America lui Trump a luat-o razna, iar România e la răscruce: ori devine o voce în UE, ori se infectează din Ungaria lui Orban

Ce s-a întâmplat în Ungaria când au început să circule „liste cu sorosiști”

Panorama: În această perioadă, în România au început să circule liste cu „sorosisti”, cu oameni acuzați că s-ar afla pe lista finanțărilor USAID și numiți chiar de către unii „dușmani ai poporului”. Dumneavoastră, ca istoric, ce vă evocă astfel de liste?

Stefano Bottoni: Îmi amintesc de ce s-a întâmplat în Ungaria, în urmă cu 8 ani. Într-un săptămânal, Observator, care anterior avea un nume bun, era foarte obiectiv, a apărut un articol anonim despre rețeaua Soros și viitorul Central European University (CEU), care se prezintă incert.

Era ianuarie 2017 și nimeni nu a înțeles ce se întâmplă. După câteva zile, au apărut primele liste cu cercetători, cu persoane care au contacte cu Fundația Soros și au avut proiecte finanțate de Fundația Soros. Și, după aceea, a început atacul asupra universității, după a apărut legea (care îngreuna funcționarea CEU – n.r.) și așa mai departe. Atacul s-a intensificat și, în 2018, universitatea a fost dată afară (fiind forțată să își mute majoritatea activității la Viena – n.r.). Poate că România a ajuns la un punct de cotitură similar din acest punct de vedere, cu opt ani întârziere față de Ungaria.

Panorama: Care au fost de atunci încolo consecințele acestor acțiuni ale lui Viktor Orban?

Stefano Bottoni: Au fost foarte multe consecințe. Atacul asupra culturii a început în forță, înainte de alegerile din 2018, și a afectat lumea universitară, dar și teatrele independente, care nu au mai primit bani. Mai sunt teatre independente, dar au dificultăți foarte mari, mulți actori și regizori s-au mutat în străinătate, în Germania, în Olanda.

Filmele ungurești bune se produc în străinătate, cu bani din străinătate, de pildă cu susținerea Fondului Cinematografic din Slovacia – foarte interesant, este un nou trend din acest punct de vedere. Pentru că statul maghiar susține prin politica oficială cinematografică filmele istorice de tip Sergiu Nicolaescu, despre trecutul național, despre eroi, rolul eroilor.

Cum a creat Orban un sistem de presă centralizat

Panorama: Pe lângă impactul asupra educației și culturii, care au fost consecințele asupra societății civile și libertății presei? Cum arată azi presa din Ungaria?

Stefano Bottoni: Libertatea presei poate fi percepută drept ceva foarte abstract.

Statul a a cucerit și agenția națională de presă, ceea ce înseamnă că oricine se uită la televizor acum în Ungaria sau deschide calculatorul și caută ceva online va vedea, cu cea mai mare probabilitate, știri care arată la fel peste tot, pentru că sunt confecționate de un motor central. Sunt comisii de propagandă centralizată, care în fiecare zi produc informația care trebuie să fie răspândită de pildă în ziarele regional foarte importante. Regimul are toate ziarele regionale, care sunt foarte citite în Ungaria, unde presa locală avea o tradiție.

Mai sunt publicații independente online, de pildă, avem telex.hu, 444.hu, avem un săptămânal foarte important, HVG, care are o tradiție de 40 de ani și are un tiraj de 30.000 de exemplare, dar are și versiune online și podcast. Mai este un săptămânal mai nou, liberal conservator, nu de stânga, care se numește Magyar Hang, Vocea Maghiară.

Cartea mea despre Orban a fost publicată de ei, ca editor, pentru că nu am găsit o editură obișnuită pentru publicarea cărții – am explicat lucrul ăsta în versiunea românească – dar au dificultăți economice. 

Un nou asalt asupra media independente din Ungaria

Și acum vine această nouă lege pe care Orban a promis-o în discursul său recent despre starea națiunii. El a spus că până în Paște, în aprilie, va avea loc o nouă modificare constituțională, care va face imposibil pentru organizații din Ungaria să primească bani din exterior, pentru proiecte. Și noi știm că pentru vocile independente din Ungaria, pentru societatea civilă nesupusă statului, contribuțiile din UE, contribuțiile de la USAID erau importante. Vorbim în cea mai mare parte a cazurilor de granturi, contribuții de câteva mii de dolari, nu despre milioane de dolari, vorbim despre contribuții mici, dar foarte importante.

Un ultim lucru important, nu știu dacă a apărut în România informația, este că Orban a intensificat campania împotriva comunității LGBTQ și a promis că nu se mai organizează o paradă Pride la Budapesta. După, Gergely Gulyas (șeful Oficiului Prim-Ministrului Ungariei – n.r.) a rectificat, spunând că se poate face, dar într-o sală închisă, între patru pereți, dar nu în spații deschise, nu în piață.

