În țara în care „cel mai bun spital e trenul spre București”, visăm la spitale noi, dar dăm rateu la folosirea celor de acum
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Tragediile și scandalurile din ultimele luni au repus pe tapet discuția despre subfinanțarea sistemului de sănătate din România, dar și despre dotările din spitale.
Avem în față câteva întrebări dificile: de ce nu construim spitale în România? Dacă de construit nu construim decât foarte puțin, atunci de ce nu modernizăm ceea ce avem deja? Ne încurcă birocrația, ne lipsesc banii sau managerii competenți?
Realitatea e că România a ieșit din comunism cu un exces de spitale. Nu doar că are foarte multe spitale, dar are și multe paturi. Managerii spitalelor care sunt renovate se bat pe acest număr, chiar dacă e nevoie de spațiu pentru alte facilități, pentru că așa primesc finanțare.
Și în cazul spitalelor publice, la fel ca în restul aparatului de stat, cea mai mare parte din bugetul alocat merge către plata salariilor. Asta înseamnă că banii care rămân pentru investiții sunt puțini – sau deloc. Dincolo de bani și de birocrație, sănătatea acestui sistem se lovește și de problema managerilor puși politic, precum și de lipsa de viziune la vârf: din 2000 și până acum, am văzut o medie de anul și ministrul Sănătății.
Cu toate aceste obstacole în față, societatea civilă, mediul privat și cetățenii de rând sunt cei care suplinesc ce nu face statul și pun donație cu donație, în efortul de a cârpi sistemul sanitar.
Vara acestui an a fost marcată de tragedii care au arătat, încă o dată, limitele sistemului românesc de sănătate. După ce o femeie a născut pe trotuar în fața Spitalului Urziceni, iar alta a fost lăsată, efectiv, să moară pe un pat de spital în Maternitatea Botoșani, incendiul de la Crevedia, produs la sfârșitul lunii august, a apăsat și mai puternic degetul pe o rană care ne doare de mult.
Seria de evenimente în care cetățenii nu s-au putut baza pe stat, când au avut maximă nevoie, a repus pe agenda publică un subiect intens dezbătut în ultimii 20 ani, revitalizat doar în preajma unor tragedii: subfinanțarea investițiilor în sănătate. Tot de curând, sistemul medical a ajuns în vizor și după ce mai multe spitale care nu și-au făcut temele la timp au ratat șansa de a obține fonduri europene nerambursabile pentru consolidări sau renovări.
În tot acest context, e imposibil să nu ne punem o simplă întrebare: de ce nu construim spitale în România?
Răspunsul, vom vedea, nu este nici pe departe simplu. Dacă e să aruncăm o privire asupra datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), vedem că România dispune la nivel național de nu mai puțin de 368 de spitale publice. Dintre acestea, 58 sunt subordonate Ministerului Sănătății. Restul aparțin de autoritățile locale. În speță, de primării sau de consilii județene, de la caz la caz, ca urmare a descentralizării Sănătății, măsură luată în 2011.
Este important de menționat că în România avem și unități sanitare private – 167 la număr, potrivit unor statistici INS din 2020. Așadar, ajungem la un total de 535 de spitale publice și private. Un exces, după cum susțin experții contactați de Panorama pentru a înțelege de ce am ajuns aici și ce putem face pentru ca actul medical să fie unul în beneficiul cetățeanului, și nu unul în defavoarea sa.
sursa: Raport al Curții de Conturi, 2023
Întorcându-ne la sistemul public de sănătate, un raport recent publicat de Curtea de Conturi evidențiază, printre altele, starea precară a clădirilor cu destinația spital sau secții de spital. La o primă vedere, constatăm că aceste clădiri, unele vechi de peste 100 de ani, sunt adevărate bombe cu ceas pentru pacienți.
Nu doar din cauză că au o durată de viață ce depășește speranța de viață a românilor (75,6 ani), dar și pentru că aceste structuri-mamut, nerenovate de zeci de ani, riscă să cadă la cel mai mic cutremur. Unele dintre ele sunt încadrate în diverse clase de risc seismic, potrivit raportului citat.
Aparatură de ultimă generație în spitale ce stau să cadă
Printre spitalele care funcționează în clădiri vechi de peste 100 de ani se numără și două unități de primă linie în lupta cu pandemia COVID-19: Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, ambele din Capitală.
Alte spitale își desfășoară activitatea în clădiri care au între 60 și 100 de ani vechime, în timp ce prea puține funcționează în locații care au sub 20 de ani. Pe acestea din urmă le putem număra, practic, pe degete.
Este vorba de Institutul Regional de Oncologie Iași, dat în folosință în 2012, de Spitalul Mioveni, inaugurat în 2019 și de spitalul construit de Asociația Dăruiește Viață, situat în curtea Spitalului de Copii Marie Curie din Capitală, aflat în proces de recepție.
Când tragem linie, vedem că sunt doar trei construcții realizate de la zero. Asta în ciuda promisiunilor făcute de miniștrii care s-au perindat pe la Sănătate în ultimii 20 de ani și care, aproape fără excepție, au vorbit despre nevoia unei infrastructuri sanitare noi, croită pe nevoile pacienților și adaptată la rigorile medicinei moderne.
Dacă de construit nu construim decât foarte puțin, atunci de ce nu modernizăm ceea ce avem deja?
Și în cazul spitalelor publice, la fel ca în cazul tuturor instituțiilor ce țin de aparatul de stat, cea mai mare parte din bugetul alocat merge către plata salariilor. Iar povara acestor lefuri atârnă și mai greu din 2018, când salariile medicilor și asistenților medicali au fost dublate sau, în unele cazuri, triplate.
S-a ajuns astfel în situația în care, an de an, 60% din bugetul total al spitalulelor din subordinea Ministerului Sănătății se duce către plata angajaților, ceea ce face ca restul banilor să meargă către investiții, medicamente și alte lucruri necesare derulării activității în spital.
Problema majoră este că nici bugetul de investiții nu merge către renovări. Cel mai mare procent din banii alocați investițiilor în spitale are altă destinație decât consolidarea, modernizarea sau reparația capitală a structurilor, chiar dacă acestea stau să pice. Banii se duc cu predilecție către achiziția de aparatură medicală (75%), notează raportul Curții de Conturi.
Adevăratul stat paralel: 3,5 milioane de euro băgați în spitale
În acest context, societatea civilă, prin intermediul privaților și al donațiilor de la cetățeni, a început să suplinească din rolul statului. Construiește, renovează și consolidează spitale. Există deja destule exemple în acest sens.
Cel mai grăitor este proiectul Asociației Dăruiește Viață, care, cu sprijinul a peste 350.000 de români și a 7.000 de firme, a construit un spital de la zero, în doar patru ani. Beneficiar al noii unități medicale e nimeni altul decât statul român, proprietar de drept al terenului unde s-a ridicat o clădire impresionantă de nouă etaje, dotată la cele mai înalte standarde.
Există însă și alte inițiative, punctuale, de modernizare a unor secții din unitățile sanitare de stat.
„Spitale publice din bani privați” este un astfel de proiect. Inițiat în urmă cu trei ani de Codin Maticiuc, co-fondator la Fundația Metropolis, proiectul a presupus renovarea unor structuri cu ajutorul a peste 3,5 milioane de euro, bani proveniți din donații, dar și din sursele proprii ale producătorului de film sau ale partenerilor acestuia.
Într-un interviu acordat Panorama, Maticiuc își amintește că, înainte de a renova prima secție, respectiv Hematologia pediatrică de la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, a mers la fondatoarele asociației Dăruiește Viață, pentru a le cere sprijinul.
A intrat atunci în contact cu arhitecta care a lucrat la spitalul Dăruiește Viață, dar și cu constructorul unității sanitare. Cu timpul, plaja din care își alege colaboratorii – fie firmele de construcție, fie arhitecții – s-a lărgit. Spune că e cel mai bine așa. Alege să lucreze, de fiecare dată, cu companii românești.
Până acum, a investit peste un milion de euro în Institutul Clinic Fundeni. În 2024, va renova laboratoarele din unitatea medicală.
