Nu jucăm același joc

Cum se strecoară China pe ușa din dos a Europei și ce face România

Computer Hope Guy
Semnarea acordului de înfrățire dintre județul Arad și provincia Fujian din China, în noiembrie 2020. Experții spun că înfrățirile sunt una dintre modalitățile prin care China încearcă să ocolească guvernele și instituțiile UE și să facă afaceri direct cu orașele și regiunile europene / sursa foto: CJ Arad

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

În timp ce liderii și instituțiile UE încearcă să găsească o soluție pragmatică la modul ambivalent în care se raportează la China, considerată simultan partener și rival, mult mai aproape de firul ierbii, cooperarea cu superputerea asiatică e în floare și se poate transforma ușor într-o vulnerabilitate la adresa securității și intereselor europene, atrag atenția experți europeni. 

Deși România a fost, în ultimii ani, una dintre țările UE mai „sino-sceptice”, lucrurile nu stau tocmai la fel departe de București, în teritoriu. Cum Beijingul e din ce în ce mai agresiv în relațiile externe, faptul că pe la consilii județene, primării de mari orașe și în camere județene de comerț româno-chineze au loc diverse forme de colaborări cu parteneri chinezi, deseori fără coordonare cu autoritățile de la București, se poate întoarce împotriva noastră, dacă e să ne uităm la ce se întâmplă în restul Europei. 

Panorama face o radiografie a cooperării la nivel local dintre România și China, pe care o punem în context european, pentru a arăta cum am putea să ne apărăm mai bine interesele în relația cu superputerea asiatică.

Decojind ceapa: Cum facem afaceri cu China

Când China discută cu instituțiile UE, avem de-a face cu o formă de cooperare supranațională. Când regimul chinez tratează de la unu la unu cu guverne europene, e cooperare la nivel național sau bilaterală

Aceste două forme de cooperare sunt din ce în ce mai complicate, pentru că la mijloc e multă politică și chiar și mai multă birocrație. Sunt motivele pentru care negocierile durează mult și, deseori, se blochează în următoarea instituție care trebuie să-și dea acordul pe vreun dosar. Asta s-a întâmplat, de pildă, cu acordul comercial UE-China, a cărui ratificare a fost blocată de Parlamentul European în 2021.

Un element ignorat până acum în România și în restul UE, care riscă să se transforme într-o mare vulnerabilitate, e cooperarea la nivel subnațional, adică între orașe sau regiuni. Iar aceasta merge bine-mersi „sub radar”, în ciuda tuturor tensiunilor de la nivelurile superioare – în cazul României, vezi așa-zisul „memorandum anti-Huawei” dintre România și SUA sau controversata „Lege 5G” care ar exclude producătorii chinezi de echipamente de telecomunicații de pe piața investițiilor din sfera 5G din țara noastră. 

Cifre în premieră

La nivelul a 23 de țări din UE, sunt cel puțin 388 de parteneriate la nivel local cu entități din China, potrivit unei cercetări care urmează să fie publicată anul acesta în Polonia, ale cărei prime concluzii au fost puse la dispoziția Panorama.ro. Cele 388 de parteneriate sunt în 213 orașe europene, dintr-un total de 395 care au participat la cercetare. 70% dintre aceste parteneriate sunt active, adică oficialii locali spun că au avut cel puțin o formă de cooperare cu chinezii în ultimii doi ani. 

„Cifrele arată că e un fenomen foarte puternic, sunt foarte multe legături, întâlniri”, comentează pentru Panorama Tomasz Kamiński, profesor la Universitatea din Łódź (Polonia), autor al cercetării. E o concluzie care se lovește cap în cap cu felul în care au arătat relațiile cu China la nivel înalt în ultimii ani, marcați de tensiuni diplomatice, sancțiuni și ostilități comerciale, cel mai nou episod fiind disputa Lituania-China. 