Rolul lui Orban în axa transatlantică a iliberalismului

Panorama: Prin aceste politici, Ungaria era un caz izolat în lumea civilizată. Însă, acum pare să se petreacă o schimbare de paradigmă la nivel global. Iată ce se întâmplă, de pildă, în Statele Unite ale Americii, unde administrația Trump ia măsuri împotriva societății civile, a tăiat fondurile USAID și propagă de la Casa Albă mesaje iliberale. Cum vedeți această schimbare de proporții, care nu se mai reduce doar la o țară mică din Europa?  

Orban, în special, este cel mai important, pentru că este la putere de 15 ani, fără întreruperi, a edificat un regim constituțional cu o proprie constituție aprobată în 2011 și a dezvoltat relații profunde, mutual avantajoase, cu mișcarea  extremistă sau neoconservatoare din Statele Unite, cu Trump, încă din 2016. Orban a fost primul lider european care, în iulie 2015, când Trump și-a anunțat candidatura la Casa Albă, și-a declarat sprijinul pentru el. Și, în anii care au urmat, a capitalizat acest sprijin. S-a întâmplat un lucru anterior absolut inimaginabil, o țară micuță și săracă, Ungaria, a finanțat mișcarea lui Trump.

Nu știu dacă ați auzit de Mathias Corvinus Collegium, o organizație de sprijinire a educației, înființată cu aproape 30 de ani în urmă. Era un fel de colegiu de excelență, a fost mereu de centru-dreapta, dar a devenit foarte importantă în 2020, când printr-o decizie guvernamentală, MCC a primit câte 10 procente din pachetul de acțiuni al MOL, compania petrolieră din Ungaria, și din compania farmaceutică Richter.

Acest pachet înseamnă aproape un miliard de euro și, prin acest lucru, MCC a devenit cea mai bogată și puternică rețea de influențare și de propagandă din întregul continent. MCC a deschis mai multe sedii și în Transilvania, am descris acest lucru în cartea mea, în diferite orașe din Transilvania, cred că opt sau 10, în Oradea, Sfântu Gheorghe, Cluj, Târgu Mureș.

Are în fiecare an mai mult de 10.000 de cursanți, tineri maghiari din Ungaria și din străinătate – au centre în Serbia, în România, în Ucraina și în Slovacia, în fostele teritorii maghiare. Au deschis un sediu faraonic la Bruxelles, au activitate editorială și de conferințe, podcast, fellowship la Budapesta pentru bursieri occidentali sau profesori ai universităților din Vest, cu idei conservatoare.

Din acest punct de vedere, nu se mai poate spune că Orban sau această dreaptă sunt din punct de vedere sistemic ideologic antisemiți, ca în perioada interbelică, de pildă, pentru că au un sprijin absolut pentru Israelul lui Netanyahu. Astfel, s-a creat un nou ax transatlantic, foarte toxic, absolut periculos, din Statele Unite ale Americii până la Vladivostok, în Rusia. Trebuie să spunem că și China e foarte importantă pentru Orban.

Avem o nouă axă mondială și Ungaria, o țară micuță și, teoretic vorbind, ne-strategică, pentru că nu are resursele naturale, nu are mare, nu are nimic de oferit, a devenit prin ambițiile politice ale lui Orban și prin banii pe care Orban i-a pus în acest proiect, centrul european cu cea mai mare răspândire ideologică și de propagandă pentru noua dreaptă.

„Avem un pericol foarte mare, pentru că timpul câștigat din decembrie până acum a fost utilizat foarte prost”

Panorama: Unde credeți că s-ar putea așeza România în acest sistem nou creat?

Stefano Bottoni: Eu am perceput că de mulți ani sistemul politic formal democratic postcomunist a suferit o decădere, dar nu exista nimeni din câmpul adversarilor ei capabil să-l sfideze. Nu erau adversari autentici și, din acest motiv, PSD-PNL, în forme diferite, în ciuda conflictelor interne mari, a mers înainte.

Președinții erau mereu de centru-dreapta, serviciile secrete ale statului aveau o încărcătură pro-occidentală, pro-NATO și aparent nu se mișca nimic. A fost o surpriză și pentru mine faptul că anul trecut sistemul s-a prăbușit din punct de vedere al capacității sale de a gestiona această criză politică.

Eu am fost la București în ziua deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor și, din discuțiile cu ziariști și analiști, impresia a fost că sistemul democratic pro-occidental a câștigat câteva luni de supraviețuire. Dar, timpul trebuie să fie utilizat bine.

Acest personaj, Călin Georgescu, este încarnarea perfectă a acestui conglomerat neolegionar ceaușist – pentru că este un amestec între post-legionarism și ceaușismul securist pe care îl cunoaștem foarte bine, a fost studiat. Avem un pericol foarte mare, pentru că timpul câștigat din decembrie până acum a fost utilizat foarte prost, nu s-a făcut nimic. Eu am din experiența mea din Ungaria, am învățat un lucru. Vă amintesc că, în 2010, Viktor Orban a fost ales cu o majoritate de două treimi, într-un fel absolut democratic.

