Dai un euro, dar face

Bilanțul României în UE: cât am plătit, cât am primit și ce ne așteaptă

Computer Hope Guy
Momentul semnării Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, pe 25 aprilie 2005. Sursa foto: EC - Audiovisual Service

După „deceniul pierdut” cu care România și-a început tranziția, perspectiva aderării la Uniunea Europeană a fost șansa istorică de a ne îndrepta cu adevărat spre Vest. Reformele impuse de Bruxelles ne-au forțat să ieșim din deruta anilor ‘90 și să ne ținem pentru prima dată de o strategie națională coerentă și pe termen lung.

Așa se face că, la 21 de ani de la deschiderea oficială a negocierilor (în februarie 2000) de aderare, România a recuperat nesperat de mult din decalajele care ne despart de Europa bogată. Ne-am modernizat cu bani europeni și cu ce au trimis acasă românii din străinătate, deveniți unii dintre marii noștri investitori. 

Concret, pentru fiecare euro pe care l-am trimis către bugetul UE, noi am primit înapoi 3. Iar românii din diaspora au trimis acasă de la aderare aproape trei sferturi din cât au însemnat investițiile străine directe ale României în perioada 2007-2021. Asta fără banii muncitorilor sezonieri din străinătate, pentru care nu sunt date.

De cealaltă parte, e adevărat că suntem în continuare în afara Schengen și la ani distanță de aderarea la zona euro. N-am scăpat de MCV, dar, dacă orgoliul național suferă din această pricină, să ne gândim că se discută, de ani de zile, crearea unui fel de MCV pentru toate statele și condiționarea banilor europeni de statul de drept. 

La două decenii de la începerea negocierilor și la 14 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Panorama face un bilanț al relației România-UE. Ne uităm întâi la bani și la impactul pe care l-a avut aderarea asupra dezvoltării economice și sociale din România. Pe urmă, analizăm dacă și cum s-a schimbat locul nostru în Europa în tot acest interval. 

Am dat 1 euro, am primit înapoi 3

De la aderare și până la 31 ianuarie 2021, România a primit 63,5 miliarde de euro de la bugetul UE, buget la care a contribuit cu 21,5 miliarde de euro, conform balanței de plăți publicate de Ministerul Finanțelor Publice. 

Tragem linie după 14 ani și reiese un sold pozitiv de aproape 50 de miliarde de euro pe direcția București-Bruxelles. Cum trebuie să ne uităm la aceste cifre: pentru fiecare euro pe care l-am dat noi către UE, am primit înapoi 3 euro.

În anii care vin, România are alocate 80 de miliarde de euro din bugetul multianual european și din planul de redresare a Uniunii. Sunt fonduri nerambursabile, granturi și împrumuturi – bani de care ne vom putea folosi pentru a face față notei de plată a pandemiei. 

Toți acești bani, cei pe care i-am primit și cei de care urmează să ne folosim, sunt o șansă pe care n-am mai avut-o niciodată. „Este pentru prima dată în istoria României când primim ‘bani gratis de pomană’!”, exclamă istoricul Bogdan Bucur, profesor în cadrul Departamentului de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București: „Așa ceva ce nu se întâmplă niciodată în viață. E un act de generozitate extraordinară al Uniunii Europene – aceste investiții excepționale pe care le-a făcut în România”, adaugă Bucur, într-un interviu acordat redacției Panorama.ro.

Româniile cu mai multe viteze de dezvoltare

Concret, ce-am „cumpărat” din banii care au venit până acum de la Bruxelles? Răspunsul scurt ar fi că ne-am luat un bilet de călătorie spre Vest. Răspunsul mai lung și fundamentat de cifre ar fi următorul:

În primul rând, cu tot cu cea mai gravă criză economică din ultimul secol, produsul intern brut al României aproape că s-a dublat de la aderarea noastră la UE.

Foarte important, în 2019, PIB-ul României pe cap de locuitor, raportat la paritatea puterii de cumpărare, a ajuns la 70% din media UE, potrivit Eurostat.  Dacă ne uităm la nivelul de trai, am ajuns să avem un consum efectiv egal cu Polonia și considerabil peste Bulgaria și Ungaria.

Succesele sunt umbrite de o realitate: cu toate că a recuperat foarte mult din decalajul de venituri, România s-a dezvoltat inegal. Una e să vorbim despre veniturile din zona București-Ilfov, alta e să vorbim despre cum e viața în Moldova, de exemplu. Dezechilibrele de dezvoltare dintre regiuni sunt uriașe.

Pentru a le înțelege mai bine, Panorama a creat un instrument în premieră în România. Îl puteți accesa AICI pentru a compara singuri nivelul de dezvoltare din diferite zone ale țării

Mai departe: deși rămânem de departe țara cu cei mai mulți oameni care lucrează în agricultură – o agricultură care rămâne de subzistență, situația s-a îmbunătățit semnificativ de la aderare: în 2020, 21,3% dintre români lucrau în agricultură, silvicultură și piscicultură, arată datele Băncii Mondiale.  E mai puțin de jumătate din rata de ocupare din 2000. 

Cum toate reușitele sunt relative, nu putem ignora faptul că media europeană e de 4,2%, iar următoarea clasată în rândul țărilor cu cea mai mare pondere de lucrători în domeniul agriculturii e Grecia, cu 12%. În afară de România și de Grecia, toate celelalte state membre au o rată de ocupare sub 10%.

Diaspora, marele investitor al României

„Cei mai mari investitori strategici în propria lor țară au fost românii aflați la muncă în Occident, care au expediat acasă cele mai mari sume de bani, care au ajutat teribil România”, spune istoricul Bogdan Bucur, în același interviu acordat Panorama.ro.

E o descriere care s-a vehiculat energic în ultimele decenii. Care sunt, însă, datele care stau la baza asimilării diasporei cu unul dintre principalii investitori ai României? Pe scurt, acestea:

remitente remiteri bani diaspora

Foarte important: 41 de miliarde de euro trimise de românii care lucrează în străinătate, fără a-i lua în calcul pe lucrătorii sezonieri. De ce? Pentru că, de regulă, ei se întorc cu cash acasă, nu transferă banii.

Pentru a înțelege ce înseamnă această, în același interval, adică 2007-2020 (noiembrie 2020), iată care a fost totalul investițiilor străine directe din România:

investitii straine romania

Tinerii români care s-au europenizat

De asemenea, putem doar să ne imaginăm ce a însemnat șansa de a experimenta sistemele de educație și cultura altor state membre pentru sutele de mii de români care s-au înscris în programe de mobilitate. 

Dacă ne uităm la statisticile Comisiei Europene, aflăm că doar în intervalul 2016-2019 peste 115.500 de români au participat la programele Erasmus. Valoarea granturilor de care au beneficiat acești oameni, mulți dintre ei studenți dornici să experimenteze și cultura educațională din alte țări membre, a fost de mai bine de 220 de milioane de euro.

Sunt experiențe care au un impact puternic asupra acestor generații. Pe de-o parte, e demonstrat că cei care au studiat sau s-au pregătit profesional și în altă țară au o rată risc de șomaj cu 23% mai mic. 

În plus, pe termen lung, aceste experiențe mai au și alt tip de ramificații în societate. Se estimează că un milion de copii s-au născut în Europa din părinți care s-au cunoscut în timpul unor programe Erasmus, din 1987 și până în 2014, potrivit unui raport al Comisiei Europene. La momentul publicării acestui studiu, 33% dintre foștii studenți Erasmus aveau un partener de altă naționalitate. Procentul celor care au rămas să studieze în țările lor era de 13%. 

„Fără UE, am fi fost o prelungire perpetuă a anilor ‘90”

Fără șansa istorică reprezentată de aderarea la Uniunea Europeană, România ar fi fost azi unde e Ucraina, crede profesorul Bucur, adică „o țară stagnantă din punct de vedere economic, neinteresantă pentru investitori. Am fi fost, poate, o prelungire perpetuă a anilor ‘90”.

Realitatea, din fericire, e alta: „România aparține pentru prima dată din punct de vedere instituțional spațiului politic occidental. Niciodată nu s-a mai întâmplat asta. Pentru prima dată, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană, mai ales, și exercițiul președinției Consiliului Uniunii Europene de către România în 2019 sunt cea mai temeinică demonstrație că această țară aparține, pentru prima dată în întreaga ei istorie, din punct de vedere instituțional și civilizațional spațiului occidental. Este ceva excepțional”.

Momentul semnării Tratatelor de Aderare a României și Bulgariei la UE / 25 aprilie 2005 / sursa: arhivă EC – Audiovisual Service

Pariul modernizării României, revizitat

Acum, că am văzut bilanțul în date, să încercăm să înțelegem ce înseamnă el. Cum s-a dezvoltat economia României în acești 14 ani, care sunt șansele ratate și ce lecții ne folosesc în anii care vin?

În 2006, economistul Daniel Dăianu, acum președinte al Consiliului Fiscal, publica un volum de articole despre ce va fi România în Uniunea Europeană. Analiza, rând pe rând, marile probleme și speranțe pentru economia românească, în ajunul începerii oficiale a pariului modernizării României, cum descria el aderarea.