Cum a ajuns Lituania în rolul de David care se ia la trântă cu Goliatul chinezesc


Tomasz Kamiński urmărește acest fenomen de ani de zile. A publicat în 2021 o carte pe tema cooperării la nivel regional dintre europeni și chinezi. Anterior, a fost co-autor al unei variante mai restrânse a studiului la care lucrează acum. Dacă acum a analizat parteneriatele la nivelul orașelor din toată Uniunea, atunci, profesorul s-a uitat la situația din primele cinci cele mai mari țări UE (Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia). La momentul respectiv, a găsit 146 de parteneriate cu China la nivel de autorități locale sau regionale. Aproape 80% dintre regiunile (deci nu orașe) din aceste țări cooperau într-un fel sau altul cu China.

Tomasz Kamiński, profesor la Facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice, din cadrul Universității din Lodz, autorul mai multor cercetări despre cooperarea la nivel local cu China / sursa foto: Facebook

Termenul de parteneriat, după cum vom vedea, nu are o definiție clară. Deseori, el poate include acorduri oficiale, precum cele de înfrățire. Foarte frecvent, înfrățirile au în spate o miză economică și comercială – atragerea de investiții chineze, vizite ale unor delegații oficiale, deschiderea de reprezentanțe în China, stimularea turismului etc.

Principala problemă: nu jucăm același joc

Colaborările cu China la nivel local s-au intensificat în ultimii ani, odată cu Inițiativa Belt and Road (BRI) a liderului chinez, Xi Jinping. BRI e un proiect-mamut de investiții externe lansat în 2013, care le-a dat regiunilor chineze undă verde pentru a stabili parteneriate în toată lumea și a promova, astfel, interesele Beijingului. Răspunsul europenilor a venit foarte rapid. 

„Mulți politicieni locali văd China ca pe o oportunitate de afaceri, de cooperare academică și, poate mai interesant, pentru vizite. Ce e de subliniat e că acest nivel subnațional e aproape complet separat de niveluri mai înalte de contact cu China din partea liderilor naționali sau europeni”, arată Tomasz Kamiński. 

Aceasta e, de fapt, sursa îngrijorării în rândul experților europeni care urmăresc felul în care au evoluat aceste relații: 

„E o asimetrie uriașă. Pentru China, regiunile și autoritățile locale sunt instrumente de politică externă”. – prof. Tomasz Kamiński 

China, firește, nu e nicidecum singura țară care include promovarea investițiilor în politica externă. Felul în care o face, însă, e mai puțin transparent, iar în spatele intereselor comerciale pe care le afișază în Europa stau ambiții politice și un comportament tot mai agresiv în relația cu așa-zișii parteneri.

Deși țările UE au, în mare, o administrație descentralizată, provinciile și orașele chineze fac parte dintr-un sistem administrativ profund unitar. Altfel spus, chiar dacă un primar dintr-un land german sau dintr-un municipiu românesc încheie un parteneriat de investiții cu un omolog chinez, ținând cont strict de interesele circumscripției sale, partenerul chinez urmează o linie trasată de Partidul Comunist. E un dezavantaj serios pentru europeni, pentru că ei nu vor discuta niciodată cu chinezii de la egal la egal. Nu jucăm același joc. 

„E o trăsătură interesantă a acestui fenomen. De întâmplat, se întâmplă multe, dar oficialii europeni ori cei naționali nu sunt întrutotul la curent cu ce se întâmplă în teritoriu”, comentează prof. Kamiński. Nu e tocmai întâmplător. 

Potrivit datelor adunate de cercetătorul polonez, 70% dintre oficialii din orașele participante la studiu spun că nu s-au coordonat cu UE și mai bine de jumătate nu s-au coordonat nici cu guvernul național în colaborările lor cu partenerii chinezi. De fapt, majoritatea nu se coordonează cu nimeni.

Strategia Chinei de a ocoli guvernele naționale și instituțiile UE

Cu asta, facem mai mult jocul Chinei și ne îngrijim mai puțin de interesele noastre, atrage atenția și Mercatur Institute for China Studies (MERICS), din Germania. MERICS e principalul think-tank european care studiază China, iar activitatea sa a atras atenția Beijingului, și nu într-un sens bun: institutul a fost inclus pe o listă de entități europene sancționate de regimul chinez.

