România de suburbie. Avantajele și dezavantajele zonelor-dormitor de lângă marile orașe, unde se mută oamenii cu bani

Anca a decis, în plină pandemie, să se mute în Moșnița, o localitate aflată la 6 kilometri distanță de Timișoara. Tânăra corporatistă și-a cumpărat casă în suburbie, într-un sat a cărui populație aproape că s-a triplat în perioada 2011-2021, ajungând de la 5.810 locuitori (2011) la 16.424 (2021), conform datelor provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor 2021.

Nu e singura. Tot mai mulți români cu venituri peste medie aleg să părăsească marile orașe și să se mute la case, în așa numitele zone-dormitor: mici localități-satelit, care se trezesc peste noapte invadate de pretențiile și dezvoltarea urbană, dar a căror infrastructură, până nu demult rurală, ține cu greu pasul.

Satul Moșnița a ajuns preferat de mulți tineri care își desfășoară activitatea în Timișoara și e presărat cu vile și duplexuri scumpe. Din loc în loc, mai vezi și câte o casă veche, dar aranjată. La ieșirea din Moșnița, dezvoltatorii imobiliari construiesc noi case, toate cu etaj, iar planul autorităților locale este acela de a extinde localitatea până spre pădure, în apropiere de Ghiroda, locul unde e amplasat aeroportul internațional Traian Vuia.

Citește și:

Dormim în comună, trăim și muncim la oraș. Marea migrație din ultimul deceniu către periferia orașelor

Recensământ | Cum facem să nu ajungem 15 milioane în România, în 2050

Cu mall, dar fără trotuare

Tânăra a făcut pasul în 2021 și nu regretă că a dat orașul pe sat, ba chiar e fericită că a scăpat de agitația din Timișoara și de poluarea de acolo. Chiar dacă mutatul la sat a venit la pachet nu doar cu avantaje, ci și cu dezavantaje, și le-a asumat atunci când a decis mutarea.

Moșnița îi oferă aproape tot ce are nevoie. Dispune de suficiente magazine pentru aprovizionare, de un centru medical de permanență, de laborator de analize, de clinici medicale și dentare și de suficiente farmacii. Din 2020, locuitorii din Moșnița pot face cumpărăturile și într-o galerie comercială, pe un singur nivel, intitulată Moșnița City Mall.

Ce lipsește, în schimb, în Moșnița, e unul din cele mai banale lucruri care face ca o localitate să arate a oraș: asfaltul de pe străzile adiacente. Strada principala și cele de lângă au fost pietruite, uneori chiar cu bani din buzunarul proprietarilor, dar la periferie, hârtoapele și noroiul sunt nelipsite. Mai ales primăvara și iarna, povestește Anca, tânăra de 38 de ani.

Așteaptă cu nerăbdare viitoarea pistă de biciclete, anunțată de autoritățile locale. Până atunci, merge cu fiul său cu bicicleta mai mult prin câmp și nu pe asfalt. „E periculos, nu avem trotuare”, spune tânăra.

Traficul nu e foarte aglomerat la prânz, însă dimineața și seara le poate da bătăi de cap șoferilor care traversează localitatea. Uneori, în drum spre Timișoara, se circulă chiar și bară la bară. Astfel, un traseu de 15-20 de minute până în oraș poate fi făcut în 40 de minute, atunci când este aglomerație, punctează Anca.

La fel ca ea, cei mai mulți care s-au mutat în Moșnița și-au asumat, de la bun început, dependența de mașină, dar și drumurile cu hârtoape. Între timp, Societatea de Transport Public Timișoara a creat o nouă linie de autobuz care leagă zona metropolitană de localitățile limitrofe aflate în curs de dezvoltare, printre care și Moșnița.

„Lucrurile se schimbă, cu pași mici, dar e bine”, povestește femeia de 38 de ani.

Cine pleacă din urban în rural

Anca și-a dorit mereu o casă, deși deține un apartament în centrul Timișoarei de mai bine de 10 ani. Cum a ajuns să se orienteze spre o casă dintr-o localitate limitrofă?

Nu doar prețurile mari au determinat-o să-și caute locuință pe lângă Timișoara, ci și dorința de a fi departe de agitația din metropolă. Iar pandemia i-a accentuat dorința de a se muta de la oraș la sat. Cazul Ancăi nu este unul neobișnuit.

Pandemia a dus, astfel, la o accentuare a unor tendințe mai vechi și a înlesnit această mișcare spre localitățile cu densitate și poluare mai mici.

Moșnița și Dumbrăvița sunt două dintre localitățile din județul Timiș, care au câștigat masiv populație în ultimii 10 ani. La fel, Florești, o localitate de lângă Cluj, a cunoscut o largă expansiune în ultimii ani. Localitatea Valea Lupului, de lângă Iași, a avut aceeași soartă. Popești-Leordeni, din județul Ilfov e, practic, băgat în coasta Bucureștiului.

Cum ajung oamenii să stea în zonele-dormitor?

Mutatul dinspre urbanul aglomerat spre suburbii sau ruralul apropiat de orașele universitare este o tendință care există de zeci, poate sute de ani, în marile metropole ale lumii, adaugă și sociologul Gelu Duminică.

Cei care aleg să meargă spre suburbii sunt, în general, cei cu resurse financiare, care caută mai mult spațiu, grădină, aer curat, totul la niște prețuri mai mici decât în centrul metropolei.

Efectul chiriilor ridicate din metropolă

Chiar și persoanele cu venituri medii, care nu își permit o casă, ci doar un apartament, ajung să se orienteze spre o locuință dintr-o localitate limitrofă, unde prețurile pe metrul pătrat sunt clar mai mici. Situația este valabilă pentru toate centrele universitare mari, nu doar pentru Capitală. Iar prețul chiriilor, tot mai ridicat, determină la rândul său mutatul dinspre urbanul aglomerat spre suburbii sau zone limitrofe.

„Consideră că e mai bine așa, decât să plătească dublu în orașul în care lucrează. Concret, Ilfovul este județul care a câștigat cea mai multă populație în ultimii 10 ani conform recensământului, tocmai pentru că foarte mulți oameni din București s-au mutat în localități din Ilfov. Și Clujul a pierdut populație, pentru că mulți s-au mutat în Florești, care a cunoscut o mare expansiune imobiliară. Timișoara a înregistrat cea mai accentuată scădere dintre toate orașele mari”, punctează și Gelu Duminică.

Marile aglomerații urbane atrag populație, pentru că oferă salarii mai mari, dar cei mai mulți preferă să cumpere locuință în zonele de lângă aceste metropole, cu condiția să aibă acces facil la transport.

Tocmai accesibilitatea a luat-o în calcul și Anca atunci când a preferat să-și cumpere o casă în Moșnița.

Prea puține școli și grădinițe pentru noii locuitori

„Cazurile de români care s-au dus la zeci sau sute de kilometri de orice metropolă sunt destul de rare și, de obicei, au un final trist. Oamenii descoperă că infrastructura este deficitară, că sunt niște probleme reale legate de accesul la educație sau la servicii de sănătate. Și se întorc. E treaba autorităților să găsească rezolvări”, mai arată sociologul Barbu Mateescu.

Pe lângă infrastructură, care nu este foarte bine pusă la punct, accesul la educație e problematic și în Moșnița, localitatea de lângă Timișoara. În sat există o creșă, o grădiniță și o școală de stat. Ele nu fac însă față afluxului masiv de populație din ultimii ani.

Pentru familiile recent mutate în sat, a prinde un loc la creșa sau grădinița din sat este o adevărată provocare. Locurile sunt prea puține, întrucât corpul profesional este subdimensionat, iar familiile mai vechi în sat au prioritate în fața celor proaspăt mutate în localitate. Lucrurile stau ceva mai bine când e vorba de accesul la servicii de sănătate.

Articol editat de Andrei Luca Popescu