M-am îndreptat către profesorul Dăianu pentru a încerca un bilanț: ce am fost până acum în Uniunea Europeană? Răspunsurile lui sunt cu atât mai relevante cu cât a fost ministru de Finanțe în tumultoșii ani ‘90, a fost membru în CA al BNR și europarlamentar imediat după aderare – toate trei, perspective utile discuției noastre. 

Aderarea, spune profesorul Dăianu, a însemnat concretizarea unei dorințe extraordinare a românilor de a face parte din spațiul Europei Occidentale. Această dorință a fost perpetuată de-a lungul a vreo 150 de ani. „România și Bulgaria au intrat în 2007, la trei ani după unii, ca un fel de waiver (derogare, n.r.). Ani de zile după ce am intrat, unii au zis că n-ar fi trebuit România și Bulgaria să intre. Eram considerate țări care nu aveam fizionomie și fiziologie de Uniunea Europeană”.

De altfel, complexul național de inferioritate se regăsește în toată istoria noastră recentă. „Decalajele ne-au obsedat încă din perioada interbelică”, punctează Dăianu. Și nu e vorba doar despre decalaje între noi și restul, ci și de decalaje în interiorul României.

daniel daianu
Daniel Dăianu, în 2009, la finalul mandatului său în Parlamentul European / sursa foto: Serviciul Audiovizual al PE

Fanteziile cu care am intrat în UE

„Avem instituții mai puternice, dar încă slabe”, e răspunsul lui Daniel Dăianu când îl provoc să tragă linie sub cei 14 ani de la aderare.

Primul mare avantaj pe care ni l-a adus intrarea în Uniunea Europeană a fost că ne-a obligat să facem reforme. Ne-a dat o structură a acestor planuri care ne-a scos din vârtejul primului deceniu de tranziție.Uniunea Europeană ne-a obligat la o anumită conduită și a orientat reforme în România. E drept, și cu sprijin din partea instituțiilor internaționale, cum ar fi Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială. Cel mai adesea, au fost sfaturi bune, dar nu întotdeauna”. 

Un lucru e incontestabil, spune economistul: „Dorința de a intra în UE și în NATO au fost cei doi atractori care, după momentul decembrie 1989, au fost driverele mersului nostru către lumea democratică”.

Au fost însă și miraje, care ne-au împiedicat să pornim la drum cu o minte lucidă: „Unii dintre noi au crezut că apartenența la Uniunea Europeană și funcționarea pieței unice rezolvă problemele de dezvoltare ale României. Aceasta a fost o fantezie”. 

În primul rând, România nu a avut politici industriale. „S-a considerat că acestea ar fi relicve ale fostului sistem – un fundamentalism care poate fi explicabil, având în vedere timpurile și disputele politice interne”.

Ne-am privat singuri prin prostii în regimul fiscal, crezând că le ușurăm viața oamenilor

Pe urmă, bugetul a fost mereu o piatră de moară pentru dezvoltarea României. „Bugetul a fost foarte sărac la noi. În timp, am ajuns ca banii ce sunt alocați pentru salarii, pensii să însemne mai bine de 80% din veniturile fiscale, incluzând contribuțiile la asigurări. Anul trecut au fost peste 90%. Nu te poți dezvolta numai cu un asemenea buget”, avertizează Daniel Dăianu.

Iar banii europeni, oricât de mult ajută, nu sunt îndeajuns. „A crede că în permanență poți să stai cu mâna întinsă să aștepți resurse europene nu e rețeta succesului. Banii europeni te pot ajuta în mod considerabil. Dar banii europeni nu fac diferența pe termen foarte lung”.

România a fost privată și de resurse pentru a satisface nevoi de bază, explică președintele Consiliului Fiscal. „Ne-am privat singuri prin prostii în regimul fiscal când am redus taxe și impozite crezând că le ușurăm viața oamenilor, a mediului de afaceri, neglijând că toți – cetățeni, oameni de afaceri – au nevoie de bunuri publice.” 

A spune că România trebuie să-și crească veniturile bugetare nu e o pledoarie pentru a avea un stat maximal, puternic și abuziv, spune Dăianu. „Este vorba de a asigura bunuri publice de bază. Din acest punct de vedere, România este o codașă, nu numai la nivelul Uniunii Europene, chiar în regiune. Avem cele mai scăzute venituri fiscale din regiune. Până și Bulgaria are venituri mai ridicate decât ale noastre”

Lipsa infrastructurii, cauzată de „o miopie și o neglijență greu de scuzat”

Infrastructura este un alt eșec pe care nu ne mai permitem să-l perpetuăm. E unul din bunurile publice de bază pe care nu le avem.

