The good doctors

Anatomia vieții de rezident în România și o întrebare care ne sperie pe toți: cine ne mai face bine mâine?

Computer Hope Guy
Foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. 57% dintre medicii tineri își doresc să plece din țară, arată cel mai recent sondaj realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR).
  2. În ultimul deceniu, România a pierdut 40.000 de medici.
  3. Cu toate că numărul celor care pleacă efectiv din țară pare să se fi redus, astfel încât să nu mai vorbim de exodul pe care-l vedeam cu ani în urmă, noile generații de medici se confruntă cu aceleași probleme care i-au alungat pe alții. Rezidenții care, după examenul de specialitate, nu reușesc să își facă loc în sistemul de stat suprasolicitat din marile orașe caută soluții în mediul privat sau în străinătate.
  4. Prea puțini sunt cei care își îndreaptă atenția spre unitățile sanitare mici sau spre mediul rural, atrage atenția medicul Gindrovel Dumitra, secretarul general al CMR și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Cei mai mulți își doresc să rămână în centrele universitare, care au devenit un „aspirator de medici tineri”, în contrapondere cu județele din jur, care se plâng de lipsă de personal. 
  5. Medicii rezidenți au obligația să se înscrie în Colegiul Medicilor din România, însă doar 6.000 din cei 20.000 existenți la nivel național au calitatea de membru în forul medical. Pe de-o parte, spitalele în care se pregătesc nu îi obligă să devină membri, pe de altă parte, calitatea de membru nu le aduce mari beneficii în formare, câtă vreme nu au drept de liberă practică și nu pot lua decizii de unii singuri atunci când vine vorba de pacienții pe care îi îngrijesc.

Mai bine de jumătate dintre medicii tineri (57%) de la noi își doresc în continuare să plece din țară, potrivit unui studiu recent, realizat de Colegiul Medicilor din România. 

Un factor aici – dar nu singurul, după cum vom vedea – e că sistemul încă nu a găsit soluții pentru problema lipsei locurilor de muncă pentru medicii rezidenți care și-au dat specialitatea.

Confruntate cu un sistem blocat până la paralizie de tot felul de probleme, tinerele generații din Sănătate rămân cu puține opțiuni: mediul privat, străinătatea sau schimbarea specialității. 

Pentru că e un an în care ni se va tot promite o Românie mai sănătoasă, am vrut să vedem cum arată viața medicului rezident și să ne uităm, astfel, la problemele sistemice care îi fac pe aceștia să ia în calcul varianta de a-și practica meseria într-o altă țară decât cea în care s-au format, variantă care pe noi, cei rămași acasă, ne va lăsa fără medicii de care vom avea nevoie mâine.


Citește și:
Cum se coace o criză de medici în România, cu tineri rezidenți care aleg calea cea mai ușoară în sistem

„Oamenii vor să-și facă meseria. Ca în orice meserie, evident că nu toată lumea este perfectă, dar garantez că cei mai mulți medici tineri au pasiune, au îndârjirea și ambiția să lucreze și să avanseze, dar sunt sătui de promisiuni”, susține medicul Marius Zaharia, președintele Comitetului pentru Medicii Rezidenți din cadrul Colegiului Medicilor din România (CMR).

E cert că, în ultimii ani, intenția de a pleca din țară a persistat atât printre tinerii medici, cât și în rândul celor cu mai mulți ani de experiență. Totuși, nu mai putem vorbi de un exod, precum cel la care asistam în urmă cu un deceniu.

Faptul că se pleacă mai puțin e susținut și de numărul de certificate de bună practică eliberate de CMR, document necesar practicării meseriei într-o altă țară. Deși este indicatorul cel mai fidel al plecărilor din sistem, eliberarea lui nu echivalează automat cu mutarea medicului din țară.


Citește și:
Ce a rămas după exodul medicilor
Ce s-a schimbat în sistemul de sănătate din România de când am intrat în UE

„Să meargă cât de cât acceptabil”: condiția rămânerii

Pentru Alexandru* (pseudonim), rezident la Ortopedie și Traumatologie, drumul în sistemul sanitar nu a fost unul lin. Cu toate acestea, nu ia în calcul „pentru moment” ideea de a pleca din țară, însă nici nu o elimină complet, pentru perioada de după terminarea rezidențiatului.

A fost totuși plecat în Franța, pentru un stagiu de pregătire, inițial pentru șase luni. Ulterior, cele șase luni care s-au transformat într-un an și jumătate. Atunci când a plecat, era anul I la specializarea Ortopedie.

