Marea resetare a muncii

Cum arată revoluția demisiilor în România față de fenomenul american „ia-ți jobul ăsta și bagă-ți-l undeva”

Computer Hope Guy
Foto: Octav Ganea//Inquam

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pandemia a deschis o neașteptată cutie a Pandorei în relația dintre angajați și angajatori. Tot mai multă lume spune ‘stop: îmi dau demisia’. Într-o perioadă de criză, cu perspective care se schimbă de la o lună la alta, pe piața muncii a avut loc un punct de turnură care ar putea ajunge să definească o epocă sau o generație. Este acel moment când puterea angajatorilor care spun „dacă nu-ți convine, mai am 10 ca tine care așteaptă la ușă” s-a mutat în mâinile angajaților care au ajuns să spună „ia-ți jobul ăsta și bagă-ți-l undeva”.

Furtuna demisiilor s-a transformat într-un uragan de proporții istorice în SUA, unde demisiile sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. În România, mai puțin. Unda de șoc are doar proporțiile unui val cu 25% mai înalt decât anii dinaintea pandemiei, conform datelor obținute de Panorama de la Inspecția Muncii. Liderii săi sunt vânzători, ospătari, muncitori, șoferi sau paznici. Ironia face ca Estul și Nordul Europei să navigheze în aceeași barcă prin această furtună a demisiilor, fiind regiunile cel mai puțin afectate de revoluția demisiilor.

De la vânzători de magazin sau șoferi, până la profesioniști înalt calificați din multinaționale, aflați în plină creștere a carierei, un val fără precedent de angajați au început să-și dea demisia, o dată ce vaccinul anti-Covid a lăsat să se întrevadă speranța ieșirii cu bine din pandemia care a început în 2020. Desigur, demisia lor nu înseamnă că toți acești oameni s-au dus acasă și și-au început o viață pe canapea, ci pur și simplu că au decis să își schimbe jobul sau să-l abandoneze pentru alte ocupații.

Unii au hotărât că a venit momentul să nu mai accepte orice din partea angajatorilor, de la condiții de muncă proaste la salarii prea mici. Alții și-au luat pur și simplu o pauză. Munca de acasă a fost pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Unii angajați nu s-ar mai întoarce în veci la birou, alții sunt dărâmați psihic de stresul muncii de acasă, care dintr-o binefacere pentru viață și productivitate s-a transformat într-un brânci către supraîncărcare și burnout. Oamenii și-au reevaluat prioritățile în viață și în carieră. Și mulți au ajuns la concluzia că e momentul să își schimbe jobul pe care îl urăsc cu ceva mai apropiat de visurile lor.

Profesorul american de economie Anthony Klotz i-a spus „marea demisie” (the great resignation), poreclă care s-a lipit cel mai bine pe acest fenomen. Directorul Microsoft, Satya Nadella, și cel al LinkedIn, Ryan Roslansky, i-au spus „marea resetare” (the great reshuffle). Prestigioasa firmă olandeză de HR și recrutare Randstad i-a spus „marea iluminare” (the great enlightment).

demisii

Toate aceste etichete încearcă să cuprindă un fenomen care a început să se manifeste în SUA încă din 2020 și a atins apogeul în toamna lui 2021: în ciuda pandemiei, numărul americanilor care au demisionat de la job a crescut vertiginos, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 20 ani. Lună de lună, 3-4 milioane de americani și-au părăsit voluntar locurile de muncă. „Am impresia că asistăm la un moment unic al unei generații – ‘ia-ți jobul și bagă-ți-l undeva’”, după cum constată profesorul de economie de la Harvard, Lawrence Katz.

Tendința nu s-a înregistrat doar în Statele Unite. Ryan Roslansky, directorul LinkedIn, spunea că valul a putut fi observat în întreaga lume, începând din primăvara lui 2021: „Am urmărit procentul tuturor membrilor LinkedIn care și-au schimbat locul de muncă în profil. Datele arată că până la finalul lunii septembrie (2021), numărul lor a crescut cu 54% față de anul trecut”. El spune că angajații „regândesc nu doar modul în care muncesc, ci și de ce muncesc și ce își doresc cel mai mult să facă în carieră și în viață”.

