Panorama cu ALP: Șaorma de la Bruxelles. Ce-am avut și ce-am pierdut în cursa pentru comisarii europeni

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre asemănarea dintre o șaormă cu de toate și portofoliul de comisar primit de Roxana Mînzatu în cadrul Comisiei Europene, dar mai ales despre ce a reușit și ce nu a reușit premierul Marcel Ciolacu să obțină când a cedat pretențiilor egalitar-sexuale ale Ursulei von der Leyen – n-a vrut bărbat, a vrut femeie. Apoi, mergem să vedem căsuța roz de la țară a lui George Simion, pe care a ridicat-o cu mânuțele AUR și bănuții milionarului Murad, ca să ne arate că, uite, se poate face casă cu 30.000 de euro.

România a primit șaorma de Bruxelles

Ursula von der Leyen a desfăcut lipia mandatului de comisar european rezervat României și l-a întrebat pe Marcel Ciolacu, la Bruxelles: „ce să vă pun?”. „Cu de toate, fără iute!”, o fi răspuns premierul nostru. Iar dacă n-a răspuns așa, în orice caz o astfel de șaorma a primit. Pentru cine n-a comandat în viața lui populara mâncare orientală, poate că imaginea nu e destul de grăitoare. Imaginați-vă atunci un ghiveci românesc.

Postul de comisar european pe care l-a obținut România în urma negocierilor – câte și în ce hal or fi fost ele – este o poziție aparent importantă în noua echipă de comisari a Ursulei von der Leyen, însă pe care, dacă o iei la bani mărunți, o găsești cam diluată și lipsită de puteri concrete. Dar, ca orice șaorma, ține de foame.

Depinde cum dorești să privești lucrurile. Ca de obicei, acasă la București ele au fost privite mai mult în alb și negru. Premierul Ciolacu s-a împopoțonat cu performanța de a o propulsa pe europarlamentara PSD Roxana Mînzatu într-un fotoliu de vicepreședinte al Comisiei Europene, lucru nemaiobținut de România. Dacă te îmbeți ușor cu aroma funcțiilor și titulaturilor, fă-ți de cap: e ceva, chit că șefa are șase vicepreședinți.

De partea cealaltă, opoziția și vocile critice au trâmbițat dezastrul: România s-a făcut de băcănie (sau șaormerie) la Bruxelles, primind un portofoliu lipsit de însemnătate, în ciuda faptului că s-a rotit cu burta în sus în fața Ursulei von der Leyen și a acceptat să-i livreze o nominalizare feminină de comisar european, deși nu asta i-a fost prima opțiune – ascensiunea tânărului Victor Negrescu s-a împiedicat în bărbăție.

Sigur, portofoliul alocat României și Roxanei Mînzatu nu este un dezastru: alți europeni au primit deal-uri mai proaste. Însă nici nu poate fi pictat într-un succes nemaivăzut. E de ajuns să privești dincolo de aparențe, la ce scrie în dreptul numelui ei: „oameni, competențe și pregătire”. Iar portofoliul alocat se numește „competențe și educație, locuri de muncă și drepturi sociale”.

În scrisoarea de misiune pe care Ursula von der Leyen i-a trimis-o Roxanei Mînzatu, scrie tare frumos și motivațional: „în rolul tău de vicepreședinte executiv, aș vrea să coordonezi efortul pentru consolidarea capitalului uman al Europei, de la competențe și educație, la construirea de cunoștințe și experiențe în viețile noastre, fie prin studii în străinătate, fie prin cultură și sport”.

Ce, cum, cine? Dacă vă scărpinați nedumeriți în creștet, e ok. Nu greșiți când estimați că avem de-a face cu o ciorbiță aspirațională despre de toate și nimic. Cred că, în general, cu cât un post de comisar european conține mai multe cuvinte și bla-bla, cu atât e mai lipsit de importanță și disipat. Din această perspectivă, România a făcut într-adevăr un pas înapoi, în ciuda fundiței frumos lucitoare a funcției de vicepreședinte al Comisiei Europene.

E de ajuns să ne uităm la ce portofolii au avut comisarii europeni ai României, de când am intrat în UE: Adina Vălean a avut Transporturile, Corina Crețu – Politica Regională, Dacian Cioloș – Agricultura. Domenii clare, fără virgule și acolade, cu aplicații concrete în viața și bugetele statelor europene.