I-a plăcut că în Franța putea să schimbe mai ușor centrele de pregătire – „ceea și la noi, teoretic, poți dar e un pic mai greu procesul”. 

De mic a fost bun la științe exacte: matematică, informatică, îi place tot ceea ce e exact. De aceea, în primă fază a și dat la Politehnică. A intrat, dar i nu i s-a părut destul de antrenant și interesant ce se întâmpla acolo. 

Cum prietena lui, la vremea aceea, învăța pentru a da la Medicină, Alexandru a luat o decizie care i-a schimbat viața. A început și el să se pregătească pentru admitere și, după doar trei luni, a luat examenul cu brio și a devenit student la Medicină. 

Mi-am zis atunci: e clar, sunt făcut pentru asta (...). Cred că e ceea ce se întâmplă cu mulți. Sigur, am romantizat mult ce înseamnă medicina, de fapt, versus ce înseamnă cu adevărat, zi de zi”, mărturisește tânărul rezident.

Pentru Alexandru, medicina e o meserie făcută cu „feeling”, însă sunt multe frustrări pe care le-a acumulat în timp, de când a intrat în sistemul medical românesc. 

Din Franța s-a întors pentru că prietena lui, medic rezident la Ginecologie în ultimul an, trebuia să revină în România pentru a-și încheia rezidențiatul și pentru a da examenul de specialitate. 

Probabil că nimeni nu ar vrea să plece din țara lui, de la limba lui, de la familia lui, dacă lucrurile ar merge cât de cât acceptabil”. 

Drumul de la bisturiu la pastile

Tânărul medic punctează că, dincolo de bazele teoretice, facultatea ar trebui să le spună și bucătăria internă a ceea ce înseamnă această meserie. 

Până la jumătatea facultății, îi auzeai pe mulți că vor să facă o disciplină chirurgicală, pentru că părea extraordinar, scos din Grey’s Anatomy. Până la final, majoritatea alege să dea pastile”, spune el. Nici stagiile din facultate nu îți arată ce înseamnă cu adevărat acea specialitate, adaugă. 

„Pentru că tu nu ești foarte implicat în viața respectivă. În practica de vară din timpul facultății, mai făceam gărzi la Spitalul Floreasca (…), doar că o gardă scoasă din context, o dată pe lună, nu-ți dă dimensiunea meseriei”, ne mai povestește medicul rezident. În plus, mai spune el, nici nu avea vreo responsabilitate și, prin urmare, nici stresul aferent, dar nici nu putea să facă cu adevărat ceva practic: „Și apoi intri în spital într-o specialitate, unde tu nu înțelegi exact ce înseamnă, de fapt, specialitatea aia”. 

A ajuns la chirurgie generală, unde a intrat într-un tăvălug de gărzi, chiar și două pe săptămână. În primul an, a avut suficient de mult entuziasm cât să nu mai conteze aceste lucruri. Dar pe urmă a constatat că uneori dotările lipseau, chiar și pentru micile intervenții, simțea și o lipsă de încredere și de ghidaj în momentele în care, la început fiind, nu știi exact ce decizie să iei, dar și o teamă a celor responsabili de a-i lăsa pe rezidenți din subordinea lor să își asume unele decizii. Simțea că „fură” meseria de doctor din mers. 

Teama că-și pierd locul în spital

Același rezident spune că o altă problemă este că mulți dintre colegii lui rămân în stagiul de bază toți cei șase ani de rezidențiat, în cazul chirurgiei generale, fără a mai trece prin alte centre pentru a face celelalte stagii conexe acestei specializări (chirurgie plastică, neurochirurgie, chirurgie vasculară, ginecologie etc). 

„Dacă pleci, locul tău va fi luat de altcineva. Dacă el nu își va continua la rândul lui stagiile și va rămâne, tu, dacă ai mai vrea să te întorci, nu mai ai unde”, explică el. 

Apoi, subliniază că mai este o altă problemă din cauza căreia sunt spitale care rămân fără medici – transferul între centrele universitare. Cu alte cuvinte, chiar dacă prinzi un post de rezident în alt oraș și tu vrei în Capitală, se poate face transferul între centrele universitare, iar instituția care pierde este cea care trimite mai departe rezidentul: fiindcă postul îi rămâne blocat până la întoarcerea rezidentului.

După aproape doi ani de chirurgie generală, specialitatea pe care o alesese inițial, Alexandru a decis să o ia pe un alt drum, cel al ortopediei. 