Ba chiar fenomenul a fost mai de amploare în regiunea asiatică decât în cea nord-americană, conform unui sondaj Randstad. Peste tot în lume, procentul celor care și-au părăsit jobul în pandemie a fost ridicat și în creștere din 2020 în 2021. Doar în Europa de Est, acest trend a avut cele mai mici efecte față de restul lumii și a fost chiar ușor inversat, adică în 2020 au fost mai multe demisii decât în 2021. Angajații din Nordul Europei au fost chiar și mai puțin prinși de revoluția demisiilor, decât cei din Est.

Valul demisiilor din România nu e un uragan american

În România, revoluția demisiilor a avut proporțiile unei răscoale, fără să capete magnitudinea valului din SUA. Trendul este însă similar: tot mai mulți oameni demisionează de la job, în detrimentul celei mai folosite forme de despărțire dintre angajat și angajator – despărțirea „cu acordul părților”.

Diferența este notabilă față de anii când pandemia nu exista. În 2021, este o creștere de 25% a numărului total de demisii (436.793), față de anul 2019 (348.712), conform datelor obținute de Panorama de la Inspecția Muncii. Între 2019 și 2020, numărul demisiilor a crescut cu 17%, iar între 2020 și 2021 trendul s-a mai domolit, cu o diferență de doar 13%.

Trendul ascendent al demisiilor a pornit în România, ca și în SUA, la sfârșitul primăverii din 2020. Mișcarea a coincis cu ieșirea din lockdown-ul impus de autorități, în martie-aprilie. Recordul demisiilor în România a fost atins în septembrie și octombrie 2020, când s-au înregistrat lunar peste 45.000 de demisii. Ca în fiecare an, valul s-a domolit în iarnă, pentru a atinge din nou vârful în toamna lui 2021, al doilea an pandemic. A fost însă un vârf mai mic față de 2020.

„La noi abia încep schimbările. Foarte multă lume care a acumulat frustrări în relația cu angajatori abuzivi și manageri nepotriviți începe să facă mișcări”, crede Doru Șupeală, un atent observator al mișcărilor de pe piața muncii, din poziția sa de specialist în marketing și „employer branding”, domeniu în care companiile sunt preocupate să fie cât mai atrăgătoare pentru viitorii angajați.

Cifrele arată însă deocamdată o situație paradoxală în România. Deși numărul demisiilor a crescut la un nivel record și în România, nivelul total al părăsirii voluntare a locurilor de muncă în pandemie a scăzut față de anii dinaintea pandemiei. De ce? Pentru că cea mai folosită formă de închidere a unui contract în România, prin „acordul părților”, a scăzut permanent în ultimii 4 ani, inclusiv în timpul pandemiei. Spre deosebire de demisie, așa cum este ea reglementată în Codul Muncii (există nu mai puțin de trei feluri), plecarea prin acordul părților presupune că angajatul și angajatorul „se înțeleg” asupra preavizului (în loc de 30 de zile de preaviz, poți pleca chiar și de a doua zi) și a altor eventuale restricții prezente în contractul de muncă.

Cum s-ar putea traduce acest trend care arată că în România se merge tot mai mult pe forma „hard” de despărțire dintre angajați și angajatori? O posibilă explicație este faptul că angajații nu mai stau la discuții și negocieri cu angajatorii de care vor să scape, în timp ce nici angajatorii nu le mai dau drumul așa de ușor din post angajaților pe picior de plecare (perioada de preaviz minimă este de 30 de zile, spre exemplu).

Raportat la numărul total de salariați, revoluția demisiilor din SUA are o amploare de cel puțin trei ori mai mare decât în România. Dacă în luna-record pentru demisii (noiembrie 2021, 4,53 milioane demisii), demisionarii americani au reprezentat circa 3% din totalul salariaților, în România luna-record a demisiilor a atins aproape 1% din totalul salariaților (septembrie 2020, 46.553 demisii).

Cine sunt „liderii” revoluției demisiilor în România. Topul domeniilor din care pleacă salariații

În fiecare an din perioada recentă, cei mai mulți oameni care își părăsesc job-urile provin din aceleași câteva domenii, care au rotirea cea mai mare de personal din România, arată datele obținute de Panorama de la Inspecția Muncii. E vorba de oamenii care lucrează în magazinele nespecializate (care vând alimente, băuturi, tutun), în restaurante, în construcția de clădiri, la firmele de protecție și pază și în transporturile rutiere de mărfuri.

