Open Minds

Război și pace între China și Taiwan. Scenariile care pot urma după alegerile de la Taipei

Computer Hope Guy
Noul președinte al Taiwanului, Lai Ching-te, și vicepreședinta alături de care a candidat, Hsiao Bi-khim. Foto: Yasuyoshi CHIBA / AFP / Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Alegerile din Taiwan s-au încheiat cu victoria lui Lai Ching-te, candidatul cel mai puțin dorit de China continentală. Au fost niște alegeri între război și pace, după cum le-a numit un oficial chinez, sau între democrație și autocrație, după cum le-a numit Lai, candidatul câștigător.

Pentru a înțelege mai bine mizele acestor alegeri și cine ce a câștigat de fapt, e nevoie însă de un scurt ocol prin istoria politică a Taiwanului.

Povestea celor două Chine (Republica Populară Chineză și Republica Chineză) a fost hotărâtă de câștigarea războiului civil din China continentală de Mao Zedong, fapt ce l-a determinat pe Chiang Kai-Shek, liderul partidului naționalist Kuomintang (KMT), să se retragă în Taiwan, cunoscut de atunci oficial drept Republica Chineză. Între timp, în China continentală a fost proclamată în 1949 Republica Populară Chineză.

Kuomintang-ul a condus Taiwanul pentru multă vreme, printr-un sistem politic autoritar, care a început să se modereze de-abia în anii ‘80. În anii ‘90, Taiwanul a trecut printr-un proces de democratizare, cristalizându-se principalul partid de opoziție împotriva Kuomintang-ului, Partidul Democrat Progresiv (DPP). Din DPP fac parte Tsai Ing-wen, actuala președintă a Taiwanului, și câștigătorul alegerilor de acum, Lai Ching-te.

Dacă în trecut Kuomintang-ul era rivalul Partidului Comunist Chinez, azi acest partid este considerat un apropiat al Chinei, politicienii săi dorind relații mai strânse cu China. La polul opus, DPP vorbește despre relații mai distante față de China și chiar independență, dar știe că o mișcare atât de radicală ar putea crea un război în Strâmtoarea Taiwan, astfel încât Tsai Ing-wen, care a condus Taiwanul din partea DPP în ultimele două mandate, deși avea poziții pro-independență, a păstrat status-quo-ul.


Citește și: Rusia-China | De ce e Xi Jinping cel mai bun prieten în care Vladimir Putin nu poate avea încredere
Cum s-a transformat China în cei 10 ani cu Xi Jinping

Cine a concurat în  alegerile din Taiwan

În centrul atenției s-a aflat Lai Ching-te, actualul vice-președinte al Taiwanului și câștigătorul acestor alegeri. Lai a captat atenția taiwanezilor, Chinei, cât și mediului internațional, prin poziția sa critică față de China.

Lai consideră Taiwanul ca fiind deja un stat suveran și respinge Consensul din 1992. Acest Consens  se referă la o întâlnire a oficialilor chinezi și taiwanezi din acel an, prin care s-a stabilit un dialog între cele două entități și existența unei singure Chine – fiecare stat interpretând diferit însemnătatea acestei sintagme.

De cealaltă parte, KMT l-a avut drept candidat pe Hou Yu-ih, care diferit de Lai, se opune independenței Taiwanului, dorește relații mai strânse cu China și recunoaște Consensul din 1992.

A existat și al treilea candidat. E vorba de Ko Wen-je, din partea Partidul Poporului din Taiwan (TPP), care se voia a fi o alternativă la ceilalți doi candidați, dar înclina mai mult către întărirea relațiilor cu China, menținerea status quo-ului Taiwanului, dar respingerea, totuși, a Consensului din 1992. Hou și Ko au încercat, datorită asemănării foarte mari dintre politicile lor, să facă o alianță politică, dar a fost un eșec, întrucât cei doi nu au căzut de acord cine să fie președintele și cine vice-președintele.

Ce ne spun alegerile din Taiwan

Victoria lui Lai poate fi percepută ca o palmă dată Beijingului, care pare să-și fi pierdut influența asupra insulei taiwaneze. În prezent, aproximativ 2% dintre locuitorii Taiwanului se identifică drept chinezi, pe când peste 60% se identifică drept taiwanezi.

Această identificare s-a transpus foarte mult în rezultatul alegerilor din ultimii ani, când DPP-ul a reușit să obțină, pentru prima dată în istoria Taiwanului, trei victorii prezidențiale consecutive.

Kuomintang-ul rămâne astfel în opoziție și odată cu el și partizanii relațiilor mai apropiate cu Beijingul. Cu toate acestea, China și-a pierdut influența inclusiv la nivelul KMT, fapt reliefat de lipsa de coordonare și acord între Hou Yu-ih și Ko Wen-je, cei doi contracandidați ai câștigătorului Lai.

China se vede acum neputincioasă în fața alegerii lui Lai, cu aproximativ 40% dintre voturile exprimate, restul de 60% împărțindu-se între cei doi candidați ai opoziției. Cu toate acestea, Beijing mai are o speranță. DPP nu a nereușit să obțină majoritatea în alegerile parlamentare, obținând doar 51 de locuri din cele 113 disponibile în parlamentul taiwanez, denumit Legislative Yuan.

Chiar dacă pentru Xi Jinping, reunificarea cu Taiwan este „istoric inevitabilă”, o reunificare pașnică, după cum dorește Beijingul, este tot mai departe de a se realiza.

De ce sunt importante alegerile din Taiwan pentru Europa și restul lumii

Invazia Ucrainei de către Rusia a pus Europa în fața unei realități de mult uitată: războiul. Tocmai această idee a războiului și teama unei conflagrații globale aduce în prim-plan și în Europa Taiwanul.

Alegerile din Taiwan nu sunt doar despre Taiwan sau China, sunt despre pacea mondială sau un posibil război, dacă ar fi să le privim din perspectiva Chinei. Având în vedere că alegerile au fost câștigate de Lai Ching-te, dacă ar fi să urmăm dihotomia Beijingului război-pace, balanța ar trebui să încline în viitor către război.

Pe fondul unei Chine care duce o politică tot mai dură pe plan global și pe fondul intensificării rivalității SUA-China, Taiwanul devine un punct roșu pe harta unor potențiale conflicte.

Dacă în Ucraina sau Fâșia Gaza sunt războaie fără implicarea directă a două mari puteri, un război în Strâmtoarea Taiwan ar putea aduce față în față, într-un conflict militar, cele două mari puteri ale momentului: SUA și China.

Deși SUA nu are un tratat de apărare cu Taiwan, cu care nu are relații diplomatice oficiale, are o lege care obligă președintele american să ofere sprijin Taiwanului, prin vânzări de armament și alte măsuri, în cazul unui conflict. Iar președintele Joe Biden a afirmat în repetate rânduri că SUA va apăra Taiwanul, deși politica oficială este una de „ambiguitate strategică”, Washington preferând să nu clarifice exact care va fi răspunsul său în cazul unui conflict, pentru a descuraja atât o invazie chineză, cât și o declarație de independență a Taiwanului.

În ultimii ani, China a devenit mai agresivă, atât în declarații, cât și în acțiuni. Taiwanul este cel mai important teritoriu disputat al Chinei, „reunificarea” cu acesta făcând parte din ceea ce chinezii numesc interese principale (core interests). De aceea, Taiwanul apare în toate discursurile de Anul Nou ale lui Xi Jinping, președintele Chinei, și a devenit cel mai important aspect de politică externă, pentru care China ar iniția chiar și un război.

Iar un război în Taiwan nu ar afecta doar regiunea Asia-Pacific, ci efectele lui s-ar extinde pe plan global. China încă mai este „fabrica lumii”, iar un potențial război în regiune ar destabiliza toate lanțurile de aprovizionare, ar afecta companiile chineze, cât și pe cele internaționale și ar duce la deprecierea burselor de valori.

În plus, și Taiwanul a devenit un centru tehnologic important, deținând cea mai mare companie de semiconductori: TSMC. Cu alte cuvinte, un război în Strâmtoarea Taiwan ar crea o criză globală atât economică, cât și de securitate,  cu potențial de a genera un al treilea război mondial.

Pentru Uniunea Europeană, alegerile din Taiwan sunt importante tot din prisma evenimentelor ulterioare. Un posibil conflict în regiunea Asia-Pacific s-ar traduce în sancțiuni impuse de UE Chinei și chiar o decuplare economică forțată față de China.

În ultimul timp, s-a vorbit despre strategia de reducerea a riscurilor (de-risking) a UE privind China, care deși se opune decuplării (decoupling) economice, dorește să reducă riscurile iminente din diferite arii, precum tehnologie sau cercetare. Dar, în ciuda eforturilor UE de a crea o politică moderată de detașare economică față de China, un posibil război în Strâmtoarea Taiwan ar bombarda toate mecanismele economice care ar fi funcționat pe timp de pace.

Alegerea lui Lai și viitorul relațiilor China-Taiwan

Într-unul dintre clipurile de promovare ale DPP, Lai apare alături de președinta Tsai în poziția de copilot (Lai a fost vice-președintele Taiwanului în al doilea mandat al lui Tsai Ing-wen). Ulterior, cei doi fac schimb și Lai devine șoferul, alături de vice-președinta sa, Hsiao Bi-khim, fost diplomat în SUA. Acest clip vrea să indice că Lai va continua politicile lui Tsai și va avea o abordare asemănătoare: distantă față de China, dar care va păstra status-quo-ul.

Dar pentru Beijing, această poveste nu este suficientă. Acesta vrea un Taiwan supus, care să accepte cu ușurință cererile sale. Chiar dacă inclusiv cu venirea la putere a Kuomintang-ului, acest aspect nu era garantat, guvernul chinez vede în Lai un pericol și mai mare, care ar putea afecta perspectivele obiectivului său de „reunificare pașnică”.

Prin urmare, este de așteptat ca relațiile China-Taiwan să se răcească și mai mult, iar China să organizeze tot mai multe exerciții militare în Strâmtoarea Taiwan. Chiar dacă China nu își permite în viitorul foarte apropiat un război cu Taiwanul, acest lucru nu înseamnă că nu vor exista amenințări belicoase din partea Chinei, cu privire la Taiwan și susținătorii săi.

În plus, încetinirea economică a Chinei poate determina liderii săi să promoveze și mai mult naționalismul și obiectivul de a cuceri Taiwanul. Fie că va fi vorba despre o distragere de la problemele economice cotidiene, fie o încercare de îndoctrinare, în viitor, Taiwanul va face parte tot mai mult din discursurile liderilor chinezi.

Dacă pentru China, alegerile din Taiwan au fost alegeri între război și pace, pentru Taiwan alegerile au fost despre democrație și lupta pentru a exista ca entitate care se autoguvernează. Victoria lui Lai nu face decât să deschidă Taiwanul și mai mult lumii democratice, în timp ce izolează și mai mult China.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andreea Brînză

Vicepreședintă RISAP

Andreea Brînză este vicepreședinte RISAP (The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific), unde se ocupă cu cercetarea politicii externe a Chinei. Andreea deține și un doctorat în științe politice, cu o teză care a analizat Inițiativa Belt and Road a Chinei.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    4
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x