Panorama cu ALP: Noi cu cine votăm? Eterna dilemă a scârbitului la alegeri: votez util sau emoțional?

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre poziția ingrată și frustrantă în care ne găsim în fața alegerilor prezidențiale, dacă suntem scârbiți de întreaga garnitură de candidați pentru Cotroceni: votăm iar „util”, pragmatic, contra cuiva, sau mergem cu emoția care ne îndeamnă să ne băgăm picioarele? Noi cu cine votăm? Vă zic calculele umilului ALP și rețeta celebrului CTP. Pentru că „proști, dar mulți” e o realitate, trecem în revistă, apoi, gogomăniile spuse de mai mulți candidați, înainte de duminica alegerilor.

Eterna dilemă a scârbitului la alegeri: votez util sau emoțional?

Fericiți cei care votează din convingere, la aceste alegeri prezidențiale, cu un candidat care le-a câștigat încrederea și speranțele. Nu știu ce fel de om trebuie să fii și cât de conectat la realitatea politică, ca să ajungi în acest stadiu de credulitate față de oricine din garnitura de candidați care se luptă acum pentru suprema funcție în acest stat. Dar, baftă vouă: măcar nu vă mai doare capul.

Vorba lui Ștefan cel Mare, din bancul cu oștenii beți înaintea bătăliei – voi, ăștilalți, mergeți cu mine, să ne dregem. E perioada aceea când cei care s-au săturat de mocirla, demagogia și lipsa de conținut a celor care ne cer votul, dar care simt totuși că nu trăiesc în pădure, ci sunt cetățeni ai acestei țări, își fac calcule și șușotesc cu prietenii în jurul eternei întrebări: noi cu cine votăm?

Mă număr printre ei. Mă perpelesc între lehamitea cinicului care vede cum se joacă aceeași piesă proastă, cu alte personaje la fel de ciunte și deficiente, și un sentiment absurd al datoriei de a vota, pentru că „ăsta-i jocul”.

Dacă ești ca noi, nehotărâții și scârbiții cinici, să știi măcar că nu ești singur. Nu avem prea multe direcții de acțiune. Suntem, ca întotdeauna, rupți într-o dilemă: votăm „util”, pragmatic, „cu capul”, sau votăm emoțional, cum simțim. Diferența dintre noi și cei care votează din convingere cu un candidat este că, emoțional vorbind, nu am vota cu nimeni: simțim că măscăricii care candidează pentru președinție nu ne reprezintă nicidecum, ba chiar ne provoacă o repulsie soră cu întorsul spatelui, duminică, la vot.

Așadar, emoțional vorbind, poți să te dai bătut. Mulți vor face așa, se întâmplă mereu. Sau poți vota cu un „iepure” de care îți e cel mai puțin scârbă, politic vorbind. E totuna, e ca și cum n-ai vota, dar totuși iei parte la joc. Nu te gândi să mergi să-ți anulezi votul. E o prostie inutilă, de care nu ține nimeni cont. Doar sporește legitimarea unor alegeri prin prezența ta la vot și îți umflă ție pipota, că ai făcut un pretins eroism civic.

Altfel, poți alege să fii pragmatic. Aici, nu e vorba doar să-ți faci calcule raționale și să-ți pui, totuși, scârba la lucru, în jocul democratic. E vorba și de ceva emoțional, pentru că vei vota „la rupere”, contra cuiva. Nu votezi cu cine îți place, pentru că nu îți place de nimeni. Votezi ca să-l blochezi pe cel sau pe cei de care nu îți place cel mai mult. Vorbim, desigur, de „răul cel mai mic” sau de „votul util”.

Alegerile prezidențiale în România se desfășoară în două tururi, așadar ai putea spune că marea bătălie va fi abia în turul doi, pe 8 decembrie. Totuși, jocul se face acum, în primul tur. Depinde foarte mult cine reușește să „se califice”, iar cu un Marcel Ciolacu (PSD) detașat de un pluton de patru challengeri – Lasconi (USR), Simion (AUR), Geoană (oaste de strânsură) și Ciucă (PNL), marile decizii se iau acum, duminică, în primul tur.

Nu o să vă spun direct cu cine să votați și nici cu cine votez eu, așa cum a făcut-o, de pildă, celebrul CTP, care și-a făcut publică harta calculelor unui scârbit la vot.

E, însă, un exemplu perfect și, ca de cele mai multe ori, dincolo de toate umorile și defectele sale, legendarul ziarist are busola corectă. Inițial, a avut reflexul emoțional de a-și băga picioarele și a vota cu „iepurele” curățel Kelemen Hunor. UDMR a fost mereu o decentă supapă electorală de protest a celor care nu pot pune ștampila pe cineva, cu inima deschisă, însă vor să participe la vot.

Apoi, s-a răzgândit. A spus că un lucru îi e clar: nu vrea să voteze vreodată cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, iar dacă extremistul George Simion (AUR) ajunge în turul doi, va fi forțat să o facă – vezi gambitul Iliescu-Vadim. Așadar, trebuie să pună umărul, prin vot, la accederea altcuiva în turul doi, iar dintre cei cu șanse să o facă se detașează Elena Lasconi. Chiar dacă nu-i place de dânsa și a spus că „îi e milă de ea”, ba chiar a beștelit-o jurnalistic din răsputeri. Așadar, dacă te afli într-o configurație similară cu CTP, ai rețeta perfectă pentru a vota „pragmatic”, cu capul.