Într-un raport recent, MERICS aratăBeijingul are o strategie activă prin care reușește să ocolească în bună măsură instituțiile europene și guvernele naționale, pentru a promova parteneriate cu orașe și regiuni europene. 

Această strategie, parte dintr-o „ambițioasă diplomație subnațională”, a dus la ample investiții chineze, la proiecte noi de cercetare și dezvoltare (R&D), proiecte de infrastructură și la schimburi culturale. Sunt beneficii pe care regiunile și orașele europene le-au privit cu mult entuziasm – China poate oferi multe avantaje. 

Totuși, deși există multe motive întemeiate pentru care trebuie să avem relații cu cea de-a doua economie a lumii, lucrurile nu mai pot continua la fel de atomizat de partea europeană, spun experții. 

„China se folosește de nivelul subnațional pentru a-și crește influența, pentru a-și urmări obiectivele strategice și a-și atinge interesele economce și politice”. – Roderick Kefferpütz, cercetător MERICS 

Deși raportul recunoaște beneficiile și interesele legitime pe care se bazează acordurile cu chinezii, el atrage atenția asupra unor riscuri ignorate de către europeni: dependență economică de China, spionaj industrial, transfer tehnologic, dezinformare și presiuni politice. 

De cealaltă parte, multe regiuni și orașe din Europa, inițial atrase firesc de avantajele economice ale acestor relații, vorbesc despre o schimbare de atitudine a partenerilor chinezi, care sunt tot mai asertivi și mai puțini dispuși să negocieze cu europenii și tot mai dornici să-și impună interesele, potrivit raportului german. 

Unele orașe europene au decis să rupă pisica în două. În Suedia, de exemplu, mai multe orașe au încheiat relațiile cu partenerii chinezi. La fel a făcut și Arnhem, oraș din Olanda.

Cum se transformă înfrățirile în investiții și comerț

Când vorbim despre parteneriate cu China, ele pot însemna multe lucruri, cuvântul fiind de fapt o umbrelă pentru un șir mai complex de contacte. „Noi le-am cerut oficialilor din regiuni și din orașele europene dacă au contacte cu China”, explică profesorul polonez Tomasz Kaminski, pentru Panorama. „Ei au ales cum să definească aceste contacte. Unele aveau un acord bilateral în spate și erau, de exemplu, înfrățiri de orașe. Dar chiar și fără un astfel de acord, poți avea o cooperare foarte activă. Am lăsat definiția parteneriatului la latitudinea oficialilor”.

Frecvent, cooperările interinstituționale sau înfrățirile sunt dublate de relații comerciale, de parteneriate de investiții. Ba chiar uneori apar întâi relațiile la nivel de mediu de business din plan local din Europa și China, după care se suprapun și contacte ale autorităților locale, arată profesorul: 

„E tipic ca, dacă vrei să stabiliești un parteneriat comercial cu o provincie din China, să ai o implicare a guvernului local din ambele părți. Așa funcționează mediul de business din China – sub premisa că dacă tu, ca afacere, ai legături cu autoritățile locale, potențialii parteneri de business te vor privi cu alți ochi. Astfel, companiile europene care le arată chinezilor că sunt sprijinite de autoritățile locale sunt considerate ca având un potențial mai mare pentru chinez. Implicarea oficialilor locali e necesară”. – – prof. Tomasz Kamiński 

Tomasz Kamiński dă ca exemplu orașul său, Łódź: „Întâi, a fost o companie mică în domeniul logistic din Łódź. Președintele acestei companii a vrut un parteneriat cu China pentru infrastructură feroviară. A găsit un partener în orașul Chengdu, din provincia chineză Sichuan. Pe urmă, au decis amândoi că, pentru acest parteneriat, au nevoie de sprijin din partea autorităților locale și regionale. Au vrut un fel de umbrelă peste acest parteneriat. Parteneriatul de business a precedat, deci, parteneriatul dintre autoritățile din cele două orașe”.

