Între quiet quitting și demisie mai e o variantă

Ecuația „muncă-timp liber”, răsturnată: ai fi dispus să câștigi mai puțin, dar să ai mini-vacanțe oricând vrei?

Computer Hope Guy
sursa foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pandemia și lucratul de acasă au crescut productivitatea angajaților, iar noile modele de lucru le-au oferit oamenilor o mai mare libertate de a-și exprima nevoile și dorințele pe piața muncii.

Unii și-au dat demisia când angajatorul nu le-a acceptat sau facilitat un anumit stil de viață sau diverse beneficii (salariale ori de altă natură). Alții și-au făcut bagajul și lucrează de pretutindeni, făcând parte din categoria nomazilor digitali din era post-Covid. În fine, mulți au renunțat la modelul de lucru convențional, de tip angajator-angajat, migrând spre un regim independent – pentru mai mulți bani, pentru o mai mare flexibilitate, sau pentru ambele. 

Noile tendințe post-pandemice au adus și o resetare, o ocazie pentru angajați de a-și reprioritiza viața și a trage linie după unele din lecțiile Covid. Astfel, de la „marea demisie” la strigătul „anti-muncă”, generații de angajați și-au luat soarta în propriile mâini, demisionând sau optând pentru o viață care nu e ghidată, dominată și croită în jurul muncii. 

În ultimele luni, s-a mai observat un trend nou, cunoscut drept „Quiet Quitting” (traducere aproximativă: demisia tăcută). Acești angajați nu demisionează, dar aleg să facă doar strictul necesar, pentru a avea astfel un mai mare echilibru între viața personală și job.

Astfel de tendințe au venit parțial ca un gest de frondă față de productivitatea pe care mulți manageri au văzut-o în echipele lor de la Covid încoace, dar care, pentru angajați, s-a tradus în mai multe ore lucrate peste program și o barieră tot mai greu de impus între viața profesională și cea personală. 

Pe lângă aceste extreme – muncă până la epuizare sau o respingere totală a muncii -, apar și tendințe mai echilibrate. Acestea reflectă comportamentul schimbător al angajaților vizavi de job, odată ce noi modele de lucru încep să se sedimenteze în cultura pieței muncii.

O astfel de tendință din sfera „work-life balance” este conceptul de „frugality” sau frugalitate.

Un număr tot mai mare de oameni își reduc din orele de muncă, pentru a se bucura mai mult de timpul liber, chiar dacă acest lucru presupune o reducere de salariu. Astfel, pentru a avea timp în plus și a ridica din povara supraîncărcării, mulți sunt dispuși să renunțe la anumite chletuieli sau mofturi cu care erau obișnuiți, pentru a-și putea susține un stil de viață axat mai degrabă pe ei înșiși, nu pe muncă.  

Dincolo de idealurile de bunăstare emoțională, în realitate, conceptul înseamnă să cheltuiești mai puțin, ca să îți permiți să și muncești mai puțin. Sună intuitiv, dar, mai ales în mediile corporatiste, după decenii de glorificare a muncii și chiar a burnout-ului, alegerea de a munci mai puțin și a fi remunerat în consecință e de-a dreptul revoluționară.

De asemenea, actualele crize (energie, economie, război, pandemie) care doar accentuează sentimentul de incertitudine i-au făcut pe mulți oameni să perceapă tăierea costurilor de trai drept o necesitate pentru a supraviețui, și nu neapărat o dovadă de cumpătare financiară sau un demers de economisire.

Pentru a înțelege dimensiunile acestui concept, Panorama a stat de vorbă cu Céline Marty, cercetătoare în filosofia muncii de la Universitatea Sciences Po, din Paris, și autoarea cărții „Working Less to Live Better” („Muncă mai puțină pentru o viață mai bună”).

Céline Marty este cercetătoare în filosofia muncii, la Universitatea Sciences Po, din Paris, și autoarea cărții „Working Less to Live Better”.

Ea spune că reformele vizavi de muncă și această revizuire a priorităților angajaților reflectă o dezamăgire față de împlinirea pe care locul de muncă o promitea.

„Condițiile de muncă se deteriorează constant, iar situația lucrătorilor devine tot mai precară. Așadar, mulți au început să-și pună întrebarea dacă merită tot acest efort”, spune experta de la Paris, pentru Panorama.

Întrebând-o dacă acest trend al frugalității nu presupune un pas înapoi din punct de vedere profesional, Céline Marty spune că nu. 

„O abordare frugală nu ar putea fi considerată un pas înapoi din punct de vedere profesional, din două motive. Abordarea productivistă spune că frugalitatea poate presupune eficiență: putem lucra mai puțin, dar mai bine, deoarece suntem mai puțin epuizați și ne putem concentra mai ușor. Abordarea optimistă e de părere că o companie în care se lucrează mai puțin este o companie mai senină, care își respectă angajații mai mult decât cele care își omoară oamenii la locul de muncă”, explică experta.

Să faci ce vrei cu timpul tău e adevăratul lux de azi  

O femeie de 31 de ani din Franța, care și-a sacrificat o parte din salariul de la un job stresant în Resurse Umane (scădere de la 2.300, la 1.600 de euro), pentru a trece de la 40, la 20-25 de ore de lucru pe săptămână și a se putea concentra pe pasiunea ei pentru web design.

Un tehnician în telecomunicații de 36 de ani din Canada, care, alături de soția sa, au luat o tăiere de salariu de 20%, trecând la un program de lucru de patru zile pe săptămână. Cei doi, care au trei copii, sunt cât se poate de mulțumiți de compromis: petrec mai mult timp cu familia, stau mai mult în natură și au și un mai mare control asupra propriilor cheltuieli. 

Cazurile acestor persoane, care au decis să urmeze un stil de viață mai frugal, sunt prezentate într-un material Bloomberg pe acest subiect, care arată felurile în care pandemia i-a făcut pe mulți să realizeze că nici munca, și nici banii nu reprezintă esența vieții.

De altfel, această „epifanie” colectivă e una din moștenirile crizei Covid. Goana după succes, productivitate și bani a început să fie aspru criticată, odată ce pandemia a prezentat societății că se poate lucra și altfel. Pe mulți, un job stresant, care îi lasă fără energie și fără timp de petrecut cu cei dragi sau făcând lucruri care le aduc plăcere, i-a determinat să-și recalibreze propria relație cu munca. 

Rata de burnout și stres în rândul angajaților americani a atins cote record pe perioada pandemiei: în 2021, 36% au raportat oboseală cognitivă, 32% au raportat epuizare emoțională și 44% au raportat oboseală fizică – o creștere cu 38% față de 2019, spune un raport al American Psychological Association (APA). În SUA, bunăstarea angajaților a ajuns la cele mai scăzute cote, de la Marea Criză din 2009, iar stresul și grijile s-au dovedit a fi mai acute pentru cei care lucrau de acasă, decât pentru cei care se aflau fizic la locul de muncă, arată un sondaj Gallup.

În Europa, Polonia se află în fruntea listei în ceea ce privește burnout-ul: 66% dintre cei chestionați sunt epuizați sau la un pas de a ajunge acolo. Cehia e pe locul doi, cu 59%. Marea Britanie și Franța se află la coada listei, dar 46%, respectiv 45% dintre respondenți au raportat cazuri de epuizare în cele două țări, conform unui sondaj Statista din 2021. România nu a fost inclusă în eșantion.


Citește și:
Pandemie, război, inflație, energie. Cum să (nu di-)speri în mijlocul crizelor

Cazurile celor care aleg să ducă un stil de viață mai frugal nu mai sunt doar excepții, ci manifestări ale unui efort de masă de a găsi un echilibru între viață și job. Acesta e un fenomen global în spațiul public, care influențează și modul în care noile tendințe de lucru conturează o nouă cultură a muncii la nivel global.

În SUA, contul de Reddit „r/antiwork” are peste 2 milioane de membri, în timp ce în China, mișcarea „lie-flat” protestează împotriva unei culturi toxice de muncă, supranumită „996” (un program de lucru de la 9 dimineața, la 9 seara, timp de șase zile pe săptămână).

Tendințele anti-muncă sau cele care pun pe plan secundar viața profesională, în favoarea celei personale, se manifestă pe un fundal economic incert, în care posibilitățile și perspectivele angajaților se schimbă. Piața muncii este una tensionată, în contextul în care rata demisiilor continuă să fie mare, dar recesiunea bate la ușă.   