Cu toate înspăimântătoarele sale lacune, țățisme și populisme lipsite de conținut, Lasconi e un bun cal de bătaie al celor care nu vor să îi cedeze liderului PSD victoria prea ușor. Sunt cei care nu ar pune ștampila pe băiatul de galerie Simion nici în coșmarul cel mai urât. Iar pentru ei, Geoană și Ciucă reprezintă doar un cuplu cu prea multe sfori de manevră în spate (servicii secrete, finanțări dubioase, susțineri politice mlăștinoase), între care singura diferență o face magnitudinea scheleților din dulap și IQ-ul.

E greu să judeci altfel acest prim tur electoral, dacă te afli în poziția pragmaticului scârbit de toți, dar care ești conștient că unii sunt mai dăunători decât alții. Nu trebuie să-ți placă Lasconi, trebuie doar să ții minte că PSD și AUR nu sunt o opțiune pentru tine. Și că, în funcție de cine intră în turul doi, Ciolacu riscă să devină opțiunea ta obligatorie de vot. Suntem pregătiți pentru asta?

Desigur, poți înlocui Lasconi cu Geoană sau Ciucă, dacă, în ciuda informațiilor pe care le avem, pe ei îi consideri mai puțin dăunători decât primărița din Câmpulung. Totuși, sondajele arată că șansele lor de a prinde turul doi s-au cam ofilit.

Acest „vot util” de blocaj, mereu contra cuiva, niciodată pentru cineva, a ajuns extrem de frustrant pentru mine și mi se pare din ce în ce mai stupid, democratic vorbind. De la era Iliescu încoace, foarte mulți români ne-am ales președintele de frică, votând contra: pe Băsescu contra PSD și a lui Năstase și Geoană, pe Iohannis contra PSD și a lui Ponta sau a bietei Dăncilă.

E un pattern aici, de care probabil că și Marcel Ciolacu se teme cel mai mult: istoric vorbind, de la Iliescu încoace, o majoritate a românilor a făcut pe dracu-n patru să nu iasă președinte de la PSD. Tocmai de aceea, în configurația din 2024, turul doi este extrem de periculos, dacă și tu, ca și mine, consideri că un Simion președinte e ceva mai greșit decât un Ciolacu președinte. Pe asta se bazează, de altfel, și Ciolacu.

Perpetuarea acestui joc al votului pragmatic, mai ales în cazul alegerilor pentru Parlament, a ajuns dăunătoare: blochează dezvoltarea unor mișcări politice mai merituoase și competente, prin calculul „util” că votăm cu cine are șanse să treacă pragul și să facă opoziție cui nu ne place politic. Am văzut cât ne-a servit asta în cazul USR și nu voi mai pica în capcană pe 1 decembrie, la parlamentare. La prezidențiale, e însă altă mâncare de pește: nu „creștem” candidați legitimi votându-i, pentru că în urma ăstora care defilează acum nu crește nimic.

Deci, cu cine votăm? Vă pot spune doar că, după câteva zile de perpelit, m-am răzgândit. Am decis să îmi pun din nou scârba la treabă democratică și să nu o las să se irosească: rămân un cinic, dar am cedat taberei pragmatice. Ne dregem noi cumva, dup-aia.

Recomandările lui ALP

Ce vrea Nicușor Dan cu referendumul?

Știu că ne preocupă acum alegerea președintelui, dar peste o săptămână, Nicușor Dan ne bate la ușă cu referendumul, la pachet cu parlamentarele. Ce vrea dânsul și mai ales ce poate obține cu întrebările sale despre împărțirea cașcavalului bucureștenilor între primării, a vrut să afle Vlad Dumitrescu. Un lucru e clar: elefantul din cameră – mai dorim sau nu o Capitală ruptă între șapte manageri, fiecare cu banii și ideile sale crețe – e ocolit cu grație de Nicușor Dan.

Relația tinerilor români cu banii

„Zoomerii”, cum li se mai zice tinerilor sub 30 de ani, din Gen Z, se raportează diferit la bani, față de alte generații: aduc cu ei traumele financiare ale părinților, dar au dorințe clare atunci când vine vorba de bani, relația lor cu munca și modul în care fac investiții. În primul episod din campania „Young Money”, pe care Panorama a lansat-o alături de BRD, Cristina Dobreanu și Alina Cristea ne povestesc despre această ruptură a tinerilor, între familie și noile realități financiare.

Oficial NATO, despre cum ne joacă Rusia în războiul hibrid

Când nu atacă cu tancuri și rachete, Rusia lovește cu atacuri cibernetice care pot destabiliza la fel de bine o țară. Alexandra Albu a vorbit cu James Appathurai, asistent adjunct al secretarului general al NATO, despre atacurile nevăzute ale Rusiei și cum ar putea fi activat articolul 5, în cazul unui incident de acest tip, care ar afecta un stat membru NATO, precum România.