Sunt multe alte exemple în care întâi au avut loc vizite oficiale, cu acorduri semnate, după care se formează legături de business. Cel mai des, se creează un triunghi, în care partenerii sunt universități, business-uri și autorități locale, spune profesorul. 

Cultura și economia sunt principalele domenii de cooperare, iar ca forme concrete de manifestare a acestor relații, vizitele oficiale, misiunile de business și participarea la târguri și misiuni economice sunt principalele manifestări ale acestor relații, potrivit oficialilor locali chestionați. Tocmai de aceea e interesat că rezultatele pe care le văd europenii nu sunt pe măsura așteptărilor.

„E o discrepanță între așteptări și rezultatele reale. Autoritățile locale văd China drept o sursă uriașă de oportunități economice. Își pun multe speranțe că o cooperare cu China le va aduce multe beneficii economice, dar când ne uităm la efectele reale nu e la fel de evident”, comentează profesorul, în timp ce arată niște statistici din răspunsurile primite pe subiectul beneficiilor de pe urma relațiilor cu parteneri chinezi. 

Cei care au participat la studiul polonez au plasat pe ultimul loc beneficiile economice. Au constatat că nu atrag la fel de multe investiții chineze pe cât sperau când au început cooperarea, iar business-urile din zona lor nu au, de fapt, o poziție mai bună pe piața chineză decât înainte. 

România și parteneriatele chineze

La nivelul autorităţilor locale din România – vorbim aici de oraşe, municipii şi judeţe -, se desfăşoară schimburi directe în baza a 53 de acorduri de înfrăţire, potrivit statisticilor Ministerului de Externe. Din aceste 53 de acorduri, 19 sunt înfrățiri între județe din România și provincii din China, iar 32 sunt înfrățiri între orașe din România și orașe din China. Mai rămân trei acorduri, care sunt înfrățiri mixte – orașe și provincii/județe.

Din 15 orașe românești care au răspuns solicitării profesorului Kamiński de a participa la cercetarea europeană, 9 au spus că au parteneriate cu entități din China, iar inițiatorii au fost majoritar autorități locale românești. „Nu putem face analize statistice în cazul României”, punctează cercetătorul polonez, pentru că nu a adunat date din destule orașe românești, „dar măcar avem o primă idee”, adaugă el. 

Vizitele oficiale, misiunile de afaceri și participarea la târguri și evenimente economice sunt principalele forme de cooperare ale acestor orașe românești cu partenerii chinezi. De altfel, toate, cu excepția unuia (Călărași) i-au transmis profesorului polonez că domeniul principal de cooperare cu partenerii chinezi e economia. Similar cu ce au constatat și alte orașe europene, niciun oraș românesc inclus în cercetare nu vede avantaje pentru companiile locale pe piața chineză odată cu aceste parteneriate.

Județul Arad are unul dintre cele mai recente astfel de parteneriate, semnat în 2020, într-o videoconferință cu reprezentanții noilor colaboratori, provincia Fujian.

„A fost absolut pe cont propriu. Nu a existat niciun fel de coordonare cu vreun minister”, a declarat pentru Panorama Andrei Ando, director în cadrul CJ Arad, despre înfrățirea județului cu provincia chineză. Au fost, însă, niște avize primite de la Ministerul de Externe și alte ministere înainte de semnarea acordului, a explicat oficialul arădean.

 „Îmi doresc ca Aradul să fie un centru de interes pentru Provincia Fujian în Europa Centrala și de Est”, le spunea atunci președintele CJ Arad, liberalul Iustin Cionca, chinezilor de partea cealaltă a ecranului. „Vă propun să facem un pas important în această relație de colaborare și să acceptați ca Provincia Fujian să aibă la Arad un birou permanent unde să se muncească pe proiecte administrative și de dezvoltare conectate și la piața europeană”.

Reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, în timpul videoconferinței în care s-a semnat acordul de înfrățire cu provincia chineză / sursa foto: CJ Arad

Ca dovadă a interesului arădenilor de a avea relații bune cu noii „frați” chinezi, președintele CJ Arad le oferea partenerilor din Fujian acest birou pe care reprezentantul lor să-l poată folosi gratuit, pentru „a construi relații culturale, sociale și economice cu Europa Centrală și de Est”.

A avut loc desantul chinez la Arad? Andrei Ando, de la Consiliului Județean, arată spre pandemie și spune că lucrurile s-au împotmolit. Chinezii nu au dat curs invitației de a avea un birou al Fujianului la Arad, condițiile de călătorie sunt prea complicate, spune el.

Aradul nu e la primul parteneriat de acest fel, mai are o relație veche de 25 de ani cu o altă provincie chineză, Hainan.

În baza parteneriatelor cu chinezii, în județul Arad au venit misiuni diplomatice din China, iar în China au fost misiuni culturale arădene și participare la târguri economice, potrivit oficialului de la CJ Arad. 

Klaus Iohannis i-a întors spatele liderului chinez 

România face parte din Forumul de Cooperare în format 16+1 (fostul 17+1, înainte de plecarea Lituaniei, anul trecut), o platformă prin care China vrea să promoveze investiții din cadrul Inițiativei Belt and Road în țări din Europa Centrală și de Est. Într-un gest foarte grăitor din punct de vedere politic, România a fost, în 2021, una din cele șase țări din regiune care au refuzat să fie reprezentate de președinte sau premier la summitul lui Xi Jinping cu central și est-europenii. 

Forumul de Cooperare al Chinei cu statele din Europa Centrală și de Est, promovat de Beijing într-o ediție specială din Curierul Național, la sfârșitul lui 2020. În imagini, parte din cele opt pagini „delicat realizate cu imagini și texte frumoase”, după cum le-au descris reprezentanții Chinei în România / sursa: Ambasada Chinei la București

Diferența față de atitudinea românească de altădată nu a putut fi ignorată la Beijing și a fost comentată la momentul respectiv și în presa europeană. 

În 2013, România, cu Victor Ponta premier, era gazda acestui summit. Casa Poporului s-a transformat atunci în scena unui spectacol politic chinez rupt parcă din manualele de propagandă de la Beijing și dirijat de însuși prim-ministrul vremii, Li Keqiang. Li era primul premier chinez care venea în România după 19 ani.

Vizita la București a fostului premier chinez, Li Keqiang, în 2013 / sursa foto: Gov.ro

România s-a distanțat, însă, de marele elan pro-investiții chineze din timpul lui Victor Ponta, cel în mandatul căruia s-a semnat scrisoarea de intenție pentru construirea de către o firmă chineză (acuzată de SUA de spionaj nuclear) a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Ulterior, țara noastră a renunțat la proiectul cu chinezii și a decis să meargă mai departe cu planurile de la Cernavodă cu parteneri americani, canadieni și francezi.

500 de milioane de euro promise de chinezi pentru orașe smart în România

Un alt proiect, mult mai mic, care a picat în ultimii ani e cel al unui potențial val de investiții chineze în viitorul orașelor din România.

În 2019, Asociaţia Română Pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) anunța un acord de investiții cu o mare companie de stat din domeniul energiei din China, China National Electric Engineering. Înțelegerea viza 500 de milioane de euro pe care chinezii urmau să-i investească, prin asociația română, în proiecte de smart city din țara noastră. Aproape trei ani mai târziu, ca în cazul altor anunțuri similare, banii au rămas doar pe hârtie. „Nu am mai făcut nimic, din păcate”, explică pentru Panorama Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației pentru Smart City, fost lider PPDD și fost secretar de stat în timpul guvernării Ponta.

„S-au deteriorat după aceea relațiile (Chinei, n.r.) cu SUA, în Europa știți care a fost abordarea generală, iar noi am zis, la fel, să vedem întâi cum se întâmplă lucrurile pe aici. Se puteau face o multitudine de investiții. Noi ne-am chinuit mult să le arătăm (chinezilor, n.r.) potențialul, să le explicăm cât de dornică e România de investiții, câte lucruri frumoase se pot face pe aici. Asta e. Așteptăm vremuri mai propice în relațiile Europa-China”, continuă Dumitrașcu.

Întrebat de ce s-a blocat acordul cu chinezii din cauza tensiunilor la nivelul SUA-China / UE-China, dacă el era gândit să aibă proiecte țintite în teritoriu și să ocolească, deci, negocierile bilaterale, președintele Asociației pentru Smart City confirmă: „Sigur că bypass-a (ocolea, n.r.), asta era și ideea”. 

„Dar la finalul liniei, investițiile mari se făceau tot fie în zone de utilități publice, fie un acord sau împreună cu instituții publice. Erau proiecte mari, proiectele mari nu sunt ale privaților”, explică Eduard Dumitrașcu.

Ce să facem ca să facem mai bine afaceri cu China

Indiferent de politica de moment, China nu poate fi evitată. Trebuie să facem afaceri cu cea de-a doua economie a lumii. Întrebarea e cum să facem asta mai deștept?

Atât profesorul polonez, cât și autorul german al cercetării MERICS au ajuns la același răspuns. E nevoie în primul rând de mai multă cooperare și coordonare pe toate nivelurile. E valabil atât în cazul României – autoritățile sau instituțiile din teritoriu să se coordoneze sau măcar să informeze autorități centrale când fac afaceri cu China, mai ales când sunt la început de drum cu astfel de experiențe. Același lucru trebuie să se întâmple și la nivel european.

„Autoritățile locale sunt ca niște antene. Dacă au contacte cu chinezii, știi mai bine ce se întâmplă în China. Autoritățile locale europene au foarte multe informații interesante care pot fi adunate” – prof. Tomasz Kamiński. 

Un alt punct vulnerabil e faptul că în UE nu există un mecanism de monitorizare a acestor relații, atrage atenția și MERICS. Instituțiile UE nu au o strategie bine definită pentru a gestiona diplomația subnațională a Chinei, spune studiul german, care admite că pentru multe regiuni europene China e un jucător important și imposibil de evitat. Tocmai din acest motiv, e nevoie de strategii coerente și nu mai putem lăsa lucrurile doar la nivel de state sau de relația UE-China, iar în orașe situația să fie în bătaia vântului.

„Trebuie să ne uităm la nivelul subnațional și ca la o vulnerabilitate, o șansă pentru China să dezbine UE”, arată și profesorul polonez Tomasz Kamiński. 

El amintește de cazul acordului de liber schimb negociat de UE și Canada (CETA), cel care ne-a scăpat pe noi, românii, de vizele canadiene. După ani de negocieri, acordul a fost adoptat la nivelul UE, ratificat de toate țările membre, mai puțin de Belgia, care are șapte parlamente regionale ce trebuiau să voteze acordul. Una dintre aceste regiuni, Valonia, s-a opus și a blocat o vreme acordul transatlantic. E un studiu de caz care poate replica și cu China, crede profesorul Kamiński.

„Imaginați-vă scenariul în care chinezii au legături foarte puternice – să zicem tot cu Valonia – și obțin astfel o influență enormă în politica europeană”. Uneori, oficialii locali pot fi portița chinezilor pentru altfel de interese. De aceea trebuie să știm unii de alții la toate nivelurile, adaugă cercetătorul polonez. 

„Pe lângă numeroasele oportunități din cooperarea la nivel subnațional, e clar că sunt și anumite riscuri. Ar trebui să fim conștienți de asta în Europa și să limităm aceste riscuri. Dialogul, coordonarea și implicarea decidenților din teritoriu când facem politici naționale cu privire la China sunt importante. Politica externă a UE are mai multe niveluri: ai nivel supranațional al instituțiilor UE, nivel național și subnațional. Toate acestea trebuie să fie coerente”, încheie Tomasz Kamiński, de la Universitatea din Łódź.

Exemple de bune practici din Europa

Olanda, unde o singură regiune a primit într-un an o sută de cereri de parteneriate din China, e una dintre țările de la care avem de învățat în acest sens. Aici există un dialog constant între regiuni și guvern, între o regiune și alta, și toți fac schimb de informații în legătură cu parteneriatele pe care le au cu China. 

„Mulți oficiali locali ne-au spus în interviuri că au mare nevoie de o cooperare cu guvernul lor, măcar la nivelul unui simplu schimb de informații, să știe cel puțin care e politica la zi a guvernului în relație cu China, care sunt amenințările, la ce să fie atenți etc.?”, povestește profesorul polonez din discuțiile pe care le-a avut cu autorități din toată Europa.

În Germania, s-a creat o bază de date la nivel federal, în care autoritățile din landuri să poată trece informații despre înfrățiri și alte astfel de parteneriate, explică MERICS, care s-a uitat la mai multe exemple de eventuale bune practici pe care le putem extrapola la nivel european. 

Tot în Germania, în Hamburg, fiecare solicitare care vine din China trebuie distribuită într-o bază de date comună la nivelul administrației regionale, după care primește un singur răspuns. Asta după ce s-a constatat că aceeași invitație era trimisă către numeroase instituții, pentru ca expeditorii chinezi să poată alege răspunsul favorabil din cele pe care le primeau de la fiecare instituție care le răspundea.

În Finlanda, o asociație formată din 21 de mari orașe a creat un grup de lucru în care oficialii pot face schimb de experiențe pe tema contactelor cu China.

În fine, un alt trend observat în tot mai multe țări e ca oficialii locali să nu mai participe la eforturile Chinei de „diplomație a măștii” sau „diplomație pandemică”. Adică donațiile de măști și echipamente de protecție făcute de mediul de business sau de către orașe din China să nu mai poată fi folosite ca instrumente de PR de către donatori – fără poze la livrarea donațiilor, fără declarații pompoase din partea celor care au luat donațiile în primire. 

România încă nu e în acest punct – am văzut, pe parcursul pandemiei, numeroase astfel de donații transformate în oportunități de imagine

Beijing: Nici europenii nu înțeleg ce vrea UE de la relația cu China

La sfârșitul lui 2021, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au lansat Global Gateway, o nouă strategie europeană care va mobiliza investiții de până la 300 de miliarde de euro până în 2027, „care să sprijine o redresare durabilă la nivel mondial, ținând cont de nevoile partenerilor noștri și de interesele proprii ale UE”. 

Deși nu menționează China, strategia a fost interpretată drept o alternativă europeană la Inițiativa Belt and Road a chinezilor, care e văzută de tot mai mulți în cercurile europene drept un instrument din ce în ce mai agresiv al politicii externe chineze. 

„UE le va propune partenerilor nu numai condiții financiare solide, oferind granturi, împrumuturi în condiții favorabile și garanții bugetare pentru a reduce riscurile investițiilor și a îmbunătăți sustenabilitatea datoriei, dar va promova, în același timp, cele mai înalte standarde sociale, de mediu și de gestionare strategică”, promit europenii – o aluzie la unele dintre criticile aduse BRI. 

Proiectul e văzut drept o formă mult mai pragmatică de diplomație economică a UE în restul lumii. El vine după o perioadă în care UE și-a întărit poziția față de China, ba chiar a impus sancțiuni unor oficiali comuniști, pe fondul acuzațiilor de încălcare flagrantă a drepturilor omului în provincia Xinjiang. 

China nu se arată deosebit de îngrijorată de demersurile europene. Nici nu pare să le ia prea în serios:

„Am observat că politicile Europei cu privire la China par să sufere de o disonanță cognitivă”, a comentat ministrul chinez de Externe, Wang Yi, într-un interviu de bilanț de la sfârșitul lui 2021. „E greu de înțeles că, pe de-o parte, Europa vrea să aibă un parteneriat strategic cu China și, pe de altă parte, vede China drept un rival sistemic. O astfel de logică nu doar că a subminat relațiile dintre China și Europa, dar a creat confuzie și în rândul prietenilor europeni”, e bilanțul oficialului chinez.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondentă la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
2 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x