Și acum, reflexele sale sunt foarte similare cu reflexele cu care România interbelică a tratat momentul Mișcarea Legionară, chiar dacă acum nu mai sunt asasinate, nu mai sunt arestări politice. Trebuie să admitem că avem o situație nouă, în care dezamăgirea față de starea democrației și starea țării este așa de mare, avem o criză structurală. Cred că sistemul este într-o criză structurală. Sistemul a durat 35 de ani, mai mult decât în România interbelică și cred că a obținut și rezultate tangibile.

România de astăzi nu mai arată ca România din anul 2000, când a pornit o democratizare mai intensă, dar percepția publică este o percepție a falimentului și această nemulțumire ar trebui să fie adresată. Eu, ca o persoană din exterior, nu am văzut ca clasa politică să ia această amenințare în serios. Nu a luat-o în serios, pentru că nu a gândit strategic. Nu a gândit în termeni de „democrația trebuie regândită, democrația trebuie refăcută pe baze mai autentice și singura cale pe care o avem este să reînnoim încrederea populației”.

Poți încerca să repari lucrurile prin măsuri administrative, dar, dacă crezi că vei păstra democrația doar prin măsuri administrative și judiciare, vei eșua. Și cred că e o percepție larg răspândită în rândul oamenilor simpli, că democrația nu funcționează.

Cum poți reinstaura încrederea oamenilor în democrație? Am multe îndoieli că le-o poți reda prin a interzice un partid sau a aresta pe cineva. Cred că vei crea un erou, un martir. Atunci când Curtea Constituțională a anulat alegerile în decembrie, sistemul a avut la dispoziție câteva luni pentru a repara câteva lucruri, nu au făcut absolut nimic. Acum, este probabil prea târziu, asta este îngrijorarea mea.

„România are mult mai multe de făcut cu UE decât cu SUA”

Panorama: Cum mai pot fi reparate lucrurile acum, într-un context mondial atât de instabil, când democrațiile pare că cedează în toate părțile lumii?

Stefano Bottoni: România e membră a două organizații mari: UE si NATO. UE a înțeles în sfârșit, ce-i drept, destul de târziu, dar a început să își dea seama că fie își găsește adevărata statură, fie va dispărea cu adevărat de pe harta globală. România are o oportunitate excelentă să fie un membru activ al Uniunii Europene, ceea ce, cu părere de rău, nu a fost niciodată. A fost invizibilă în UE. Contribuția României la politicile UE a fost inexistentă.

Toate cărțile au fost puse în ultimii ani pe NATO și pe dezvoltarea capacităților militare, pentru a deveni un aliat strategic la Marea Neagră, dar cu SUA începând să își retragă trupele și angajamentul din UE și din Balcani, cred că singura șansă pe care România o poate avea în Balcani, la Marea Neagră, în acest mediu foarte volatil, este să-și afirme angajamentul european, să se alinieze la UE și să devină mai activă în UE. Pentru că UE e încă acolo.

Chiar dacă în planificarea politicilor (din România – n.r.), Europa era un fel de chestie plictisitoare, luată ca de la sine înțeleasă – ok, suntem acolo, primim niște bani, nu trebuie să facem nimic, suntem pe pilot automat. Nu mai există pilot automat. Fiecare decizie contează, tot ce faci va avea consecințe.

Cred că situația e proastă, destul de proastă sau foarte proastă, dar în acest caz, UE în calitate de cadru instituțional este o ancoră și, cinstit vorbind, este singura ancoră rămasă. De aceea, și Putin e atât de furios pe UE, pentru știe că, dacă UE face ceva și se ridică, Europa este încă puternică. Nu aș exclude ca, în 10 ani, Marea Britanie să vrea să facă parte din nou din UE, personal aș fi foarte fericit.

Nu cred în retorica că lucrurile sunt ireversibile, că toți o să murim. Cu siguranță că o să murim cu toții la un moment dat. Dar, Europa e încă unită, are încă ceva leadership, are ceva voință politică de a face lucruri – de exemplu, să extindă capacitățile militare și să cheltuie mai mulți bani pentru propria securitate. Și, România e foarte importantă și deja a început să facă asta. Doar că nu trebuie să luăm ca de la sine înțeles faptul că SUA o vor susține. Dacă nu o vor susține pentru patru sau opt sau cine știe câți ani, va trebui găsită o soluție și UE e singura cale.

Cine este Stefano Bottoni:

Stefano Bottoni este doctor în istorie și este specializat în Europa Centrală și de Est. Teza lui de doctorat, susținută la Universitatea din Bologna, a stat la baza volumului „Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960”. La sfârșitul lui 2024, i-a fost tradusă în limba română cartea despre premierul maghiar Viktor Orban, „Geniul” Panoniei. Proiectul Orban și amenințarea iliberală. Între 2009 și 2019, a fost cercetător la Institutul de Istorie în cadrul Centrului de Cercetări în domeniul Științelor Umaniste. Din 2019, este conferențiar la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală.