De ce le e atât de greu oamenilor să-și schimbe opiniile politice și cum putem să învățăm din nou să trăim împreună

Astăzi suntem împărțiți în două Românii, care trebuie să învețe să trăiască una cu cealaltă, în ciuda polarizării și agresivității fățișe. În zilele de dinaintea alegerilor, rețelele sociale au fost inundate de postări care atacau votanții din „tabăra adversă”, la care s-au adăugat conflictele care s-au petrecut offline, la mesele în familie, ieșirile cu prietenii, întâlnirile cu colegii. Blocați în propriile viziuni, alimentați de nemulțumire, uităm că, de fapt, suntem cu toții în aceeași barcă numită România.

De ce ne e atât de greu să ne răzgândim

În mod conștient sau inconștient, mulți speră la o soluție rapidă și ușoară: că oamenii din „tabăra cealaltă” își vor schimba opțiunea, că se vor răzgândi atunci când văd toate mizele de pe masă. Acest scenariu este însă unul utopic, după cum au demonstrat-o recent cercetările. Un studiu publicat de doi cercetători ai universităților Duke și UCLA a analizat gradul în care simpatizanții unui partid politic își schimbă părerea dacă primesc informații noi despre o anumită situație.

Cercetarea s-a bazat pe sondaje efectuate pe 2.000 de oameni care au fost împărțiți în două categorii – un grup ai cărui membri au răspuns la întrebări legate de preferințele politice și au primit o informație politică despre care li s-a comunicat că este adevărată și un grup ai cărui membri au fost întrebați care ar fi preferințele lor politice ipotetice, dacă o anumită informație ar fi adevărată. 

Indivizii care au declarat că sunt deschiși să-și schimbe părerea în fața informațiilor noi și contradictorii nu au făcut, de fapt, asta și au rămas la propriile convingeri, notează cercetătorii. Specialiștii subliniază că acest comportament părtinitor arată că oamenii tind să nu-și schimbe convingerile, chiar și atunci când informațiile îi contrazic. Practic, chiar dacă au declarat că sunt flexibili în a accepta noi perspective, participanții la studiu nu și-au schimbat raționamentul politic atunci când au fost puși în fața unor informații care arată că e greșit.

Un articol Vox subliniază că temele importante ca politica duc la partizanat, iar preferințele politice devin apoi o parte din identitatea individului, așa că schimbarea lor este percepută ca un atac la propria persoană. 

Iar românilor le poate fi chiar mai greu decât altora să își schimbe opiniile, din cauza percepției pe care o avem, cultural, despre greșeală, arată psihologa. Pentru că încă din școală suntem penalizați aspru atunci când facem greșeli, ne e foarte greu să recunoaștem că am greșit ulterior, în viața de adult, iar asta ne face, uneori, rigizi. „Trebuie să avem mai multă toleranță, să ne dăm spațiu pentru a greși. Nu e grav că greșim, e grav dacă nu corectăm după aceea”, mai spune Adelina Clapon.

Cum să ajungi de la opiniile ferme la „empatie politică”

Un articol The Conversation vorbește despre problemele care apar atunci când oameni cu păreri politice contrare discută unii cu ceilalți. Cheia evitării unui conflict (care oricum are puține șanse să-i schimbe celuilalt opinia) este curiozitatea. Astfel, dacă discutăm cu interlocutorul cu o curiozitate autentică să-i înțelegem punctul de vedere diferit de al nostru, abordăm situația cu calm și punem întrebări cu respect, sunt șanse mari să „dezamorsăm” conflictul pentru că celălalt va renunța la atitudinea defensivă și se va crea loc pentru dialog real.

Deși cei mai mulți dintre noi preferăm să stăm cu cei care ne împărtășesc opiniile, interacțiunea dintre votanții cu opinii contrare este esențială pentru că din social media sau din presă ne putem crea o imagine distorsionată despre cum sunt „ceilalți”, spune Adelina Clapon. Dacă reușim să trecem de acest obstacol, în care îi percepem pe ceilalți în mod negativ, putem descoperi că ne dorim cu toții același lucru. 

Amanda Ripley, jurnalistă americană devenită expertă în conflict, a vorbit recent într-un un interviu pentru Panorama despre cum să reînvățăm să dialogăm, atunci când tensiunile politice ne stau în cale. Ripley a explicat că o poziționare de tip „noi versus ei” alimentează conflictul distructiv și dă ocazia unor conspiraționiști sau influenceri toxici să folosească acel context pentru propriile interese. Ce putem face este să ne ferim să-i umilim pe ceilalți, să-i tratăm cu curiozitate și înțelegere și să ne amintim că orice situație are mereu și zone de gri, nu e totul doar în alb și negru.

Ca să putem face asta trebuie însă să înțelegem cum am ajuns aici și care sunt vulnerabilitățile care au făcut ca un candidat extremist să fie la un pas de a ajunge în fruntea statului.

