Pe Calea Victoriei se întâmplă ceva
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Prin arterele Bucureștiului a început să curgă iar viața. Socială. Acolo unde decenii întregi a bătut vântul abandonului, acum oamenii stau la cozi, râd, beau, vorbesc, petrec împreună, consumă. Pandemia a scos mesele pe trotuar – că nu aveam voie să stăm înăuntru – și au rămas acolo. Stăm mai mult afară, stăm mai mult împreună, iar măsurile de relaxare sanitară au relaxat și scepticismul socializării stradale. Nu mai ieșim în oraș doar dacă avem rezervare. E suficient că avem oraș și am început să-l folosim.
Pe Calea Victoriei s-a întors atmosfera pariziană. Și, odată cu ea, și banii în buzunarele celor care au pariat pe o zonă în care autoritățile locale nu au avut curaj și niciun plan de resuscitare economică urbană din anii ’90 încoace.
Studiu de caz: dacă o iei la pas într-o seară după job sau într-o zi de weekend, n-ai cum să ratezi zumzetul care se petrece la colțul bulevardului cu Piața Amzei.
La orice oră din zi sau din noapte, pe o porțiune scurtă din faimosul bulevard, orașul parcă renaște: lumea stă la cozi interminabile la înghețată la Velocità, pe borduri la un gin la A1 sau la o bere la Zăganu. Nu, nu doar în weekendurile când strada e pietonală, ci zi de zi.
Că e vorba de familii cu copii, hipsteri sau corporatiști, bătrâni din cartier sau turiști, localurile de pe Calea Victoriei satisfac orice dorință de consum – de la pizza la mâncare mai „fancy”, bere artizanală sau băuturi aparte, gelaterii, cafea de specialitate, prosecco sau deserturi.
Chiar dacă ești un client fidel al zonei sau dacă ai fost doar în trecere pe Calea Victoriei și ai rămas uimit de nebunia zonei, o întrebare tot ți-ai pus: cum a fost readusă la viață într-o perioadă așa scurtă o zonă care acum câțiva ani era moartă?
Cine sunt oamenii din spatele acestor povești croite pe Calea Victoriei?
Și, într-un context în care industria HoReCa a fost profund lovită de pandemie, care este cheia succesului?
Am luat la pas Calea Victoriei, m-am oprit la o cafea, o înghețată, o bere și am descusut poveștile oamenilor care au readus la viață o arteră esențială din centrul Capitalei, prea mult uitată în timp.
Eterna fermecată de Piața Amzei
Cu ani în urmă, înainte ca Piața Amzei să fie vreun reper de ieșit în oraș, micul cartier era cool înainte să fie la modă.
În istoria culturală a Bucureștiului, Piața Amzei a fost mereu văzută drept un epicentru de artă, care emana un aer boem, și unde cultura era în habitatul ei natural. În Amzei a fost ultimul cămin al lui Nichita Stănescu, unde a trăit și a creat în ultimii ani de viață, spre exemplu.
Însă, înainte de localurile de azi, au existat alți pionieri ai zonei: teatrul de vară de la Green Hours sau merdenelele de la Nea Mihai, care e acolo din ’83, sunt niște repere adânc împământenite în cultura urbană și artistică a zonei.
Ca pentru mulți bucureșteni care au copilărit în zonă, Piața Amzei își lasă amprenta. Pentru mine, Ciufolici (frizeria de copii de lângă brutăria Miez) rămâne în continuare una din destinațiile emblemă ale copilăriei mileniale. Am făcut grădinița vis-a-vis de Biserica Amzei, iar pe timpul liceului, care era la Romană, tot în Amzei chiuleam.
Anda relaționează în mod deplin cu sentimentul familial pe care ți-l poate acorda Piața Amzei, deși suntem generații diferite.
Anda Mancaș este proprietarul și managerul barului A1, Amzei colț cu Calea Victoriei.
Probabil știți barul de la petrecerile din weekend și de la îmbulzeala de pe trotuar, când oamenii stau și pe borduri sau în picioare cu un pahar în mână la povești, de dragul atmosferei, lăsând confortul la o parte și bucurându-se de moment.
