UPDATE | 6 realități despre aderarea României la Schengen, dincolo de sprijinul Germaniei

Discursul recent al cancelarului german, Olaf Scholz, în care declara sprijinul guvernului său pentru ca România să adere, în sfârșit, la spațiul Schengen a provocat mare încântare politică la București. Entuziasmul e lesne de înțeles.

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), alături de menținerea României în afara spațiului european de liberă circulație (Schengen) și corelarea politică a MCV de Schengen au devenit frustrări naționale, sub percepția că nu suntem încă o țară „în rând cu Vestul”. Cele două borne ale integrării noastre europene – MCV și Schengen – sunt diferite de cea a aderării la zona euro. Trecerea la moneda unică e un proces care, după cum a arătat Panorama AICI, poate fi rezumat prin: nici nu vrem, nici nu putem.

Totuși, deși sprijinul Germaniei în dosarul Schengen e un semnal foarte bun, România ar trebui să fie ușor mai temperată în felul în care interpretează această susținere. Mai reținute ar fi cazul să fie și mesajele transmise cetățenilor, pentru a nu li se livra victorii iminente, dar închipuite.

Realitatea este că, în esență, nu s-a schimbat mai nimic în acest dosar blocat de un deceniu. Mai avem în față obstacole serioase. Ne așteaptă cel puțin câteva luni decisive până să putem să ne bucurăm colectiv că am mai făcut un pas către Vest.

În continuare, Panorama vă prezintă, punct cu punct, șase realități despre accederea României la spațiul Schengen pe care ar trebui să le cunoaștem: 

     1. Încă nu s-a schimbat nimic de fapt

În discursul susținut la Praga despre viziunea sa europeană, cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că România, alături de Bulgaria și Croația îndeplinesc criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen. Nu aceasta e, însă, știrea.

Important e sprijinul politic declarat al Germaniei, care, în era Merkel, a avut rezerve mari în ceea ce ne privește, din cauza corupției. „Voi acționa pentru ca ele (România, Bulgaria, Croația, n.r.) să devină membre cu drepturi depline”, promite acum noul cancelar german.

Altfel, criteriile tehnice le îndeplinim de mai bine de 10 ani. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul au confirmat încă din 2011 că România a îndeplinit toate condițiile. De atunci, țara noastră a continuat să implementeze elementele tehnice, cum ar fi accesul la Sistemul de Informații Schengen (SIS) și Sistemul de Informații privind Vizele (VIS), care ne-au adus, practic, în anticamera Schengen, unde ne aflăm și acum.

     2. Diavolul nu e în detaliile tehnice. El e în lobby-ul politic și diplomatic

Ce nu a bifat țara noastră în ultimii 10 ani a fost partea mai degrabă politică a aderării. Cu alte cuvinte, încă nu am convins întreaga Europă că ne-am adus justiția și lupta anticorupție la un nivel care să nu devină o vulnerabilitate pentru celelalte țări odată ce dispar controalele la frontieră. 

Până nu demult, Germania, Franța, Finlanda și Olanda rămăseseră, în spațiul public, statele cel puțin sceptice cu privire la aderarea noastră la Schengen – deși formularea franco-germană era mai degrabă că trebuie reformat spațiul Schengen înainte de a-l mai extinde.

Germania și Franța și-au declarat, între timp, susținerea pentru România. Dar lărgirea Schengen se face cu unanimitate, așa că nu vom scăpa de vamă până nu convingem și ultimul sceptic. Adică, în ochii majorității, Olanda.

     3. Cel mai probabil, Olanda nu e singura țară pe care trebuie să o convingem

În legendele de la București, refuzul Olandei, în toți acești ani, de a aproba includerea României în spațiul Schengen a fost pus pe seama unei eventuale rivalități a portului Constanța cu Rotterdam. Asta pentru că și porturile maritime intră în Schengen. Sunt puține argumente care să justifice această teorie. Cel mai la îndemână dintre ele e că, așa cum am văzut de când a început războiul din Ucraina, portul Constanța e deja depășit de situație și nu poate să se ridice la nivelul potențialului și al nevoilor regionale.

Faptul că Olanda și-a creat, de-a lungul anilor, imaginea de oponent constant al aderării României la Schengen nu înseamnă că doar cu Olanda ar trebui să stăm de vorbă acum, pentru a închide și acest capitol de interes național. 

În alianțele diplomatice, există mereu țări care sunt alese să iasă în față. Pentru un indiciu cu privire la care sunt celelalte cancelarii cu care guvernul român trebuie să discute intens în această perioadă, ne amintim că, în toate controversele periodice pe tema justiției, a existat un grup de misiuni diplomatice care s-au implicat public și activ în dezbatere.

Aceste țări formează un grup informal de ambasade străine de la București foarte preocupate de evoluția reformelor din Justiție, a statului de drept și a MCV. Dacă ne uităm la cea mai recentă scrisoare pe care au semnat-o aceste țări, ele sunt: Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Belgia, Suedia, Finlanda. Statele Unite s-au alăturat deseori demersurilor lor de comunicare publică, dar nu joacă un rol în discuția de față.

Guvernul Finlandei a precizat, la solicitarea Panorama, că va susține aderarea la pachet a celor trei țări, dacă se va ajunge la un vot în Consiliu:

„În condițiile în care libertatea de circulație este o parte esențială a politicilor europene, dezvoltarea zonei Schengen e una dintre prioritățile noastre. Guvernul finlandez a discutat în luna iunie subiectul extinderii spațiului Schengen, cu includerea României, Bulgariei și Croației. S-a decis atunci ca, atunci când tema aderării va ajunge în Consiliu, Finlanda să voteze în favoare”.

Întrebată același lucru de Panorama, respectiv care e poziția guvernului său în acest moment pe tema aderării României la spațiul Schengen, ambasadoarea Suediei la București a avut un răspuns în alt registru:

„Suedia a luat act de discursul Cancelarului Scholz (…). Guvernul suedez evaluează în prezent numeroase teme, în contextul viitoarei preluări a președinției Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2023. Schengen și procesul de revizuire se numără printre aceste teme. Siguranța cetățenilor UE, combaterea crimei organizate și protejarea valorilor UE vor fi reperele președinției suedeze (a Consiliului UE, n.r.). În ceea ce privește MCV, așteptarea noastră e să vedem o continuare a obligațiilor Comisiei de evaluare a progreselor României în cadrul Mecanismului, iar din partea României, să implementeze recomandările MCV”, a transmis Therese Hydén, ambasadoarea Suediei în România.

Dincolo de limbajul diplomatic, mesajul Suediei e un semnal cât se poate de clar că guvernul român mai are de lucru în lobby-ul pe lângă autoritățile de la Stockholm. Plus că, din limbaj, pare că guvernul suedez se așteaptă ca problema MCV și Schengen să se tranșeze în mandatul său la președinția rotativă a UE.

La rândul său, Danemarca, în trecut cu rezerve serioase în ceea ce ne privește, pe acest subiect, are următoarea poziție: 

„Danemarca recunoaște că cele trei țări (România, Bulgaria și Croația, n.r.) îndeplinesc condițiile din regulamentul Schengen și că există, prin urmare, temei pentru o decizie, la nivelul Consiliului, inclusiv de a elimina controalele la frontierele interne”, explică pentru Panorama ambasada daneză de la București. Misiunea diplomatică amintește, însă, că „guvernul danez consideră important ca Bulgaria și România să își îndeplinească obligațiile din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)”.

Aici e, deci, esența discuției, la MCV.

     4. Întâi trebuie să scăpăm de MCV

Sigur că, după cum știm, Comisia Europeană respinge condiționarea accesului în Schengen de MCV. Dar știm la fel de bine că fix din cauza MCV nu am intrat în Schengen. Orice am auzi în această perioadă, ordinea restanțelor va fi MCV și abia pe urmă Schengen.

Asta înseamnă că e decisiv ce se va întâmpla în următoarele săptămâni cu adoptarea legilor justiției. 

Într-o vizită pe care a făcut-o, vara aceasta, la București, vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, spunea că am putea scăpa de MCV dacă adoptăm toamna aceasta legile justiției. Proiectele au fost aprobate de Guvern și au plecat în Parlament. Există, totuși, critici și îngrijorări cu privire la unele dintre prevederi (câteva explicații despre forma actuală a proiectelor de legi, AICI; detalii despre graba parlamentară de a scăpa de MCV, AICI).

Legile justiției nu sunt, însă, singura îngrijorare în ceea ce privește justiția din România. Bruxelles-ul e chiar mai preocupat de poziția Curții Constituționale a României, care consideră că normele de drept europene nu au întâietate în fața legislației naționale și constituționale, iar judecătorii români nu ar trebui să lase, în mod automat, neaplicate prevederile legale care intră în contradicție cu normele de drept europene. Pentru ca așa ceva să se întâmple, a considerat CCR, ar trebui modificată Constituția României. Care, de altfel, prevede deja că normele de drept ale UE au prioritate în fața normelor românești contrare.

Ca procedură, dacă lucrurile merg satisfăcător cu modificările legislative din România, experții europeni pot începe să lucreze la un raport extraordinar pe tema justiției. Ce urmărește România de la un astfel de raport e să spună că au fost îndeplinite toate condițiile (benchmark-urile) stipulate de MCV și că se ridică mecanismul. Decizia se transmite apoi spre informare Consiliului de miniștri. Dar, deși Comisia e cea care a impus mecanismul și tot ea e cea care îl ridică, nu va lua decizia până ce nu va fi susținere unanimă și în Consiliu, din partea statelor membre.

Pe urmă, și dacă executivul european elimină MCV pentru România, nu înseamnă că, automat, dispar motivele pentru care o țară membră ar putea să fie împotriva aderării României la Schengen. MCV a fost o umbrelă invocată până acum ca pretext pentru refuz. Nu înseamnă că Olanda, spre exemplu, nu va putea spune că tot nu e convinsă de lupta anticorupție din România și de criminalitatea transfrontalieră și, deci, nu poate susține includerea în Schengen.

     5. Chiar avem șanse să închidem MCV și Schengen în 2022? E greu, dar nu imposibil

Decizia extinderii spațiului Schengen se ia la nivelul Consiliului UE, în formatul Consiliului de Justiție-Afaceri Interne (JAI), unde țările membre sunt reprezentate de miniștrii de resort.

Consiliul JAI se reunește, de regulă, la un interval de trei luni. Următoarea întâlnire a Consiliului JAI este la Luxemburg, pe 13-14 octombrie. Prea curând, deci, ca să ne închipuim că vom vedea o decizie în favoarea aderării. Cealaltă șansă – ultima – din acest an e la reuniunea din 8-9 decembrie. 

Cum discuția despre Schengen vine DUPĂ cea despre MCV, calendarul devine mult mai greu de respectat. 

În scenariul în care totul merge bine și fără modificări controversate în Parlament pe legile justiției, care vor fi adoptate și promulgate în luna septembrie, să ne punem timp deoparte și pentru atacarea lor la Curtea Constituțională. Ne putem închipui că CCR nu va da o decizie în luna octombrie, ci, cel mai devreme, în noiembrie. În paralel, un raport de evaluare al Comisiei Europene are și el nevoie de timp – probabil că o lună nu va fi de ajuns. Și am ajuns cu calendarul estimativ cel puțin în luna decembrie, când dosarele ar trebui deja tranșate, iar sprijinul politic, asigurat. Nu e imposibil, dar e greu și ar trebui să ne punem speranțele în bunul mers al proceselor politice de la București.

Guvernului României e, însă, încrezător că va putea bifa succesul Schengen în 2022. Într-un interviu recent pentru publicația Bloomberg, premierul Nicolae Ciucă spunea că se așteaptă la o decizie favorabilă aderării „până la sfârșitul anului”.

Asta înseamnă că, de acum și până în decembrie, când ar fi o șansă să avem un vot în Consiliul UE, România trebuie să își tureze la capacitate maximă lobby-ul politic și diplomatic în plan european. Din semnalele primite de Panorama, așa ceva nu se întâmplă încă.

