Cum să intri în noul an pe o cale mai sănătoasă și mai stabilă financiar, cu un joc sincer: tu, cel din viitor, nu ești un străin

În șuvoiul vieții de zi cu zi, suntem prinși între sarcinile de la job, menținerea relațiilor sociale și multe alte responsabilități. Cine reușește să jongleze cu toate fără să scape vreuna pe jos poate spune că are o viață de succes. Însă mulți dintre noi ignoră adesea un aspect important: ce va fi cu noi, cei de peste ani? Cum arată versiunea ta din viitor? Vei fuma în continuare? Vei evita să faci sport pentru că încă nu ți-a spus medicul că altfel e de rău? Vei lăsa mereu pe luna următoare să pui niște bani deoparte, oricât de puțini?

Dacă răspunzi la aceste întrebări cu „da”, înseamnă că îți tratezi versiunea din viitor ca pe un străin. Ceea ce înseamnă, în timp, o satisfacție mai scăzută a vieții.

Cum stau românii la acest capitol, care sunt originile acestei nepăsări, cum arată radiografia ei anatomică și morală și cum am putea să ne apropiem de noi, cei din viitor, pentru o viață mai bună și, deci, pentru un viitor mai liniștit?

E o introspecție numai bună de făcut în această perioadă în care mulți oameni își fixează „target”-uri ambițioase pentru noul an, dar care adesea ignoră ceea ce ar putea fi ei în viitor, cu adevărat. În acest sens, Panorama a stat de vorbă cu Emilian Mihailov, cercetător în psihologie morală și neuroetică, conferențiar la Facultatea de Filosofie din București, și cu Hal Hershfield, profesor de psihologie, marketing și behavioural decision making de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA).

Amintiri din viitor. Un exercițiu de imaginație care a schimbat o viață

Unul dintre cei mai buni prieteni îmi povestea la un moment dat că atunci când a plecat de acasă la facultate, a scris trei-patru pagini în care se încuraja pe el, cel de peste câțiva ani, că își va face un rost, își va găsi o slujbă care îi va face plăcere și va avea o relație. Scrisoarea nu era doar un sprijin moral așternut pe hârtie. Conținea și sfaturi. Pentru ca toate să devină realitate, trebuia să muncească și să nu se lase descurajat de ce ar putea întâlni în marele și necunoscutul oraș. Astăzi le are pe ambele. Și relația, și jobul.

Deși poate părea doar un detaliu din viața unui necunoscut, în acea scrisoare a unui proaspăt student se află o intuiție foarte bună, sprijinită și de știință: trebuie să ne gândim la noi cei din viitor și să ni-i apropiem. Rezultatele capătă aplicații cât se poate de practice. Putem deveni mai atenți cu finanțele sau cu sănătatea noastră, de exemplu. Prietenul meu, de pildă, pune bani deoparte, este atent la cheltuieli și este singurul din grupul nostru la zi cu analizele medicale.

Nu la fel este cazul pentru majoritatea românilor care nu stau bine la capitolul economii, de exemplu. 37% dintre noi nu avem deloc bani puși deoparte, iar 21% avem, dar pentru mai puțin de trei luni, conform studiului realizat de McKinsey România pentru Panorama. Pare că suntem un popor fatidic, pe care soarta îl joacă după reguli necunoscute, noi neavând nicio putere. Sau cel puțin așa arată o cercetare IRES din 2017. Atunci, 52% considerau că „doar Dumnezeu poate decide viitorul nostru”, 65% își puneau viitorul în mâinile decidenților politici, iar 60% considerau că pur și simplu planurile de viitor nu își au sensul.

Ce altuia nu-i place, nici ție nu-ți face

Să ne luăm pe noi, cei din viitor, mai mult în calcul nu este deloc o sarcină simplă. Dar este extrem de necesar pentru o viață mai bună, atât la nivel individual, cât și la nivel social. Asta pentru că o relație bună cu noi, cei din viitor, ne face și să luăm decizii mai bune din punct de vedere moral, după cum explică Emilian Mihailov, directorul Centrului de cercetare în etică aplicată, de la Facultatea de Filozofie a Universității București.

