Apa trece, greșelile rămân

Paradoxul din tranziția verde: avem tot mai puțină apă, dar ne amăgim că ne va da mai multă energie. Ce se întâmplă în România

Computer Hope Guy

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. Secetele din ce în ce mai dese afectează cursul râurilor din România și vor schimba felul în care le folosim – pentru agrement, navigație sau producție de energie. 
  2. Potențialul hidroenergetic este estimat să scadă în Europa. Pentru România, care are aproximativ 25% hidro în mixul de surse, se așteaptă o scădere de 11-30% până în 2050. E nevoie să diversificăm cât mai mult mixul regenerabilelor (pentru că depind de vreme) pentru o tranziție cât mai rapidă, însă relevanța hidro scade în această „plăcintă” energetică. 
  3. În același timp, UE și-a propus să crească producția de energie verde pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon. Europenii vor să introducă un procent mai mare de mix regenerabil în producția statelor membre, până în 2030. 
  4. Asta a stârnit un val de construcții de hidrocentrale în unele regiuni ale UE. În zona noastră cu preponderență, discuțiile se învârt în jurul microhidrocentralelor care urmează să fie terminate. Asta cu toate că majoritatea sunt în zone protejate și deși producția de energie ar fi insignifiantă în mixul total al țării, în vreme ce impactul asupra mediului ar fi puternic.
  5. O bună parte din speciile de pești din râuri și ecosistemele conexe sunt afectate de existența barajelor hidrocentralelor, care le împiedică migrația. Specialiștii încearcă să implementeze soluții precum trecători „prietenoase” cu peștii pe marginile lor, dar sunt încă multe necunoscute. Recomandarea lor este să ne oprim din construit centrale noi și să fructificăm eficient energia care provine deja de la cele existente, de capacitate mare.

Nevoia de a produce și de a folosi energie verde crește peste tot, în condițiile în care vom fi, până în 2030, 8,5 miliarde de oameni, care vom consuma și mai mult din resursele planetei. Tranziția spre regenerabile nu se poate face fără a ne proteja apele – o resursă valoroasă, care se împuținează. Hidroenergia e una dintre cele mai vechi și mai puternice surse din mixul regenerabilelor. Dar cât de importantă va mai fi ea în plăcinta energetică a viitorului, în contextul în care cifrele arată că hidrocentralele vin cu un impact din ce în ce mai mare asupra mediului? 

Mai multe schimbări climatice, mai puține resurse pentru hidrocentrale

2023 a fost, global, cel mai cald an înregistrat din 1850 până astăzi. În același timp, a fost cel mai cald an și din istoria României, conform Administrației Naționale de Meteorologie, iar intervalul 2012-2023 a fost cea mai dogoritoare perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice.

Peste un sfert din teritoriul UE se confruntă în prezent cu condiții de avertizare de secetă, potrivit cifrelor Observatorului European al Secetei, în timp ce 8% se află deja în stare de alertă de secetă. 

Aproape 60% din suprafața României, care cuprinde atât zonele arabile, cât și pe cele agricole și forestiere, se află în proces de aridizare, după cum o arată și aceste imagini și povești din deșertul Olteniei

Proiecțiile privind schimbările climatice prevăd în continuare o trecere la o vreme mai uscată, în multe regiuni ale Europei. Impactul secetelor este deja vizibil în mai multe țări de pe continent, unde sunt afectate aprovizionarea cu apă pentru uz uman, agricultura, navigația și comerțul

Și când nu va fi secetă, vor fi inundații. Precipitațiile vor fi tot mai intense în unele perioade, ceea ce va duce la inundații mai frecvente, iar producția de energie hidroelectrică va fi amenințată în multe părți ale continentului. 

În acest context, apar semne de întrebare cu privire la felul în care ne raportăm la  producția de energie din centralele hidroelectrice. Ele folosesc apa râurilor pentru a produce electricitate sau pentru a alimenta utilaje și sunt considerate o alternativă energetică sustenabilă, comparativ cu combustibilii fosili. 

Însă pe măsură ce schimbările climatice devin din ce în ce mai puternice și, implicit, vizibile, resursele disponibile pentru producția de energie hidroelectrică vor scădea. În același timp, construirea hidrocentralelor vine cu costuri pentru biodiversitatea râurilor, aspect esențial pentru menținerea sănătății mediului. 