Aici, e nevoie de unitate în coaliția de guvernare. Atât PNL, cât și PSD vor să își asigure trofeul de capital de imagine al unui eventual succes pentru aderare și – ironic, în cazul PSD – ridicarea MCV. În această cursă internă în rândul coaliției, e nevoie ca toate forțele să tragă în aceeași direcție, iar guvernul român să nu se împuște singur în picior.

     6. Războiul din Ucraina ne-a ajutat pledoaria, dar ne poate și încurca

„Tot ce am făcut de la începutul războiului arată că suntem pregătiți să fim membri Schengen”, a declarat prim-ministrul, în același interviu pentru Bloomberg.

Felul în care România a gestionat și continuă să gestioneze afluxul de refugiați ucraineni e un argument de care Bucureștiul se folosește recurent, de luni bune, în dialogurile europene: „merităm în Schengen, pentru că… Ucraina”.

Ba chiar primirea în spațiul de liberă circulație e privită, în unele cercuri, și drept o recompensă ce ni se cuvine. 

Totuși, că o vor recunoaște sau nu, tocmai războiul din Ucraina e posibil să îi facă pe cei care deja susțineau extinderea Schengen să aibă acum rezerve. Nu e greu de înțeles că, în acest context, sunt state care pot să nu considere înțelept să lipești și mai mult din granițele Schengen de un război (granița România-Ucraina) și de o țară cu probleme mari de corupție și de criminalitate transfrontalieră (granița România-Republica Moldova), într-un moment de presiune pe frontierele europene și pe securitatea de pe continent.  

Aceste șase elemente mari ne compun o fotografie de moment, pe care să o alăturăm oricărui mesaj politic victorios pe care îl vedem în aceste zile. 

I welcome the announcement today in #Prague by 🇩🇪 @Bundeskanzler @OlafScholz regarding Germany’s support for the #Schengen accession of Romania🇷🇴 – a strategic objective of my country, which clearly fulfils all technical requirements. I thank him for his personal commitment!

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) August 29, 2022

Welcome Chancellor @Bundeskanzler @OlafScholz support for RO in becoming full-fledged member of the #Schengen area. Important confirmation by German partners of 🇷🇴RO readiness to join #Schengen to the benefit of the whole 🇪🇺EU.

— Nicolae Ionel Ciucă (@NicolaeCiuca) August 29, 2022

Click pentru reacția ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, și a liderului PSD, Marcel Ciolacu.

Explicăm, în continuare, de ce ne-ar ajuta, concret, să intrăm în Schengen. Deși, după cum vom vedea, mizele nu sunt nesemnificative, nu înseamnă că trebuie să acceptăm ca acesta să ne fie prezentat acum ca obiectiv de țară, în detrimentul reformelor din PNRR, de exemplu.

Ce ar câștiga România de pe urma aderării la Schengen

Apartenența la Schengen înseamnă, mai presus de orice, călătorii mai simple și mai rapide.

În ceea ce privește zborurile, faptul că nu suntem în Schengen înseamnă că, dacă zburăm de la București la Viena, de exemplu, se consideră zbor extern și trebuie să trecem prin controale la frontieră. 

Dar cel mai mare impact al rămânerii pe dinafara acestui spațiu se află la granițele terestre. Timpii de așteptare în vămi, epuizant de mari în perioada concediilor de vară (la granițele de la sud de România, cea cu Bulgaria și Grecia) sau în cea a Sărbătorilor (în special la frontiera de vest), sunt avantajul cel mai lesne de înțeles al integrării noastre în spațiul de liberă circulație. 

Totuși, miza majoră nu sunt concediile noastre întârziate. Ea e una economică și comercială. Asta pentru că timpii de așteptare de la intrarea și ieșirea în spațiul Schengen dinspre sau spre România și Bulgaria sunt mai mari și mult mai costisitori pentru transportatorii de mărfuri, decât pentru cetățenii individuali. 