Numărul românilor care și-au dat demisia din aceste cinci domenii, în timpul pandemiei, a crescut semnificativ: peste 32% este diferența dintre demisiile din 2019, față de cele din 2021. Primul an al pandemiei, 2020, a adus o creștere totală a demisiilor cu 17% față de 2019, în aceste domenii. Diferența între 2020 și 2021 a fost de doar 13%.

Liderii demisiilor în timpul pandemiei au fost angajații din restaurante, urmați de vânzătorii din magazinele cu amănuntul. O creștere importantă se vede și la demisiile șoferilor din firmele de transporturi rutiere de mărfuri.

Am inclus în graficul domeniilor cu cele mai multe demisii și salariații din IT, mai exact din firmele care „realizează soft la comandă”, pentru că aici a avut loc o adevărată revoluție a demisiilor, chiar dacă mai mică decât în alte domenii, ca număr absolut. Numărul demisiilor cu preaviz ale angajaților care produc software s-a dublat în pandemie, între anii 2020 și 2021, arată cifrele Inspecției Muncii. Numărul total al demisionarilor din IT este mai mare, pentru că statistica nu include, la acest domeniu, și celelalte tipuri de demisie prevăzută de Codul Muncii.


Panorama a scris mai multe despre schimbările din viața angajaților:
Viitorul muncii e acum: „Piața nu mai e a angajatorului, ci a angajatului”
„Războiul pentru talente” și ce vom vrea de la viață în anul 3 de Covid
Piața muncii în 2022. Departe de colegi, ne e mai ușor să ne dăm demisia

Cine s-a urcat pe valul demisiilor în SUA?

Valul de demisii din SUA nici măcar nu este cel mai curios lucru din ce se întâmplă pe piața muncii, explică profesorul de economie Lawrence Katz, de la Harvard. E ceva explicabil, la cât de multe locuri de muncă libere au apărut după recuperarea economică din pandemie. Uimitor cu adevărat este „ritmul încet de revenire a oamenilor din șomaj în forța de muncă”. Din același motiv: la câte oferte sunt, oamenii nu se înghesuie să se angajeze.

Valul plecărilor a început cu adevărat în SUA abia după primele semne de stabilitate în pandemie: vaccinurile anti-Covid, o economie care ieșea din criză, o abundență de joburi vacante pe piața muncii, stabilitate politică după alegerea noului președinte Joe Biden. Până atunci, oamenii au stat la conservare, chiar dacă locurile de muncă în care se aflau le displăceau.

Valul demisiilor a pornit pe două direcții. Inițial, a pornit de jos, de la joburile considerate de nivel scăzut. „Fenomenul a început în special de la oamenii cu așa-numitele ‘shitty jobs’ (joburi de rahat) – din HoReCa, șoferii, docherii, McDonald’s. Meserii plătite prost și cu suprasolicitare fizică, cu program de muncă și noaptea, și ziua, și în weekend”, explică pentru Panorama Doru Șupeală, specialist în employer branding.

Un exemplu care s-a viralizat rapid pe internet a fost Shana Blackwell, o tânără de 19 ani, vânzătoare de noapte la un magazin Walmart, care și-a dat demisia în toamna anului 2020, cât se poate de public, la stația audio a magazinului, vărsându-și toate frustrările acumulate la un job foarte prost plătit și cu manageri toxici.

@shanablackwellAnd here is the video of me quitting my toxic, sexist, racist workplace. #walmartchallenge #fyp #viral #walmart #walmarthaul #walmartfindspart1♬ original sound – Shana

„Oamenii spun că sunt sistematic prost plătiți, că primesc o bucată ridicol de mică din valoarea pe care o produc în cursul unei zile. Ei fac cea mai mare parte a muncii și totuși sunt prost tratați și primesc salarii din care nu pot trăi”, oferă o explicație cât se poate de directă Kathi Weeks, profesor asociat la Duke University. „Pandemia a fost picătura care a umplut paharul”.

