Taxele ca rău necesar și lecția pe care istoria ne îndeamnă să o aplicăm: moderația în impozitare

„Books for Curious Minds” e o rubrică săptămânală, inițiată de Andreea Roșca, autoarea The Vast& The Curious, în care scriem despre cele mai interesante cărți pe care le-am descoperit. Sunt rezumate ale unor cărți despre întrebări importante ale vremurilor noastre, lecții de luat acasă sau de dus la muncă, menite să ne ajute să facem față mai bine unora dintre provocările cu care ne confruntăm într-o lume în continuă schimbare.

„Pe lumea asta nimic nu e sigur. Excepție fac moartea și taxele”. Este una dintre celebrele vorbe de duh ale lui Benjamin Franklin, unul dintre fondatorii Statelor Unite ale Americii, descoperite într-o scrisoare datată noiembrie 1789. Două secole mai târziu, unul dintre conaționalii săi, avocatul și specialistul în impozitare internațională Charles Adams, aproba afirmația, în tușele groase ale cernelii de tipar. În aproximativ 500 de pagini, acesta a scris despre efectul adesea devastator pe care l-au avut taxele și sistemele de impozitare asupra civilizației.

Pentru o națiune nimic nu e mai grăitor decât sistemul de impozitare. Aceasta este una dintre ideile de bază ale volumului lui Adams, „For Good and Evil: The Impact of Taxes on the Course of Civilization”.

Dacă sistemul nu e construit temeinic și guvernul suprataxează, de pildă, atunci pot apărea revolte sau clasice tertipuri, precum evaziunea fiscală. Ceea ce duce la tot soiul de efecte nefaste, printre care inflație cronică, productivitate scăzută sau o eroziune graduală a libertății individuale.

ANAF-ul Egiptului Antic

Deși este despre taxe și impozite, cartea lui Adams este departe de a fi una aridă. O istorie globală a domeniului, începând din antichitate și până în vremurile moderne, este scrisă într-un stil antrenant și clar, care atrage și cititorii neexperimentați în ale economiei. Plină de exemple și anecdote, „For Good and Evil” te captează de la primele pagini, unde apare unul dintre primele sisteme de impozitare complexe, cel egiptean.

În civilizația întinsă de-a lungul Nilului, scribii erau cei care colectau taxele și cei care se asigurau că „evazioniștii” nu scapă. Condiția privilegiată a acestora este descrisă într-un papirus scris în jurul anului 1200 î.Hr., în care un profesor le răspunde elevilor cu privire la vocația pe care să o urmeze, mulți dintre aceștia dorindu-și să devină fermieri. Profesorul le vorbește despre condiția agricultorului a cărui recoltă de grâne este decimată de dăunători, de la hipopotami, șoareci și până la lăcuste:

Adams continuă călătoria în timp printre taxele din antichitate, cu evreii, chinezii și grecii, cu detalii unele mai surprinzătoare ca altele. De pildă, cu privire la chinezi, acesta îl aduce în atenție pe împăratul Qin Shi Huangdi, cel care a marcat începuturile Chinei Imperiale, precum și cel care a început construcția Marelui Zid. Cum? Umflând, desigur, taxele.

„Pentru că a preluat proiectul unei construcții atât de monumentale, a crescut taxele de la 10 la peste 50%… O revoltă a urmat la scurt timp și a pierdut mandatul ceresc. În 10 ani, a fost destituit”.

La Roma, „problema a început cu Dioclețian”

Istoria Imperiului Roman era cu neputință să fie ocolită de cercetările lui Adams, de la începuturile sale ca republică și până la cădere. În ceea ce privește taxarea, „problema a început cu Dioclețian și marile sale reforme sociale și economice”. În mod ironic, căci vreme de un secol după domnia sa, Roma a continuat să înflorească.

Adoptarea reformelor a dus la mărirea armatei, deci și a puterii imperiului, dar și a cererii de venituri din partea statului. „Pe măsură ce au crescut cererile fiscale pentru a susține birocrația monstruoasă, instinctul natural al omului de a evita taxele aspre a mișcat economia Romei în direcția evaziunii fiscale. Pe parcursul aproape întregului secol IV, sclavia sistemului de impozitare al lui Dioclețian a transformat colectorii de taxe în stăpâni de sclavi”.