„Am copilărit în Amzei. În liceu, mergeam la discoteca copiilor la Martin – chiuleam ultimele două ore și aici ne găseai în fiecare zi. Cumpăram haine de la hippi hippi shake, de la Bebe Americanu’ îți luai tot felul de chestii. Când ziceam „hai în centru”, centrul era aici. Totul era aici, simțeam că universul se învârte în jurul Pieței Amzei”, îmi relatează Anda la o cafea într-o zi înnorată de vară, când, și în plină zi, trotuarul e plin de studenți care stau la o cafea, oameni care vin să lucreze sau să-și mănânce micul dejun la ceas târziu.
Atmosfera e plăcută, aproape familială. Toată lumea se știe, se salută și își zâmbește, aproape ca o confirmare că ai fi de-al locului.
Anda a deschis barul în 2013, când nu era nimic în zonă în afară de Grădina Eden, acum mutată pe Calea Dorobanți.
„Când am deschis prima dată în 2013, Amzei era un loc extrem de trist. Nu era nimic în zonă – magazine de haine, de piatră sau gresie, de perdele – era o arteră moartă în centrul Bucureștiului”.
După tragedia de la Colectiv, barul s-a închis în 2016. Anda a continuat să plătească chiria pentru a nu pierde locația, implicându-se în deschiderea altor localuri, precum Cafepedia și Ai Sushi Bar.
Primăvara trecută, după aproape patru ani, Anda se pregătea să redeschidă localul ei de suflet.
„L-am refăcut și îmbunătățit, aici aveam niște amintiri frumoase și parca nu mă puteam despărți de loc. După mai multe căutări și încercări, tot aici am revenit. E locul meu de suflet. Ca mic antreprenor în HoReCa am învățat că trebuie să simți tu locul în primul rând, înaintea clienților. Dacă tu nu ești prima persoană care crede în el, nu se poate transforma în ceva de succes”.
În martie 2020, Anda era pregătită să redeschidă – avea aliniate cererile de angajare, pregătea programul, meniul. Și, în loc de deschidere, a venit pandemia. Deși criza i-a stricat puțin planurile, a reușit să redeschidă A1 în iunie 2020.
Succesul a venit înzecit.
A1 este plin ochi în fiecare seară. O mare parte din noua atmosferă de pe Calea Victoriei se datorează barului ei.
„Simt că ajută mult că barul e într-un loc de colț, ușor păzit de nebunia și zgomotul de pe bulevard. Sunt și oameni care s-au prins de locul ăsta – una e clientela din timpul săptămânii, alta e cea din weekend. Înainte veneau anumiți oameni, acum vin toți”.
Însă, succesul barului aduce cu el și responsabilități pe măsură, spune Anda.
„Din cauza puhoiului de oameni din zonă, avem controale mai dese, dar și chestiuni precum avize, vecini, asociația de proprietari. Creșterea din zonă n-a fost organică, ci a venit deodată, ca o explozie. Nici cu angajările nu mi-a fost ușor – aveam un plan, dar dintr-odată am observat că am nevoie de foarte mulți oameni. Angajam și câte trei oameni pe săptămână. N-a fost ușor. Noi am reușit într-o perioadă în care mulți din industria HoReCa au fost nevoiți să închidă. Din afară, pare ușor să manageriezi un bar, dar sunt multe piese în joc”, îmi explică Anda.
Viziunea ei pentru Calea Victoriei este una promițătoare.
„Cred că lucrurile vor crește în zonă, cel puțin în următorii 5-7 ani. Dispar afaceri care n-aveau un viitor și sunt înlocuite de altele. Astfel, altele au ocazia să prindă viață, iar odată cu ele, și zona se schimbă”, îmi spune Anda.
Un pasionat de bere salvează o fabrică și își face un bar
Plecând de la A1, mă îndrept ușor spre Calea Victoriei și doar traversez strada spre următoarea mea destinație.
Acolo găsim un local relativ atipic de restul atmosferei de pe Calea Victoriei.
Alături de A1, Fabrica de Bere Bună, ce ține de brandul de bere Zăganu este printre locațiile cele mai vechi, în contextul noilor apariții de pe Calea Victoriei.
Aici, am stat de vorbă, la o bere, cu Laurențiu Bănescu, unul dintre co-fondatorii Zăganu și co-proprietarii barului de pe Calea Victoriei.
Povestea berii Zăganu a început ca multe proiecte de suflet: din pasiune.
Numele berii are o însemnătate aparte – zăganul e o specie de vultur mare care, din păcate, a fost vânată până la dispariție. Destinul e similar cu al fabricilor de bere din România: multe fie au fost cumpărate de marii producători, fie au fost închise, dispărând în mare parte de pe piață.
