Un an de război și 3 mari mize pentru viitorul conflictului din Ucraina

Borna neagră de un an a războiului pe care Vladimir Putin l-a pornit împotriva Ucrainei, într-o dimineață de 24 februarie, se ridică acum pe un câmp de luptă măcinat de confruntări minore, dar care produc pierderi omenești uriașe. Nicio parte a conflictului nu mai reușește să aibă avansuri semnificative.

Nu mai poate fi vreo îndoială rațională că Putin a pus Rusia în fața celui mai mare eșec al său din istoria recentă. „Rusia a pierdut, a pierdut strategic, operațional și tactic. Și plătește un preț enorm pe câmpul de luptă”, rezuma situația de pe frontul din Ucraina generalul Mark Milley, comandantul Statului Major al Armatei SUA.

Rusia nu pierde însă doar lupta armată, pe frontul din Ucraina. Pierde la ea acasă. Pe termen lung, economia îi intră în declin, după valul de sancțiuni occidentale care i-au limitat principalele robinete cu bani, din exporturi. Rusia pierde și oameni. Nu doar în luptă, unde aruncă tot ce prinde la mobilizare, de la infractori închiși în pușcării, la rezerviști și recruți lipsiți de experiență. Sute de mii de ruși, mulți dintre ei considerați așa-numitele „creiere”, fug din țară.

Un an mai târziu, ne uităm la punctul în care a ajuns acest război. Dar apoi, trebuie să trecem repede la întrebarea „de un milion de dolari”: încotro se îndreaptă acest conflict, în lunile sau anii care vin și cum poate arăta finalul său? Și după ce o facem, merită să coborâm din sfera analizei în iadul cotidian pe care ucrainenii îl trăiesc la ei acasă, și să ne întrebăm cât mai rezistă și ce mai speră oamenii.

Un război luptat ca acum 70 de ani, care se duce metru cu metru

„Nimic în război nu este liniar”, spune Julianne Smith, ambasadoarea SUA la NATO, răspunzând unei întrebări adresate de Panorama. „Vedem perioade în acest război când ucrainenii au avut mai mult succes, unele zile în care rușii au avut mai mult succes. Vom continua să furnizăm ucrainenilor sprijinul de care au nevoie, pentru a putea să iasă câștigători în teren”.

În acest moment, așa arată acest război: un du-te-vino armat, în care zilnic mor sute de oameni. Este o râșniță care macină zilnic. După ce Rusia a pierdut rapid inițiativa anul trecut, eșuând să ocupe Kievul, apoi retrăgându-se din nord și concentrându-se exclusiv pe estul și sudul Ucrainei, privim la un război care practic stagnează.

„Stagnează, pentru că rușii au această strategie pe care o învață ofițerii lor militari de 70 de ani încoace, că războiul se conduce bucată cu bucată, centimetru cu centimetru, indiferent de costuri. Asta fac de fapt în Donbas, încearcă din primăvara anului trecut să cucerească întreaga regiune. Nu reușesc, pentru că ucrainenii îi țin în loc”, explică pentru Panorama profesoara Iulia Joja, care predă studii de securitate europeană la universitățile Georgetown și George Washington, din SUA.

Această strategie învechită nu poate avea succes în 2023, în fața unei Ucraine care luptă cu îndârjire, dar mai ales cu sprijinul masiv – financiar, logistic și de intelligence – al zecilor de aliați occidentali din NATO.

Rusia are în prezent 97% din forțele armate mobilizate în Ucraina, arată o estimare a ministrului Apărării din Marea Britanie. Pentru o asemenea concentrare de forțe, ofensiva rusă de primăvară în Ucraina arată rău.

„Vedem războiul care macină în est, în Bahmut. Rusia a declarat că lansează o nouă ofensivă. Ei bine, dacă asta e tot, e foarte patetic, aș spune”, estimează franc situația Victoria Nuland, subsecretară de stat pentru afaceri politice în Departamentul de Stat al SUA și o foarte bună cunoscătoare a spațiului est-european și ex-sovietic.