Se estimează că potențialul hidroenergetic european va scădea cu 7-12% până în 2070. Balcanii par să fi cea mai vulnerabilă regiune, cu o pierdere de aproximativ 5-20% din mixul hidro care intră în totalul producției naționale de energie electrică, până în 2050. Tot până atunci, în România se așteaptă o scădere de până la o treime. 

- 11 %
Scăderea producției de hidroenergie în România până în 2050

Sursa: Science Direct

Potențialul producției de energie seacă, dar sectorul hidroenergetic încă e pe val

Două treimi din barajele hidroenergetice din întreaga lume sunt construite pe ape care, conform previziunilor, se vor împuțina semnificativ până în 2050. Cele mai multe se află în special în estul Chinei, în Orientul Mijlociu, în Maroc, în sud-vestul SUA și în India. 

- %
Producția de hidroelectricitate în prima jumătate din 2023

Sursa: Raport EMBER

În Europa, se estimează că 90% dintre bazinele hidrografice din diferite țări UE vor fi în continuare nesănătoase în 2027. Pentru conservare, Europa își propune restabilirea la cursul natural a 25.000 de kilometri dintr-un total de 1,3 milioane de kilometri de râuri europene. Asta în timp ce sectorul hidroenergetic este în plină expansiune. 

Avem puțin peste 30.000 de hidrocentrale, dintre care peste 21.000 există de fapt, în vreme ce 8.500 sunt în stadiul de proiect, iar aproape 300 sunt în construcție. 

În țările din Europa de Vest, creșterea energiei hidro se întâmplă în mare parte prin centrale cu acumulare prin pompare și prin modernizarea centralelor hidroelectrice existente. În Portugalia, țări din Balcani, unele țări din Europa de Est și Turcia, numărul de centrale hidroelectrice de mari dimensiuni cu capacitate mare crește în fiecare an. Hotspoturi de dezvoltare pentru cele medii și mari din Vest sunt Portugalia, Elveția, Austria sau Norvegia.

În paralel, numeroase studii au arătat că nu ar trebui să mai dezvoltăm hidrocentrale în Europa, întrucât numărul lor este deja foarte mare și suprapunerea acestora cu zonele protejate pune o presiune enormă asupra biodiversității în Europa.

Cum ne protejăm râurile când producem energie 

Biodiversitatea râurilor este cea mai amenințată la nivel global: Europa este continentul pe care populațiile de pești migratori de apă dulce sunt în cel mai rapid declinam pierdut 93% din aceste specii, începând cu anii 1970. Barajele și barierele de pe râuri sunt una dintre principalele cauze ale declinului, iar Strategia UE pentru biodiversitate arată că eliminarea acestora ar trebui să fie printre prioritățile statelor membre.

Una dintre modalitățile prin care UE încearcă să abordeze problema managementului apei încă din 2000 este Directiva-cadru privind apa, care și-a propus să avem râuri mai sănătoase în Europa până în 2030. Ideal ar fi să vedem barajele desființate pe cursurile lor. Realist, însă, ar trebui să avem măcar baraje modernizate care să includă, printre altele, trecători pentru pești, lucru care îi ajută în migrație și conservarea speciilor.

Una din cinci centrale hidroelectrice din Europa – existente, în construcție sau în faza de proiect – se află în zone protejate, iar un sfert dintre cele planificate sunt în cea mai înaltă categorie de zone protejate – parcuri naționale, situri ale patrimoniului mondial, situri Ramsar sau rezervații ale biosferei.

Energia hidroelectrică împiedică, și la deal, și la vale, migrația peștilor în timpul trecerii prin turbinele centralelor și prin devierea apei în canale și tuneluri. Aproape un sfert din toți peștii care trec prin construcții mor din cauza lipsei unor culoare de migrare în avalul hidrocentralei. În plus, mai multe turbine amplasate în locuri diferite pe același râu pot împiedica să treacă mai toți peștii specii dintr-o anumită specie. Rata de mortalitate este în general mai mare la cele deja aflate în stare critică, care sunt mai mari.

De ce folosim în continuare energie hidro?

În paralel cu o protecție necesară a ecosistemelor râurilor, Uniunea Europeană încearcă să crească producția de energie regenerabilă, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, dar și dependența de combustibilii fosili și de furnizorii lor, cum ar fi Rusia. 