Tendința s-a extins rapid, iar în 2021 cei care conduceau valul demisiilor proveneau din cu totul altfel de joburi. Cea mai mare rată a demisiilor era în IT și în sănătate. În sănătate, demisiile au crescut cu 3,6%, iar în IT cu 4,5%, conform unui studiu Visier, făcut pe 9 milioane de angajați de la peste 4.000 de companii din întreaga lume. Cele două sunt domenii care în pandemie au fost sub mare presiune, ceea ce a dus la o încărcătură de muncă mult mai mare și la burnout.

Surpriza? Cei mai mulți demisionari au fost angajații aflați la mijlocul carierei, cu vârste de 30-45 de ani, adică în principal generația „millennials”. Numărul demisiilor lor a crescut cu 20% în 2021. Este o anomalie în istoria pieței muncii, pentru că de obicei cea mai ridicată rată a demisiilor este la tinerii de 20-25 de ani. Generația Z este însă cea mai decisă să își schimbe joburile în 2022, arăta un studiu Adobe din SUA.

O explicație pentru această tendință ar putea fi că angajatorii care au trecut la telemuncă s-au temut să angajeze oameni cu experiență mai mică, pentru că ar fi lipsiți de ghidare și training personal. Asta a dus la o cerere mai mare de angajați mid-level. Mai există însă și alte explicații. Unii dintre ei e posibil să fi amânat o schimbare de job plănuită mai demult, alții probabil că au atins un punct de ruptură după multe luni de muncă prea multă, lucru care i-a făcut să își regândească prioritățile în viață și în carieră, mai arată studiul.

Cum se văd demisiile în România?

Ceea ce s-a întâmplat în SUA la începutul valului de demisii, cu exodul din joburile grele și prost plătite, în România se întâmplă deja de ani de zile. Exodul nu este însă neapărat intern, către alte joburi de aici, ci extern. Românii cu meserii de nivel jos, prost plătite în România, au luat căile Europei, unde sunt mult mai bine plătiți. Pandemia nu a făcut decât să-i întoarcă acasă, în cazul în care au rămas temporar fără loc de muncă.

„Sunt mulți care au meserii căutate în Europa – șoferi, în construcții, în agricultură. Sunt mulți care se recalifică. E un fenomen vechi de ani de zile deja, eu stau într-un sat din Maramureș și nu găsesc aici oameni să-mi sape un șanț, pentru că cei mai mulți se duc la sparanghel în Germania, la mere în Austria, lucrează trei până la șase luni pe an, strâng niște bani buni și în restul anului vin acasă și își văd de gospodăria lor. Nu vor să lucreze aici, pentru că ei câștigă suficient acolo”, explică Doru Șupeală cum românii cu joburi de nivel mai scăzut au început cu mult înaintea americanilor „marea demisie”, nu doar de la muncă, ci și din țară.

Această tendință de a lua calea diasporei e deja generalizată în România. Peste 700.000 de români declară că plănuiesc să plece din țară, conform unui sondaj ReThink Romania. Cei mai mulți sunt tineri până în 25 de ani.

La joburile cu o calificare înaltă, lucrurile s-au petrecut însă la fel ca și în restul lumii. Doru Șupeală a simțit-o pe pielea lui în primăvara lui 2021, când și-a dat demisia din compania unde lucra. El ține sub observație domeniul IT din România și spune că foarte mulți IT-iști și-au părăsit joburile în pandemie, deși erau foarte bine plătiți. De ce? Pentru că au descoperit că pot fi chiar și mai bine plătiți dacă nu mai au un singur angajator, ci fac freelance-ing pentru mai mulți, fiecare cu proiectele lui.

doru supeala

„Statisticile Stack Overflow arată că din cei peste 210.000 de specialiști software pe care îi au identificați în România, pe bază de IP, 5.000 și-au schimbat jobul în prima lună de pandemie și au trecut în freelance-ing, pentru că au apărut ofertele de la companiile mari. În România, câștigau în medie 2.500-3.000 de euro, net, lunar. Acum, pot factura 10.000 de euro pe PFA sau SRL. Datele mele arată că până în august 2021, au plecat cam 35.000 în acest sistem”, spune Șupeală.

De ce IT-iștii și-au permis cu lejeritate să dea cu șutul unui loc de muncă sigur și bine plătit, în plină pandemie? Explică tot Doru Șupeală: „Ei au o relaxare, pentru că piața cere forță de muncă și plătește foarte bine, intră în continuare jucători noi și puternici în piață și de aceea oamenii nu se tem să facă schimbări. Stau pe o saltea de confort psihic și unii dintre ei stau și pe niște acumulări. Își permit să stea două, trei, șase luni pe tușă. Își permit câteva luni de discuții cu mai multe companii, ca să fie siguri că aleg bine”.

Fenomenul freelance ca răspuns la erodarea profesională și umană într-un job fix nu s-a manifestat însă doar în IT. Sunt din ce în ce mai mulți români care își fac firma lor, singuri sau cu alți colaboratori, făcând practic același job pe care îl făceau și înainte, la patron. „Nu mai șterge nimeni cu ei pe jos, ei își fac programul. Nu e doar în meseriile educate, ci și în cele mai puțin educate, dar cu o calificare – de exemplu electricieni”, spune Doru Șupeală.

Specialistul crede însă că în România schimbările acestea sunt abia la început, iar adevăratul val al demisiilor va veni abia anul acesta. „Până acum era instabilitate politică, nu am avut guvern, acum situația economică e limpede, facturile și prețurile au crescut, salariile nu. Și mai e mentalitatea că vine iarna, nimeni nu se apucă de schimbări iarna, așteptăm să iasă un pic de soare. Dar cu siguranță oamenii sunt în căutare activă, chiar dacă nu se manifestă”.

Roata s-a întors: companiile au ajuns să facă frumos la angajați. În România, predomină „șefii-vătaf”

Balanța de forțe de pe piața muncii e înclinată acum în favoarea angajaților. În ciuda pozițiilor puse la bătaie de firme, nu există deocamdată destui doritori. Iar asta face ca nu oamenii să se bată pe un loc de muncă, ci companiile să se bată pe oameni. Cele care au un istoric de bună purtare ies adesea câștigătoare. La fel, cele care își vând o poveste bună pentru viitorii angajați.

„Conceptul de employer branding a apărut natural, ca nevoie a organizațiilor de a-i atrage pe cei mai buni și de a fi atrăgătoare în piața muncii, pentru că au început să realizeze că resursa umană disponibilă nu mai este atât de voluminoasă ca pe vremuri. Dacă te uiți pe Ejobs, pe LinkedIn, sunt tot mai multe poziții deschise pe o zonă pe care nimeni nu o aborda până acum – employee experience. Companiile încep să se uite la acest aspect. Oamenii caută organizații cu referințe bune, unde se știe că sunt bine tratați”, explică Doru Șupeală, consultant în acest domeniu relativ nou în România.

Companiile ar trebui să depășească etapa politicii de a lucra de acasă și a altor așa-zise recompense pentru anagajați. Nu mai sunt de ajuns, pentru că mulți oameni vor mai mult, vor să simtă că valorile lor sunt aliniate cu jobul pe care îl au, vorbește directorul Microsoft, Satya Nadella, despre ce observă în piața muncii: „Eu spun mereu că dacă toată lumea care lucrează la Microsoft s-ar repoziționa și ar zice ‘nu eu lucrez pentru Microsoft, Microsoft lucrează pentru mine’, doar pentru o clipă, ar rezista această ecuație? Reușesc eu să îmi îndeplinesc aspirațiile în carieră, abordarea pentru a avea un impact în lume? Dacă cumva Microsoft reprezintă o platformă pentru aceste lucruri, atunci e foarte diferit”.

În România, lucrurile sunt încă departe de această schimbare de paradigmă, dar au început să se miște. Companiile „au rămas deocamdată în vechea paradigmă – au plecat ăștia că nu ne mai suportau, găsim alții. Dar nu prea mai găsesc, pentru că oamenii nu prea mai acceptă orice”.

Angajații români nu sunt încă foarte conștienți de această schimbare și suferă în continuare în relația cu angajatorii.

„După termenul lui Hofstede, „power distance”, românii sunt ca asiaticii în relația cu puterea. Știi proverbele, „capul plecat sabia nu-l taie”, „șefu-i șef și-n aia goală”. În special cei de la o vârstă în sus nu-și permit curajul de a fi mai agresivi și mai înfipți în negocieri”.

– Doru Șupeală

Calitatea sistemului de management din foarte multe companii, dar și instituții de stat din România este de asemenea pe măsură. „Avem foarte mulți șefi care s-au trezit șefi și se poartă ca niște vătafi. Sunt multe organizații care păstrează încă ierarhii multi-layer, cu mai multe etaje și asta dă prilej să fie mulți micro-manageri și să se angajeze multe amante, neamuri, pile pe poziții care nu fac nimic. Ei au suferit o expunere la inutilitate când a început pandemia, că nu mai aveau la cine să urle. Există o corupție profundă inclusiv în firmele private și multinaționale, iar oamenii simt oportunitatea de a pune mâna pe măturoi, vor să se facă un pic de curățenie. În multe organizații private, e chiar mai rău decât la stat”, spune Doru Șupeală.

De ce te apucă demisia în pandemie? De la epifanii despre sensul vieții, la burnout

Atât în SUA, cât și în România sau peste tot în lume, oamenii au simțit în mare aceleași lucruri. În primul rând, încurajați de proaspăta descoperire că munca de acasă vine cu beneficii la pachet, au căutat joburi care să le permită în continuare asta și după ieșirea din perioada de restricții dure ale pandemiei.

„Cred că cea mai importantă este dorința oamenilor de a avea flexibilitate și mai mult timp pentru ei. Asta e valabilă pentru toate tipurile de profesii. Oameni cu joburi fixe, cu program strict, cu expunere la riscuri s-au gândit – ‘stai un pic, poate vreau să rămân sănătos, să am mai mult timp pentru mine și familie’. Și se duc către zone care le dau flexibilitate. Mai e un fenomen separat, sunt oamenii care vor mai mult timp, nu mai mulți bani. Vor să lucreze doar 4 ore și efectiv își limitează sarcinile. În rest, vor să se ocupe de copii, să se ducă la schi, să joace golf”, explică Doru Șupeală.

Este însă vorba și de ceva mai mult și mai profund. Din nou, ceva valabil peste tot în lume, după cum observă directorul Microsoft, Satya Nadella: „Nu doar că oamenii vorbesc despre când, unde și cum muncesc, ci și de ce muncesc. Își doresc să atingă din nou sensul muncii și se întreabă pentru ce companie vor să muncească și ce funcție sau profesie vor să obțină”.

De ce s-au acutizat însă aceste nevoi tocmai într-o perioadă de criză sanitară, când intuiția îți spune că reflexul ar trebui să fie tocmai invers, de conservare pentru supraviețuire?

E un factor psihologic. În pandemie, mulți am dat ochii cu moartea, ne-am dat seama că s-ar putea să se încheie mâine”, consideră Doru Șupeală, după ce a studiat cu atenție tendințele globale de pe piața muncii. „Și atunci mulți și-au zis că sunt lucruri mai importante în viață decât să muncești de la 8 la 6 zi de zi. Mulți au descoperit, cât au stat acasă, că au o familie, prieteni, relații. Și au răsturnat un pic ordinea valorică a lucrurilor care îi preocupă”.

Economistul de la Harvard Lawrence Katz arată că au mai fost și alți factori la mijloc. Nivelul record de locuri de muncă vacante i-a încurajat pe oameni să aibă curajul să facă pasul dincolo de plasa de siguranță.

Sau faptul că pur și simplu, în medie, omenirea e mai bogată decât în trecut. „Oamenii din clasa de mijloc superioară o duc destul de bine cu explozia bursei și au pus deoparte destul. Dar chiar și oamenii cu venituri mai mici se află în situații financiare mult mai bune decât în precedentele reveniri economice, de aceea asistăm la o întoarcere înceată din șomaj, față de numărul de locuri de muncă. Mulți angajați au o situație financiară mult mai bună decât a celor care ieșeau din marea recesiune, cu extinderea plasei sociale de siguranță și a ajutoarelor financiare primite în pandemie”, arată profesorul de la Harvard.