În 2013, când Laurențiu și asociații lui au cumpărat o micro-berărie artizanală de la poalele munților Zăganu din Munții Carpați, simțeau nevoia să aibă un bar al lor reprezentativ în București.
„Când eram în căutări de locații pentru bar, pusesem ochii pe clădirea asta de pe Calea Victoriei. În trecut fusese magazin Steilman, vreo două sucursale de bănci, iar apoi a stat neînchiriat câteva luni. Când l-am luat era o ruină, am făcut totul de la zero, era în stadiu de șantier. Nu voiam să ne alegem un loc în Centrul Vechi, iar în 2017 ne imaginam cum zona de aici va crește. Locul are și o istorie aparte: clădirea a fost proiectată de nepotul lui Ion Creangă, iar Mihail Sebastian și-ar fi scris unul dintre romane aici. Am lucrat cu un designer pentru a da viață spațiului și a reda potențialul de care știam ca era în stare acest loc”, îmi explică Laurențiu.
Intuiția lui a fost corectă: zona nu numai că a crescut, dar a explodat realmente, în special de la începutul pandemiei și până acum.
Vorbind despre popularitatea accelerată a zonei, Laurențiu îmi spune că i se pare un lucru bun modul în care începe să prindă contur Calea Victoriei, atât la nivel de localuri, cât și diversitatea serviciilor oferite clienților.
„Cu siguranță numitorul comun căruia i se datorează succesul zonei este vibe-ul. În weekenduri, când este și pietonală Calea Victoriei, simți efectiv cum ești la o petrecere în stradă sau la un festival. În special după pandemie, exista acest apetit al oamenilor de a ieși, de a experimenta și de a încerca lucruri noi. Vor să vadă ce se întâmplă în oraș și se bucură de faptul că Bucureștiul nu mai e același oraș obosit și gri cu care sunt obișnuiți. Calea Victoriei prinde această atmosferă de reîntoarcere la normalitate”.
Un alt motiv pe care Laurențiu îl asociază cu succesul de pe Calea Victoriei este chiar nișarea oamenilor când vine vorba de comportamentul de consum, un trend care se regăsește la nivel global și care prinde tot mai mult contur și la noi.
„Vibe-ul zonei este strâns legat și de paleta diversă care-i este oferită clientului. Poți să te duci să-ți iei o înghețată, apoi să stai la o bere și după să mergi la o merdenea la nea Mihai sau la o shaorma la La’ Băiatu. Îți iei ce vrei din ce găsești, iar asta face parte din atmosfera unui oraș occidental. Ăsta e viitorul consumului: oamenii s-au săturat să încerce aceleași chestii și să meargă în localuri care servesc de toate, au același meniu și aceeași listă obosită de bere pe care ți-o iei de la orice magazin. De aceea, oamenii sunt fericiți când găsesc acest mix de atmosferă, experiență și produs – acel ‚altceva’ care o să-i facă să se întoarcă.
Laurențiu, ca majoritatea oamenilor care și-au deschis localuri pe Calea Victoriei, crede în produsele pe care le vinde, o parte esențială a succesului din zonă.
„Cheia e să-ți păstrezi conceptul și ideea inițială și să nu te schimbi după cum bate vântul, pentru că așa îți fidelizezi clientela. Oamenii au început să iasă în afară, să câștige mai bine, s-au sofisticat în acest sens – pot alege ce fac cu timpul și banii lor. Iar noi, ca local, trebuie să fim fair față de consumator și să-i dăm oportunitatea de a alege”, spune Laurențiu.
Un antreprenor cu dragoste pentru cofetărie
Dacă nu te-a convins berea artizanală de la Zăganu sau atmosfera boemă de la A1, cozile de la Velocità cu siguranță nu le puteai rata. De când s-a deschis gelateria de pe celălalt colț al Pieței Amzei cu Calea Victoriei, a avut un succes răsunător.
Seară de seară, coada la înghețată poate duce până spre Teatrul Act, iar clientela este diversă precum pigmentul locului – familii cu copii, hipsteri atipic îmbrăcați, oameni care sunt curioși de coadă sau clienți fideli care vin să se delecteze cu ceva dulce după o zi de muncă.
George Pop este unul dintre co-fondatorii Velocità, care în momentul de față se ocupă de cofetăria Liberté, acesta fiind implicat și în fondarea brandului French Revolution, deja faimoasele eclere pe care le poți regăsi la Ateneu sau în Piața Victoriei.