„În popor, se spune adesea că trecutul ne bântuie. De fapt, viitorul este cel care nu ne dă pace. Ceea ce a trecut nu mai există. Cu cât reușim să ne raportăm la viitor mai mult, cu atât deciziile noastre vor fi mai bune. Cea mai importantă virtute care ne ajută să integrăm viitorul în viața noastră este răbdarea. Cu ajutorul ei facem față incertitudinii viitorului, care ne tentează să alegem ceea ce este în fața noastră, chiar dacă nu este cea mai bună opțiune. Nu dăm vrabia din mână pentru cioara de pe gard.

Dacă suntem dispuși să ne amânăm satisfacerea dorințelor, atunci vom culege fructele unor eforturi susținute, care ne vor duce departe. Există dovezi empirice că persoanele care-și controlează dorințele din prezent reușesc să ia decizii pe termen lung, să pună bani deoparte. Or, deciziile strategice sunt cele care sunt decisive pentru a duce vieți mai împlinite personal și profesional. Din păcate, ființele umane, ca toate celelalte vietăți, caută să-și satisfacă dorințele în imediatul prezentului”.

Printre studiile empirice de care vorbește Mihailov se numără și cele ale lui Hal Hershfield, profesor american care a desfășurat o serie de cercetări pe tema relației dintre sinele nostru prezent și viitor. „Legăm empiric gândirea pe termen scurt despre sine cu un comportament neetic”, se arată, în acest sens, în lucrarea publicată de Hershfield și colegii lui în 2011.

Opt ani mai târziu, a urmat un alt studiu care s-a bazat pe o cercetare întinsă pe un deceniu și care a implicat peste 4.000 de persoane. Acesta a arătat și influența individuală a raportării la viitor:

Baza acestor cercetări a clădit-o filosoful britanic Derek Parfit care în cartea sa, „Reasons and Persons”, dă exemplul unui băiat care se apucă de fumat, deși știe că astfel se supune riscului unei morți premature și dureroase. Rezultă regula de aur, dar în sens invers: „Băiatul nu se identifică cu sinele său viitor. Nu ar trebui să îi facem sinelui nostru viitor ce ar fi greșit să le facem altor oameni”.

Iar de vină pentru că ne tratăm pe noi din viitor ca pe niște străini sunt, culmea, chiar creierele noastre.

Pentru creier, tu de peste ani și Angela Markel sunteți la fel

Atunci când ne gândim la noi înșine, când trebuie să luăm o decizie, când reflectăm cu privire la consecințele pe care le-ar putea avea o activitate din prezent sau cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a ajunge la un anumit rezultat, zona în care se înregistrează o activitate intensă în creier este cortexul prefrontal.

Cu alte cuvinte, aici sunt orchestrate gândurile și acțiunile după scopurile interne pe care ni le stabilim. Astfel, activitatea din această zonă este mai intensă când ne gândim la noi, decât atunci când ne gândim la un străin.

Dar, în mod ironic, dacă începem să ne gândim la noi peste ani, activitatea e la fel cu cea înregistrată când ne gândim la un străin, după cum au arătat experimentele realizate de Sasha Brietzkea și Meghan L. Meyera, cercetătoare în departamentul de Științe ale Creierului și Psihologie, de la Dartmouth College, Hanover, SUA. Se pare că oamenii simt o deconectare față de ei înșiși după o proiecție în timp destul de scurtă – undeva după trei luni. Vestea bună este că, cu cât ne ducem mai departe în timp, ani distanță să zicem, înstrăinarea înregistrează modificări mici. Totuși, viziunea asupra noastră în viitor devine mai „încețoșată”.

Și sub RMN a ieșit la iveală același lucru. Participanții la experimentele cercetătoarelor au fost puși să se gândească la ei în 6 luni și la ei în diverse momente în timp mai târziu, iar apoi la fostul cancelar german Angela Merkel. Activitățile neuronale în ambele cazuri au început să semene.

„Așa cum detalii ale obiectelor fizice aflate mai departe în spațiu sunt dificil de văzut, sinele trecut sau cel viitor poate fi la fel de neclar… Rezultatele noastre sugerează că ne este greu să ne tratăm sinele trecut sau viitor ca parte din propria noastră identitate, în parte pentru că sunt mai puțin vizibile”, se arată în studiul realizat de Brietzkea și Meyera, din 2021.

Condamnați biologic?

Însă dacă mințile noastre ne tratează sinele viitor ca pe o persoană oarecare, înseamnă că suntem condamnați să nu strângem economii și să tot amânăm mersul la sală? Hal Hershfield crede că lucrurile nu sunt atât de grave, dar atrage atenția că este important să nu ne ignorăm versiunile viitoare:

„Cred că e ok că ne vedem pe noi de peste ani ca alți oameni, pentru că sunt o mulțime de oameni în viețile noastre de care avem grijă, pentru care facem sacrificii. Ai grijă de partenerul de viață, de copii, de părinți, de prietenii apropiați. Devine o problemă când nu facem niciun efort să ne cunoaștem sinele viitor. Dacă încercăm să o facem și ne motivăm să avem grijă de el, atunci nu cred că suntem condamnați în vreun fel. Sunt niște idiosincrazii aici, dacă sunt lucruri pe care vrei să le faci și îți dai seama că nu poți, atunci ar trebui să îți reexaminezi relația cu sinele viitor. Știu că vreau să mă pensionez, dar nu pun nimic deoparte. Vreau să mă gândesc cum să o fac ca să îmbunătățesc lucrurile”.

Nici Mihailov nu crede că suntem condamnați să trăim în prezent și complet ignoranți față de viitor. Mai mult, ne amintește un lucru primordial: suntem, totuși, ființe biologice, suntem programați să trăim ancorați în prezent. Așadar, deconectarea noastră față de cei din viitor nu este nimic misterios. Ni se poate părea ciudat, pentru că avem o societate infuzată de religii și ideologii care pun omul în centrul universului și care astfel „tind să șteargă adevărul biologic a ceea ce suntem”.

„Pandemiile trec, contribuțiile la fondul de pensii rămân”

Ce spune Mihailov cu privire la încrederea în instituții s-a putut observa cel mai bine în urma pandemiei de COVID-19, când mai mult de jumătate din repondenții (56%) unui sondaj Eurobarometru se declarau mulțumiți de măsurile luate de guvernul României și de Uniunea Europeană pentru gestionarea crizei sanitare.

Pandemia pare că ne-a făcut să ne schimbăm puțin raportarea la viitor și să ne gândim mai mult la ce va fi cu noi peste ani, pentru că a fost un moment în istoriile noaste personale care ne-a reașezat prioritățile. Gândul la moarte ni s-a impregnat în minte, rezultând o introspecție mai mare. Astfel, după un an de Covid, mai mult de un sfert dintre români mărturiseau că regretă că nu au făcut ceva (28%), iar 23% declarau că își vor face mai mult planuri de viitor.

Întrebarea este însă dacă această perioadă de după pandemie are o dată de expirare în mințile noastre.

Hershfield spune că da, menționând concluziile unui studiu cu privire la atentatele din 11 septembrie 2001, conform căruia, în ciuda șocului imens produs de eveniment, sentimentele oamenilor au revenit la normal destul de rapid.

„Studiul arăta că anumite atitudini și sentimente s-au întors mai mult sau mai puțin la normal, după câteva luni. Acesta, cu pandemia, sigur că e un scenariu diferit. Sigur că oamenii deja nu se prea mai gândesc la ea. Și eu mă întreb dacă acele sentimente de atunci sunt încă acolo, sentimente care ne-ar putea ajuta să ne gândim mult mai profund cu privire la cum ne simțim și cum vrem să ne petrecem timpul”.

Cu privire la criza sanitară, Mihailov nu crede că un astfel de eveniment ne-a schimbat în vreun fel raportarea la viitor. Pentru asta, consideră că necesar este un „background” constant care este dat doar de instituții:

La români, incertitudinea e mai mare

Pandemia nu și-a lăsat o amprentă care să dăinuie în sensul acesta și pentru că „e foarte ușor să începi să ignori”, după cum spune cercetătorul american Hal Hershfield. Este atât de multă incertitudine, încât e greu să stai cu gândul la ce va fi peste câțiva ani. Studenții lui, de exemplu, spun adesea că nu se pot gândi la economii când ei nu pot nici să-și găseasă un job. Pe de altă parte, este important să nu ne trezim când va fi prea târziu.

Incertitudinea este foarte prezentă și în România. O știm prea bine, de la știri și de la oamenii din jurul nostru. Din acest motiv, faptul că ne lăsăm în voia sorții sau că nu economisim, după cum arătau studiile de la începutul articolului, nu spune ceva semnificativ despre calitățile românilor, crede Mihailov:

„Nu lăsa prezentul să-ți spună cine ești”

Dincolo de problema incertitudinii, mai este și o chestiune de raportare socială. Librăriile s-au umplut de cărți motivaționale, de self-help, care ne îndeamnă adesea să trăim intens prezentul, să ne lăsăm purtați de momentul prezent. Cu acest context, ne-am întrebat dacă nu cumva apare o tensiune între celebrul „Carpe diem” („Trăiește clipa”) și un dicton de tipul „Trăiește și cu gândul la viitor”.

„Pentru cineva care chiar trăiește după dictonul «carpe diem», trăind pentru astăzi fără să-i pese de mâine, da, cred că poate apărea o tensiune. Dar cred că fraza a ajuns să însemne altceva, să celebrezi momentele prezentului, iar așa cele două pot coexista. Ar fi o problemă dacă atunci când interacționez cu soțul sau copiii nu aș fi cu totul acolo, dacă aș sta pe telefon sau aș visa cu ochii deschiși. Ar fi de asemenea o problemă dacă aș fi la cină și m-aș gândi la contul de investiții și cum va arăta la pensie. Pentru că ce sens are să ajuns la pensie după ce m-am ciocnit prin viață și nu am fost complet conștient de timpul prețios pe care îl am?”, spune Hal Hershfield.

Mihailov este mai tranșant, punctând că „bucură-te de clipă” i s-a părut dintotdeauna suspect. Pentru că suntem programați biologic să o facem.

„E ca și cum ai spune «bucură-te că respiri». Înțeleg că oamenii vor să-i încurajeze pe ceilalți să-și exprime public bucuriile, să nu și le reprime, să recunoască și lucrurile frumoase din viața lor, nu doar partea goală a paharului. Dar poate merită să ne revizuim și vorbele din popor. Nu trădăm înțelepciunea populară dacă o mai reformăm din când în când”.

Nici „trăiește cu gândul la viitor” nu i se pare o frază mai strălucită, din simplul motiv că suntem ființe prospective, dotate cu gândire imaginativă, care ne face mereu să ne punem întrebări cu privire la anumite borne care se întrevăd la orizontul viitorului.

Ce e de făcut pentru viitorul „tu”?

În cele din urmă, ca în orice altă dezbatere, ne uităm după soluții. Ce putem face ca să ne apropiem de versiunile noastre din viitor, să ne gândim la ele și astfel să luăm decizii mai bune pentru noi?

Într-unul dintre studiile sale, Hershfield i-a pus pe participanți să privească niște imagini digitale cu ei. Unii au privit imagini normale, ceilalți – imagini în care apăreau versiuni îmbătrânite ale lor. Întrebați ce ar face dacă ar câștiga brusc 1.000 de dolari, participanții care se văzuseră îmbătrâniți au ales să pună o sumă de două ori mai mare decât ceilalți într-un cont de economii.