„În ultimul an și jumătate, ocaziile de a cheltui bani nu au mai fost atât de multe, oamenii au strâns bani, și în spectrul acesta al sperieturii că nu se știe ce vine, hai să punem deoparte. Stau pe economii”, explică și Doru Șupeală cum arată situația și în România, la fel ca în restul lumii.

Nu a fost vorba însă doar de aspecte pozitive și iluminări filozofice despre sensul vieții.

„Mai e ceva”, descrie situația Doru Șupeală, din casa lui dintr-un sat din Maramureș, el însuși fiind un demisionar al pandemiei. „Imediat ce a început pandemia, nivelul de productivitate a crescut. A fost firesc, oamenii au avut autonomie, s-au organizat acasă, au zis ‘ce fain că pot să îmi fac mai repede treaba și să îmi văd apoi de ale mele, de-ale casei’. Dar după o vreme, această muncă remote, care nu a fost redesenată, i-a dus pe cei mai mulți la burnout. Statisticile Microsoft arată că aproape 85% din timpul de muncă dintr-o zi este petrecut în sarcini colaborative și de comunicare, nu efectiv să faci task-uri. Ai call-uri, mesaje, zeci de platforme deschise, mail-uri care intră continuu, telefoane pe care le primești. Productivitatea s-a dus în jos, oamenii sunt foarte obosiți și de multe ori demisionează pentru că nu mai pot psihic, simt că mediul este toxic, nu mai există granițe precise”.

„Cu siguranță, stresul de la muncă joacă un rol important în alegerile pe care le fac angajații pentru cariera lor. În ultimii doi ani, izolarea socială, amestecul dintre muncă și viață personală în timpul carantinei de acasă și flexibilitatea zilei de muncă i-a făcut pe unii să muncească mai multe ore. La nivel global, 49% dintre cei intervievați de Randstad au spus că se simt mai stresați decât înainte de pandemie și că planifică să facă schimbări în balanța lor dintre muncă și viață personală. Cea mai acutizată problemă era în regiunea Asia-Pacific, unde 63% au spus că simt acest lucru. Cel mai puțin stresați s-au declarat respondenții din Europa de Nord-Vest, cu doar 39%”, arată raportul Randstad Workmonitor 2021.

Istoria se repetă, iar acum se și răzbună

Istoria nu doar că se repetă, dar nici nu iartă. Istoricul Benjamin Hunnicutt, de la University of Iowa, a studiat rolul pe care munca îl are în viața americanilor și spune că ce se întâmplă în această perioadă este o reevaluare în masă a premisei că un job poate fi mai mult decât un mijloc către un scop și că poate să împlinească profund o ființă umană. Munca așa cum e cunoscută în prezent este de fapt o invenție modernă, un produs al Revoluției Industriale, care a separat viața la muncă de viața de acasă. Asta a venit cu beneficii pentru societate, dar cu o modificare importantă în viețile oamenilor, pentru care munca a devenit dominantă.

Istoricul arată că la începutul secolului 20, progresul era definit și prin a munci mai puțin și a avea salarii mai mari. Economistul John Maynard Keynes prezicea că până în 2030, oamenii vor munci doar 15 ore pe săptămână.

„Timpul liber era văzut ca punctul unde oamenii puteau să înflorească. Munca era bună, dar reprezenta totuși doar o cale către un scop – scopul fiind să duci un trai bun, iar promisiunea timpului liber era să îți îmbogățească viața, pentru a deveni părinți mai buni, niște participanți mai buni la comunitatea în care trăim”, explică istoricul

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, în SUA mai ales. Oamenii au rămas fixați în același cadru de 40 de ore pe săptămână, care datează de la Marea Criză Economică din anii ’30, deși tehnologia a avansat, iar productivitatea a crescut.

În SUA, americanii privesc munca cu religiozitate, spune istoricul Hunnicutt. Munca îți dă sens, este un scop în sine, acolo te împlinești ca om. Doar că această abordare a „jobului de vis”, care să te împlinească pe plan personal, dar și financiar, e tot mai departe de realitatea din SUA, unde deseori un loc de muncă nu e suficient pentru a-ți duce traiul. Astfel, a apărut ruptura.

Schimbarea e aici ca să rămână sau ne va trece odată cu Covid?

