Berlin calling

Cum a redevenit Germania „bolnavul Europei” și ce planuri are pentru a se reinventa

Computer Hope Guy
De la stânga la dreapta, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, cancelarul Olaf Scholz și ministrul de Finanțe Christian Lindner, în fața navei de regazeificare Hoegh Esperanza, la deschiderea terminalului Uniper de gaze naturale lichefiate din Wilhelmshaven, în 2022. Foto: Michael Sohn / AFP / Profimedia.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Cea mai mare economie europeană se confruntă de câțiva ani cu o serie de provocări structurale care inhibă dezvoltarea economică și care reamintesc de problemele din finalul anilor ‘90, când șomajul trecuse de 10%. Economia germană stagnează deja de mai multe trimestre după ce modelul său de creștere, bazat pe un preț mic al energiei, a fost lovit de multiple șocuri în ultimii trei ani.

Dincolo de încetinirea economică conjuncturală se ascund mai multe probleme care, lăsate fără rezolvare, pot duce la dezindustrializarea Germaniei și la plecarea multor companii către țări mai atractive economic, precum Statele Unite ale Americii sau China.

În lipsa reformelor, Germania riscă să se transforme dintr-o putere mondială aflată într-un declin moderat, într-o putere regională. Lăsată netratată, boala economiei germane va afecta și întregul ansamblu economic de țări europene care depinde de o evoluție solidă a Germaniei.

  1. Începând cu jumătatea anului 2021, Germania a înregistrat o dinamică economică sub media economiilor din zona euro. Oferta de electricitate, vitală pentru creșterea PIB, a scăzut cu 20% în ultimii ani.
  2. Germania și-a închis în ultimul deceniu, în mod deliberat, toate reactoarele nucleare. Confruntată cu criza energetică, Berlinul a repornit centralele pe cărbune.
  3. Pe de o parte, aversiunea politică față de îndatorare lasă statul german fără resurse curente pentru realizarea de investiții în educație, reînarmare sau infrastructură critică. Pe de altă parte, Berlinul are spațiu pentru îndatorare, având cea mai scăzută datorie publică în raport cu PIB din rândul economiilor dezvoltate.
  4. Jumătate din produsul intern brut (PIB) al Germaniei provine din exporturi, ceea ce face ca economia germană să fie mai vulnerabilă decât altele la volatilitatea ciclului de afaceri și la scăderea comerțului global.
  5. „Simptomele” sunt rezultatul unei clase politice slabe, a birocrației sufocante și a dependenței de adversari geopolitici care iau în derâdere democrația.

„Bolnavul Europei”, de la țarul Nicolae I al Rusiei, la Germania

Bolnavul Europei” este un termen folosit de-a lungul istoriei pentru a scoate în evidență declinul unei mari puteri europene. Imperiul Otoman a fost primul „bolnav al Europei”, urmat de Imperiul Rus în 1917 și Imperiul Britanic, în anii ‘70.

Caricatură din revista britanică Punch, din 1896. Îl înfățișează pe sultanul Abdul Hamid II în fața unui afiș care anunță reorganizarea Imperiului Otoman. Valoarea imperiului e de 5 milioane de lire sterline, iar „directorii de reorganizare” sunt Rusia, Franța și Marea Britanie.

În 1998, economistul german Holger Schmieding, pe atunci angajat al defunctei bănci americane de investiții Merrill Lynch, a publicat un expozeu intitulat „Germany: the Sick Man of Europe”. Un termen popularizat ulterior de către mass-media și în mod special de către revista britanică The Economist, care a dedicat o copertă problematicii în vara lui 1999.

Pe atunci, economia germană contribuia cu o treime la întregul produs intern brut (PIB) al proaspăt lansatei zone euro (compusă inițial din 11 economii), iar la fel ca acum era valabilă zicala: „dacă Germania strănută, Europa se îmbolnăvește”.

La aproape 25 de ani distanță, Germania a reapărut pe coperta The Economist cu întrebarea „Este Germania, din nou, bolnavul Europei?”. O întrebare relevantă, având în vedere prognozele de creștere lentă ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și stagnarea economică din ultimii ani.

Cum arată „simptomele” Germaniei în 2024

În 2023, Germania a fost economia cu cea mai slabă evoluție din rândul celor clasificate drept economii dezvoltate. Una dintre cauze este evoluția tot mai slabă a sectorului său manufacturier.

Dincolo de fluctuațiile asociate ciclului de afaceri, industria germană a fost lovită de șocuri succesive în ultimii ani și se confruntă în prezent cu creșterea competiției pe mai multe piețe.