Puterea Rusiei a ajuns să stea nu în forța armamentelor sau sofisticarea metodelor de luptă, ci în ceva care ar putea fi numit medieval: numărul de oameni. „Ce vedem dinspre Rusia este că ea continuă să verse un număr mare de oameni în luptă. Iar acești oameni sunt prost antrenați și prost echipați. Și din această cauză, vedem că ei suferă multe pierderi. Aceasta este puterea lor: au foarte mulți oameni”, radiografiază modul de luptă rusesc secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III.

Acestea fiind date, generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al forțelor SUA în Europa, estimează într-un răspuns pentru Panorama că „forțele rusești își vor atinge capacitatea maximă până la finalul lunii aprilie. Nu vor putea pot să susțină prea mult acest ritm al pierderilor și utilizării de muniție”.

De partea cealaltă, nu trebuie totuși să uităm de ce este posibilă această stagnare pe câmpul de luptă, în ciuda prestației jalnice a armatei ruse. „Situația pe front stagnează datorită ajutorului limitat, așa cum este, dar esențial al Occidentului. Dacă nu am avea aceste capabilități livrate ucrainenilor, conflictul nu ar stagna, ci am vedea o balanță înclinată în echilibrul Rusiei”, subliniază profesoara Iulia Joja.

Iar acest ajutor venit din partea aliaților occidentali, oricât de șontâcăit și găurit de negocieri politice ar fi, este imens. Nu vine doar din partea SUA, chiar dacă cea mai mare parte a sprijinului militar concret e pus la dispoziție de americani (echipamente și asistență militară în valoare de 30 de miliarde de dolari, cu alocări care se duc dincolo de 40 de miliarde), ci și din partea UE și a aliaților europeni. Peste 50 de aliați se reunesc periodic cu Ucraina, în formatul Ramstein, pentru a discuta concret nevoile militare operaționale ale Kievului în acest război. Iar asta se vede pe câmpul de luptă.

Prima miză. Definirea unor obiective, pentru a ști când și cum se poate termina războiul

După un an de război, nu e deloc prea devreme să te gândești cum și când se termină. E nevoie să ridici ochii din rapoartele de pe câmpul de luptă și de la atrocitățile comise de ruși în Ucraina, zi de zi, pentru a privi către viitor. Care e planul de final, acel „endgame”, cum îi spun americanii? Au fost formulate scenarii, ba chiar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus un plan în 10 puncte, dar niciun lider occidental nu și-a asumat ceva în acest sens, până acum.

Occidentul trăiește în continuare într-o paradigmă limitată, ezitantă, în raport cu războiul din Ucraina.

Sigur, cel mai simplu mod de a pune capăt conflictului ar fi ca Vladimir Putin să oprească dezastrul pe care singur l-a declanșat, acum un an. Sunt însă șanse infime ca așa ceva să se întâmple prea curând. „Un lucru pe care nu-mi place niciodată să-l fac este să pătrund în mintea lui Vladimir Putin. Nu este un loc în care îmi doresc să fiu”, glumește Victoria Nuland, subsecretara de stat americană, când este întrebată cum crede că va continua Putin războiul în acest al doilea an de conflict.

„E destul de arogant să creadă că poate învinge Ucraina, că Ucraina este rusă și va continua. Cred însă că întrebarea mai interesantă este dacă poporul rus va continua să suporte asta, ținând cont de câți dintre fiii săi pierde – peste 200.000 de ruși uciși în luptă sau răniți, în ultimul an”, a mai spus Nuland.

De pe teren, de printre satele și orașele distruse de ruși în Ucraina, jurnalistul american Martin Kuz, specializat în zone de conflict, are o evaluare rece ca un bisturiu, deși nu se consideră un expert militar: „Nu am mari speranțe că războiul se va termina în acest al doilea an. Din păcate, cred că se va extinde și în 2024”.

Argumentele lui sunt cât se poate de raționale: ambele părți au ajuns să aibă obiective maximale și nu au cum să fie dispuse la compromis.

