Ce citim ca să încheiem anul bine? De la dezvoltare personală, non-ficțiune sau beletristică, 8 cărți pentru final de 2024

The Microstress Efect, de Rob Cross, Karen Dillon (2023) 

Restul titlului e „How Little Things Pile Up and Create Big Problems – and What to Do about It”. Cartea asta e numai bună de inspirat rezoluții de an nou. Ce fac autorii e să ne ajute să identificăm principalii microstresori din viața noastră, adică lucrurile acelea care par mici, dar care, ca efect cumulat, ne cocoșează zi de zi. 

Rob Cross, unul din coautori, a studiat 20 de ani ce anume face niște organizații să fie eficiente și pe oamenii din ele să fie incredibil de performanți. În interviurile lui, a constatat, pe de-o parte, importanța covârșitoare a relațiilor umane pentru succesul profesional și bunăstarea personală. 

Un alt lucru pe care l-a observat a fost că oamenii, cei denumiți în astfel de cărți „high achievers”, își dau seama foarte greu că nu mai pot, că se târăsc zi de zi, că simpla fațadă a succesului pe care-l proiectează îi stoarce de bruma de energie pe care nici nu știau că o mai aveau.

„În niciunul din cazuri, nu a fost un lucru mare care i-a făcut pe oameni să se simtă copleșiți. În schimb, problema era acumularea neîntreruptă a tot felul de lucruri mărunte care îi stresau și care afectau dramatic calitatea vieții acestor oameni care, altfel, păreau că au totul”. Aceștia sunt microstresorii despre care se vorbește pe tot parcursul cărții. E o formă nouă de stres, care e responsabilă de degradarea calității vieții oamenilor peste tot în lume. Una din sursele de microstres e faptul că suntem mereu conectați, orice coleg, prieten, șef e la un mail, un mesaj, un telefon distanță. E o presiune nouă în istoria oamenirii, una pe care nu am învățat încă să o gestionăm.

„Pentru că microstresul vine de la oamenii cei mai apropiați, personal și profesional, există și straturi de complicații emoționale. Nu putem pur și simplu să le punem pe pauză la sfârșitul zilei. Microstresul se strecoară în gândurile noastre, ne stoarce de energie, ne deturnează atenția. Încet-încet, ne fură viețile”.

Găsești cartea pe aici sau aici. (Alina Mărculescu Matiș)

Lecții, de Ian McEwan (2023)

Și dacă presiunea unui reset e prea mare, vin și cu o recomandare de beletristică. „Lecțiile” lui Ian McEwan sunt un amestec fascinant de blândețe și egoism, de eroticism și naivitate. E, în același timp, o carte despre regrete și încercarea de a face pace cu tine.

În octombrie 1962, în plină criză a rachetelor cubaneze, Roland Baines, un băiat de 14 ani, e în casa lui Miriam Cornell, profesoara lui de pian, în vârstă de 25 de ani. Atrasă de vulnerabilitatea băiatului, care nu se obișnuise cu viața la internat și cu dorul de casă, Miriam începe o idilă care îi va marca lui Roland tot restul vieții. 

Peste ani, când lumea trece printr-o nouă criză existențială, cu accidentul nuclear de la Cernobîl, Roland, proaspăt devenit tată, e abandonat de soție. 

Tot restul cărții e o pendulare între planuri, între iubiri – ale lui Roland sau ale altora -, între istorie și știrile apăsătoare din prezentul personajului principal. 

Încă o dată, oamenii lui McEwan sunt conturați neiertător, și tocmai de asta te și prind. Își poartă cicatricile la vedere, aproape exhibiționist. 

Găsești cartea cu ușurință în România, inclusiv aici sau aici. (Alina Mărculescu Matiș)

War, de Bob Woodward (2024)

Dacă aș fi o muscă pe perete în Biroul Oval, cam așa s-ar rezuma cea mai recentă carte semnată de reputatul jurnalist american Bob Woodward. „War” e o carte personală pentru mine. Acoperă perioada în care am luat o pauză din presă. Aveam nevoie de această carte să recuperez ultimii patru ani și Bob Woodward e un excelent navigator în trecutul recent. E direct și nu te scutește de șocul unor realități ascunse în spatele limbajului și comportamentului diplomatic.

