Panorama cu ALP: Diagnostic de țară – debandadă. Cum arată momentele noastre de terapie cu Nicușor Dan

Salut, sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim despre ședințele de terapie cu jurnaliștii și poporul, pe care Nicușor Dan le organizează la Palatul Cotroceni. Și de ce se simte atât de bine, după 10 ani de tăcere agresivă și limbaj de lemn, să auzi un președinte care strigă zâmbind „debandadă”. E un moment când românii au nevoie imensă să-și ventileze frustrările. Să simtă că un lider politic e la fel de nemulțumit ca ei și încearcă să schimbe ceva, trasând măcar direcțiile corecte. Ne oprim apoi la un lider închipuit, care iar cântă fals: Sebastian Burduja.

Diagnostic de țară: debandadă. Cum arată momentele noastre de terapie cu Nicușor Dan

Am iubit momentul „ce avem noi aici?” al președintelui Nicușor Dan, din conferința de presă de săptămâna aceasta, care a ajuns să semene cu o ședință de terapie pentru jurnaliști, dar și pentru restul românilor. „Ce este cu această debandadă?”, s-a întrebat liderul de la Cotroceni, cu o dezinvoltură mucalită, pe care nu știu cum și de unde și-a dezgropat-o, dar îi priește.

„Debandadă” e un diagnostic de țară potrivit pentru întreaga Românie, nu doar pentru talmeș-balmeșul pensionărilor speciale din sistemul de justiție, la care făcea referire președintele.

După 10 ani de neimplicare și tăcere complice sau dezinteresată din partea președintelui României, deschiderea către public a lui Nicușor Dan dă prilejul unor discuții de care avem nevoie, chiar dacă multe pot fi trecute la capitolul ventilare a frustrărilor cele mai populare. Conferințele cu președintele țării tind să se transforme în niște șezători în care se discută de toate, chit că majoritatea acelor subiecte nu țin de puterile președintelui. Mai lipsește să-l întrebăm pe președinte dacă există Moș Crăciun.

Și asta nu e rău, pentru că mai mult decât oricând, românii resimt lipsa de lideri care să arate că măcar sunt conștienți de imensul rahat prin care navigăm zi de zi, pe bărcuța numită România. Avem nevoie de întrebări puse și de răspunsuri reale, fie ele și doar retorice. De ceva timp, acest culoar a fost permanent ocupat de cele mai retrograde, extremiste și anti-occidentale figuri.

Mulți râd de fostul primar când îl văd cum se încordează chinuit, ținându-se cu putere de pupitru, pentru a-și aduna gândurile și cuvintele într-un răspuns, la întrebări cu greutate sau incomode. Pentru mine, ăsta e un semn de bun augur: omul chiar se gândește la ce spune și spune ceva cu înțeles, nu furaje și așchii de lemn, cum sar din gura celor mai mulți politicieni.

Alt semnal bun? Președintele își evaluează procentual nivelul de cunoaștere la orice domeniu. Nu e ceva exact, însă asta arată că omul e conștient că nu știe lucruri și că poate greși. Amintiți-mi ultimul lider politic care a fost atât de sincer.

Venind din partea președintelui, liderul politic ales cu cele mai numeroase voturi, orice constatare capătă putere de semnal. Pentru sistemul românesc de stat, obișnuit să se miște după cum adie vântul din biroul șefilor, e nevoie ca direcția să fie indicată. Altfel, nu se mișcă nimic.

Din păcate, după cum remarca retoric chiar Nicușor Dan, câți români îi mai cred pe acești lideri, indiferent că le spun adevărul și faptele reale? Pentru mulți, contează doar mesagerul, nu mesajul. Iar când mesagerii știu să confiște frustrările legitime ale oamenilor și să le manipuleze, precum populiștii și extremiștii, oamenii nu mai știu să discearnă faptele, îi cred pe cuvânt.

Sistemul de pensionări din justiție, de la care „s-a luat” Nicușor Dan, e o debandadă veche a României. E exemplul perfect de sistem care, atunci când are în mâini și pâinea, și cuțitul, se va lăcomi la abuz, pentru a-și spori osânza. Da, magistrații trebuie să fie o categorie privilegiată în orice democrație, pentru că de buna lor stare depinde o fibră esențială a statului. În România, vedem însă că doar beneficiile financiare nu garantează asta, ba dimpotrivă.