Țăranii erau adunați în piața orașului și torturați, copiii erau convinși să ofere dovezi împotriva părinților, soțiile împotriva soților, iar servitorii împotriva stăpânilor – decupează situația dezolantă din analele istoriei, Charles Adams.

Mai mult, pe lângă propriile taxe, fermierii independenți, de exemplu, mai aveau o grijă: să nu le fie pasate taxele vecinilor. Astfel, dacă un pământ era abandonat, acesta era transferat unui fermier din zonă, cu tot cu taxe. Pentru a scăpa de o asemenea povară, cei care lucrau pământurile le transferau celui mai apropiat conducător militar sau mare proprietar.

Efectul pozitiv al suprataxării și ciclicitatea istoriei

Apropo de efectul cu cele mai mari ecouri la nivel social, adică revoltele, acestea au început să fie pregnante la finalul epocii medievale, în timpul Războiului de 100 de ani. Atunci, țăranii din Franța și Anglia, împovărați de taxele mult prea mari, au decis că era momentul să fie luați în seamă. Și cum nu erau reprezentanți în niciun fel, au făcut-o prin singurul mijloc pe care-l aveau la dispoziție: violența.

Dar suprataxarea nu a adus cu sine doar efecte nefaste, ci și unele surprinzătoare, precum nașterea unei națiuni. Provinciile Unite ale Țărilor de Jos s-au format tot ca un rezultat al taxării impuse. După ce și-au dobândit independența de Spania, acestea au ajuns o super-putere a secolului al XVII-lea.

Când japonezii își închideau porturile în fața Europei, două vase comerciale olandeze intrau anual în portul din Nagasaki. Gloria nu era doar de natură comercială, ci și intelectuală: era perioada maeștrilor olandezi în pictură, filosoful britanic John Locke scria în neerlandeză, iar în filosofie se făcea remarcat Spinoza.

Totuși, această perioadă de glorie a luat sfârșit tot din cauza suprataxării. Cam la fel cum se întâmplase cu romanii sau, mai recent, cu britanicii, „de la poverile din prea multă taxare, prea multe datorii și cheltuieli militare dincolo de capacitățile sale. Olandezii au trebuit să-și mențină costisitoarele forțe navale și militare”.

Provocări cu dedicație pentru noi, cei din secolul XXI

Volumul lui Adams este dedicat „copiilor noștri din secolul XXI, cu speranța că ar putea fi creativi și să dezvolte un sistem de taxe lipsit de relele care pătrund în sistemul în care trăim acum”. În acest sens, la final, autorul oferă câteva lecții după care ne-am putea ghida.

Prima este că orice sistem de impozitare bun devine rău dacă nu e înăbușit în vreun fel de oameni.

A doua este o provocare: va putea epoca noastră să se sustragă de la propria autodistrugere fiscală?

Iar cea de-a treia este despre moderație, numitorul comun al tuturor sistemelor de impozitare din istorie, un principiu moștenit de la grecii antici.

În epilog, suntem îndemnați să o luăm de la capăt, lăsându-ne vechii experți în spate. Când Henry Ford visa la o sticlă care să nu se spargă atunci când era folosită pentru mașinile lui, experții i-au spus că e imposibil. „Știau prea multe motive pentru care nu era posibil”, punctează Adams. Cum și-a obținut Ford geamurile incasabile? „Aduceți-mi tineri dornici, care nu știu motive pentru care sticla incasabilă nu poate fi făcută. Dați problema tinerilor ambițioși care cred că nimic nu e imposibil”.

„For Good and Evil: The Impact of Taxes on the Course of Civilization” este o istorie stufoasă a taxării, dar care curge ca un roman și în care evoluția societății umane este văzută strict prin prisma felului în care oamenii au fost taxați sub diversele forme de guvernământ, de la Egiptul Antic, la Imperiul Roman, la Franța lui Napoleon și până la Uniunea Sovietică.

Volumul lui Adams poate fi o lectură plăcută pentru oricine, dar poate fi folositoare în special pentru cei care guvernează. Iar lecția e una clasică: să învățăm din istorie, altfel aceasta se repetă.

For Good and Evil: The Impact of Taxes on the Course of Civilization – Charles Adams