Forța diasporei în alegeri

Avem câteva milioane de români care au părăsit țara sau revin aici doar prin vacanțe, iar la fiecare rundă de alegeri prezidențiale, vocea lor poate răsturna un rezultat. În orice caz, ne oferă o imagine clară a sentimentelor politice din „România din afară”, iar în 2024, ele nu mai arată așa frumos, reformist și pro-occidental ca alte dăți. Ciprian Ioana a căutat să vadă cum mai stau „diasporele” și de ce votează atât de diferit.

Frăția motocicliștilor. Cluburile moto care salvează vieți pe șosea

De multe ori, motocicliștii provoacă mai mult haos în trafic, chiar dacă sunt foarte aprigi când invocă reguli și respect. Nu toți sunt la fel. Există cluburi moto care au coduri de conduită sfinte pentru membri, iar de ceva timp se implică și în salvarea de vieți pe șosele, ne explică Andreea Stanciu. La Ride&Ride, sunt 10 voluntari acreditați să intervină în caz de accident, iar planul lor e să ajungă la 100. Dar mai sunt și alții, care ajung mai repede ca ambulanțele la locul unui accident.

Infograficul Panorama

Generațiile rămase în afara sferei muncii, adică pensionarii și copiii, au în România cele mai mari rate de risc când vine vorba de sărăcie. Dacă ne uităm la statistica europeană, România este prima țară din UE după riscul de sărăcie, cu peste 35% din populație expusă acestui pericol, ne arată Edit Gyenge în acest infografic.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Candidații la președinție

Ar fi greșit să vă arăt cu degetul doar un gogoman din prima linie, înaintea acestui tur al alegerilor prezidențiale, așa că e mai potrivit să ne minunăm de tot pachetul. E vorba de candidații la președinție.

În primul rând, vajnicii lideri ai coaliției care guvernează România ne-au arătat cât le pasă de noi, cetățenii, și au decis să nu participe la cea mai recentă dezbatere electorală a prezidențialelor. Marcel Ciolacu (PSD) era prea ocupat să gângăvească explicații tembele despre cum nu s-a plimbat cu avionul privat al cuplului de făcut bani Vicol-Ciorbă, de la Nordis.

Mai întâi a spus că nu există, nu a făcut așa ceva. Apoi, confruntat cu documentele, s-a răzgândit: or fi fost el cu fiu-său și doamna Docuz în avionul Nordis, dar a fost pe banii lui. Avea și el o viață, nu era premier. Și s-a dus să caute facturile prin sertarul cu chitanțe și garanții la frigider și aspirator, cum le ținem toți, dar a uitat să mai revină.

Generalul Ciucă a fugit și dânsul de dezbatere, precum pe frontul irakian de la Nassiriya. Nu-i trebuia să se mai împleticească de față cu concurenții, o face suficient și de unul singur. De exemplu, la gluma dacă a scris chiar dânsul versurile la maneaua electorală, dedicată de omul de cultură Dani Mocanu, Ciucă și-a rezumat franc situația: „Nu mă duce capul”. Nu trebuia să scrie o carte pentru a vedea atâta lucru.

Elena Lasconi și Kelemen Hunor s-au duelat în dezbaterea de la Digi24 pe un citat inexistent al lui Winston Churchill. Când ești la nivelul politic al cartonașelor cu „bună dimineața la cafeluță”, e firesc.

Lasconi, însă, a persistat în neștiință mult mai grav. Dacă citatele istorice nu-s o prerogativă a președintelui, politica externă și de securitate sunt. Ea a spus că articolul 5 al NATO nu a fost „încălcat” niciodată. Articolul 5 poate fi doar activat de Alianță, dacă un membru e atacat. În plus, el a fost activat de americani, după 11 septembrie 2001. Apoi, a născocit că România ar trebui să reziste unui atac armat timp de 30 de zile, pe cont propriu. Ar fi bine să poată asta, doar că, cu dotările actuale, rezistă doar 24 de ore.

Apoi, s-a făcut de basme cu George Simion, care și-a bătut joc de neștiința ei cu Palestina, recunoscută de statul român.

La rândul lui, Simion a vânturat biblia și populismele – vrea pace în lume, educația e subfinanțată etc. N-a mai picat în capcana de a se enerva când e numit heterosexual și a spus că iubește femeile. „În special, pe soția mea”. Dar, în general, o iubi mai multe?

Geoană ne-a amintit încă o dată de ce nu poate scăpa de izul dubios care îi completează aura de diplomat cu patalama de bună purtare de la NATO: cică s-a dus la Moscova, în 2009, într-o „vizită privată, exploratorie, cu un consilier al președintelui Medvedev”: „Mai bine mă duc eu la Moscova, decât să vină rusul aici”, a fost raționamentul său.

Apetența sa de a se băga singur în belea, bătând la ușile greșite, e deja proverbială: de la Vîntu, la Moscova, la Vanghelie sau Mănescu, Geoană pare să nu se uite cui îi trece pragul. Bani și susținere să fie, de diplomație se ocupă el.

Cifra săptămânii