Cu toate acestea, piața muncii vede niveluri record de joburi vacante, ceea ce face ca treaba angajatorilor și a recrutorilor de a ademeni, a angaja și a reține forță de muncă să fie tot mai dificilă, în contextul unui peisaj din ce în ce mai avantajos pentru angajați.

În Statele Unite, posturile vacante au atins cote record. În august, Departamentul Muncii a raportat 11,2 milioane de joburi vacante, a 12-a lună consecutivă în care opțiunile de lucru de pe piață au trecut de pragul de 10 milioane. Înainte de pandemie, recordul de posturi vacante era de 7,7 milioane.

În Uniunea Europeană, situația e similară: după o scădere bruscă la începutul pandemiei, în 2020, când doar 1,6% din joburile din cadrul UE erau vacante, acum, 3% din joburile din UE și 3,2% din joburile din zona euro sunt neocupate. E cel mai mare nivel de cel puțin nouă ani, arată Eurostat. 

Pe lângă disponibilitatea tot mai mare a angajaților de a-și da demisia, datele arată că, atunci când sunt puși să aleagă între un salariu mai bun și work-life balance, majoritatea angajaților preferă a doua opțiune. Peste două treimi dintre respondenți au declarat că ar accepta o tăiere de salariu, dacă acest lucru ar însemna un mai bun echilibru între job și viața personală, arată un sondaj FlexJobs din iulie 2022.

„Reacția oamenilor e un rezultat al stării pieței muncii, al ideologiei noastre vizavi de muncă, dar și al preocupării pe care o avem față de criza climatică și sustenabilitatea modului nostru de viață și producție. În final, ce rost are că muncim din greu, dacă tot noi ne distrugem propriile condiții de viață?”, adaugă Céline Marty, experta de la SciencesPo, care cercetează filosofia muncii.

Bineînțeles, aici trebuie făcută mențiunea că aceste tendințe reflectă doar o mică parte din piața muncii, cea care e îndeajuns de norocoasă să-și permită să renunțe la ore de lucru și o scădere aferentă de salariu, pentru a se concentra mai mult pe viața personală. Realitatea e că insecuritatea economică și rata inflației i-au forțat pe mulți să lucreze mai multe ore sau să-și ia mai multe joburi, pentru a se putea întreține.

Cum afectează inflația regimul de lucru de acasă

Există acum îndeajuns de multe studii și sondaje care evaluează plusurile și minusurile lucratului de acasă. Spre exemplu, pentru tineri la început de drum, lucratul de acasă nu e așa de avantajos cum ar fi pentru un angajat cu experiență, deja ancorat în profesia sa, care are familie și mai multe responsabilități presante în afara jobului. 

Însă, după doi ani și jumătate de crize, un lucru e cert: muncitul de acasă nu va dispărea, iar un studiu amplu al Universității Stanford spune că viitorul muncii e (cel puțin) hibrid. 

În Marea Britanie, datele arată că 40% dintre angajați lucrează din mai multe locații, într-un regim hibrid. Însă, criza energiei și costul de trai tot mai ridicat ar putea pune pe pauză acest nou „normal” din cultura muncii, cu care angajații tocmai începeau să se obișnuiască.

Chiar și în România, 86% dintre companiile care au luat parte la un sondaj HR Barometru, realizat de PwC România, au declarat că vor continua să lucreze în regim hibrid. 

Jane Parry, profesoară la Southampton Business School, în Marea Britanie, care cercetează tendințe de muncă și angajare și care a luat parte la un proiect de mapare a acestor trenduri în timpul și după lockdown-uri, a descoperit că în viitorul apropiat circumstanțele socio-economice vor fi cele care vor dicta deciziile oamenilor vizavi de cum și de unde lucrează.

„O stagiară din sectorul public mi-a spus că, după calculele ei, costul transportului, al cafelelor și al mâncării au determinat-o să lucreze de acasă. Dar, odată cu creșterea bruscă a prețurilor la energie, aceasta va începe cel mai probabil să meargă la birou, suportând costurile și timpul petrecut pe drum, mai degrabă decât o factură mult mai mare la energie. Tocmai această imagine fluctuantă face ca iarna aceasta să fie atât de imprevizibilă din punct de vedere al tendințelor de muncă”, declară Parry într-un material semnat pentru the Guardian.