Să ieși la pensie la 48-50 de ani, când un profesionist se află la apogeul competențelor sale; să ai o pensie egală cu salariul, nebazată pe cât contribui; să îți acorzi din pix sporuri și creșteri salariale, prin procese judecate de sistemul din care faci parte; să combați și să șantajezi cu dezechilibrarea justiției orice tentativă de politică fiscală care îți afectează veniturile, chit că ceilalți le suportă; să susții un sistem de castă, care te încurajează să îl părăsești cât mai rapid, întru propria căpătuială financiară. Cam ăsta e tabloul social și salarial al justiției.

Debandada pensionărilor din magistratură, pe care o acuză președintele, s-a referit și la nesimțirea unora care nu se opresc la a profita din plin de privilegii, ci merg mai departe. Și-au cerut pensionarea fără termen de intrare în vigoare, să fie siguri că pot scurtcircuita birocrația legală și, la un pocnet din degete, să iasă rapid din sistem. Sau se pensionează doar pentru a reintra rapid în sistemul de stat, ca salariați, cumulând și o parte din pensia imensă (media e 5.000 de euro).

Toate acestea vin pe fondul unui dezechilibru social profund. Raportul dintre salariul mediu al unui magistrat român și salariul mediu al cetățenilor este cel mai mare din Europa. Magistrații români o duc foarte bine, pe partea financiară. În același timp, percepția celor mai mulți români e că justiția nu merge bine, că nu e un loc unde își pot găsi dreptatea.

Sigur, magistrații români sunt debordați de volumul de muncă, au o carieră cu presiuni uriașe, activează într-un sistem subdimensionat și unde modernizarea își face cu greu loc. Asta nu le dă însă dreptul să abuzeze un sistem care și așa îi privilegiază.

Din păcate, debandadă nu e doar cu pensionările magistraților. Debandadă e cuvântul de ordine în statul român, în ciuda faptului că avem și instituții care își fac treaba bine. Dar cu o condiție, după cum zice și Nicușor Dan: „Toată lumea așteaptă să vină primarul, prim-ministrul sau tot așa, să le spună: „fă aia”. Și dacă nu…”. Dacă nu, ziua trece, leafa merge.

De aici, probabil, și nevoia de a-i cere răspunsuri președintelui pe cazuri punctuale, dar care denotă boli vechi ale României: abuzurile sexuale de la SNSPA, unde rectorul Pricopie și comisia de etică se fac că plouă în cazul Pieleanu; agresarea unui tânăr polițist într-un sat din Caraș-Severin; inundațiile din Suceava. Nicușor Dan a avut răspunsuri pentru toate și, cel mai important, a încapsulat în ele frustrările pe care le resimțim cu toții.

Nu le mai amintesc, însă am reținut concluzia lui Nicușor Dan, o parafrază a sincerității unuia din cei mai inteligenți borfași ai României, SOV: „Deci noi trebuie să consolidăm statul acesta”. Cum? Și prin implicarea mai activă a serviciilor secrete, a dat de înțeles președintele, care a subliniat că ele trebuie doar să ofere informații, nu să interfereze peste limitele constituționale.

Și aici e punctul de inflexiune pe care eu, unul, îl aștept cu cel mai mare interes din partea lui Nicușor Dan: cum va struni activitatea acestor servicii necontrolate civil de nimeni, care ne-au dovedit cu vârf și îndesat, în decembrie 2024, că au ajuns să dea rateuri sau pasivități periculoase pentru democrația României.

Deocamdată, președintele se arată dispus să joace. Între excesul toxic al lui Băsescu și pasivitatea supusă a lui Iohannis în raport cu serviciile, să sperăm că Nicușor Dan va ști să găsească un echilibru.

Recomandările lui ALP

Școala de abuzatori sexual: azi, cazul Marius Pieleanu

La fix un an după ce ne-a etalat spectacolul grotesc al abuzurilor sexuale comise de Alfred Bulai, la SNSPA, Ioana Moldoveanu ridică iar cortina, în Snoop, de pe alt prădător sexual de studente: sociologul Marius Pieleanu, zis și „omul cu sondajele” (alea de convin PSD, în mare măsură). Tămăduit cu toate alifiile sistemului securisto-politic al anilor ‘90, omul e ținut în brațe chiar și azi, după aceste dezvăluiri: SNSPA tace, ce să-i facă, a dat în cap la oameni, pe stradă?

La BOR nu primiți cu austeritatea?

