Paradoxul din tranziția verde: avem tot mai puțină apă, dar ne amăgim că ne va da mai multă energie. Ce se întâmplă în România

Pe lângă electricitatea pe care o luăm din centralele hidro, sursa regenerabilă vine și cu flexibilitate și spațiu de stocare mare – lucruri care mențin stabilitatea sistemului de energie electrică. Cu alte cuvinte, ajută la integrarea în circulație a altor surse din mix, precum energia eoliană sau cea solară, care a ocupat și ea peste 18% din mixul regenerabilelor în 2022 (cu cea mai rapidă creștere). Asta ne duce către un sistem energetic din ce în ce mai descentralizat, cum recomandă și UE să fie statele membre.

Dincolo de Hidroelectrica: cum se folosește România de puterea apelor

În cazul României, energia hidroelectrică asigură aproape 25% din totalul de energie electrică, din care mai mult de o treime a fost produsă de doar două centrale hidroelectrice: Porțile de Fier 1 și 2, de pe Dunăre. 

După 1989, energia hidroelectrică a fost dezvoltată la noi în principal de investitori și furnizori privați, care au fost subvenționați de stat începând cu 2008. 

Ca urmare a boom-ului din ultimul deceniu, până în 2015, în țara noastră au fost instalate peste 200 de hidrocentrale mari, cu o capacitate instalată totală de 6.443 MW, și peste 450 de centrale hidroelectrice mici (<10 MW), cu o capacitate totală de 586 MW. Este posibil ca aceste cifre să fie oarecum subestimate, subliniază pentru Panorama Gabriela Costea, expertă în domeniul ecologiei apelor dulci, pentru că nu există disponibile statistici oficiale fiabile privind numărul total de centrale hidroelectrice din România. 

Elanul construcției de centrale hidroelectrice mici în România (2010-2014) a venit odată cu aplicarea Directivei privind sursele regenerabile, care a adus subvenții mari pentru infrastructuri ce trebuiau să fie funcționale până în 2016.

În primii ani după aderarea la UE, proiectele au fost alocate de statul român și au fost începute, însă o parte din construcții nu au fost terminate pentru că fondurile au dispărut din următorul buget (2014-2020), sau pentru că normele de mediu s-au înăsprit între timp și unele zone naturale au trecut pe liste de conservare. 

Cu tot cu planurile care nu s-au mai concretizat, în acest moment, 70% din hidrocentralele din România sunt hidrocentrale mici. Ele produc, însă, doar 11,1% din totalul energiei hidro, adică aproximativ 3% din producția de energie electrică totală a României.

Controversatul boom al centralelor mici

Și în Europa, marea majoritate a planurilor hidrologice constă tot în centrale de mici dimensiuni – 93% din proiecte au o capacitate mai mică de 10 MW și 60% dintre ele sub 1 MW. 

Ele sunt controversate, pentru că riscă să aibă un impact mare asupra biodiversității râurilor, tocmai pentru că sunt multe și le perturbă continuitatea, în timp ce contribuie foarte puțin la producția de energie electrică, spune cercetătoarea Gabriela Costea.

Aprobarea proiectelor hidroenergetice implică un studiu de impact asupra mediului pe care, de obicei, proiectele mai mari din România ar trebui să le treacă, dar pe care centralele hidroelectrice mici îl trec rareori. În cele câteva cazuri în care studiile de impact pentru centralele de mici dimensiuni există, calitatea lor a fost departe de a satisface normele europene.

România și „noile” ei hidrocentrale

În decembrie 2022, România a adoptat o ordonanță de urgență prin care a readus în atenție nouă proiecte hidroenergetice în arii protejate care fuseseră suspendate. Unele dintre aceste proiecte au fost considerate ilegale de instanțele naționale, deoarece ar fi secat râuri, ar fi provocat despăduriri sau ar fi dus la exterminarea unor specii de pești.