În Marea Britanie, spre exemplu, unde transportul de la birou și înapoi e printre cele mai lungi și costisitoare din Europa, perioadele de izolare pandemică au demonstrat că munca de acasă e un mare avantaj pentru angajați, aceștia reușind să economisească timp și bani.

Așadar, ca răspuns la criza inflației, cei care locuiesc în suburbii sau în afara orașului ar putea insista să lucreze de acasă (e și mai probabil ca aceștia să aibă familii, iar un program flexibil i-ar avantaja), în timp ce cei care stau în oraș sau aproape de birou ar putea decide să meargă la birou, pentru a face economie la facturile de energie de acasă.  

„Când luăm în considerare modul în care tendințele de lucru ar putea fi afectate de creșterea costului de trai, geografia pieței muncii nu poate fi ignorată”, continuă Parry.

În cadrul proiectului „Work after Lockdown: No Going Back”, finanțat de guvernul britanic, s-a observat că resursele din casă au reprezentat principalul diferențiator în diversele experiențe de muncă ale oamenilor din perioada pandemiei. Spre exemplu, cei care nu locuiau siguri în lockdown au lucrat din propriul dormitor, pentru a maximiza nivelul de concentrare și productivitate. Acum, odată cu creșterea costurilor, unii vor fi nevoiți să împartă același spațiu de lucru de acasă, pentru a eficientiza costurile la energie. Acest lucru ar putea duce însă la tensiuni între colocatari, dar și la un randament mai mic la job. 

Iar odată ce tot mai mulți oameni vor decide să împartă spațiile de locuire din motive financiare, aceste dinamici își vor pune amprenta pe cât de atractiv va mai părea lucratul de acasă pentru unii angajați, cel puțin pe perioada iernii.

De asemenea, tendințele de lucru sunt influențate chiar și de calitatea caselor în care oamenii locuiesc. Tot în Marea Britanie (aici am găsit singurele date care fac legătura între tendințele de muncă și spațiile de locuire) s-a observat că locuințele oamenilor vor reprezenta un determinant important în decizia lor de a lucra de acasă, sau de la birou.

Presiunile economice generate de toate aceste crize îi vor lovi cel mai tare și cel mai repede pe cei care deja se descurcă greu. În acest caz, angajații care stau în spații închiriate, care nu sunt bine întreținute sau izolate, vor simți că lucratul de acasă va deveni tot mai scump, nerealist și nesustenabil. De cealaltă parte, cei care stau în case bine izolate și care sunt eficiente din punct de vedere energetic și termic vor continua să se bucure de beneficiile unui model de lucru hibrid, flexibil, sau total remote. 

Dacă, totuși, aceste crize vor fi gestionate corespunzător, tot progresul din piața muncii care a început odată cu venirea pandemiei s-ar putea menține pe termen lung, și nu va rămâne doar o consecință de scurtă durată în istoria trecătoare a culturii muncii post-Covid.

La aproape trei ani de la venirea pandemiei, societatea a dobândit un mare avantaj cu privire la cum este percepută munca: avem o forță a muncii mult mai flexibilă decât în 2019, dar și o înțelegere mai aprofundată asupra nevoii de echilibru între job și viață personală.


Citește și:
„Viitorul muncii va fi muncă, nu job”. Despre o lume în care nu vor mai fi angajați

Pentru mulți angajați, renunțarea la muncitul de acasă ar putea părea o ștergere nenaturală cu buretele a uneia dintre lecțiile bune pe care le-a adus pandemia: în ultimele decenii, joburile și muncile s-au schimbat atât de mult, dar au uitat să schimbe și cultura programului de tip 9 la 5, în care munca de birou e mai mult teatru și, deseori, simplu act de prezență. 

Însă, marea provocare rămâne în continuare găsirea unui echilibru, într-o mare de opțiuni și nebuloase cu privire la viitorul muncii, în care tendințele și revoluțiile de pe piața muncii par să se schimbe mai des decât butoiul de apă de la dozatorul din birou, pe vremea când biroul era plin.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mălina Mîndruțescu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    1
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x