde. La nivel global, lucrurile merg în continuare într-o direcție greșită.
Dar e foarte interesant, el vorbește inclusiv despre fashion, despre ideea de a-ți cumpăra o nouă mașină că e la modă, că e autoturism sau mașină de spălat, e un proces toxic care accelerează procesul de degradare a resurselor”, a mai explicat Teodor Frolu.
Soluția omenirii: Prometeu
Pentru economist, marea provocare a umanității era și este să înlocuiască resursele fosile cu o tehnologie bazată pe energie solară. În soare vedea Georgescu potențial pentru o energie care să ne permită să avem o entropie joasă.
Metaforic vorbind, el vorbea despre Prometeu III, o inovație tehnologică care să schimbe felul în care se mișcă rotițele din mecanismul lumii. Primii doi Prometei erau, desigur, focul și motorul cu aburi.
Când va veni Prometeu III, credea Georgescu-Roegen, vom putea scăpa, în sfârșit, de legea entropiei.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