Ca atare, mai multe ONG-uri de mediu au cerut, pe final de 2023, președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare publică, să nu promulge OUG prin care aceste nouă hidrocentale ar urma să fie amenajate și care ar afecta peste 20 de arii naturale protejate. Noile dezvoltări, se arăta în scrisoare, nu fac parte din soluția la actuala criză climatică și energetică. 

Guvernul motivase necesitatea proiectelor ca parte din eforturile de investiții pentru noi surse regenerabile – hidro, eoliene și fotovoltaice –  care, prin finanțări europene, au prioritate și presupun o perioadă redusă de timp pentru evaluare. Termenul limită de implementare pentru fondurile din PNRR, spre exemplu, este 2026.

Costurile viitoare ale centralelor hidroelectrice. Merită?

Potențialul hidroenergetic a fost deja atât de exploatat, încât orice proiecte noi pe râuri ar avea o contribuție redusă la tranziția energetică, comentează pentru Panorama Martin Pusch Leibniz, cercetător la Institutul pentru Ecologia Apelor Dulci și Pescuit din Berlin. 

În același timp, dacă vorbim de regenerabile – energia solară, cea eoliană și cea hidro – sunt surse care depind în mare parte de vreme. Până în 2030, vom avea nevoie ca în Europa să dublăm flexibilitatea surselor regenerabile din sistemul european, adică să avem din ce alege, în funcție de vânt, soare, sau debitul apelor. 

Asta poate însemna că hidrocentralele existente pot fi o rezervă importantă în sistem, în diverse momente. Pe de altă parte, spune pentru Panorama Mihai Tomescu, expert în energie la Agenția Europeană de Mediu, vom avea nevoie de investiții serioase în barajele și centralele actuale, dacă vrem să le menținem viabile din punct de vedere economic și al mediului.

Dar cum mare parte din producția de energie hidroelectrică se bazează pe debite constante, întrebarea va fi, în următorii ani, cât mai putem conta în Europa pe astfel de debite ale râurilor, în contextul crizei climatice? 

Stresul pus atât de secete, de transportul maritim, cât și de barajele hidrocentralelor pe ecosistemele râurilor afectează în medie 20% din teritoriul UE în fiecare an, iar șase din cele 10 riscuri globale principale pentru următorii zece ani, evidențiate de Forumul Economic Mondial, sunt direct legate de apă și de ecosistemele de apă dulce.

Cât să ne concentrăm pe energie hidro în viitor?

Sursele verzi ar trebui să ocupe 45% din mixul energetic al UE până în 2030, dacă e să rămânem pe drumul și mai complicat spre neutralitate climatică, în 2050. Întrebarea rămâne cât de realist e să ne bazăm pe o mărire a capacității hidro?

„Doar 40% din corpurile de apă de suprafață se află într-o stare ecologică bună”, scriau recent peste 100 ONG-uri de mediu, într-o scrisoare deschisă către Comisia Europeană în care cereau oprirea unor noi proiecte. În același document, activiștii arătau cum costurile de sute de milioane ale noilor proiecte hidroenergetice nu sunt sustenabile, când eolienele și panourile fotovoltaice sunt deja cele mai ieftine și rentabile opțiuni. 

Să ne bazăm, însă, pe energia produsă de ape pentru a accelera o tranziție spre regenerabile în Europa ar fi iresponsabil, au mai spus ONG-iștii, în contextul în care energia hidro poate fi furnizată eficient deja de centralele de mari dimensiuni pe care le avem deja. 

Laura Poinsot, asistent științific la Comisia Internațională pentru Protecția Rinului, subliniază pentru Panorama că trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea unei infrastructuri cât mai prietenoase pentru migrația cât mai multor specii de pești, dar și pentru celelalte habitate, în jurul centralelor și barajelor existente. Asta va aduce pe termen lung eco-beneficii, pentru că ecosistemele de apă dulce purifică apa, atenuează inundații și tratează deșeuri. 

Între timp, Comisia recunoaște impactul industriei hidro și mută responsabilitatea asupra dezvoltatorilor, care ar trebui să facă studii de impact temeinice.