Maticiuc nu s-a rezumat la a renova doar spitale din Capitală, ci și-a îndreptat atenția și spre unități sanitare mai mici din țară.
Saga paturilor de spital sau de ce România e invers de Europa
Anul acesta, Maticiuc a investit 500.000 de euro în renovarea Clinicii de Obstetrică Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj și a băgat alți 200.000 de euro în Spitalul Județean Reșita. Acolo, în lipsa unor renovări substanțiale ale secțiilor, managerul risca să piardă o finanțare de peste 2 milioane de euro, sumă cu care a achiziționat ulterior aparatură medicală de ultimă generație.
„Avem mai multe criterii atunci când alegem spitalele cu care colaborăm. Și acesta e unul dintre ele. Ajutăm să nu se piardă bani europeni, cum a fost cazul de la Reșița. Atunci când un manager de spital vine spre noi, e important să știe ce vrea, unde relochează secția pe care o renovăm, e esențial să vină cu soluții. Prefer să renovez secții aflate în deplină activitate, care deservesc un număr mare de pacienți, decât să investesc într-o structură nouă pentru care să existe riscul să nu se poată face angajări”, a completat Codin Maticiuc.
Colaborarea cu managerii de spital nu e o misiune simplă, spune producătorul de film. A întâlnit oameni dintre cei mai diverși – de la șefi de spital gospodari, la manageri care nu aveau niciun interes să schimbe în vreun fel lucrurile.
Contactat de reprezentanții unei firme din Prahova, dispusă să organizeze un concert pentru a strânge bani cu scopul de a renova cel mai mare spital de pediatrie din județ, Maticiuc a acceptat să renoveze unitatea medicală, după o discuție cu conducerea spitalului.
„Mi-a plăcut modelul lor. Le-am spus că dublez suma pe care o strâng în urma vânzării de bilete, am dorit să îi impulsionez. Vedem de aici că un nou model de fundraising își face timid simțită prezența și în România”, punctează Maticiuc, adăugând că numărul solicitărilor pentru renovarea unor secții de spital crește de la o lună la alta.
A ajuns în punctul în care deja refuză unele proiecte, iar pe cele pe care le acceptă le evaluează cu foarte mare atenție. Uneori apar și divergențe între managerul de spital, fundație și constructor. Aproape întotdeauna, tema centrală e păstrarea numărului de paturi de dinainte de renovare.
„Dacă vrem să facem băi, trebuie să tăiem din paturile din salon. Și managerul e nevoit să vină cu soluții. Uneori, vestiarele se transformă în spații cu altă destinație. E greu, dar nu avem ce să facem. Regândim și păstrăm numărul de paturi, tăiem cel mult unul”, spune Maticiuc.
Între prea multe reglementări și comoditate
Este firesc ca managerii să țină la numărul de paturi. În România, spitalele primesc finanțare în funcție de numărul de paturi contractate de casele de asigurări de sănătate, aprobate prin ordin de ministru. Avem, așadar, nu doar un număr mare de spitale, ci și un exces de paturi de spital.
Concret, sunt 697 de paturi la suta de mii de locuitori, potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică. Foarte multe, comparativ cu restul statelor din Uniunea Europeană.
sursa: Institutul Național de Statistică
„După revoluție, România a căutat să se alinieze la modelul de medicină primară favorizat în Vest, așa că multe spitale au scăzut, gradual, numărul de paturi. Din păcate, în noul sistem, oamenii cu bune intenții și spirit antreprenorial sunt asfixiați de reglementări, legi aberante, manevre politice, și rea-voință”, continuă Nicolae Done.
Tocmai aceste motive îi determină pe unii manageri să prefere varianta scurtată, adică modernizarea sau consolidarea clădirilor de spital cu fonduri provenite de la societatea civilă.
Dispun, totuși, spitalele de bani publici pentru așa ceva? Categoric, da. Într-adevăr, există și unități medicale, în special cele de mici dimensiuni, care nu își permit reparații sau consolidări. Acolo, investițiile externe sunt justificate și mereu binevenite.
Dar există și unități medicale foarte mari care, deși dispun de suficienți bani pentru renovări, preferă să nu îi folosească din comoditate ori din cauza procesului greoi prin care nu vor să treacă: licitații, contestații, reluarea licitațiilor. Și mai este ceva:
Nu sunt manageri competenți?