Iată cum explică Daniel Dăianu problema: „Noi n-am reușit să unificăm țara. Calea ferată a ajutat mult când s-a creat România Mare. Ai nevoie de drumuri, de autostrăzi. Noi nici acum nu avem o autostradă care să lege Constanța de granița de vest, una care să meargă șnur. Acestea sunt insuficiențe, slăbiciuni ale noastre, care nu țin neapărat de lipsa resurselor, ci de o incapacitate instituțională, de neglijențe în politicile publice, în politicile economice. A construi un drum de bună calitate, o autostradă pe toată lungimea în 30 de ani nu ține de știința rachetelor. Este inexplicabil”. 

E cu atât mai greu de justificat, cu cât nu putem spune că nu au existat resurse pentru infrastructură. Ele au fost blocate de „o miopie și o neglijență greu de scuzat”, acuză președintele Consiliului Fiscal.

Pe lângă infrastructură, mai avem o restanță, în zona agrobusiness-ului: „folosind resurse europene, să dezvoltăm rețeaua de irigații, să nu mai fim așa de năpăstuiți când vine o secetă mare, să valorificăm bazinul hidrografic din România, să stopăm deșertificarea, să nu mai nimicim pădurile și să pedepsim activitatea criminală din pădurile noastre”.

Când va trece România la euro

Fost membru al Consiliului de Administrație al BNR, Daniel Dăianu s-a numărat printre coordonatorii Planului Național de Adoptare a monedei euro. Obiectivul României era să adere la zona euro până în 2024. Planurile au fost întârziate de pandemie, după cum a clarificat și premierul Florin Cîțu. 

Când se va întâmpla, aderarea la zona euro va fi încununarea parcursului european al României, crede Dăianu. Până atunci, însă, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: „În ceea ce privește zona euro, nu ne-am făcut treaba acasă – fără discuții”. 

Chiar dacă ne vom apropia în următorii ani de media UE a veniturilor, nu e suficient. „Trebuie să-ți controlezi dezechilibrele”, își începe explicația Daniel Dăianu. „Trebuie să ai un deficit bugetar mic, chiar foarte mic. Trebuie să ai o balanță externă mult mai echilibrată. România e cea mai vulnerabilă din aceste puncte de vedere. A pornit în criza pandemiei cu un deficit structural de peste 5%. De aceea, noi, cei care ne-am ocupat de aderarea la zona euro, am spus că fără rezolvarea dezechilibrelor mari e o iluzie. Nu te primește nimeni cu dezechilibre mari în zona euro”.

„Oportunitate extraordinară” pentru România în următorii ani

Dincolo de toate neajunsurile și șansele de care nu am profitat îndeajuns în cei 14 ani de la aderare, avem motive să fim încrezători când ne uităm la economia acestei țări. 

Peisajul economic al României este surprinzător de divers – un mozaic, așa o descrie Daniel Dăianu. Avem o varietate de activități industriale, mulțumită mai ales investițiilor venite din Germania, Austria, Franța și Statele Unite. „Ce au valorizat ele, ce au înțeles? Că avem o forță de muncă în anumite privințe bine calificată. Nu poți să construiești automobile la Mioveni fără să ai ingineri foarte buni. Sunt foarte buni! Să luăm Bacăul, unde este o industrie de vârf, unde se fac componente pentru industria de aviație, oameni cu foarte bună pregătire”. 

Tocmai de aceea, țara noastră nu mai poate evita problema uriașă dată de nedezvoltarea infrastructurii.

În fine, anii care vin ne pun în brațe alte șanse pe care nu putem să le ratăm.

„Pentru România, a beneficia în următorul exercițiu financiar de circa 80 de miliarde de euro e o cvasi-dublare a resurselor. Nu e vorbărie goală să spui că este o oportunitate extraordinară. Și dacă am admite un coeficient de absorbție nu mult ameliorat. Dar cu resursele care sunt mult crescute ar trebui să construim infrastructură”, spune Daniel Dăianu, care crede că avem în față ocazia de a avansa mult ca țară, de a recupera și mai mult din decalajele istorice: „Având resurse europene mult crescute pentru următorii ani, cu o politică pragmatică, luminată, putem să rezolvăm probleme structurale care ne vin din istoria mai mult sau mai puțin îndepărtată. Oamenii vor lucra, nu trebuie să subestimăm spiritul întreprinzător al cetățenilor români”.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul