Terminalul de gaze naturale lichefiate pe care România îl visa în Portul Constanța, o poveste care va rămâne doar pe hârtie

În urmă cu opt ani, gazul natural lichefiat era doar un pariu uriaș al americanilor și al țărilor arabe, însă România semna parteneriate internaționale pentru a construi un terminal LNG în Portul Constanța. Astăzi, Europa importă mai multe gaze lichefiate din SUA decât gaze naturale din Rusia, iar terminalul României, după opt ani de existență pur scriptică, nu mai are vreo șansă de a se concretiza.

Luna iulie a fost prima în care Europa a importat mai multe gaze naturale lichefiate din SUA decât gaze naturale din Rusia. Premiera, însă, n-a mai impresionat pe nimeni: această răsturnare iminentă pe piața gazelor din Europa a devenit evidentă încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina. 

România negociază pentru a importa astfel de gaze naturale lichefiate, au declarat mai mulți oficiali de la București, în frunte cu Virgil Popescu, ministrul Energiei. Discuțiile din prezent se concentrează pe folosirea terminalelor LNG din Grecia sau Croația, unde ar putea ajunge gaze naturale lichefiate din SUA sau din Emiratele Arabe Unite, care apoi ar urma să fie livrate României, prin rețeaua europeană de gazoducte. 

Drumul acestor gaze către România ar fi trebuit să fie însă unul direct și, deci, considerabil mai scurt și mai ieftin, dacă ne uităm la proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania-Interconnector), semnat de România, în 2010. Proiectul, prezentat atunci drept o verigă complementară gazoductului Nabucco, urma să ducă gaz azer în Georgia, prin conducte, iar acolo să fie lichefiat și încărcat pe tankerele LNG. 

Toate ar fi trebuit apoi să andocheze în Portul Constanța, unde un perimetru din port (în largul danelor folosite de compania de stat Oil Terminal, unde sunt procesate toate importurile și exporturile de țiței, pe apă) a fost pus deoparte pentru dezvoltarea unui terminal LNG, care să poată descărca gazele azere, să le readucă în stare gazoasă și să le injecteze în rețeaua națională de gazoducte.

Din acestea, o parte era destinată consumului intern al României. Însă cea mai mare parte – pentru că România este un importator marginal de gaze naturale – urma să plece mai departe, către Europa. 

Proiectul a rămas, însă, doar pe hârtie. Banii nu au fost niciodată alocați, iar construirea terminalului LNG în Portul Constanța a rămas doar în Masterplanul Portului și în declarațiile liderilor români de la acea vreme. 

Între timp, însă, gazele naturale lichefiate nu mai sunt vândute în pierdere. Ani la rând, marile țări producătoare de petrol și gaze (în special Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite și Qatar) au investit masiv în această tehnologie, asumându-și cheltuieli operaționale de sute de miliarde de dolari. Clienții, însă, se lăsau așteptați. LNG este o resursă scumpă, având în vedere toate aceste costuri uriașe pentru lichefiere, regazeificare și transport. 

Panorama a explicat în detaliu această tehnologie, precum și toate costurile implicate, în materialul „Concret, cum se poate rupe Europa de gaze rusești la iarnă”.

Citește și

Făcut pentru trenuri, sufocat de camioane: Cum își ratează Portul Constanța șansa istorică de a conta în Europa

Avântul LNG-ului nu este însă nicidecum limitat la a fi o consecință a războiului din Ucraina. Deși, pentru Europa, această alternativă mult mai scumpă a devenit viabilă doar după ce tancurile rusești au intrat în statul vecin, pentru restul lumii, gazele naturale lichefiate reprezintă o sursă stabilă de energie, de ani buni.

De fapt, încă din 2020, cantitatea de gaze naturale lichefiate, transportată pe tankere între țări și continente, a fost mai mare decât cantitatea de gaze naturale livrate tradițional, prin gazoducte. 

În Marea Neagră, însă, nu există niciun terminal LNG, în ciuda planurilor ambițioase anunțate în ultimul deceniu. Pur și simplu, acestea nu au reprezentat până acum o necesitate. Iar acum, în contextul războiului, o astfel de investiție pare și mai riscantă – deși cererea pentru LNG este mai ridicată decât oricând.

Orice tanker LNG trebuie să treacă prin strâmtoarea Bosfor, iar președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, refuză deocamdată categoric să le permită accesul, invocând motive de securitate.

Totuși, motivele refuzului lui Erdogan de a permite intrarea acestei resurse esențiale în Marea Neagră este explicat de unii analiști și prin apropierea sa de președintele rus Vladimir Putin, mai ales după ce Erdogan a fost unul dintre puținii lideri mondiali care au acceptat să plătească gazul rusesc în ruble. Aceste tranzacții sunt esențiale pentru economia Rusiei, în contextul sancțiunilor economice impuse de Vest, ca urmare a invaziei din Ucraina.

Citește și

Cum schimbă Războiul dintre Rusia și Ucraina harta mondială a energiei

Cum și de ce a ajuns România dependentă de gaze rusești

Cine va scoate gazele din Marea Neagră