Cât de rural e mutatul tot mai multor oameni „la țară” și ce spune acest fenomen despre infrastructura României

2022 a înregistrat mai multe recorduri în ceea ce privește migrația românilor de la oraș la sat. O dată este numărul total al celor care și-au schimbat domiciliul din urban în rural: aproape 145.000, conform datelor oficiale de la Institutul Național de Statistică (INS).

Apoi, este diferența netă dintre cele două fluxuri migraționiste – oraș-sat, sat-oraș – care este clar în favoarea mediului rural, cu peste 46.000 de persoane, cea mai mare valoare din 1990 încoace.

Și, nu în ultimul rând, comparativ cu 2021, în 2022 a fost cea mai mare creștere a sosirilor în rural, din urban, din ultimul deceniu: un spor de aproape 33.000 de oameni, de la un an la altul.

Dumitru Sandu este sociolog, profesor emerit la Universitatea București și are una dintre cele mai bogate expertize din România în cercetarea migrației. Și el este uimit de aceste cifre.

Pentru a explica ce s-a întâmplat anul trecut, Dumitru Sandu propune trei ipoteze.

Prima este că „2022 este primul an după pandemia grea de COVID-19” și că „după un război, după o calamitate, intervine un fenomen de recuperare”. 

În acest context, sociologul amintește de creșterea numărului de căsătorii, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial: „Când se revine la normal, lumea încearcă să recupereze pe diferite paliere ce nu a putut să facă în situația de calamitate”.

Citește și:

Eliza se întoarce la țară. Ghidul începătorului care își caută un teren, să se mute din oraș

Lecțiile învățate pe pielea lor de bucureștenii care au lăsat Capitala și s-au mutat la țară

Urbanul românesc nu îi mulțumește pe oameni decât în câteva mari orașe

A doua ipoteză a lui Dumitru Sandu este că, de fapt, „cei care pleacă de la oraș la sat probabil pleacă din urbanul super aglomerat și super poluat, cu probleme, spre ruralul emergent, din România, format din comune apropiate de căi de comunicație, drumuri europene, dotat cu internet. Comunele dezvoltate sunt statistic semnificativ mai multe în Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania. Aproape deloc în Moldova”.

Potrivit Barometrului Urban 2020, un studiu finanțat de Banca Mondială, care a măsurat calitatea vieții în mediul urban din România, în 41 de localități, nivelul cel mai ridicat de satisfacție generală față de orașe era înregistrat în centrele urbane din regiunea Centru (87%) (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), iar cel mai scăzut în orașele din regiunea Sud-Muntenia (74%) (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman).

Dacă ne uităm la cât de mulțumiți se declară oamenii care locuiesc într-un anume oraș, Cluj-Napoca se afla pe primul loc (97%), urmat de Oradea (96%), Alba Iulia (95%) și Brașov (94%). Bucureștiul nu doar că nu prindea top 10, dar era abia pe poziția 26, cu 80%, conform datelor Barometrului Urban 2020.

În 2023, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, arată un raport Eurostat recent, care a analizat 83 de orașe europene, din România fiind selectate București, Piatra Neamț și Cluj Napoca. 

Indicatorul despre satisfacția locuirii în urban plasează Cluj-Napoca pe prima poziție în rândul celor 3 orașe românești, cu un scor de 94%. Urmează Piatra Neamț, unde 92% dintre locuitori sunt mulțumiți de viața pe care o duc în acest oraș. În cazul Bucureștiului, afirmația e adevărată pentru mai puțini locuitori, 82%.

Printre problemele de care se plâng bucureștenii se numără nivelul de zgomot și calitatea aerului. Aceasta din urmă este considerată satisfăcătoare de doar 20% dintre locuitorii capitalei. Procentul crește la 50% în cazul clujenilor și la 82% pentru locuitorii din Piatra Neamț. 

Una dintre concluziile raportului Eurostat este că, în cazul capitalelor, percepția este că oferă mai multe oportunități pe piața muncii. Orașele mici, în schimb, sunt percepute ca fiind un loc mai bun pentru a trăi mai ales în cazul vârstnicilor sau al familiilor cu copii mici. 

Revenirile din străinătate și condițiile mai rentabile de lângă orașe

A treia ipoteză a profesorului Dumitru Sandu este că numărul mare de relocări în mediul rural din urban, din 2022, poate fi pus și pe seama revenirilor din străinătate. 

Despre această tendință, a scris în 2021 și The Economist, care estima la 1,3 milioane totalul românilor care s-au întors în țară, în contextul pandemiei. Cifra ar putea explica numărul uriaș de schimbări de domiciliu înregistrate din 2020 și până în 2022 inclusiv: 1,19 milioane, pe toate cele 4 fluxuri migraționiste, sat-sat, oraș-oraș, sat-oraș și oraș-sat, aproape 458.000 fiind raportate numai anul trecut.

O motivație suplimentară de plecare din urban în rural este legată de starea precară a sistemului sanitar în multe dintre orașele țării.

„Românii încearcă să compenseze ceea ce nu găsesc în sistemul sanitar, prin calitatea aerului”, spune profesorul Dumitru Sandu.

În plus, „nivelul de aspirație al românilor care pleacă din orașele poluate, bolnave, cu probleme de organizare, e la nivel european. Tinerii din România de azi vor o țară ca afară. Vor să nu mai plece de aici și să trăiască în România ca în străinătate”, mai spune sociologul.

Orășenii se duc în comunele limitrofe pentru că găsesc condiții de viață mai bune, locuințe mai ieftine, conectate la internet, infrastructură care s-a extins în afara orașelor. „Practic, își optimizează cheltuielile”, conchide Negrescu. 

Un fenomen semnificativ, real, de mutare în zona rurală a fost la finele anilor ‘90, când a căzut vechea industrie comunistă, amintește Remus Anghel, profesor SNSPA și cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.

El amintește de fenomenul pensionărilor anticipate, singura modalitate găsită atunci pentru a nu trimite în șomaj oameni în vârstă de 40-50 de ani, care oricum nu și-ar mai fi putut găsi de lucru.

Comunele cu populație cât un municipiu și problema reorganizării României

În opinia profesorului Remus Anghel, ceea ce definește acum mutatul la țară este fenomenul de periurbanizare care este, de fapt, o extindere a orașelor. Comparând datele celor două recensăminte, din 2011, respectiv 2021, cele mai mari creșteri sunt în comunele din jurul Bucureștiului, Clujului, Iașului și Timișoarei.

Cel mai spectaculos caz este al comunei Florești de lângă Cluj-Napoca. În 2011, aceasta număra aproape 23.000 de locuitori, iar 10 ani mai târziu populația a trecut de 52.000.

Scăderile de populație care sar în ochi sunt în municipiul Timișoara, care în 10 ani a rămas fără a cincea parte din locuitori, peste 68.000 de persoane.  La fel se întâmplă în patru dintre sectoarele Capitalei, care însumat au pierdut mai mult de 150.000 de locuitori, sau municipiul Cluj-Napoca, unde populația s-a redus  cu aproape 38.000 de persoane.

În acest context, al scăderii populației în anumite zone, consultantul economic Adrian Negrescu subliniază necesitatea reorganizării teritoriale:

Lipsa de independență financiară impactează investițiile care s-au făcut mai ales în jurul marilor orașe, iar în rest au stagnat. Astfel, în multe zone din Oltenia și Moldova, este greu în momentul de față să atragi investitori, pentru că nu mai e forță de muncă, investițiile în infrastructura necesară business-ului sunt foarte reduse, iar infrastructura rutieră și feroviară este deficitară. 

„Dacă ești investitor străin și vrei să faci o fabrică la Vaslui, cred că trebuie să apelezi la vreo 30 de instituții, ca să obții avize, să discuți cu foarte mulți oameni, când ar fi trebuit să fie un one-stop shop, ca să zic așa, o singură autoritate care să te ajute să-ți dezvolți investiția respectivă, nu să pierzi luni de zile pentru avize și semnături”, consideră Adrian Negrescu. 

În opinia lui, marile orașe sunt suprapopulate și supra-acoperite din punct de vedere investițional, așa că următorul deceniu va aduce dezvoltarea zonelor limitrofe.

Problema e atât de grea, încât trebuie rezolvată secvențial, nu într-o singură etapă, printr-o singură lege în Parlament, subliniază profesorul Dumitru Sandu.

Infrastructura urbană e fie haotică, fie lipsă. Investițiile, la fel

Problema este însă că aceste zone periurbane se dezvoltă haotic, în mare parte tot pe infrastructura comunistă, spune Remus Anghel, profesor SNSPA și cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.

Pe de altă parte, cercetătorul atrage atenția că satul românesc se depopulează masiv: „Dacă ieșim din arealul orașelor mari, din zonele metropolitane, căderea populațională aproape îți sare în ochi”.

Din punct de vedere demografic, satele nu sunt salvate de fenomenul „mutat la țară”, care a apărut mai ales în ultimii ani, acesta fiind „un fel de hype cultural”, spune profesorul Anghel. 

„Mai ales bucureștenii sunt cei care se duc să găsească sau regăsească ‘natura’. Au plecat mai ales spre zona de lângă Brașov, Sibiu, sudul Transilvaniei sau în zona Argeșului, atrași de romantismul și de istoria locurilor. Dar în toate aceste cazuri, nu vorbim de cifre mari”.

În opinia profesorului Dumitru Sandu, „mutat la țară” este un model cultural pe care nu mai trebuie să îl cauți în străinătate, pentru că îl găsești aici: „În România, circulă de mai multă vreme acest model cultural, al satului sănătos, cu infrastructură bună, dar departe de orașul cu zgomot, densitate, poluare, sistem sanitar prost”.

Problema e că aceste comune dezvoltate sunt tot pe lângă orașele mari, în care s-a investit intens, spune profesorul Remus Anghel, care avertizează în privința creșterii inegalităților. 

România ar trebui să urmeze modelul Poloniei, unde regiunile au o autonomie accentuată. Își permit să atragă fonduri europene, să dezvolte, să atragă business, spune consultantul economic Adrian Negrescu.

80% din tranzacțiile imobiliare din mediul rural sunt de fapt în zonele de lângă orașe 

Din perspectiva tranzacțiilor imobiliare, mutatul „la țară” arată cam la fel. Oamenii se îndreaptă către zonele periurbane pentru că, de fapt, tot orașul este atractiv. Pentru a avea poza completă, ar trebui să luăm orașul și ceea ce se numește zona metropolitană, explică Daniel Crainic, director de marketing la imobiliare.ro.

În aceste comune, care în 15-20 de ani au ajuns de la câteva mii la zeci de mii de locuitori, standardul de viață este unul urban. „Oamenii de acolo locuiesc preponderent la case, în unele situații chiar la bloc, aleg acele locuințe fie pentru nevoia de spațiu, fie pentru preț, dar lucrează în oraș, copiii merg la școală în oraș”, spune Crainic. 

Oamenii caută locuințe foarte bine poziționate, care au legături bune cu orașul. În cazul zonelor de lângă București, important este accesul la metrou. Fiind mai ieftin, apartamentul de 2 camere din oraș devine unul de 3 în periurban, cel de 4 camere se transformă în duplex care are și puțină curte, spune Daniel Crainic. 

El admite că există și un mic trend al celor care lucrează remote și care vor o altă calitate a vieții. 

Dintre regiunile țării, Transilvania se remarcă printr-o activitate mai intensă pe piața imobiliară. 

„Zona e frumoasă ca relief, are un PR mai bun, iar partea rurală de acolo e mai dezvoltată decât în alte regiuni ale țării”, explică Daniel Crainic.

La toate acestea, se adaugă infrastructura reprezentată de aeroporturi și autostrăzi, dar și proximitatea față de diverse orașe, fiecare cu identitatea și farmecul lui, precum Brașov, Sibiu, Cluj, Oradea, Târgu Mureș, Alba Iulia, Sighișoara. În plus, Transilvania are și un atu cultural prin satele săsești și bisericile fortificate, punctează Daniel Crainic. 

În privința prețurilor, dacă ieșim din zona satelor renumite, Viscri, Biertan, se găsesc proprietăți care necesită investiții minime, la sume care variază de la 20.000 la 40.000 de euro: „Vorbim despre case din piatră, vechi de 100 și ceva de ani, dar care sunt în stare bună, locuibile și care mai au și o curte de 1.000-2.000 de metri pătrați”. 

Despre astfel de proprietăți, afli însă „din gură-n gură”, colindând satele și întrebând localnicii, nefiind „marketate” pe site-urile de anunțuri imobiliare. 

„Hype cultural” sau nevoie acută, că o faci de voie sau de nevoie, mai aproape de un oraș mare sau chiar în inima rurală a Transilvaniei, mutatul la țară sună bine, dar este un proces care implică multă documentare și decizii cântărite atent, de la alegerea zonei în care să te muți, până la achiziția sau construcția casei „de la țară”.