Românul, pasăre rară la vârful instituțiilor europene. Realist, ce șanse avem să devenim mai influenți în UE din 2024

Primii care și-au lansat lista de candidați au fost cei de la AUR, cu un discurs delirant ținut de George Simion care a spus, printre altele, că „De azi înainte, românii nu trebuie să mai stea în genunchi în fața altor state și în fața conducătorilor europeni și mondiali, pentru că nu au motive”. Cu alte cuvinte, România ar trebui să conducă, nu să fie condusă.

Cum ar fi să ajungă România să conducă Parlamentul European, Consiliul European sau Comisia Europeană? Ce ar presupune acest lucru și oare ar fi posibil?

Citește și:

Radiografia influenței românești în instituțiile europene

Politicienii români din funcțiile de conducere ale UE

Locul în care anul viitor ne vom trimite 33 de reprezentanți, Parlamentul European, e condus de un președinte ales pe o durată de doi ani și jumătate, iar rolul său, conform atribuțiilor, ar fi similar unui purtător de cuvânt al parlamentului.

În general, această funcție a fost deținută de unul dintre cele două partide europene principale, adică Partidul Popular European (PPE) din care fac parte PNL, PMP și UDMR, și grupul Socialiștilor și Democraților (S&D), din care fac parte PSD și PRO România. 

Încă din 1980, cele două grupuri își împart, de-a lungul celor cinci ani, cele două posturi între ele, susținându-se reciproc. Dacă ar fi să păstrăm aceeași logică de rotativă, ar însemna că în 2024 socialiștii ar fi cei care ar trebui să desemneze candidatul pentru această funcție.

Top trei în Parlamentul European au fost până acum PPE, S&D și Renew Europe (grupul liberal din care fac parte REPER și USR). Liberalii vor fi nevoiți anul viitor să se lupte să păstreze această poziție împotriva grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). Sondajele spun că acesta din urmă va avea o creștere importantă față de actualul mandat. ECR e grupul din care va face parte și AUR, odată intrat în Parlamentul European. Însă indiferent de rezultatul de anul viitor, o coaliție majoritară în Parlament va fi mult mai ușor de realizat între populari, socialiști și liberali, decât să coopteze conservatorii.

Parlamentul European e instituția în care influența românească a crescut cel mai mult de la aderare, cu 14 ani în urmă. Până astăzi, cea mai înaltă poziție a României aici a fost ocupată de fostul premier și comisar european Dacian Cioloș, care a condus grupul liberal Renew Europe din 2019 și până în 2021.

Avem și trei vice-președinți de grupuri politice, Siegfried Mureșan la PPE, Dragoș Tudorache, la Renew Europe, și Rovana Plumb la S&D. Români se află și în poziții de președinți de Comisii, Dragoș Pîslaru, președinte al Comisiei de Muncă și Afaceri Sociale, și Cristian Bușoi, președinte al Comisiei de Cercetare, Industrie și Energie, precum și un președinte al Delegației Parlamentului European responsabilă de relațiile cu Republica Moldova.

Din 1952 și până acum, la această funcție au ajuns doar trei femei (franțuzoaicele Simone Veil și Nicole Fontaine, alături de malteza Roberta Metsola), iar din grupul țărilor din Europa Centrală și de Est, doar Polonia a reușit să obțină această poziție, cu Jerzy Buzek în 2009 (grupul PPE).

În rest, președinții Parlamentului European au fost din Italia, (7), Germania (7), Franța (5), Belgia (3), Spania (3), Olanda (2), Irlanda (2), Marea Britanie (1), Malta (1).

La vârf de Consiliu European și Comisie, românii lipsesc cu desăvârșire

Pentru Consiliul European, funcția de președinte este relativ recent creată, în 2007, odată cu Tratatul de la Lisabona. Din 1975, de când s-a creat instituția, și până în 2007,  consiliul nu avea o poziție oficială de președinte, ci era mai degrabă reprezentat de șeful de stat sau de guvern al țării care deține Președinția Consiliului UE (pe care România a deținut-o în 2019 și o va mai deține abia în 2032).