Nu putem să nu amintim situațiile în care managerul de spital e pus pe funcție de un partid politic fără a avea vreun fel de expertiză în domeniu. Cazul lăcătușului mecanic uns șef de spital la Maternitatea din Botoșani și demis abia după ce o tragedie a ajuns în spațiul public nu este o excepție.
Chiar mai recent, scandalul mitei de 20.000 de euro primite de directorul adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București pentru numorea managerului de la Spitalul Colentina a arătat încă o dată vulnerabilitățile acestui proces.
Chiar și când nu se comite o infracțiune pe parcurs, a pune în funcție un om nepotrivit vine la pachet cu lipsă de compentență pe toate planurile, inclusiv în zona de atragere a investițiilor pentru noi construcții, renovări sau consolidări.
Cu toate că s-a încercat o depolitizare a managementului spitalelor în trecut, inițiativa nu a avut succes, fiind contestată vehement de breasla medicală.
S-a revenit foarte rapid la vechiul sistem, bazat pe numiri politice și interimate, cu toate consecințele care decurg de aici: lipsă de coerență, lipsă de interes, lipsă de viziune.
Dacă mare parte din spitalele din România sunt conduse de oameni care au diverse legături cu partidele politice, în țările cu sisteme de sănătate bine puse la punct, modelul este diferit. Acolo, unitățile sanitare sunt administrate de fundații, iar managementul este unul privat.
În final, deficiențele din cadrul managementului unui spital se răsfrâng asupra a ceea ce face, dar și asupra a ceea ce oferă unitatea sanitară.
Dar, deși dezbaterea ajunge uneori în spațiul oficial, lucrurile stagnează. Spre exemplu, în ciuda discuțiilor privind nevoia de a înființa centre de mari arși în România imediat după tragedia Colectiv, nu s-a întâmplat nimic.
Opt ani mai târziu, pacienții cu arsuri profunde sunt trimiși în continuare la clinici specializate din străinătate.
De vină pentru toate acestea sunt și schimbările frecvente de la conducerea Ministerului Sănătății, schimbări care și-au pus amprenta pe modul în care funcționează sistemul de sănătate românesc.
Lipsa de continuitate poate fi remarcată în special atunci când vine vorba de proiecte de finanțare, de programe de construcție sau de schimbări de politică publică.
„Spitalul, un hotel de proastă calitate”
Fiecare dintre cei 20 de miniștri care a avut pe mână portofoliul Sănătății în ultimii 22 de ani a vehiculat termenul „reformă” în spațiul public. De cele mai multe ori, însă, reforma reală nu s-a produs, ci a rămas doar pe hârtie. Iar ideile care au fost puse în practică nu au avut întotdeauna efectul dorit.
„În România, instabilitatea politică este regula, nu excepția”, spune expertul în politici de sănătate Nicolae Done.
„E clar că funcționalitatea spitalelor trebuie adusă în discuție: dacă ar trebui reorganizate, comasate sau dacă ar trebui transformate în ambulatorii”, completează Radu Gănescu, președintele COPAC.
Potrivit acestuia, înainte de a modifica, de a construi sau de a adapta ce avem, este esențial ca autoritățile să identifice nevoia reală a populației în materie de servicii medicale, în funcție de regiune, coroborat cu incidențele celor mai frecvente boli la români: boli cardiovasculare, cancere, etc.
Anul și ministrul Sănătății
Găsiți mai jos un rezumat al principalelor schimbări propuse de șefii care au ocupat fotoliul de la Sănătate din 2000 până în prezent (click pe săgeți/swipe pentru a vedea cronologia):
A vrut să comaseze spitalele. În timpul mandatului său, s-a încercat trimiterea pacienților români în clinici din străinătate. Bartoș a adus în discuție coplata pentru servicii și a fost nevoită, în urma protestelor, să retragă proiectul și să demisioneze.