În a doua parte a lunii august, de exemplu, transportatorii români se plângeau Guvernului că la frontiera României cu Bulgaria, mai ales la punctele Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin, se formaseră cozi kilometrice, pe ambele sensuri de mers. Șoferii au ajuns să stea în camioane și 72 de ore, potrivit Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România. UNTRR e o organizație patronală, în care sunt înregistrate peste 16.000 de firme de operatori de transporturi naționale și internaționale de mărfuri și de persoane.

„Uniunea a solicitat de nenumărate ori autorităților române să realizeze demersuri pentru aderarea cât mai rapidă a României la spațiul Schengen”, a comentat pentru Panorama UNTRR. Cel mai recent apel în acest sens a fost chiar vara aceasta: „Dacă astăzi România ar fi fost în spațiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme întâmpinate în prezent, iar timpii de așteptare a transportatorilor români la frontieră s-ar reduce semnificativ”, spuneau transportatorii în luna iunie.

În după-amiaza de 31 august, timpii de așteptare de la ieșirea din România spre Ungaria (vama Nădlac) erau de 3 ore, potrivit platformei Sixfold.com, de monitorizare a traficului.

Poliția de Frontieră are și ea o aplicație de monitorizare a traficului. Pe 31 august, la Vama Negru Vodă, pe sensul de ieșire din România, timpul de așteptare pentru camioane era de 300 de minute, iar la Giurgiu, de 140 de minute, potrivit Poliției de Frontieră.

Aceste sute de minute costă și, deseori, îi împiedică pe șoferi să respecte legislația europeană privind timpii de odihnă, spun tot transportatorii.

„UNTRR a sesizat în numeroase rânduri autorităților române cozile kilometrice de camioane la frontierele României, iar în lipsa unor măsuri prioritare din partea autorităților române, problema timpilor mari de așteptare la frontiere s-a agravat, perturbând atât funcționarea sectorului transporturilor rutiere, cât și a tuturor celorlalte sectoare economice deservite de transportatori. Reducerea urgentă a timpilor de așteptare la frontiere este importantă pentru toți agenții economici din România – importatorii și exportatorii în special, și implicit pentru consumatorii finali”, se arată într-un comunicat UNTRR.

Schengen și economia 

Transporturile rutiere sunt principala cale prin care România face exporturi, amintește Uniunea Transportatorilor, care explică șirul de consecințe economice ale blocajelor de la frontierele României:

„O zi pierdută, în medie, la fiecare livrare, timp în care camioanele așteaptă la frontiere, va produce efecte în cascadă asupra întregii economii românești, pentru că depășirea timpilor de conducere zilnici ai șoferilor profesioniști, consumul mai mare de carburant pe timpul așteptării și întârzierile la livrarea mărfurilor către clienți pot determina atât penalizarea transportatorilor, cât și probleme în aprovizionarea orașelor sau în derularea unor procese de producție, precum și creșterea costurilor pentru clienții finali”. 

Cu peste 70% din activitatea totală, sectorul românesc are una dintre cele mai ridicate rate de activitate internațională din Europa. Distanța medie de călătorie de 1.300 km în cazul activității bilaterale poate fi explicată prin faptul că principalele piețe deservite de sectorul românesc sunt situate în partea de vest a Uniunii Europene. Adică în spațiul Schengen.

Din 2010 și până în 2020, numărul de societăți de transport înregistrate în România a crescut cu 50% – de la 20.000 la 30.000, potrivit unui studiu al Comitetul Național Rutier din Franța, realizat în colaborare cu românii de la UNTRR. 80% dintre aceste societăți fac predominant transport internațional, concentrat pe țările vest-europene. De altfel, transportul rutier de mărfuri din România are una dintre cele mai mari rate de activitate internațională din Europa, cu o distanță medie de călătorie de 1.300 de kilometri, conform aceluiași studiu.

Sunt doar câteva dintre cifrele care ne arată miza economică a eliminării controalelor anevoioase de la frontierele României, ca urmare a intrării în spațiul Schengen. 

România în Schengen ar fi un avantaj și în ochii investitorilor străini, deși aici trebuie să ne temperăm așteptările: degeaba scăpăm de timpii de așteptare din vamă, dacă până să ajungem în vamă drumul rămâne la fel de lung, din cauza infrastructurii proaste.