Spune că ar fi putut să își aleagă „o medicină mai simplă”, fără gărzi, unde poți să fii propriul șef, să nu depinzi de nimeni, să ai opțiunea să nu faci urgențe și unde să îți poți face programul cum vrei. 

A ales însă ortopedia și este deocamdată mulțumit de alegerea făcută. Știe însă că, la finalul rezidențiatului, mai are un hop de trecut: dacă va reuși să își găsească un post de medic la un spital de stat sau va alege, ca mulți alții, calea spitalului privat. Sau calea străinătății.

0
de medici au plecat din România în ultimul deceniu

Pregătire neuniformă la nivel național

În povestea lui Alexandru* – părți din ea, măcar – se pot regăsi mulți dintre cei 20.000 de medici rezidenți de la noi. 

Modul în care tinerii se pregătesc nu este uniformizat la nivel național, astfel că și cunoștințele pe care le dobândesc depind, în foarte mare măsură, de coordonatorii lor de rezidențiat. Dacă ajung să lucreze cu echipe de medici care să aibă răbdare, înțelegere și care să le ofere posibilitatea de „a pune mâna pe pacient”, atât ei, cât și viitorii lor pacienți, se pot considera norocoși. Mai ales în specialitățile cu profil chirurgical, unde practica este mult diferită de teorie.

„În timpul rezidențiatului, avem drept de practică sub supraveghere. Responsabilitatea pentru pacient îi aparține medicului curant”, explică într-un interviu acordat Panorama doctorul Marius Zaharia, președintele Comitetului pentru Medicii Rezidenți din cadrul CMR. Aflat în pregătire la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, tânărul medic spune că își înțelege colegii mai mari atunci când se tem uneori să îi dea mână liberă rezidentului. 

„Un centimetru tăiat în plus sau în minus poate reprezenta o foarte mare problemă. Responsabilitatea va cădea pe medicul curant. În specialitățile chirurgicale, ești dependent de coordonator, de îndrumător, de medicii de pe secția respectivă”, explică rezidentul, care a ales să se specializeze în neurochirurgie. 

Până acum, nu a efectuat stagii în alte unități sanitare decât Spitalul Bagdasar Arseni, dar și-a păstrat ultimii doi ani de rezidențiat pentru a cunoaște și alte centre, unde va face pregătire conexă cu neurochirurgia. 

Vor ști medicii de mâine să comunice mai bine cu pacienții decât cei de acum?

„Contează foarte mult să te lase să lucrezi”, punctează tânărul. La fel ca și Alexandru*, medicul rezident care se specializează în ortopedie, Zaharia arată spre numeroasele probleme din sistem. 

Spune că modulele de comunicare cu pacientul ar trebui să fie o prioritate în perioada de pregătire a viitorilor medici, dar nu din timpul rezidențiatului, ci din timpul facultății. Asta în locul unor materii pe care el și colegii lui le consideră aride și cu puțină aplicabilitate în practica de zi cu zi. 

„În rezidențiat, ar trebui să poți să aplici lucrurile pe care le-ai învățat deja în timpul facultății. Oportune ar fi, din punctul meu de vedere, cursurile de formare, cum sunt cele din străinătate, unde toate cheltuielile sunt decontate de către spitalul plătitor. Cele pe parte chirurgicală sunt extrem de costisitoare, dar sunt utile. E foarte greu să faci practică direct pe pacient”, comentează Zaharia. 

Rezidentul spune că, da, în generația sa sunt și colegi care vor să plece în străinătate odată ce finalizează rezidențiatul, dar spune că cei mai mulți dintre ei își doresc să rămână în țară, pentru a profesa aici. 

Temerea lor majoră, însă, este că, la finalul pregătirii, nu își vor găsi loc în sistemul de sănătate național. 

Nu e o temere nefondată: o parte din tinerii medici care au luat specialitatea anul trecut sunt acum șomeri sau în căutarea unui loc de muncă. Într-o astfel de situație, opțiunile nu sunt foarte multe: fie se îndreaptă spre mediul privat, fie alege să plece din țară sau, în unele situații, să dea un nou rezidențiat, pentru a-și schimba specialitatea. 

Centrul universitar – aspiratorul de medici tineri

Prea puțini sunt cei care își îndreaptă atenția spre unitățile sanitare mici sau spre mediul rural, atrage atenția medicul Gindrovel Dumitra, secretarul general al CMR și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Cei mai mulți își doresc să rămână în centrele universitare, care au devenit „aspiratoare de medici tineri”, în contrapondere cu județele din jur, care se plâng de lipsă de personal. 