„Nu cred că cineva crede că Putin va accepta ceva mai puțin decât ce consideră el că e o victorie totală. Cred că Ucraina va refuza negocieri care să implice renunțarea la vreun teritoriu de-al ei, inclusiv cele care au fost ocupate în 2014 de separatiștii susținuți de ruși, în Donețk și Luhansk. Din ce am citit că spune președintele Zelenski, Crimeea ar trebui și ea înapoiată Ucrainei. Cred că mai ales Crimeea, pe lângă Donbas, e o regiune pe care Putin e decis să o mențină în Rusia. Nu știu cum poate fi rezolvat un asemenea conflict, decât prin luptă, din păcate. Eu nu cred că se va ajunge la un acord negociat în următorul an, cred că vom continua să vedem lupte sângeroase în sudul și estul Ucrainei”.

În rest, generalii trecuți prin războaie și cu experiență militară solidă au scenariile de finalizare pregătite. Ben Hodges, generalul american care a condus forțele SUA în Europa, expune rapid pentru Panorama cum ar putea să arate „victoria” pentru Ucraina: „Unu: Toate teritoriile suverane ucrainene să fie redate Ucrainei, inclusiv Crimeea și Donbas. Doi: Toți ucrainenii deportați, inclusiv zecile de mii de copii, să fie retrimiși acasă, în Ucraina. Trei: Tragerea la răspundere pentru crimele de război ale Rusiei”.

Este un plan justificat, dar care poate părea maximal. Generalul David Petraeus, fost șef CIA, după ce a trecut pe la conducerea forțelor americane și aliate în războaie din Afganistan și Irak, are o variantă mai nuanțată despre ce ar trebui să se întâmple pentru a vedea capătul conflictului:

A doua miză. Crimeea, crăpătura din armura Rusiei

Dincolo de aceste obiective strategice mari, care ar trebui definite, Ucraina ar trebui să țintească direct în punctul de inflexiune al Rusiei: Peninsula Crimeea, pe care Putin a anexat-o ilegal în 2014 și care acum este un punct central în cadrul strategiei ruse de luptă în sudul și estul Ucrainei.

Profesoara Iulia Joja, specializată în studii de securitate, explică la rândul ei de ce Crimeea va fi cel mai probabil miza principală pentru Ucraina, în 2023:

Fără Crimeea, „Ucraina știe că nu va fi niciodată sigură”, iar dacă peninsula rămâne în mâinile rușilor, nu poate exista pace pe termen lung, explică generalul Ben Hodges:

„Rusia va aștepta doi sau trei ani până când Vestul își va pierde interesul, între timp își va reclădi armata, își va corecta greșelile și va reporni războiul. Kievul știe că nu-și va putea niciodată reclădi economia, cât timp Rusia ocupă Crimeea. Fără acces la Marea Azov înseamnă că porturile din Mariupol și Berdiansk nu pot funcționa, chiar și dacă ar fi eliberate. Flota rusă din Marea Neagră ar continua să blocheze comerțul din Odesa și ar lipsi Ucraina de potențialele depozite de gaz din Marea Neagră”.

A treia miză. Armamentul și sprijinul neclintit din Vest

Unul dintre principalele puncte de care depinde decursul acestui război și apropierea sa de un final este soliditatea angajamentelor pe care aliații occidentali le-au luat pentru a ajuta Ucraina în fața Rusiei.

„Trebuie să ne punem problema ce șanse au ucrainenii să elibereze teritoriile ocupate și distruse de către ruși, pe parcursul ultimelor luni și al ultimilor ani. Și aici ne lovim de fapt de întrebarea cum poate să decurgă conflictul în următoarele luni. Au ucrainenii capacitatea și instrumentele necesare pentru a împinge rușii în afara teritoriului ucrainean, în totalitate? Asta depinde foarte mult de echipamentele militare și de muniția pe care suntem în stare și doritori să le livrăm Ucrainei, dar și de capacitatea noastră de producție. Știm că SUA au grăbit producția, Germania nu a reușit să facă încă acest lucru și știm că e nevoie de o grăbire a producției în ceea ce privește întregul spectru al capabilităților militare, de la muniție, până la tancuri și până la urmă avioane de luptă”, explică Iulia Joja, experta în studii de securitate, care predă la Washington.

