Muncitorii străini care vin în România sunt lăsați de izbeliște de stat și sindicate, iar asta ne afectează pe toți

Muncitorii străini au ajuns o prezență obișnuită pe șantierele și pe străzile României. Deși numărul lor a crescut spectaculos în ultimii ani, contribuind la dezvoltarea economică a țării, îi întâmpinăm în continuare cu legi insuficiente pentru a-i proteja de abuzuri, cu autorități nepregătite și sindicate care-i ignoră. Panorama a discutat cu instituții, sindicaliști și experți pentru a explora amploarea migrației forței de muncă, problemele cu care aceștia se confruntă și felul cum ne afectează asta pe noi.

Câți muncitori străini lucrează în România

Numărul muncitorilor migranți la nivel global a ajuns la 169 de milioane în 2019, în creștere cu 19 milioane față de 2013, conform unui raport publicat de Organizația Internațională a Muncii (OIM). Altfel spus, la 100 de muncitori, aproximativ cinci sunt imigranți. Dintre aceștia, aproape o treime ajung în Europa, iar peste 13 milioane în Europa de Est.

În România, apetitul pentru lucrători străini a avut o creștere constantă în ultimii ani. Dacă în 2013, Guvernul aprobase 5.500 de vize de muncă, acesta este al treilea an consecutiv în care se aprobă 100.000 de vize noi pentru migranți.

Asta înseamnă că, la populația activă de 8,3 milioane a României, ar fi trebuit să avem un muncitor imigrant la suta de locuitori. La finalul lui decembrie 2023 însă, erau în țară doar puțin peste 74.000 de persoane cu drept de ședere în scop de angajare, arată datele Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), transmise Panorama. Dintre aceștia, mai mult de 45% vin din Nepal (19.000) și Sri Lanka (15.000). România a acordat în 2022 muncitorilor srilankezi mai mult de jumătate dintre permisele de muncă din UE, conform unei analize a Fundației Friedrich Ebert (FES).

Cum face statul bani de pe urma lor

România primește muncitori străini pentru a umple un gol pe piața muncii, pentru a lucra acolo unde nu mai există mână calificată din cauza emigrării sau unde lucrătorii autohtoni nu vor să se angajeze, din cauza condițiilor de muncă și a salariilor. 

Dar și pentru că populația îmbătrânește și scade forța de muncă. Vârsta mediană crește aproape peste tot în Uniunea Europeană, dar mai accelerat în România. Eurostat arată că doar jumătate dintre români au sub 43 de ani. Indicatorul a crescut cu mai mult de trei ani într-un deceniu.

Pe munca imigranților, statul încasează taxe care susțin sistemul public de sănătate și cel de pensii. În 2023, lucrătorii extracomunitari au încheiat aproape 190.000 de contracte individuale de muncă. La nivelul salariului minim brut de 3.000 de lei, statul a încasat într-o lună, printre altele, circa 133 milioane de lei pentru asigurări sociale și peste 53 milioane de lei pentru asigurări de sănătate. 

Majoritatea aleg însă să plece de aici după ce le expiră contractele, arată datele FES.

Citește și: Străinii care umplu golul de muncă din România și cum am ajuns poarta Asiei sărace către Vest

Foamea de angajați a restaurantelor și hotelurilor se hrănește din Asia. Cât costă să aducem muncitori străini

Condiții improprii de muncă

Conform Inspecției Muncii, sectoarele în care lucrează cei mai mulți migranți sunt construcții, curățenie și livrări, domenii expuse abuzurilor, după cum relatează și diverse anchete de presă din ultimii ani. 

Mai mulți nepalezi au fost înșelați anul trecut de firma de recrutare care le-a falsificat CV-urile și i-a adus aici pentru alt job decât cel pentru care erau calificați, ceea ce i-a lăsat fără loc de muncă. Alți zece srilankezi au ajuns la urgență, după ce au fost intoxicați cu monoxid de carbon, încercând să se încălzească în containerele în care erau cazați. Nu doar că locuiesc în condiții improprii de cazare, dar mai și muncesc zece ore pe zi pentru un venit de 2.000 lei.