Acum, miroase un pic a vremurile când România abia intrase în UE, iar președintele Barroso a inventat pentru Leonard Orban, în 2007, un post de comisar european pentru Multilingvism, ca să aibă și Bucureștiul un loc la masă.

Analiștii de la Politico rezumă perfect situația, când vorbesc despre „curtea reginei Ursula”, unde nu doar România s-a cam fript, ci și case mai mari, precum Franța: „transpare o garnitură relativ slabă de comisari, cu portofolii care se suprapun și care fac dificil pentru oricine să capete o influență majoră”.

Despre România: „Von der Leyen a părut să recompenseze România pentru că a schimbat candidatul masculin, oferindu-i Roxanei Mînzatu (…) titlul de vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire. Asta conține o grămadă de cuvinte socialiste la modă, dar în realitate, mandatul lui Mînzatu este fleașcă, iar singurul său subordonat este Glenn Micallef, din Malta”.

Pentru că, nu-i așa, degeaba ești vicepreședinte, dacă în subordine și coordonare ai cam nimic.

Toate astea ne aduc la întrebarea: ce a câștigat, totuși, România, cedând în fața pretențiilor sexuale ale Ursulei von der Leyen, la care nu au marșat prea multe state? Și aici mă refer la egalitatea de gen solicitată la candidaturile pentru posturile de comisari europeni, nu la vreo indecență a Ursulei cu bietul Marcel.

De ce a acceptat Marcel Ciolacu să-i facă vânt experimentatului europarlamentar PSD Victor Negrescu, prima sa opțiune, pentru a i-o pune pe tavă pe Roxana Mînzatu? Care, cu toate competențele și experiența sa în domeniul fondurilor europene, a ajuns totuși comisar european în primul rând pentru că i s-au aliniat cromozomii la naștere pe placul Ursulei, deci în urma unei discriminări pozitive.

Putem doar specula că, de fapt, Ciolacu nici nu a avut ce negocia la Bruxelles, în fața șefei executive. Cu un deficit bugetar excesiv, aflat la cote record, cu un PNRR cam țăndări, în care ne chinuim deja să facem rocade de proiecte, pentru a nu pierde banii europeni și așa slab absorbiți, cu ce să o impresioneze Marcel pe Ursula? Vrăjeala de Buzău nu ține la Bruxelles.

Cu atâtea bube economice acasă, venind dintr-o familie politică opusă Ursulei (el de la socialiști, ea de la „popularii” de dreapta), România putea să o pățească mai urât la Bruxelles, pe mâna lui Marcel Ciolacu. Așadar, vorba unui personaj din Filantropica marelui cineast român Nae Caranfil, „viața e complexă și are multe aspecte”. Ca și mandatul-șaormă „cu de toate” al României.

Recomandările lui ALP

Poșta Română, un dinozaur adormit de milioane de euro

Livrarea taloanelor de pensie o ține în viață, însă această companie de stat se sufocă din interior: cu peste 20.000 de angajați a căror medie de vârstă depășește 50 de ani, Poșta Română funcționează ca în secolul trecut. Orice inițiativă de schimbare se lovește de zidul sindicatului și al unor oameni înăcriți în metehnele lor, pe care digitalizarea le-ar da peste cap. Cum a ajuns Ciprian Ioana să-și bage nasul în Poștă? S-a mirat teribil de ce un poștaș a bătut drumul până la el acasă, să-i aducă doar un aviz, în loc să-i aducă coletul pe care îl aștepta.

Ne va lua AI-ul generativ pâinea de la gură?

Viitorul internetului e aici și pe mulți ne cam sperie. Inteligența Artificială generativă produce conținut mai rapid și mai de calitate decât mulți jurnaliști și creatori de „content”, nu doar din România. Cât trebuie să ne temem că rămânem fără obiectul muncii? Dar, mai ales, cât de etic și legal e ce fac companiile tech, care își hrănesc marile modele AI cu munca scrisă a milioane de oameni, fără să le dea niciun credit sau ban? Andreea Bădoiu caută răspunsuri la întrebări complicate și ne pregătește pentru ce va urma în relația cu AI.