Numai în perioada 2017-2023, producția industrială germană a scăzut cu mai mult de 12% și în prezent înregistrează șase luni consecutive de declin.

În același timp, producția industrială cu consum intens de energie este cu aproximativ 20% sub nivelul maxim, înregistrat în 2015. Aici nu intră doar sectorul produselor chimice, ci și cel al metalurgiei, al companiilor din domeniul sticlei, ceramicii, farmaceuticelor, fertilizatorilor sau a hârtiei.


Citește și: Anul în care banii nu au mai însemnat nimic. De ce se teme Germania atât de tare de inflație
Cum își cuplează China tentaculul comercial în Germania, prin fotbal. Cazul BYD-Euro 2024

Economiștii și politicienii europeni vorbesc tot mai mult și mai des despre riscul dezindustrializării Europei sau despre plecarea marilor producători către economii cu costuri de producție mai scăzute sau cel puțin predictibile. În general, vorbim despre țări bogate din punct de vedere al resurselor energetice sau economii în care prețul energiei este stabilit de către stat.

La rândul său, Germania a beneficiat decenii la rând de o energie ieftină, constantă, venită din Rusia.

În urma agresiunii rusești asupra Ucrainei, Europa a fost însă obligată de circumstanțele strategice să elimine Rusia din lanțul său energetic de aprovizionare. Această rupere a produs un șoc masiv asupra prețurilor produselor energetice, care a fost precedat de șocul pe prețuri al redeschiderii economice post-pandemice.

Deși această serie de șocuri și-a atenuat parțial efectele negative în 2023, prețul european pentru gaze naturale (cele mai lichide contracte financiare pentru gaze naturale sunt contractele TTF din Olanda) continuă să fie cu mai mult de 60% peste media istorică. În 2022, circa 9% din companiile din Mittlestand – sectorul industrial al companiilor mici și mijlocii – luau serios în calcul mutarea producției peste hotarele Germaniei, din cauza crizei energetice.

În același timp, producția (oferta) de energie electrică din Germania a scăzut cu 20%, în ultimii 7 ani, inclusiv ca urmare a închiderii reactoarelor nucleare. Totodată, consumul total de energie electrică a scăzut anul trecut cu 8% față de 2022, evoluție corelată cu scăderea producției industriale cu consum intens de energie.

La slaba evoluție a industriei germane contribuie nivelul ridicat al dobânzilor, stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE), și tendința de contracție a comerțului global cu bunuri.

În timp ce Statele Unite ale Americii se împrumută anual 3 mii de miliarde de dolari și recurg la protecționism, subvenții și politici industriale, Germania și Europa și-au „tras gloanțele” cu NextGenerationEU, planul comunitar pentru investiții în economiile naționale.

În comparație cu Inflation Reduction Act (IRA) din SUA, NextGenerationEU este axat mai degrabă pe investiții în tranziția energetică și mai puțin pe investiții în capacități industriale.

„Europa are o dorință de a răspunde la provocarea geopolitică reprezentată de planul Americii, acest Inflation Reduction Act, care va crea un șoc real. Dacă Europa nu va reacționa, vom avea o dezindustrializare a continentului nostru” – Emmanuel Macron, președintele Franței.

Inflation Reduction Act „încurajează” firmele din Europa să investească în Statele Unite, lucru care se întâmplă deja. Subvențiile din IRA fac ca SUA să fie mult mai atractive din punct de vedere investițional, iar respectivele investiții vor transforma America într-o economie mult mai competitivă în raport cu Europa când vine vorba de tehnologiile viitorului – de exemplu semiconductori și echipamente pentru energii regenerabile.

Potrivit unui studiu realizat de Roland Berger, slaba performanță a celei mai mari economii europene scoate la iveală inclusiv o scădere a apetitului pentru Germania ca destinație investițională.

Un număr tot mai redus de corporații americane ce operează în Germania consideră că țara este o locație bună de business, rezultate corelate cu tendințele investiționale reale. Practic, nu doar că firmele germane investesc tot mai mult în afară, dar din ce în ce mai puține fluxuri externe de capital vizează Germania.

Germania și-a închis reactoarele nucleare ca să repornească centralele pe cărbune

Lipsa de viziune a factorilor de decizie din Germania este evidentă nu doar în materie de politică industrială, ci mai ales pe latura politicii energetice. Aceasta este scoasă în evidență perfect de creșterea dependenței pe aprovizionare de Rusia, cumulată cu închiderea centralelor nucleare și neînlocuirea capacității închise cu alte resurse de energie regenerabilă.

Mai mult, în ciuda discursului politic transpartinic „prietenos cu mediul”, Germania a repornit numeroase centrale pe cărbune pentru a suplini energia nucleară. În esență, liderii de la Berlin au închis cele mai curate surse de producție de energie disponibile la acel moment (zero emisii de carbon în timpul operării), care produceau o energie „în bandă”, iar în același timp au repus în funcțiune cele mai poluante capacități de producție.

Astfel, se ajunge în anumite zile în care nu există vânt puternic sau soare constant, ca până la 70% din electricitate să fie produsă din arderea cărbunelui (mare parte lignit, cel mai poluant tip de cărbune) sau a gazului natural. Asta în ciuda capacităților relativ abundente de energie regenerabilă. Germania are o putere instalată de peste 80GW în solar și aproape 70GW în eolian, de zeci de ori mai mult decât capacitatea din regenerabile a României, de exemplu.

Germania are și unul din cele mai „murdaremix-uri energetice din Europa, judecând după intensitatea carbonului, un indicator care măsoară câte grame de dioxid de carbon (CO2) sunt eliberate pentru a produce un kWh de energie electrică.

După circa jumătate de trilion de euro investiți în energie regenerabilă în ultimii 20 de ani, sistemul energetic din Germania are în zilele fără soare și vânt o intensitate a carbonului de aproape 600g CO2/kWh. Mult peste media UE sau din Franța (sub 100g CO/kWh), țara europeană cu cea mai dezvoltată capacitate energetică nucleară.

Deși dependența de gazul rusesc a fost curmată forțat în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, Germania continuă să se confrunte cu prețuri energetice mari și cu nesiguranță în aprovizionare. Asta înseamnă că firmele din cele mai mari sectoare industriale ale Germaniei se confruntă cu incertitudini majore.

Cel mai bun exemplu este gigantul BASF, producător de fertilizatori, amoniac sau produse petrochimice de bază. BASF arde la masivul său complex industrial din Ludwigshafen mai mult gaz decât consumă toată Elveția. În timp ce reduce de ani buni activitatea din Europa, compania investește 11 miliarde de dolari într-un nou complex industrial în China, similar cu cel din Ludwigshafen.

În același timp, parteneriatul cu China a ajuns să pună în pericol chiar industriile pe care s-a bazat miracolul economic german.

Judecând după statisticile vamale chineze, China a depășit deja Germania în termeni de valoare a exporturilor auto. În 2022, Germania a exportat autoturisme în valoare de 92 de miliarde de euro, conform statisticilor europene.

Statul german, printre cele mai birocratice și îmbătrânite din Europa

Poate în mod surprinzător, statul german este unul din cele mai puțin avansate în materie de digitalizare. Birocrația este atotcuprinzătoare, iar un certificat comercial de operare se obține de cele mai multe ori în termen de 90-120 de zile. În mod similar, obținerea unei autorizații de construcție durează mai mult cu 50% față de media țărilor din OECD.

Celebra eficiență a trenurilor germane a devenit subiect de glume (aproape o treime din trenurile de lungă distanță au avut întârzieri), iar compania națională de căi ferate Deutsche Bahn a ajuns să fie descrisă de către curtea germană de conturi drept o companie aflată într-o „criză permanentă”.

În același timp, populația Germaniei este într-un amplu proces de îmbătrânire: aproape 19 milioane din rezidenți au vârste de peste 65 de ani, iar alte 23 de milioane au vârste cuprinse între 40 și 59 de ani. Sporul natural al populației este de asemenea negativ, iar migrația este singura categorie ce adaugă la populația totală, care în 2022 a urcat la aproape 85 de milioane. Dar asta cu un influx de 1,5 milioane de refugiați ucraineni în 2022.

Îmbătrânirea populației înseamnă inclusiv ieșirea de pe piața muncii a muncitorilor calificați și scăderea inovației, iar birocrația și ultra-reglementările guvernamentale împing tot mai mulți antreprenori tineri din sectorul tehnologic către Statele Unite ale Americii, unde inclusiv finanțarea se obține mult mai facil.

Deși politicienii recunosc problemele, reformele sunt lente

Politicienii de la Berlin înțeleg problemele cu care se confruntă economia și societatea germană, dar reformele sunt lente, deoarece problemele sunt structurale. Mai mult, unele reforme și investiții sunt blocate de către partidele aflate la guvernare: partidul Verzilor insistă ca Germania să nu mai folosească energia nucleară, în timp ce partidul liberal FDP ține morțiș de austeritate.

Diferite măsuri pentru reducerea birocrației și accelerarea digitalizării au fost totuși înaintate, în același timp în care se încearcă creșterea investițiilor în infrastructura prin fonduri europene.

„Companiile se pot adapta la condiții noi, dar nu trebuie să fim naivi. Avem presiuni conjuncturale acum, dar avem și probleme structurale asupra cărora lucrăm: muncitori calificați, energie, infrastructură, digitalizare, sistemul de taxare. Îmbunătățim toate acestea pentru a recâștiga impulsul de creștere de pe urma căruia va beneficia Europa ca întreg” – Christian Lindner, ministrul german de Finanțe.

Mare parte din investiții, mai ales cele în tranziție energetică, sunt preconizate a fi realizate prin NextGenerationEU. În același timp, se fac eforturi diplomatice pentru lărgirea cooperării comerciale prin noi parteneriate de liber schimb. Un astfel de parteneriat este cel cu țările sud-americane din Mercosur.

Simptomele bolii Germaniei au început încă din 1998-1999

La finalul anilor ‘90, Germania se mândrea cu o industrie vibrantă (cu o pondere de aproximativ 30% în formarea PIB), un nivel ridicat al salarizării, taxe ridicate și prin urmare servicii publice de calitate.

În 1998 însă, la fel ca acum, în 2024, economia germană abia ieșise dintr-o recesiune tehnică (2 trimestre consecutive de contracție a PIB) și era prognozată să crească mult mai lent decât celelalte economii europene.

De asemenea, costul reunificării cu Germania comunistă nu a vizat doar investiții în infrastructură, școli și spitale, ci a însemnat inclusiv subvenții pentru stabilirea de noi companii și transferuri fiscale pentru populația din Est. Circa jumătate din nota de plată s-a dus pe indemnizații sociale, pensii și în mod special pe ajutoare de șomaj.

Potrivit statisticilor, jumătate din populația Germaniei de Est și-a pierdut locul de muncă în urma prăbușirii economiei planificate. În mod natural, în landurile estice șomajul era mult mai ridicat comparativ cu cele vestice, unde economia de piață funcționa cu succes de patru decenii.

Per total, mai multe surse estimează costul reunificării Germaniei la aproximativ 2 trilioane de dolari.

În finalul anilor ‘90, cheia succesului pentru Germania era producția și exportul de produse tehnologice și bunuri de capital avansate din punct de vedere tehnologic.

Compania Siemens este cel mai bun exemplu al succesului industrial german: un gigant fondat în secolul 19, care a supraviețuit unor numeroase crize și recesiuni, dar care continuă și în prezent să producă și să exporte de la echipamente pentru automatizarea proceselor de producție, la soluții de transport (inclusiv trenuri pe hidrogen), turbine energetice sau echipamente medicale avansate tehnologic.

Cu toate acestea, din cauza taxelor mari și a costului ridicat cu forța de muncă, companiile mari precum Siemens și cele din așa-numitul Mittelstand (companii de dimensiuni mici și mijlocii, cu afaceri de până în 50 de milioane de euro) au început în 1997 să mute parte din producție înspre periferia Europei, respectiv în sudul și estul Europei.

În mod natural, șomajul deja ridicat a continuat să crească și a atins un nivel de două cifre (12%) în 1998.

Un nivel tot mai mare al șomajului a însemnat creșterea costurilor guvernamentale cu asigurările sociale (ajutoare de șomaj), iar statul a luat în considerare chiar creșterea taxelor pentru finanțarea acestei noi găuri bugetare. Acest cerc vicios a accentuat scăderea competitivității.

Pentru a opri exodul locurilor de muncă, guvernul de centru-stânga al lui Gerhard Schröder a introdus reforme pentru piața muncii. Așa-numitele reforme Hartz I-IV au redus masiv ajutorul social pentru șomeri și costul firmelor cu forța de muncă, flexibilizând crearea de joburi. Astfel, au apărut tot mai multe locuri de muncă temporare sau part-time, plătite mult mai prost.

În combinație cu un euro slab în raport cu dolarul, la începutul anilor 2000, reformele și salariile mai mici au făcut din Germania o economie mult mai competitivă, care a putut să alimenteze cu bunuri boom-ul economic din Europa, din acea perioadă.

După Marea Recesiune și criza euro, industria germană s-a reorientat și a început să vândă tot mai multe automobile și echipamente tehnologice către China, care în deceniul trecut a devenit „fabrica lumii”. Mai mult, în finalul deceniului trecut, China a devenit cel mai mare partener comercial al Germaniei, surclasând Statele Unite ale Americii.

Această perioadă de boom pentru industria germană a fost sprijinită de un preț mic, stabil, al energiei electrice și al gazelor naturale, inclusiv grație gazului rusesc.

În esență, până la criza pandemică din 2020, Germania a implementat un model economic caracterizat de costuri cât mai mici cu forța de muncă, costuri mici cu energia și o colaborare strânsă cu adversari geopolitici precum Rusia și China.

Armonie cu Rusia și China, aversiune față de îndatorare și energie nucleară

În aceeași perioadă în care s-a realizat această apropiere de Rusia și China, politicienii germani au dezvoltat o puternică aversiune ideologică la  contractarea de datorie și  energia nucleară.

În 2009, Germania își modifica Constituția, pentru a preveni o îndatorare excesivă, ca urmare a recesiunii mondiale și a măsurilor fiscale implementate pentru ieșirea din criză. A luat naștere așa-numita regulă „schwarze null” („zero-ul negru”) , care a transformat Germania într-un stat condus ca o gospodărie: cât venit ai, cam tot atât cheltui, cu împrumuturi de maximum 0,35% din PIB.

Drept consecință naturală, Germania a investit mult mai puțin în infrastructură de-a lungul anilor, comparativ cu celelalte țări din UE.

Cea de-a doua aversiune ideologică a politicienilor germani, cea față de energia nucleară, a provenit în mare parte de la Partidul Verzilor, care au format împreună cu Social-Democrații (SPD) guvernul Schröder al anilor 1998-2005. În prezent, Partidul Verzilor este unul din cele trei formațiuni politice ce îl susțin pe cancelarul actual Olaf Scholz.

Guvernul Schröder a pus la punct, în 2000, primul plan de renunțare graduală la energia nucleară, cu 2020 drept termen-limită de funcționare pentru cele 19 reactoare nucleare din Germania.

În 2009, primul cabinet al Angelei Merkel a încercat să prelungească procedura de „phase-out” și să extindă cu 8 ani licențele de funcționare pentru centralele nucleare. Dezastrul nuclear de la Fukushima, din 2011, a tranșat însă dezbaterea publică și a schimbat total politica cabinetului Merkel cu privire la energie nucleară. Închiderea centralelor nucleare a fost accelerată. În 2009, cele 17 reactoare nucleare încă în funcțiune furnizau peste un sfert din electricitatea țării.

E Germania chiar atât de bolnavă?

Holger Schmieding, primul economist care a pus Germaniei ștampila de „bolnav al Europei”, spune acum că țara sa nu este într-o situație atât de precară pe cât se afirmă.

Potrivit acestuia, Germania stă mult mai bine în ceea ce privește datoria publică și poziția fiscală, comparativ cu alte țări europene, ceea ce îi oferă șansa de a investi sume mari în cazul în care decide să se împrumute masiv. Dintre economiile dezvoltate, Germania are  în prezent cea mai mică datorie publică în raport cu PIB-ul, de doar 76%. Datoria privată este la un procent de 85% din PIB.

Schmieding mai arată într-un răspuns pentru recenta copertă The Economist că actualele cauze care au produs slăbirea economică a Germaniei sunt mai degrabă ciclice, decât structurale. Birocrația și problema energetică sunt într-adevăr provocări structurale, admite economistul. Acesta pune în schimb dinamica slabă a Germaniei pe seama recesiunii din sectorul manufacturier global.

Economistul spune că recesiunea industrială din Statele Unite și China face ca cifrele pentru Germania să pară mai negative, din două motive. Primul este că economia Germaniei depinde mult mai mult de sectorul său manufacturier, comparativ cu alte economii europene. Al doilea motiv este că sectorul manufacturier german produce piese și echipamente pentru alte sectoare industriale din lume, precum cele din China și SUA, care acum se contractă.

Holger Schmieding mai afirmă că șomajul în prezent este încă redus în Germania, la doar 5,8%, iar companiile germane axate pe exportul de echipamente tehnologice pot continua să facă bani vânzând către firme din Polonia, Mexic sau Vietnam, unde se mută fabricile care pleacă din China sau Rusia.

Guvernul de la Berlin a început de asemenea, din octombrie 2023, implementarea unui pachet de subvenții energetice în valoare de 200 de miliarde de euro, pentru a convinge companiile să continue producția în Germania.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mihai Gongoroi

Cu o experiență de patru ani în presă, Mihai a lucrat la ziarul Bursa și la Mediafax, unde a scris despre economie, bănci centrale și piețe financiare. E pasionat de istorie economică și politică externă și crede că George Carlin e cel mai bun comediant din istoria recentă a comediei.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
5 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    4
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x