„Nu sunt expuși precoce la practica din alte zone, ci doar la practica din centrul universitar. E principala motivație pe care o văd în rândul studenților mei. Practic, ei nu văd cum ar putea să practice medicina într-un spital orășenesc sau într-un cabinet de medicină de familie din mediul rural. Este o problemă a sistemului educațional, pentru că medicii rezidenți ar trebui să fie expuși cât mai mult la practica din afara centrului universitar pentru a putea să realizeze că se poate face performanță și în localități mai mici”, explică pentru Panorama medicul Gindrovel Dumitra.

Pe de altă parte, rezidenții spun că, fiind la început de drum și lipsiți de experiență, lucrul într-o altă zonă decât cea din centrul universitar riscă să îi lase și fără mentori sau măcar persoane de la care „să fure” meserie. 

„E nevoie de mecanisme de atragere și retenție a medicilor tineri”, punctează secretarul general CMR. 

În realitate, însă, autoritățile locale nu se implică în mod direct decât în momentul în care localitățile de care sunt răspunzătoare rămân fără medic sau fără medici din anumite specialități. 

În final, mecanismul actual de distribuție a medicilor în teritoriu va duce „la o polarizare”, avertizează Gindrovel Dumitra. „Adică vor fi acoperite zonele atractive din punct de vedere social, în primul rând”. Consecințele pentru acele societăți „neatractive” sunt lesne de intuit de pe acum.

Mai mult de jumătate din totalul medicilor înscriși în Colegiul Medicilor din România se află în șase centre universitare. 

Pur și simplu, asistăm la o deșertificare a județelor vecine în favoarea centrelor universitare. Din punctul meu de vedere, este o problemă clară a Ministerului Sănătății care, împreună cu Ministerul de Interne, cu Ministerul de Finanțe și cu Ministerul Dezvoltării ar trebui să genereze mecanisme prin care medicii rezidenți să ajungă în aceste zone odată ce finalizează pregătirea”, explică Dumitra. 

0
de medici sunt înscriși în Colegiul Medicilor din România
0
de rezidenți sunt înscriși în Colegiul Medicilor din România (din totalul de 20.000)

„Nu poți să te duci doar ca să fii centralist”

De cealaltă parte, medicul rezident Marius Zaharia afirmă că, nu de puține ori, colegi de-ai săi s-au orientat spre orașe mai mici, dar că, ajunși la fața locului pentru discuții cu conducerea unității sanitare, aflau că infrastructura și dotările erau deficitare sau că echipele de medici nu erau complete. Au preferat, ca urmare, să stea în centrele universitare, cu riscul de a găsi cu dificultate un post. 

„Nu poți să te duci doar ca să fii centralist și să dirijezi pacienții către București. Nimeni nu își dorește asta după atâția ani de studiu. Sunt, totuși, șase ani de facultate, între patru și șase ani de rezidențiat. Să te duci să dai telefoane și să te rogi de colegi să-ți primească pacienții în alte părți nu e rentabil. Nu pentru asta ne-am pregătit și nu pentru astea am făcut atâtea sacrificii”, declară Zaharia. 

„Să alergi după atâția ani de studii ca să-ți asiguri un trai decent mi se pare un eșec total al sistemului de pregătire. Lipsa predictibilității este una dintre marile probleme atunci când vorbim de medicii tineri pentru că majoritatea locurilor la rezidențiat sunt locuri, nu posturi. Practic, după patru-șase ani de rezidențiat, nu știi unde vei lucra sau dacă vei lucra. Iar asta induce teamă în rândul colegilor”, completează medicul rezident Marius Zaharia.

Legislația e într-o zonă gri

La baza unora dintre probleme e și faptul că legislația e într-o zonă gri. 

Spre exemplu, deși medicii rezidenți au obligația să se înscrie în Colegiul Medicilor din România, doar 6.000 din cei 20.000 existenți la nivel național au calitatea de membru în forul medical. 

Se întâmplă asta pentru că, pe de-o parte, spitalele în care se pregătesc nu îi obligă să devină membri, iar pe de altă parte, calitatea de membru nu le aduce mari beneficii în formare, câtă vreme nu au drept de liberă practică și nu pot lua decizii de unii singuri atunci când vine vorba de pacienții pe care îi îngrijesc. 

„Având o profesie liberală, ca să putem funcționa, trebuie să fim înscriși într-o asociație profesională. În cazul nostru această organizație e CMR. Nu spune nimeni ce se întâmplă dacă nu suntem înscriși în organizație. De regulă, cei care se înscriu în Colegiu o fac atunci când își încheie contractele de gărzi, pentru că este obligatoriu. Mai departe, totul se ramifică într-o mie de discuții. Plus că, pentru a te înscrie în Colegiu ai nevoie de asigurare de la malpraxis, dar nu există astfel de asigurări pentru rezidenți, în condițiile în care noi avem drept de practică doar sub supraveghere”, explică încrengătura de probleme medicul Marius Zaharia. 

Cum își pregătesc alții viitorii doctori?

Pentru a vedea cum funcționează un alt sistem de pregătire decât cel românesc, ne-am îndreptat privirea spre Marea Britanie, unde formarea este complet diferită de cea din România. 

Acolo, tânărul absolvent de medicină este mutat anual, în august sau în octombrie, într-o altă unitate sanitară, de complexitate și patologie diferită de cea anterioară. Se întâmplă așa pentru ca rezidentul, numit doctor in training, să aibă o imagine cât mai completă asupra sistemului medical britanic și a pacienților pe care îi deservește.

„E o formare lungă, dar e complexă”, povestește doctorița Felicia Buruiană, specializată pe ginecologie oncologică. Ea a plecat în Marea Britanie în urmă cu 19 ani. Înainte de asta, în țară, a început rezidențiatul și, în paralel, era preparator universitar. A lăsat în urmă sistemul românesc atunci când și-a dat seama că nu se poate descurca financiar de niciun fel, fiind nevoită să apeleze, lunar, la părinți. 

Ajunsă în Marea Britanie, a dat peste un concept complet diferit de formare. La finalul pregătirii, care durează între șapte și opt ani, medicul primește un certificat cu care se poate înregistra în General Medical Council, omologul Colegiului Medicilor din România. 

„Pentru cei care vor să se supraspecializeze, se fac trei ani în plus pe lângă cei șapte sau opt de formare. Suntem evaluați anual, trebuie să avem competențe semnate anual, practice și teoretice. Poți fi evaluat chiar și de mai multe ori pe an. E o evaluare strictă, un proces lung de formare. Pacienții nu sunt ai tăi, dar ai o independență și, cu cât ești mai senior, cu atât îl consulți pe medicul coordonator mai rar”, explică pentru Panorama medicul ginecolog.

Spune că în timpul pregătirii a trecut prin spitale cu complexitate diferită – de la spitale mari, la spitale mai mici sau în centre secundare și terțiare -, tocmai pentru a avea o formare cât mai amplă. Inclusiv sistemele informatice erau diferite de la o unitate sanitară la alta, își amintește doctorița. 

„Pare că mergi într-o altă țară atunci când schimbi spitalul. Înveți să ai o flexibilitate foarte mare, vezi pacienți foarte diferiți, populații diverse și ai o expunere mare cu privire la cazurile clinice și la managementul de caz”, povestește medicul român.

Susține că acolo e rar întâlnită o atitudine pe care a întâlnit-o des în sistemul de sănătate românesc, respectiv meteahna lui eu le știu pe toate”. 

„Dimpotrivă, aici asculți alte păreri, ești deschis în privința asta, le iei în calcul. Pregătirea din Marea Britanie mi-a oferit în mod clar tot ceea ce aveam nevoie pentru a profesa în spital și pentru a le oferi pacientelor mele cele mai bune îngrijiri”, conchide Felicia Buruiană, adăugând că sistemul medical în care practică ea medicina acum se distinge printr-un „mediu de lucru foarte civilizat, de foarte mare respect atât pentru medicii aflați la început de drum cât și pentru cei seniori”. 

Ceva ce tinerii medici români încă așteaptă.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Claudia Spridon-Drăgodan

Beneficiară a unei burse Fulbright, Claudia are 14 ani de experiență în presa scrisă și online, fiind specializată în domeniul Sănătății. Înainte de a se alătura echipei Panorama, a făcut parte din redacția ziarului Adevărul și a scris pentru Ziare.com. A fost premiată de Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor și de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice. În 2012, Claudia a co-fondat asociația Observatorul Român de Sănătate. Timp de șase ani a fost membru în juriul Galei Societății Civile, la secțiunea Sănătate. Este licențiată în jurnalism și are un masterat în management media.

Claudia Spridon-Drăgodan

Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi.
Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
2 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x