De ce te simți mai sărac, deși o duci mai bine

Alegerile care tocmai au trecut au fost marcate de furie și de votul „anti-sistem”. Una dintre explicațiile pentru această situație care au circulat în spațiul public se referă la inegalitățile economice, dar Gabriel Bădescu nu este complet de acord cu ea.

Profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și director al Centrului pentru Studierea Democrație, el spune că statisticile arată că inegalitatea economică a scăzut în ultimii ani și că, paradoxal, tocmai faptul că o ducem mai bine ar putea fi explicația pentru acumularea furiei votanților.

Citește și:

Român bogat, român sărac. Cât de mare e, de fapt, inegalitatea averilor din România?

El mai spune că, din punct de vedere economic, diferența dintre diaspora, acolo unde George Simion a luat majoritatea voturilor, și România s-a diminuat în ultimii ani, iar asta a dus la frustrare și revoltă. „Mulți dintre cei care au plecat au plecat atunci când veniturile erau mari acolo. Între timp diferențele au scăzut sau chiar s-au inversat în unele cazuri, pentru anumite profesii, și asta generează frustrare și ar putea să explice partea acelei povești”, adaugă Gabriel Bădescu.

Dincolo de nemulțumirile economice, există o nevoie profund umană în spatele înverșunării fiecăreia dintre tabere, crede Adelina Clapon. Nevoia de apartenență la grup le oferă oamenilor sens și siguranță, așa că în situațiile dificile tindem să ne ducem către cei pe care îi percepem ca „ai noștri” și să stăm cât mai aproape de ei.

Ea mai explică și că ritmul vieții actuale și-a pus amprenta asupra noastră – suntem bombardați constant de un volum tot mai mare de informații, din toate părțile, iar lucrurile se mișcă foarte repede, așa că apelăm la simplificări mentale ca să ne protejăm de contextele complicate și să facem față ambiguității. Practic, pentru că nu reușesc să facă față ritmului și să înțeleagă lumea în care trăiesc, oamenii devin mai rigizi în convingerile lor – asta le dă un sentiment de control, siguranță și stabilitate. 

Sentimentul că ai fost abandonat de stat

O analiză MIT Sloan arată cum, în mod surprinzător, chiar și votanții care se declară „independenți” tind să manifeste un anumit grad de partizanat, indiferent de preferințele politice. Practic, descoperirile cercetătorilor demonstrează că, oricât de imuni ne-am considera când vine vorba de teme politice, înregistrăm un bias cognitiv, conștient sau nu, către una dintre părți. Totodată, votanții sunt mai predispuși să creadă informații care le confirmă convingerile în perioada electorală decât în afara ei. În plus, mai scriu cei de la MIT.

Și Gabriel Bădescu spune că gândirea rigidă ne apropie mai ușor de extremele ideologice, fie de dreapta, fie de stânga. Iar înverșunarea și mecanismele psihologice care alimentează extremismul de orice fel sunt aceleași. Mai ales atunci când există forme extrem de eficiente de diseminare a lor. 

Platformele sociale au făcut ca furia pe care electoratul o simte să se răspândească precum o văpaie în postări care au alimentat polarizarea. În ultimii ani, tot mai mulți români au început să simtă că sunt abandonați de stat, că sunt pe cont propriu în România, iar acest perceput abandon social a dus la un sentiment de alienare, favorizat și de mediul online.

Ne-am retras fiecare în bule digitale care ne-au confirmat opiniile și am devenit tot mai puțin deschiși să-i ascultăm pe cei care nu sunt de acord cu noi. Un studiu Gallup din 2024 arată că, la nivel global, 1 din 5 oameni se simt frecvent singuri, iar cei care se simt singuri au între 30 și 36% șanse mai mari să simtă emoții negative precum tristețe, îngrijorare sau stres decât oamenii care nu se simt singuri decât ocazional. 

Atunci când te simți pe cont propriu, devii mai permeabil la ideile unor lideri extremiști. Cum se explică asta?

Poporul eroic și credința puternică în mitul salvatorului 

Percepția că suntem abandonați de stat înseamnă că acel contract nescris pe care cetățenii îl au cu țara în care trăiesc e în pericol. Contractul social nescris pe baza căruia ne alegem conducătorii e că ne așteptăm ca ei să ne trateze corect, egal, să ne sprijine când e nevoie și să fie „de partea poporului”. Erodarea acestei percepții și înlocuirea ei cu una în care statul își lasă baltă oamenii creează frustrări și un teren fertil pe care politicieni abili pot să planteze idei extremiste și să joace rolul salvatorului, așa cum au încercat să facă George Simion și Călin Georgescu.

Adelina Clapon explică priza la public din România a mitului salvatorului prin problema neajutorării învățate (n.r. – learned helplessness). 

O vulnerabilitate a României

Și Gabriel Bădescu spune că România face notă discordantă printre alte țări. În literatura care a analizat prejudecățile popoarelor și capcanele ideologice în care cad ele se regăsește și percepția asupra propriului popor. La nivelul Europei, România înregistrează printre cele mai mari valori legate de percepția superiorității culturii proprii asupra celorlalte (undeva la 60%), în timp ce alte țări au valori situate pe la jumătate.

„E un aspect ce ne trimite spre psihologie socială și pe care îl asociem cu acceptarea necritică de lucruri”, arată cercetătorul. Cu alte cuvinte, pentru că avem impresia că românii sunt superiori altora, ne e mai ușor să acceptăm asta atunci când politicienii atribuie presupuse „superputeri” românilor de astăzi și înaintașilor lor, fără să ne întrebăm dacă așa-zisele reușite monumentale și idealizări sunt reale.

În ceea ce privește electoratul și obiceiurile de vot, Bădescu spune că există o tendință globală tot mai accentuată de vot emoțional, însă țările post-comuniste ca România au o mai mare vulnerabilitate la conspirații și folosirea emoțiilor ca element care activează masele. În țările cu regimuri autoritare, oamenii sunt mai predispuși și mai vulnerabili la dezinformare și aderă mai ușor la teorii ale conspirației și idei extravagante.

El mai amintește conceptul numit „încredere generalizată”. România e printre țările cu cele mai scăzute niveluri de încredere în ceilalți, iar asta ne face mai suspicioși, mai puțin toleranți cu minoritățile și alte grupuri vulnerabile și mai puțin capabili să identificăm personajele dubioase. Când acorzi încredere, îți asumi un risc și înveți din el, dar românii au mai rar ocazia să învețe din astfel de experiențe. Lipsa de toleranță îi face totodată pe mulți să prizeze discursurile anti-minorități ale unor politicieni, completează Bădescu tabloul general al modului în care românii se raportează unii la ceilalți.

Rolul puternic al pluralismului

Gabriel Bădescu este de părere că peste toate vulnerabilitățile pe care le are electoratul român, la polarizarea socială au contribuit și scăderea ponderii jurnalismului și creșterea rolului rețelelor sociale, care au dus la formarea bulelor digitale în care ne-am refugiat. În plus, cercetătorul spune că oamenii și-au pierdut exercițiul dialogului cu ceilalți, pentru că sunt tot mai mult în contact doar cu persoane care au opinii asemănătoare cu ale lor.  Așa ajungem să-i percepem pe ceilalți ca ridicoli sau absurzi, ceea ce duce la pierderea pozițiilor de centrism politic sau mai flexibile. 

Bădescu mai spune că, paradoxal, în anii ’90 scena politică era mult mai diversă, iar faptul că acum există câteva partide mari care domină peisajul a redus din pluralism. Așa am ajuns la o sărăcie de idei și candidați politici interesanți, deși tocmai acest pluralism ar putea ajuta la ameliorarea polarizării politice. 

Barca pe care o avem de cârmuit în apele sociale și politice tulburi din viitorii ani nu e ușor de condus. Deși responsabilitatea e împărțită și deși ne place să credem că doar „ceilalți” sunt de vină și că ei trebuie să rezolve situația, realitatea e că e nevoie de un efort comun. 

Înainte nu vom putea merge decât împreună, așa că depinde de noi toți să lăsăm jos săbiile și scuturile mentale și să începem să discutăm autentic cu ceilalți. Dacă nu vom reuși să construim punțile care să ne unească, ne vom trezi din nou la următoarele alegeri ascuțindu-ne securile, gata să anulăm orice urmă de umanitate.

Antidotul polarizării și singurătății pe care o simțim acum, deși poate nu suntem conștienți de ea, e să facem un pas spre cei pe care îi considerăm „ceilalți” și să ne amintim ce ne unește, nu ce ne desparte. Oricât de diferiți ne-ar părea alții, oricât de mult am considera că noi suntem cei superiori, iar opinia altora e greșită, la finalul zilei toți ne întoarcem la un „acasă” construit pe aceleași nevoi umane de bază – siguranță, apartenență și o viață trăită cu sens –, indiferent ce formă ar lua ele pentru fiecare dintre noi.

IMPORTANT. Nu facem presă doar de dragul de a o face. Vrem ca orice publicăm să-ți fie de folos. Pentru asta, ajută-ne să înțelegem mai bine de ce ai nevoie.

Am făcut un chestionar cu câteva întrebări și e foarte important pentru noi să îți rupi cinci minute pentru a-l completa. Răspunsurile ne vor ajuta să ne dăm seama cum trebuie să arate planurile noastre de viitor pentru a fi mai buni, mai interesanți și la înălțimea așteptărilor tale: https://forms.gle/EAYriRYDTniQjvKg6