Astfel de momente în istorie sunt rare. O comparație făcută de doi profesori americani arată însă cum istoria se repetă. Un moment similar de răsturnare a pozițiilor de putere pe piața muncii a apărut tot în urma unui dezastru sanitar global: pandemia de ciumă din secolul 14. Teoria profesorilor de politică și științe sociale este că în regiunile unde ciuma neagră a făcut foarte multe victime, în Europa Centrală, raporturile de muncă s-au schimbat. Și că este posibil să asistăm la un moment similar acum, în pandemia de Covid, în zonele unde coronavirusul a făcut foarte multe victime.

În regiunile cu cele mai mari mortalități, puterea și statutul social al muncitorilor au crescut rapid, în timp ce practicile de exploatare la muncă s-au prăbușit. Drept consecință, autoritățile, mai ales la nivel local, au devenit semnificativ mai democratice și incluzive – efecte care pot fi văzute și secole mai târziu”, arată studiul.

Revoluția demisiilor la care asistăm acum își va reduce intensitatea, pe măsură ce mecanismele economice ale pieței se vor regla tot mai bine, odată cu ieșirea din pandemie. „Astăzi, piața este dezechilibrată în favoarea angajaților, lucru care nu se întâmplă de foarte multe ori”, spune Doru Șupeală. Întrebarea este dacă schimbările de dinamică dintre angajați și angajatori vor rezista.

„Dacă acesta este un fenomen temporar sau chiar este un moment de turnură al unei generații în activismul de muncă e o întrebare deschisă. Dar numărul de greve și al muncitorilor care sunt dispuși să protesteze, fie că e vorba de muncitori din echipele de producție de la Hollywood, angajați John Deere sau studenți de la Harvard, este foarte ridicat în raport cu rata șomajului. Deci, cred că e posibil să fie vorba de ceva mai persistent”, spune profesorul de economie Lawrence Katz, de la Harvard.

Un studiu al economistei Ulrike Malmendier, de la University of Berkeley, California, arată că, privind înapoi în istorie, e posibil ca aceste schimbări să se permanentizeze, pentru că experiențele din trecut au o influență mult mai puternică asupra comportamentului nostru din prezent.

„Expunerea personală la rezultate specifice pare să ne remodeleze gândirea într-un mod de durată, mai ales dacă are loc frecvent și repetabil. Aceste mecanisme acționează în orice creier uman și îi afectează chiar și pe cei mai informați experți, cum ar fi cei din băncile centrale, finanțiști sau fizicieni cu înaltă calificare, în procesul de decizie. Cu alte cuvinte, comportamentul ales pe baza experienței nu este o problemă de inteligență, ci este rezultatul unor procese biologice care au loc în creier”, arată studiul ei.

O altă idee care întărește această perspectivă că revoluția demisiilor nu va trece în uitarea colectivă este că generațiile noi, Millennials și Z, au deja un alt mod de funcționare pe piața muncii, care nu a fost descoperit în pandemie, ci vine dinainte. Tinerii au un fond de prosperitate acumulat de generațiile anterioare și nu se mai reped cu capul înainte în legături ferme cu un loc de muncă.

„Stau pe banii părinților și au și alte venituri care pe vremuri nu erau posibile. Este „gig economy”, pot fi șoferi pe Uber sau Bolt două ore pe zi, pot să se ducă să fie livratori de mâncare la prânz, acasă pot face tot felul de bijuterii, chestii manuale pe care le vând online, investesc în criptomonede, joacă pe bursă. Au mai multe venituri simultan, nu mai sunt captivii angajatorilor. Tinerii nu se mai văd obligați să lucreze, cum erau generațiile anterioare. Dacă nu le convine, pleacă”, arată Doru Șupeală.

Este o schimbare pe care organizațiile nu au cum să o mai întoarcă, pentru că e o schimbare de mentalitate și de comportament. La fel cum valul demisiilor și testarea plaselor de siguranță de către cei care și-au părăsit joburile toxice, fără să facă tranziția imediată la un alt job, au dovedit angajaților că se poate și că e în regulă dacă nu mai acceptă orice din partea angajatorilor.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
1 Comentariu
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    3
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x