A făcut propuneri privind îmbunătățirea calității serviciilor medicale și a încercat să separe managementul administrativ al spitalelor de cel medical. În timpul mandatului său s-a adus în discuție înființarea unei comisii de acreditare a spitalelor, care urma să efectueze evaluări ale spitalelor. Tot în mandatul lui s-a discutat și despre posibilitatea ca funcția de manager a unui spital să poată fi ocupată de un jurist sau de un economist.
În timpul mandatului său, a fost aprobat un memorandum prin care urma să fie reabilitată și îmbunătățită asistența medicală psihiatrică din România, prin alocarea de finanțare către centrele specializate din țară. Brînzan a pus accentul pe reorganizarea bugetelor spitalelor și a subliniat problema reprezentată de faptul că cei mai mulți bani mergeau spre plata salariilor personalului medical.
În timpul mandatului său, bugetul Sănătății a fost la un nivel foarte scăzut. I s-a imputat o proastă gestionare a crizei medicamentelor compensate. La momentul respectiv, Cinteză a dispus livrarea medicamentelor către spitale de către compania Unifarm, care nu a putut furniza necesarul nici măcar în București.
Legea 95/2006, cea după care funcționează sistemul sanitar românesc în prezent, a fost elaborată în timpul primului mandat avut de Eugen Nicolăescu la Ministerul Sănătății. Mandatul său a coincis cu intrarea României în Uniunea Europeană. Atunci, un val masiv de medici și cadre medicale au părăsit sistemul de sănătate.
La preluarea mandatului, a vorbit despre continuarea reformei în sănătate, punctând că România avea prea multe spitale. A propus ca medicii primari să fie plătiți cu aproximativ 1.200 de euro pe lună, în condițiile în care, la vremea respectivă, acea sumă era încasată de un medic rezident care își desfășura activitatea în străinătate. Coplata, adusă în discuție pentru prima oară de fostul ministru Daniela Bartoș, a revenit pe agendă în timpul mandatului lui Ion Bazac.
A adus o serie de modificări în sistem, care sunt în vigoare și în prezent. În mandatul său, a fost făcută clasificarea spitalelor pe categorii, în funcție de performanță. De asemenea, bihoreanul a descentralizat sănătatea, trecând o serie de spitale în subordinea autorităților locale. Mai multe unități sanitare s-au închis în perioada respectivă sau au fost transformate în azile de bătrâni, decizii foarte controversate. Programele de fertilizare in vitro și infarct au fost și ele în prim-planul mandatului.
Și el s-a axat pe continuarea reformei în sistem, prin conturarea unei noi legi a sănătății. Au existat în acest sens numeroase discuții cu stakeholderi - manageri de spitale, asociații profesionale, organizații de pacienți. Ministrul Rtili a avut ca sarcină completarea și implementarea pachetului de servicii medicale de sănătate, implementarea cardului de sănătate și a dosarului electronic de sănătate. De asemenea, a extins la vremea respectivă reţeaua centrelor de permanenţă.
A încercat și el să facă o reformă a sănătății și a pus pe agendă introducerea asigurărilor facultative de sănătate. De asemenea, a militat pentru reforma asigurărilor de sănătate și transformarea sistemului de case de sănătate în structuri mutuale. Tot în mandatul său s-a discutat despre posibilitatea ca spitalele să desfășoare și activitate privată.
În al doilea mandat de la sănătate, Eugen Nicolăescu a încercat să resusciteze activitatea Institutului Cantacuzino. Atunci, 400.000 de doze de vaccin gripal produse de Institut au fost neconforme și nu au primit aviz de punere pe piață. Nicolăescu intenționa să facă modificări în pachetele de servicii de sănătate oferite de stat, măsură ce a intrat în vigoare după ce a demisionat. De asemenea, a actualizat lista de medicamente compensate și gratuite, actualizare produsă tot după demisia ministrului.
În timpul mandatului său, s-a produs tragedia din clubul Colectiv. Modul în care a fost acordată asistența medicală răniților a fost deficitar, generând revoltă în spațiul public și numeroase proteste. Tragedia de la Colectiv a arătat deficiențele din sistemul de sănătate și lipsurile acute pe toate planurile. În mandatul său, Bănicioiu a scăzut prețul la medicamente, la un minim european, iar efectele nu au întârziat să apară: multe dintre tratamente, mai ales cele ieftine, nu mai puteau fi găsite de pacienți în farmacii, ajungându-se la sincope majore pe diverse patologii.
În scurtul său mandat, preluat imediat după Colectiv, s-a discutat foarte mult despre problema infecțiilor nosocomiale din spitale. Cadariu a cerut controale ample în cele 12 spitale care i-au preluat pe răniții de la Colectiv. A lansat, la vremea respectivă, un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale. Mare parte din proiectele sale au rămas pe hârtie, între ele aflându-se un program de educație pentru sănătate și un proiect comprehensiv de combatere a cancerului. A demisionat în urma scandalului Hexi Pharma, după ce s-a descoperit că spitalele achiziționau dezinfectanți diluați.
Ministerul Sănătății condus de Vlad Voiculescu a încercat să reducă politizarea conducerilor spitalelor de stat, făcând imposibilă ocuparea posturilor de conducere de către persoane afiliate politice. A fost contestat pentru acest proiect de breasla medicală. De asemenea, a propus o nouă lege a vaccinării, prin care statul român se obliga să aibă stoc permanent de vaccinuri și să facă informarea populației cu privire la beneficii și riscuri. Proiectul nu a fost niciodată adoptat, deși a fost intens dezbătut în spațiul public.
Mandatul lui Bodog a fost marcat de crize de toate felurile. Au lipsit cu desăvârșire vaccinurile pentru copii, în special vaccinul ROR (rujeolă, rubeolă, oreion), în contextul unei epidemii de rujeolă care a produs nu doar îmbolnăviri, ci și decese în rândul copiilor. Un mandat marcat și de scandaluri personale, Bodog fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri și fals intelectual.
În mandatul ei, au fost majorate salariile medicilor și asistenților medicali. Ulterior, Pintea a încercat să revitalizeze vaccinarea copiilor, care ajunsese la un nivel foarte scăzut. Sorina Pintea spunea că proiectele pentru spitalele regionale sunt acum pe ultima sută de metri, în timpul mandatului său fiind încheiate protocoale de colaborare cu Banca Europeană de Investiții. A demisionat în urma unor acuzații de luare de mită.
A avut un mandat scurt, dar controversat, întrucât a fost acuzat că dă legi în favoarea sistemului privat, din care provenea când a ajuns la Minister. A plecat în mai puțin de cinci luni, în contextul pandemiei, fiind acuzat că nu știe cum să o gestioneze.
În timpul mandatului său, s-au produs mai multe incendii în spitalele din țară, tragedii soldate cu morți și răniți. Tătaru a demarat, la vremea respectivă, controale ample în unitățile sanitare și a punctat că vor fi făcute planuri de reorganizare în unitățile medicale și că va schimba manageri din funcție. Totul a rămas pe hârtie.
Infrastructura precară a spitalelor i-a dat de furcă și lui Vlad Voiculescu, revenit la cârma Ministerului Sănătății. Voiculescu nu a făcut mari schimbări în scurtul său mandat. Au existat o serie de contre între el și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID. După numeroase greșeli de comunicare în timpul pandemiei, a demisionat din funcție.
În mandatul Ioanei Mihăilă s-au pus bazele legale pentru testarea COVID în farmacii și vaccinarea anti-COVID la medicii de familie. Mihăilă a deblocat proiectele de construire a trei centre de mari arși: Timișoara, Târgu Mureș și București. A prevăzut în PNRR bani pentru reforma managementului serviciilor de sănătate și dezvoltarea resurselor umane.
Unul dintre cei mai longevivi miniștri ai Sănătății, Alexandru Rafila a preluat mandatul în timpul pandemiei COVID. La scurt timp de la preluarea funcției, a dispus creșterea numărului de teste pentru depistarea COVID-19. Pe fondul unor tragedii care au arătat problemele majore din sănătate, Rafila a anunțat că dorește să reformeze sistemul medical și că are susținere politică pentru a face asta. Între altele, a punctat că dorește să revină asupra descentralizării făcute în 2011, unul dintre motivele pentru care există discrepanțe în oferirea asistenței medicale pe teritoriul României.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