Guvernul Bolojan taie și spânzură cu securea austerității bugetare, să aducem România la liman. Totuși, o singură zonă e imună ca întotdeauna: biserica. Nu doar că nu e atinsă de taxe și impozite, ca tot omul, dar statul îi toarnă bani în conturi cu nemiluita. Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu arată în Dela0 cum Departamentul Românilor de Pretutindeni, instituție a Guvernului cu rost incert, a ajuns să finanțeze achizițiile imobiliare ale BOR în străinătate. Pentru că, firește, cuvântul Domnului se propagă cu bani de la stat.

Kovesi arată cu degetul: cum ne întreține mafia paguba TVA

Dacă Laura Codruța Kovesi știe să facă ceva e să scoată infractorii din orice schemă șobolănoasă s-ar ascunde. Indiferent cu ce metode. Din fruntea EPPO, fosta șefă a DNA vorbește într-un interviu Libertatea despre cum mafia italiană și cea chinezească au ajuns să zburde nestingherite în România, fraudând la greu TVA-ul ăla de nu e în stare ANAF-ul să-l gestioneze. De ce? Pentru că se fură, e simplu. Și mai ales, pentru că furtul este permis, de la porturi și vămi corupte, la Fisc și procurori incapabili sau răuvoitori.

Cum arată planurile de înarmare ale Forțelor Navale

Apuse sunt vremurile când ne bătea Rusia la ușă, iar planul de achiziții al Armatei române era încremenit în proiecte de acum 10 ani. Victor Cozmei a detaliat în Hotnews, cu șeful Forțelor Navale ale României, viceamiralul Mihai Panait, cum se mișcă treaba în marina militară de la Marea Neagră și Dunăre. Și se mișcă promițător, de la drone pe toate planurile, până la corvete, nave de patrulare și sisteme de rachete. Măcar în ceasul al 12-lea, cu un război la graniță.

Infograficul Panorama

La nașterea copiilor în România, Suceava e fruntea. Găsiți o enciclopedie de date despre țara noastră, aranjate vizual, în acest material interactiv făcut de Edit Gyenge.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Sebastian Burduja

Știți vorba aia cu „prostul care nu-i fudul parcă nu e prost destul”? Nu știu ce corespondent are în psihologie și nu e vorba de prostie, dar în practică se traduce prin momente de ipocrizie maximă, când un om condamnă la alții fix metehnele lui. De asta s-a îmbolnăvit și pionierul liberal Burduja.

Supărat că Nicușor Dan i-a întins o mână de ajutor întru imagine lui Cătălin Drulă (USR), care visează Primăria Capitalei, micul „Tianu” a început să tropăie: „Efervescență mare (deja) pentru Primăria Capitalei. Eu am mai văzut – și trăit – acest film. Mulți, prea mulți doritori de funcții. Puțini, prea puțini lideri cu viziune și soluții pentru București. Din nou și din nou, politica dâmbovițeană devine un concurs trist de balet politic”.

Nu, nu e Burduja făcându-și autocritica în oglindă. Nu, nu e tânărul liberal într-un moment de sinceritate cu sine însuși. E acel Burduja care a obținut sub 8% la Primăria Capitalei, la alegerile din 2024.

E acel Burduja, băiatul tatei, care a fost parașutat prin tot felul de înalte funcții politice pentru care nu a dovedit vreo competență, de la care nu am reținut viziune și soluții (nici la Energie, nici la Digitalizare), ci doar zâmbete albe, oratorie superbă, de-aia școlită în America, și rapoarte frumos colorate. Adică, „balet politic”.

„Aici nu e loc de orgolii personale, iar românii s-au săturat până peste cap de <<jocuri de culise>>”, insistă tânărul liberal. O fi vorba de acele jocuri de culise care au făcut să avem, la un moment dat, un Sebastian Burduja în moțul politicii românești și care, din orgoliul personal, a candidat la Primărie faultându-l deschis pe Nicușor Dan?

Dar, poate îl judecăm greșit. Poate Burduja, din postura sa de șef al PNL București, face de fapt galerie indirectă pentru un alt liberal, mult mai meritoriu ca dânsul pentru a concura pentru Primăria Capitalei: Ciprian Ciucu.

Acesta s-a mulțumit să scrie un mesaj adânc, ca reacție la poza Nicușor-Drulă: „Subtil. Succes!”. Așteptăm de la acesta poza tradițională de la sală, cu bicepsul încordat, de băiat rău. Așa fac cei din clanul sensibililor când suferă. Măcar merg la sport, în loc să scrie acte ratate pe Facebook.

Cifra săptămânii