Însă, de când România a aderat la UE, Consiliul European are un președinte cu un mandat de doi ani și jumătate. Până acum, Consiliul European a avut trei președinți, doi belgieni (Herman van Rompuy și Charles Michel, președintele actual), și un polonez, pe Donald Tusk. Această poziție este una de strateg și purtător de cuvânt, deoarece președintele este responsabil să găsească consens între statele membre și să prezinte concluziile discuțiilor după fiecare summit.

Executivul de la Bruxelles este condus în urma unei proceduri create în 1958: președintele este nominalizat de Consiliul European și ales de plenul Parlamentului European, pentru un mandat de cinci ani.

Practic, noi, cetățenii, mergând la vot în 2024 și votându-ne europarlamentarii la Bruxelles, îi mandatăm să voteze în numele nostru și președintele Comisiei Europene.

Poziția este una dintre cele mai puternice la nivel european, Comisia fiind singura instituție europeană care poate propune legi și este responsabilă să se asigure că acestea sunt aplicate de statele membre. Iar dacă ar fi să ne uităm la responsabilitățile din interiorul Comisiei, am putea spune că președintele său este ca un fel de premier ce conduce un cabinet de miniștri.

Această funcție este în acest moment deținută de Ursula von der Leyen, despre care zvonurile spun că ar fi în căutarea celui de-al doilea mandat de președintă, deși nu este sigur dacă nu va opta mai degrabă să strângă sprijin pentru poziția de Secretar-General NATO, poziție care va deveni vacantă la fel de curând și pentru care von der Leyen are și experiența necesară, ea fiind în perioada 2013-2019 ministra Apărării în Germania.

Pentru a reuși o astfel de nominalizare, diplomația României ar trebui să fie ireproșabilă: directă, să lucreze simultan pe mai multe niveluri, să aibă credibilitate și să aibă ce oferi la schimb. Într-o primă fază, țara noastră ar trebui să strângă sprijinul majoritar în Consiliul European pentru a-și nominaliza candidatul. Ulterior, ar trebui să strângă sprijinul tuturor partidelor politice din Parlamentul European pentru a se asigura că votul va fi unul favorabil. Iar acest lucru se dovedește a fi extrem de dificil și pentru țări cu experiență mai mare, dacă ar fi să ne gândim că Ursula von der Leyen abia a trecut de votul din Parlament.

La asta se adaugă realitatea că nicio țară din Europa Centrală și de Est nu a reușit să dețină această funcție din 1958 și până în prezent. Țările care au dat președinții executivului UE fiind Luxemburg (3), Germania (2), Franța (2), Italia (2), Belgia (1), Olanda (1), Marea Britanie (1), Spania (1), Portugalia (1).

Ambițiile sunt mari, instrumentele există, însă eforturile substanțiale care ar trebui făcute ar trebui să aibă în spate o agendă clară, obiective foarte specifice legate de ce anume am dori să promovăm ca priorități naționale și, în funcție de asta, să depunem acțiuni diplomatice țintite către posturi care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele.

Din păcate, decidenții politici par să fie mai preocupați de o logică inversă, aceea de a ținti mai întâi posturile, ca apoi să vedem ce facem cu ele. Acum câțiva ani, au apărut zvonuri legate de numele președintelui Iohannis, luat în calcul pentru poziția de viitor președinte al Consiliului European.

În contextul extinderii Schengen, este clar că ocuparea acestei poziții ar avea un rol esențial în influențarea agendei și, poate, deblocarea situației pentru România. Și, dacă ar fi să ne gândim la ordinea secvenței, ar fi într-adevăr timpul pentru un președinte din Europa de Est. 

Dacă România își dorește într-adevăr realizarea unui obiectiv, ar trebui să vedem în următoarea perioadă o reprofilare a președintelui înspre pregătirea acestei poziții. Altfel, ideea va rămâne în aer, cu o probabilitate minimă de a se întâmpla.

Erată: Textul a fost actualizat, pentru a o include  pe Rovana Plumb în lista românilor cu funcții de conducere în Parlamentul European.