De data asta la o savarină, l-am întrebat pe George care crede el că e succesul din spatele Velocità.
„Succesul vine chiar din îmbinarea unor produse premium cu un loc pe măsură. Experiența locului este completată nu doar de produs, ci de arhitectură, de spațiu, de moment. Nu mănânci doar o înghețată sau bei o cafea, ci și trăiești o experiență premium”, spune George, explicându-mi viziunea din spatele proiectului Velocità.
Însă, succesul Velocità se datorează în mare parte chiar bulevardului pe care se află.
„Secretul popularității Velocità și în special secretul Căii Victoriei este pista de biciclete. La nivel mental, pista dă voie la o deschidere culturală mai mare. Bulevardul nu mai e încărcat doar de mașini, distanțează puțin omul de pe trotuar de fluxul de mașini, îi dă un iz mai accesibil bulevardului: îl face mai uman. Cât despre Velocità, alegerea spațiului a ținut strict de intuiție – am văzut spațiul, era pe colț, și mi-am zis: e colț, n-are cum să nu iasă. Ce loc din București e mai mișto ca ăsta?”, îmi explică George.
Intrând puțin în încărcătura istorică de pe Calea Victoriei, George îmi povestește cât de importantă este această dinamică a locului pentru toate proiectele în care se implică.
Velocità se află într-o clădire art deco de la 1936, o clădire simbol a zonei, un aer care se poate regăsi și în gelaterie.
Când vine vorba de felul în care Velocità se raportează la clientelă, cuvântul „experiență” rămâne componenta esențială.
„Nivelul cultural de consum al oamenilor a crescut pe fondul unei creșteri a venitului la nivelul Bucureștiului. Oamenii mai au niște bani de cheltuit și încep să iasă în oraș. La Velocità, unitatea minimă de intrare pentru o experiență premium e 11 lei pentru o înghețată. Pe restul Căii Victoriei e 18-25 de lei pentru un cocktail, o bere, o felie de pizza. Cu cât ții unitatea de intrare mai jos, cu atât poți să ai un succes mai mare”, explică George rețeta succesului de la Velocità.
El e cofetarul, omul de marketing, dar și antreprenorul din spatele proiectelor sale. După ce a făcut o școală de bucătari în Franța, s-a îndrăgostit de partea de cofetărie, aducând o parte din pasiunea lui la București.
„Cofetăria adevărată e maximul în gastronomie. Este cea mai plăcută parte dintr-o masă și închide experiența. Toate produsele sunt testate și create de mine în laborator. Cred că pentru businessurile mici, autenticitatea și personalitatea sunt esențiale, iar reputația e mai importantă decât câștigul imediat. La finalul zilei, cine ne trece pragul trebuie să aibă parte de o experiență impecabilă cap-coadă și să revină”.
Speranța lui pentru viitor este că și altor bulevarde cu potențial din București să le fie dată o șansă și să crească, precum Calea Victoriei.
„Toată atmosfera și cererea din Calea Victoriei nu se pot concentra doar acolo, este prea mică pentru a deveni ‚centrul’. Mi-aș dori ca și alte bulevarde importante din București să facă parte din oraș. Bucureștiul are nevoie de locuri de genul și de proiecte ample. Ar trebui să apară mai multe locuri relevante și acțiuni ale primăriei – de a reda Bucureștiul oamenilor și de a încuraja antreprenorialul mic – nu avem nimic de câștigat din mai multe Starbucksuri”.
În final, când vine vorba de supraviețuirea Căii Victoriei pe termen lung, toți cei trei antreprenori cu care am vorbit se sperie de realitățile seismice ale zonei.
Anda îmi explică cum nu poate pune nici măcar o plasă pe clădirea barului fără o listă infinită de aprobări, o chestiune care începe s-o îngrijoreze tot mai mult.
„Observăm în timp real o renaștere a bulevardului prin această explozie de consum, iar în același timp și decăderea simultană a Căii Victoriei. Intervențiile care sunt necesare pentru a restaura clădirile nu țin nici măcar de arhitectura zonei, ci de siguranța publică a bucureștenilor”, îmi spune George.
Viitorul Căii Victoriei va continua să fie dictat cu și de oameni, pentru că în final, tot ce se întâmplă în jurul nostru e despre oameni.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.