Cât e marketing și cât e realitate în Web3

Următoarea iterație a internetului va fi bazată pe blockchain, aplicații descentralizate, însă marea promisiune e că marile companii tech nu ne vor mai putea urmări și folosi datele în scopuri comerciale. Chiar așa o fi, s-a întrebat Dana Mischie? Evident că nu și că majoritatea predicilor despre internetul liber care ne așteaptă sunt doar marketing, mai ales că de dezvoltarea lui se ocupă tot giganții IT care calcă în străchini și acum.

Iluzia negocierilor de pace între Ucraina și Rusia

Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei trebuie să ajungă la un final, însă acesta nu e neapărat cel pe care și-l închipuie cei mai mulți – cu Putin și Zelenski care cad la o înțelegere. Jurnalistul și analistul ucrainean Vitali Portnikov explică de ce ambele părți par dispuse la pace, dar de fapt niciuna nu e gata să cedeze. Și, mai ales, ce ține în viață și ce poate opri războiul.

Explozia cazărilor de tip Airbnb în apartamente de închiriat

Numărul cazărilor în apartamente de închiriat pe termen scurt a explodat în România. Trendul Airbnb a ajuns și la noi, însă are câteva caracteristici bizare, pe care Daniel Popescu le analizează în cifre și grafice, pe fiecare regiune a României. Concluzia e că, în afară de cazările din București-Ilfov, airbnb-urile fac bani serioși doar vara, în iulie și august. Totuși, valul e serios și afectează atât turismul, cât și piața imobiliară.

Infograficul Panorama

România este în topul statelor europene când vine vorba despre importanța religiei pentru membrii societății. Mai mult de jumătate dintre români spun că religia are un rol puternic în viața lor de zi cu zi. Este o credință pe care o regăsim în întreaga zonă a Balcanilor, unde Grecia conduce clasamentul. Infograficul realizat de Edit Gyenge ne arată imaginea Europei religioase.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: George Simion

Principalul atribut al lui George Simion este vrăjeala tupeistă și agresivă. Așa că liderul AUR s-a gândit cum să dea peste bot celor care au încercat să arate că, rațional și economic, planul său de a livra un milion de apartamente cu prețuri pornind de la 35.000 de euro, dacă ajunge președinte, e doar o utopie comunistă și nefactuală, pe lângă că e doar o perdea de fum pentru a strânge semnături și fani la partid.

Și ce-a făcut? S-a filmat cu alai de muncitori și cadre de partid, cum a reușit să ridice o casă de 60 de metri pătrați, în doar 12 zile, cu incredibila sumă de 31.000 de euro: 17.000 de euro materialele de construcție, 12.000 forța de muncă. Suma, zice George, provine din indemnizațiile parlamentarilor AUR și „din donația domnului Mohammad Murad”, milionarul aurist.

M-am uitat și eu la căsuța roz, cu noroi în curte, în care nu e urmă de calorifere, de pildă (i-o fi pus încălzire prin pardoseală, în banii ăștia?), pe care AUR a ridicat-o. Apoi m-am uitat și pe hartă, unde e: satul Brăniștari, comuna Călugăreni, județul Giurgiu, adică la vreo 30 și ceva de kilometri de București.

Apoi, m-am uitat la George Simion, care ne zice încruntat: deci, se poate! Ce se poate? Cineva întreg la cap poate echivala construcția unei căsuțe dotate minimal, într-un sat la 30 de kilometri de Capitală, cu ridicarea unor blocuri de apartamente, amplasate la marginea marilor orașe? – că așa ne-ai zis, George, nu că ne dai apartament la Cucuieții din Deal, pe uliță, ci la oraș.

E mai scump de făcut casa decât apartamentul și uite că am scos-o sub 35.000 de euro, zice Simion. O fi, dar apartamentul nu poate fi construit singur, el vine într-un bloc, nu merge ridicat în aer, pe uliță în Giurgiu.

De la o căsuță roz fără calorifere, pe o uliță, până la un milion de apartamente e cale tare lungă și niște miliarde de euro care nu ar veni tot din buzunarele lui Murad și ale populiștilor de la AUR. Nu au nicio legătură una cu alta, decât în cadrul vrăjelii tupeiste a lui George Simion. Care, iată, a făcut și o faptă bună – a ridicat casă unei familii nevoiașe – pentru a-i servi de recuzită la aberațiile sale populiste.

Cifra săptămânii