O altă tactică folosită de angajatori este ceea ce experții numesc social dumping. Adică amenințarea angajaților care vor mai multe drepturi cu posibilitatea de a fi înlocuiți cu forță de muncă mai ieftină. În felul acesta, puterea de negociere colectivă scade drastic, ceea ce dăunează și lucrătorilor locali. Dacă muncitorii migranți sunt protejați împotriva abuzurilor și exploatării, acest lucru creează un cadru mai echitabil și mai sigur pentru toți lucrătorii, indiferent de originea lor. 

Peste 1.200 de străini au fost luați în custodie în 2020, dublu față de anul precedent. 93% dintre ei au fost repatriați, conform datelor oficiale.

În 2021, IGI și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au încheiat un protocol de schimb de informații pentru a-i susține pe lucrători în reangajare, dar Libertatea a dezvăluit că autoritățile nu se pun de acord nici măcar în privința numărului de muncitori străini cu contracte expirate.

Drepturi doar pe jumătate

Așa cum avem o lege care protejează muncitorii români în străinătate, impune agențiilor de recrutare condiții de transparență și informare, le supune controlului inspectorilor de muncă și stabilește amenzi între 5.000 și 40.000 de lei pentru cine le încalcă, așa ar trebui să avem una și pentru cei străini care vin în România, spune experta în dreptul muncii. 

Deși muncitorii străini sunt taxați de stat și contribuie la funcționarea mașinăriei economice, nu au în practică aceleași drepturi ca lucrătorii români. Ar trebui să aibă acces nerestricționat la servicii de sănătate. În realitate, acest drept devine palpabil doar după obținerea permisului unic, o procedură care poate dura peste patru luni.

Presa relata la începutul anului cazul unei bone filipineze care nu avea buletin de jumătate de an, după ce oficialii de la Imigrări i-au amânat programarea în repetate rânduri. Deși trăia în România de peste cinci ani, lipsa actului de identitate nu o lăsa să trimită bani acasă și o făcea să se teamă că ar putea fi expulzată din țară.

„România este una dintre puținele țări europene care nu trimite scurt muncitorii acasă, după încetarea contractului de muncă. Le mai dă o șansă să rămână, tocmai pentru a preveni un pic abuzurile angajatorilor”, spune experta în dreptul muncii, Felicia Roșioru.

În această perioadă de 90 de zile, lucrătorii care au fost dați afară sau și-au dat demisia își pot căuta alt angajator dispus să refacă formalitățile birocratice la Inspectoratul General pentru Imigrări. 

Dreptul de a-și schimba jobul este însă îngrădit acum de o ordonanță controversată, adoptată de Guvern în 2023. Aceasta obligă angajații străini să obțină aprobarea patronului, dacă vor să-și schimbe locul de muncă în primul an de contract. Această dependență îi poate face pe angajați să nu raporteze abuzurile, conform unei fișe de risc publicate pe site-ul Pactului Global al ONU. 

Speranța stă în Parlamentul și Consiliul UE, care lucrează în prezent la modificarea directivei ce reglementează acordarea permisului unic lucrătorilor extracomunitari. Printre schimbările propuse, se numără și introducerea dreptului muncitorilor de a lucra pentru un alt angajator decât cel cu care au încheiat inițial contractul de muncă.

Bariera lingvistică. La Inspecția Muncii, abia se vorbește engleza

Lucrătorii străini care nu vorbesc limba sunt vulnerabili în fața abuzurilor. Contractele sunt semnate în limba română, iar ei nu înțeleg pe ce își pun semnătura. Conform fișei de risc ONU, subdimensionarea inspectoratelor de muncă, care ar trebui să îi ajute, să monitorizeze respectarea drepturilor și să aplice amenzi când e cazul, poate lăsa exploatarea să treacă nepedepsită.

Numărul inspectorilor de muncă români a scăzut cu 150 față de 2015, când erau de 20 de ori mai puține vize pentru muncitorii străini, conform rapoartelor instituției.

Din cei peste 1.400 de inspectori la nivel național, doar 38 dintre ei știu cel puțin o limbă de circulație europeană, precum engleza, spaniola sau croata, dar niciunul nu cunoaște o limbă din Asia de Sud-Est, conform datelor furnizate de Inspecția Muncii pentru Panorama. Când discută cu muncitori migranți, folosesc aplicații de telefon care traduc în timp real. Instituția acceptă petiții doar în engleză și răspunde în aceeași limbă, deși susține că tratează toți petenții în mod egal.

Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi ARCA oferă gratuit cursuri de română, dar familiarizarea cu o limbă atât de diferită față de cea nepaleză sau singhaleză este un proces complicat. Este nevoie de o strategie eficientă de comunicare a informațiilor relevante pentru lucrătorii străini, care să implice și instituțiile statului român.

Lipsa datelor despre plângerile muncitorilor străini

După ce încheie un contract în România, muncitorii străini iau contact cu IGI. De aceea, atunci când au o problemă legată de muncă, se adresează acestei instituții, nefiind informați suficient că Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) se ocupă de aceste aspecte, spune experta în dreptul muncii, Felicia Roșioru. 

Inspectia Muncii nu colectează date despre câte plângeri au făcut muncitorii străini în ultimii ani și cum au fost soluționate acestea. „Nu am urmărit țara de origine a petentului”, a răspuns o reprezentantă a instituției. Fără aceste date, Inspecția Muncii nu poate analiza în profunzime realitățile migrației forței de muncă. Și nici presa, asociațiile și sindicatele nu pot contribui pe deplin la înțelegerea fenomenului exploatării și la diminuarea lui.

Chiar dacă nu se știe câte plângeri fac lucrătorii extracomunitari, există cel puțin un exemplu în care nici sesizările nu sunt o soluție și pot afecta muncitorii și mai mult.

Libertatea a relatat în 2021 cazul unor indieni care lucrau fără aviz de muncă. După ce au reclamat că nu și-au primit banii, autoritățile au amendat firma. Dar au sancționat și muncitorii, cărora li s-a pus în vedere să părăsească țara și au primit interdicție timp de șase luni să mai intre în România.

Munca la negru se și amendează cu sume de la 500 la 1.000 lei, conform Codului Muncii, iar prevederea se aplică și muncitorilor extracomunitari. Însă, „din practică am constatat că ITM nu face asta, dacă este evident că nu e culpa salariatului”, spune Roșioru.

Sindicatele românești nu au loc de străini

Un rol important în protejarea drepturilor angajaților îl joacă și sindicatele. În cazul muncitorilor străini, există un gol, după cum reiese din discuțiile pe care Panorama le-a avut cu sindicaliștii.

Confederația sindicală Meridian nu are niciun muncitor străin printre cei 254.000 de membri, cât avea în 2020, pentru că face o prioritate din îmbunătățirea condițiilor de muncă și a salariilor lucrătorilor români, spune secretarul general Dumitru Fornea. El speră astfel să convingă românii plecați la muncă în afară să revină în România. 

Fornea consideră că numărul prezent de lucrători străini este prea mare și sunt suficienți doar 20.000. Sindicalizarea lucrătorilor migranți este ultima pe lista sa de priorități. 

Cele mai mari confederații sindicale din țară, CNSLR Frăția (800.000 de membri) și CNS Cartel Alfa (600.000 de membri), nici măcar nu au răspuns pe acest subiect. 

În august 2021, Blocul Național Sindical (BNS, 280.000 de membri) anunța că își deschide porțile pentru lucrătorii din Nepal. Totuși, la doi ani distanță, organizația nu are niciun membru nepalez sau extracomunitar, declară Mirela Caravan, coordonatoarea departamentului internațional. Motivele? Perioada scurtă pentru care migranții lucrează în România și bariera lingvistică, care au îngreunat încercările sindicaliștilor de a-și ajuta colegii. 

Caravan spune că BNS are în plan crearea „unor centre de consiliere” și desfășurarea unor „acțiuni de integrare”, cu scopul de a câștiga încrederea muncitorilor străini și de a-i determina să exprime problemele. Reușita confederației ar fi de folos inclusiv autorităților, pentru diseminarea informației. 

Lipsa informării. Străinii nu își cunosc drepturile în România

„Nimeni nu ne-a spus nimic”, spune Gaurav*, un livrator nepalez aflat de două luni în România, despre faptul că nu știe ce spune legea despre concediu de odihnă sau repaus săptămânal. 

Nici Praveen*, șofer de TIR din Sri Lanka, aflat în România de trei ani, nu știe de protecțiile oferite de lege. Zice că „de obicei” muncește doar o zi pe săptămână, când conduce timp 15 ore, în reprize de câte cinci, deși legislația europeană interzice statul la volan mai mult de zece. E mulțumit însă de salariul său lunar de 6.400 de lei și de faptul că are o relație bună cu angajatorul.

România oferă mai multe protecții legale decât alte state europene, dar diseminarea lor defectuoasă le face invizibile, explică Felicia Roșioru. Autoritățile și sindicatele nu ajută muncitorii să-și înțeleagă drepturile, iar sarcina rămâne în slujba ONG-urilor.

Forumul Român pentru Refugiați și Migranți ARCA lăsa mai demult la sediul IGI materiale informative. Când am vizitat însă sediul instituției, aceste materiale nu mai erau de găsit. Inspectoratul ne-a comunicat că nu colaborează cu ARCA pentru informarea muncitorilor, dar „distribuie atât materiale informative proprii, cât și cele transmise de alte ministere”.

ARCA are însă o colaborare cu IGI, încă din 2016, prin care instituția trimite către ONG muncitori care au nevoie de asistență. „Ne ocupăm de tot ce înseamnă acuratețea documentelor, muncitorii să fie angajați cu un contract de muncă care să fie respectat”, dar „ (IGI) nu ne consideră vioara întâi, nu suntem parteneri în sensul de a lua proiecte sau finanțare prin ei”, explică Răzvan Samoilă, directorul executiv ARCA. 

În ciuda creșterii constante a numărului de nou-veniți, sursele de informare sunt aproape de negăsit. Până la momentul de față, ministerul a postat pe pagina sa web varianta din 2018 a Codului Muncii, tradus în engleză. Din el lipsesc, spre exemplu, prevederi relevante despre munca la negru. 

Strategia României pe migrație este rudimentară, spune Răzvan Samoilă. Guvernul și-a asumat, într-un plan pentru anii 2023-2024, să informeze muncitorii extracomunitari despre drepturile lor, să explice măsurile pe care le pot lua în caz de abuz și să lucreze la „diversificarea mijloacelor prin care se asigură accesul la informare și consiliere individualizată” pentru lucrătorii străini.

Deși acordarea în masă de vize a început acum opt ani, acțiunile menționate în actul normativ „au fost întâlniri locale, la nivel mic, unde autoritățile au chemat și câțiva angajatori” mari, pentru că ei ar avea capacitatea necesară pentru recrutarea muncitorilor străini, spune Samoilă.

Cum e la alții

Statele care iau în serios protejarea lucrătorilor migranți au ceva în comun: pun responsabilitatea pentru respectarea legii pe angajator. 

Parlamentul australian a adoptat anul acesta o lege care protejează suplimentar muncitorii în caz de anulare a vizei, de exploatare, dezincriminează munca fără forme legale, introduce pedepse penale pentru angajatori, în caz de abuz, și pune bazele unui sistem de publicare a firmelor proscrise. Măsura a fost salutată de sindicate și centrele pentru protejarea drepturilor omului. 

În Uniunea Europeană, Portugalia se distinge ca un stat accesibil migranților, scria Foreign Policy, în 2022. Țara permite muncitorilor fără forme legale să-și caute un job și să aplice pentru permis ulterior. După cinci ani de rezidență legală, dacă știu limba, migranții pot obține cetățenia portugheză, care le deschide calea spre mobilitatea europeană.

La polul opus, pentru obținerea cetățeniei române, migranții trebuie să fi locuit în România minimum opt ani, să cunoască limba și să promoveze un examen cu întrebări din Constituție, geografie, istorie și cultură, care ar pune în dificultate și un român.

Notă: *numele muncitorilor străini au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.