Este cunoscut că principala problemă cu asistența militară din Vest nu e atât că nu ar fi suficientă, ci că de multe ori ajunge cu mari întârzieri pe frontul ucrainean. Totuși, ea vine și a sporit constant în acest an, depășind rând pe rând limite care până nu demult păreau tabu – armamente germane trimise pe un câmp de luptă, tancuri americane la luptă în Europa, etc.

Asistența militară pe care SUA o oferă Ucrainei nu este doar masivă, în comparație cu ce pun la bătaie restul statelor, dar este și gândită pe termen lung. „Pentru fiecare sistem pe care îl punem la dispoziție, vom antrena militari pe acel sistem, dar le vom furniza și training pentru manevre, pentru integrarea armelor, pentru susținere și mentenanță. Prin aceste capabilități suplimentare, forțe mai bine antrenate, platforme care pot performa mult mai bine în acest mediu, cred că vor avea o șansă chiar bună să facă o diferență destul de semnificativă pe câmpul de luptă și să preia inițiativa”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III.

Victoria Nuland, subsecretara de stat pentru afaceri politice, a explicat și mai clar care e planul:

Dincolo de război și politică sunt oamenii. Cum arată ruptura dintre ucraineni și ruși, pe teren

Martin Kuz a văzut cu ochii lui dezastrul provocat de ruși în Ucraina, din postura de jurnalist. Poveștile adunate de el de la ucrainenii ale căror vieți au fost distruse sunt mărturii cât se poate de dure și grăitoare. A mers prin zonele estice ale Ucrainei, prin locuri unde s-au dat cele mai crunte lupte, de la Izium și Bucea, la Harkiv și Herson, până pe linia frontului din Donețk. Descrie cu grijă și atenție la detalii starea de spirit a ucrainenilor pe care i-a întâlnit în călătoriile sale de documentare.

„Distrugerea e vastă”, e primul lucru pe care ți-l spune Martin Kuz despre Ucraina. Cu toate acestea, ucrainenii nu se plâng, deși au ajuns să ducă o viață de neimaginat de către noi, care suntem la doar câteva sute de kilometri distanță.

În același timp, e curios să afli ce simt etnicii ruși din Ucraina, cei care poate la începutul războiului țineau partea Rusiei și poate chiar credeau propaganda Kremlinului.

„Există încă o mică minoritate care crede în mitologia rusă, cu eliberarea și măreția Rusiei, lucruri pe care le spune Putin și pe care Rusia le-a perpetuat de secole. Propaganda este incredibil de puternică, dar argumentul care o anulează este distrugerea completă a Ucrainei chiar sub ochii celor care mai sprijină Rusia. Toată Ucraina vede distrugerea provocată de ruși, în orice direcție s-ar uita. Distrugerea continuă, zi de zi. Iar asta taie propaganda, că Rusia va face Ucraina mare din nou. Oamenii se gândesc, stai un pic, voi îmi omorâți oamenii la care țin, îmi distrugeți casa, nu mai am slujbă, mă bazez pe ajutor umanitar pentru mâncare și apă, haine. Cred că Putin și-a subminat propria propagandă”, povestește Martin Kuz.

În Harkiv, de exemplu, sunt mulți ucraineni de etnie rusă, care au crescut vorbind limba rusă și mergând la biserica ortodoxă rusă. Înainte de acest război, toți priveau cu drag Rusia, mai ales că aveau părinți, bunici născuți și crescuți acolo, călătoreau în Rusia, aveau prieteni și rude acolo.

Acum, povestește Martin, lucrurile s-au răsturnat:

Mai devreme sau mai târziu, Putin se va confrunta cu această ruptură și acasă, în Rusia pe care o conduce despotic. „Ce aduce acest război pentru rusul de rând?”, se întreba Victoria Nuland, într-o conferință de presă. „Nimic. Moarte, distrugere, pierderea viitorului, pierderea potențialului tehnologic și economic care ar veni, dacă ar fi integrați cu noi. Ce e mai interesant este dacă poporul rus va înghiți așa ceva”.

Așadar, viitorul războiului din Ucraina, în acest al doilea an de conflict, nu depinde doar de lupta ucrainenilor și de sprijinul aliaților occidentali. Acasă la ei, rușii ar putea începe să aibă să-i spună câteva lucruri lui Vladimir Putin.