E o carte potrivită dacă ai stins televizorul după asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului și l-ai redeschis la ceasul alegerilor prezidențiale de anul acesta din Statele Unite. Dacă ai avut sentimentul că ești în Ziua Cârtiței, nu ești departe de adevăr. 

Noroc că Bob Woodward te scoate din ficțiune și pune în ramă unele dintre cele mai complicate decizii luate de-a lungul timpului de administrația Biden. Vorbește și despre dezvăluiri despre Donald Trump dinaintea primului mandat, dar și despre relațiile pe care acesta le-a țesut cât a fost la Casa Albă și le-a continuat și după ce a părăsit fotoliul de președinte.

Afli cum s-au derulat, din punct de vedere diplomatic, ultimele zile de pace din Ucraina, dar și cum era văzut și descris premierul israelian de însuși președintele Americii.

Cartea a fost lansată cu puțin timp înaintea alegerilor din 5 noiembrie, câștigate en fanfare de Donald Trump. Intuiesc că, printre altele, scopul a fost să le reamintească americanilor ce hram poartă politicianul republican, dar și să scuze, oarecum, orice greșeli comise de Joe Biden, care a jonglat cu două războaie și cu refacerea țării după pandemie.

Recunosc că n-am mai deschis o carte tipărită, în afara celor cu povești pentru copii, de aproape patru ani. E mai ușor să pun o cască în ureche și să o ascult – trăiască audiobook-ul! Dacă sunteți în aceeași situație, puteți asculta „War” aici. Dar dacă totuși ai timp în vacanța de iarnă să pui mâna pe-o carte, poate fi comandată aici. (Alexandra Albu)

Samaritenii cei răi: Mitul liberului schimb și istoria secretă a capitalismului, de Ha-Joon Chang, de Ha-Joon Chang (2012)

Ha-Joon Chang, economist și academician sud-coreean specializat în economie instituțională și dezvoltare, demontează unele mituri legate de beneficiile absolute ale comerțului liber și ale politicilor neoliberale. Chang argumentează că economiile dezvoltate, care promovează astăzi comerțul liber și dereglementarea în țările în curs de dezvoltare, nu și-au construit prosperitatea prin astfel de metode. 

Dimpotrivă, susține el, au folosit protecționismul, intervenționismul și alte politici economice „neortodoxe” pentru a-și construi industrii puternice și competitive. 

Cartea documentează modul în care aceste țări, așa-numiții „buni samariteni”, își impun agendele asupra economiilor emergente, perpetuând astfel inegalități globale. (Vlad Dumitrescu)

Alexei Navalnîi – Patriot. Memorii (2024)

Anul 2024 este anul în care o lume întreagă și-a luat rămas-bun de la principalul opozant al regimului de la Kremlin. 

Alexei Navalnîi a început să scrie această carte după momentul în care a fost otrăvit înainte de a decola cu avionul din Tomsk pentru a ajunge acasă. Se întâmpla în 2020, iar opozantul rus povestește cu lux de amănunte fiecare detaliu de dinainte de a urca la bordul avionului, ceaiul băut în aeroport, ce a făcut odată ce s-a îmbarcat, dar și, cu o extremă luciditate, momentele când a început să se simtă rău. Ulterior, autoritățile din Germania, unde a fost dus pentru tratament, au confirmat că Navalnîi fusese otrăvit cu substanța neurotoxică Novicioc.

Mai târziu, după recuperare, în 2021, zboară înapoi în Rusia, unde este aproape imediat arestat și dus într-o închisoare greu accesibilă din Siberia. 

Cu un scris antrenant și captivant și, pe alocuri, plin de umor și autoironie, Navalnîi își povestește întreaga viață, de la tinerețea sa, la decizia de a deveni activist. Familia și copiii sunt mereu portretizați cu o notă de tandrețe, dar vocea se preschimbă și redevine feroce în momentul în care revine la lupta sa cu un regim opresiv. 

Memoriile sale au și o valoare de testament, ca un cuvânt de dincolo de moarte lăsat lumii și cetățenilor Rusiei. 

De altfel, un prim fragment al cărții a fost publicat cu doar o lună înainte ca Navalnîi să moară și redă un dialog între el și unul dintre gardieni. Gardianul îl întreabă de ce s-a întors în Rusia, iar activistul rus îi răspunde memorabil: „Nu vreau să renunț la țara mea sau să o trădez. Dacă convingerile tale înseamnă ceva, trebuie să fii pregătit să lupți pentru ele și să faci sacrificiile necesare”.

Navalnîi lasă se să înțeleagă că știe că va muri în închisoare. Activistul pare mereu pregătit de orice ar urma să vină: „Imaginează-ți, cât mai realist posibil, cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Și apoi, acceptă-l”. 

De altfel, pe 22 martie 2022, scrie „îmi voi petrece toată viața în închisoare și voi muri aici” și că „nu va fi nimeni de la care să îmi iau la revedere. Toate aniversările vor fi petrecute fără mine. Nu îmi voi cunoaște nepoții”.

E o carte pe care o citești sau o asculți cu sufletul la gură, în ciuda celor aproape 500 de pagini sau 18 ore de ascultat. O poți comanda de aici. (Cristina Dobreanu)

Conflict: Evoluția războiului, din 1945 la Ucraina, de David Petraeus, Andrew Roberts (2023)

Această carte e ceea ce ar fi putut să scrie generalul Nicolae Ciucă, dacă se ridica la nivelul intelectual și profesional al generalului american David Petraeus, fost șef al CIA și unul din foștii comandanți ai forțelor americane și aliate, în războaiele din Afganistan și Irak.

Dacă sunteți pasionați de istorie recentă, de strategia războaielor și politicilor externe care duc acolo, volumul de față e o lectură foarte apetisantă, plină de analize revelatoare și care curge ușor.

Generalul american și Andrew Roberts, istoric militar britanic care predă la Stanford și King’s College din Londra, dar e și parlamentar conservator, pornesc de la al Doilea Război Mondial și te poartă prin strategiile și momentele definitorii ale războaielor care ne-au modelat lumea recentă: din Vietnam și Coreea până la cele dintre Israel și lumea arabă, din fosta Iugoslavie până la războaiele din Golf, de la luptele de gherilă din Africa și America de Sud până în Afganistan și Irak. Evident, punctul final e Ucraina și războiul declanșat de Rusia lui Putin.

Pe lângă istorie, strategie militară și analiză de conflict, cei doi se uită și la ce înseamnă să fii un lider adevărat pe timp de război, din punct de vedere strategic și militar, și cât de important a fost asta pentru soarta fiecăruia din războaiele analizate. Sunt lucruri care se aplică de minune și oricui se află într-o poziție de decizie și dorește să fie un lider mai bun, pe timp de pace.

Fie că e vorba de politicieni sau militari, liderii ar trebui să reușească să bifeze patru mari condiții, pentru succes:

• • să înțeleagă corect marile idei strategice ale conflictului respectiv;
  • să comunice eficient acele idei către toți cei implicați în luarea deciziilor, dar și subordonaților;
  • să supravegheze că acele mari idei sunt implementate și să ghideze permanent și convingător execuția planului de campanie;
  • să determine cum și când ideile respective trebuie rafinate, adaptate și extinse, pentru a putea răspunde celor trei condiții anterioare în mod repetat.

Astfel de lideri sunt extrem de rari, atât pe câmpul de luptă, cât și în civilie. E bine, totuși, măcar să vedem un model ideal. Găsești carte aici. (Andrei Luca Popescu).

Realism capitalist, de Mark Fisher (2022)

„Nu există nicio alternativă?”, e întrebarea de la care pleacă mica (dar cuprinzătoarea) incursiune a lui Mark Fisher în sistemul care domină azi economia globală.

Și, după cum o să afli după cele 100 și ceva de pagini, răspunsul e NU. 

Dar nu răspunsul contează la întrebarea care stă la baza cărții, ci modul în care ajungi la el. Fisher, un filosof, teoretician al capitalismului târziu și critic al culturii pop, care a predat și și-a expus părerile în anii de glorie ai blogging-ului, caută să afle, cu exasperare evidentă, dacă există realități alternative la capitalism. 

Și, pentru că nu le găsește, expune cum oamenii prezentului nu știu altceva decât acest sistem, iar cei ai viitorului vor construi (poate) noi forme pe steroizi ale acestuia.

De fapt, rezumă el, capitalismul este inclusiv rezultatul criticilor care i se aduc, fiind compus din aceste supape care nu-l slăbesc, ci, dimpotrivă, îl fac și mai mare, și mai ubicuu. E o lectură scurtă, dacă te iei după numărul de pagini, dar nu atât de ușoară pe cât ai crede.

Vei găsi referințe la Nietzsche (doar la nihilismul lui pasiv, nu și la cel activ), pe care poate vei avea nevoie să le aprofundezi și din alte surse, dar și la celebra animație Wall-e, pe care, de asemenea, poate vei simți nevoia să o revezi, probabil cu alți ochi, după ce citești această carte. Ce e atât de apăsător la volumul lui Fisher e că nu-ți oferă soluții, ci, din contră, te lasă să simți și mai acut faptul că sistemul e construit de așa natură încât nu doar că nu lasă loc de acțiune, dar nici de voință de a-l schimba. 

Dacă te simți captiv al acestui sistem, lectura aceasta nu va face, din păcate, decât să-ți adâncească anxietățile și fricile. E lăudabil, însă, că nu vrea în niciun moment să te mintă că-ți oferă altceva. Normalul poate fi o închisoare, dar măcar e bine să-i știi măcar toate cotloanele. 

De citit, dacă vrei, în perioada sărbătorilor, dar de preferat după. Găsești „Realism capitalist” aici.  (Ciprian Ioana)

Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor Frankl (Reeditare 2018)

În aceste vremuri, în care extremismul a devenit atât de seducător pentru milioane de oameni, iar granițele dintre adevărul simplu și minciuna fantasmagorică se șterg, am simțit nevoia să mă întorc la cartea vindecătoare a psihiatrului vienez Viktor Frankl, supraviețuitor a patru lagăre de concentrare naziste.

Am recitit-o după ce am văzut ușurința cu care mulți sunt dispuși să se predea astăzi unui lider care pozează în salvator și care le exploatează neîmplinirile și nevoia firească de a da un sens înalt propriei existențe. 

În cartea sa scrisă în 1945, la capătul a trei ani de detenție petrecuți inclusiv în lagărele Auschwitz și Dachau, Viktor Frankl ne arată că oamenii își pot găsi sensul chiar și în mijlocul celor mai grele circumstanțe, când sfârșitul e la un pas distanță.

„Ce ne trebuia nouă era de fapt o schimbare în atitudinea noastră față de viață. Trebuia să învățăm și, mai important, trebuia să-i învățăm pe cei ajunși la disperare, că nu conta cu adevărat ce așteptam noi de la viață, ci mai curând ce aștepta viața de la noi”, scria Viktor Frankl.

Ce subliniază el este că, deși sensul ți-l găsești întotdeauna prin interacțiune cu lumea exterioară, prin muncă, iubire, ori suferință, efortul de a ajunge la el îți aparține și se bazează pe responsabilitate înainte de toate. Propriile alegeri, ancorate în propriul context, sunt cele care dau măsura unei vieți pline sau a unei vieți golite de sens.

„Noi, cei care am trecut prin lagăre, ne amintim de cei care mergeau din baracă în baracă ca să-i consoleze pe ceilalți, oferindu-le și ultimul lor colț de pâine. Poate că nu au fost numeroși, dar existența lor atestă faptul că un om poate să piardă orice, în afară de un singur lucru: ultima dintre libertățile umane – alegerea răspunsului în orice situație, alegerea felului propriu de a reacționa”, arăta Viktor Frankl.

„Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant) poate fi comandată aici. Iar aici găsești o ediție pentru tinerii cititori, cu o prefață de John Boyne, autorul cărții „Băiatul cu pijamale în dungi”. (Raluca Ion)