Pornind de la studiul cercetătorului și colegilor săi, în 2012, Merrill Edge, o platformă electronică de tranzacționare din SUA, a lansat o aplicație care îmbătrânea clienții, pentru a-i impulsiona să înceapă să economisească. Cinci ani mai târziu, reprezentanții acesteia anunțau că fusese folosită de aproape un milion de oameni.

Așadar, este vizualizarea soluția? Da, dar nu e unica, spune Hershfield.  „Vizualizarea ajută, pentru că e emoționantă, dar sunt și alte instrumente pe care le-am putea folosi, cum ar fi scrisori pentru sinele nostru viitor sau de la sinele nostru viitor, care ne-ar putea ajuta să ne identificăm concret cu el, strategii de angajament în care punem în aplicare un plan pentru a ajunge la noi cei din viitor mai satisfăcuți. Chiar și unele «pedepse», dacă o luăm pe calea greșită, ar putea fi benefice”.

Ultima li se potrivește mai ales oamenilor care sunt pasionați de jocuri sau sunt conduși de un spirit competitiv. Pentru ei, recent au apărut tot felul de aplicații care să îi facă să pună osul la treabă, precum Habitica, unde sarcinile de zi cu zi devin un joc. Dacă le îndeplinești primești recompense, dacă nu – pedepse.

Pentru că în România, dacă ne gândim la pensii, datele arată că rațional este să avem și pensie facultativă, l-am rugat pe Hershfield să explice cum ar trebui să ne impulsionăm să ne punem bani deoparte.

„Nu e cu mult diferit de mutarea americană de a renunța la «Defined Benefit Plan» (unde contribuția pentru pensie este asigurată de angajator – n.r.). Înainte o făcea compania pentru tine, acum majoritatea companiilor îți spun că tu trebuie să pui deoparte. Cred că aici mesajul trebuie să fie pe accentuarea costului mic al sacrificiilor din prezent. Hai să începem cu puțin. Care e cea mai mică sumă la care poți renunța? Pot să pun 25 de lei deoparte? Hai să începem de undeva. Partea grea în aceste decizii este să trecem peste obstacolul de a nu face nimic. Dacă fac ceva mic, dacă reîncadrez lucrurile este un sacrificiu mai mic, care s-ar putea să-mi crească șansele de a face lucrul respectiv”.

„Rezoluțiile de Anul Nou au sens dacă sunt făcute corect”

Pentru că trecem în 2023, ne-am gândit și la „rezoluții”, veșnicile promisiuni pe care ni le facem la finalul fiecărui an: că vom merge la sală, că vom citi mai mult, că ne vom suna părinții mai des și câte și mai câte. Și totuși adesea, pentru că șuvoiul noului an vine peste noi, ajungem să nu bifăm multe dintre ele.

„Rezoluțiile de Anul Nou au sens, dacă sunt făcute corect. Oamenii se abat de la ele, dacă își planifică unele care nu sunt sustenabile. Să încerci să-ți setezi scopuri care te-ar putea ajuta să devii persoana care ți-ar plăcea să fii e o idee minunată, în măsura în care acele scopuri sunt accesibile și în măsura în care ai conturat clar pașii pentru a le pune în aplicare. Dar să ai ca rezoluție un scop general precum «vreau să devin o persoană mai bună» nu sunt sigur că nu m-ar limita”, explică Hershfield.

Pe de altă parte, Mihailov crede că ne îmbunătățim relația cu noi, cei din viitor, prin mecanisme, nu prin rezoluții. Mecanisme care să ne ajute să ne punem în aplicare deciziile pe care le luăm.

Așdar, putem spune că avem o veste proastă și una bună.

Cea proastă este că nu putem evita să ne tratăm cu indiferență versiunile din viitor, suntem programați biologic să ne gândim la noi într-un orizont scurt de timp.

Vestea bună este că putem să schimbăm această raportare, folosindu-ne de instrumente vechi precum scrisorile sau de noile tehnologii care ne pot prezenta versiunile noastre mai fragile. Mai rămâne, desigur, și varianta autoeducării: să facem pași mici, pentru ca apoi să-i mărim. Important este, după cum spune și Hershfield, să începem de undeva.