Războiul provocat de Rusia în Ucraina a apăsat serios pedala tranziției spre regenerabile, noul motto neoficial al politicilor energetice fiind că „orice MW (din afara Rusiei n.r.) contează”. Conflictul și, implicit, nevoia de tranziție spre energii verzi, mai puțin poluante au dus și la acest boom în construcția de hidrocentrale în unele regiuni ale UE, dar și în alte părți ale lumii.

Energia hidroelectrică rămâne una dintre cele mai vechi și mai mari surse cu emisii reduse de carbon, încă din epoca industrială, și rămâne așa, cu tot elanul celorlalte surse „verzi” pe care l-am văzut în ultimii ani. În 2022, după sursa eolienelor (peste 37%), cea hidro a reprezentat aproape 30% din producția de energie electrică regenerabilă a UE și peste 10% din energia electrică a UE.

%
Sursele regenerabile din UE, ca pondere din mixul energetic total, în 2022
%
din electricitatea UE a fost generată de eolian și solar, în 2022, un record

Sursa: Raport EMBER

Pe lângă electricitatea pe care o luăm din centralele hidro, sursa regenerabilă vine și cu flexibilitate și spațiu de stocare mare – lucruri care mențin stabilitatea sistemului de energie electrică. Cu alte cuvinte, ajută la integrarea în circulație a altor surse din mix, precum energia eoliană sau cea solară, care a ocupat și ea peste 18% din mixul regenerabilelor în 2022 (cu cea mai rapidă creștere). Asta ne duce către un sistem energetic din ce în ce mai descentralizat, cum recomandă și UE să fie statele membre.

Dincolo de Hidroelectrica: cum se folosește România de puterea apelor

În cazul României, energia hidroelectrică asigură aproape 25% din totalul de energie electrică, din care mai mult de o treime a fost produsă de doar două centrale hidroelectrice: Porțile de Fier 1 și 2, de pe Dunăre. 

După 1989, energia hidroelectrică a fost dezvoltată la noi în principal de investitori și furnizori privați, care au fost subvenționați de stat începând cu 2008. 

Ca urmare a boom-ului din ultimul deceniu, până în 2015, în țara noastră au fost instalate peste 200 de hidrocentrale mari, cu o capacitate instalată totală de 6.443 MW, și peste 450 de centrale hidroelectrice mici (<10 MW), cu o capacitate totală de 586 MW. Este posibil ca aceste cifre să fie oarecum subestimate, subliniază pentru Panorama Gabriela Costea, expertă în domeniul ecologiei apelor dulci, pentru că nu există disponibile statistici oficiale fiabile privind numărul total de centrale hidroelectrice din România. 

Elanul construcției de centrale hidroelectrice mici în România (2010-2014) a venit odată cu aplicarea Directivei privind sursele regenerabile, care a adus subvenții mari pentru infrastructuri ce trebuiau să fie funcționale până în 2016.

În primii ani după aderarea la UE, proiectele au fost alocate de statul român și au fost începute, însă o parte din construcții nu au fost terminate pentru că fondurile au dispărut din următorul buget (2014-2020), sau pentru că normele de mediu s-au înăsprit între timp și unele zone naturale au trecut pe liste de conservare. 

Cu tot cu planurile care nu s-au mai concretizat, în acest moment, 70% din hidrocentralele din România sunt hidrocentrale mici. Ele produc, însă, doar 11,1% din totalul energiei hidro, adică aproximativ 3% din producția de energie electrică totală a României.

Controversatul boom al centralelor mici

Și în Europa, marea majoritate a planurilor hidrologice constă tot în centrale de mici dimensiuni – 93% din proiecte au o capacitate mai mică de 10 MW și 60% dintre ele sub 1 MW. 

Ele sunt controversate, pentru că riscă să aibă un impact mare asupra biodiversității râurilor, tocmai pentru că sunt multe și le perturbă continuitatea, în timp ce contribuie foarte puțin la producția de energie electrică, spune cercetătoarea Gabriela Costea.

Aprobarea proiectelor hidroenergetice implică un studiu de impact asupra mediului pe care, de obicei, proiectele mai mari din România ar trebui să le treacă, dar pe care centralele hidroelectrice mici îl trec rareori. În cele câteva cazuri în care studiile de impact pentru centralele de mici dimensiuni există, calitatea lor a fost departe de a satisface normele europene.

România și „noile” ei hidrocentrale

În decembrie 2022, România a adoptat o ordonanță de urgență prin care a readus în atenție nouă proiecte hidroenergetice în arii protejate care fuseseră suspendate. Unele dintre aceste proiecte au fost considerate ilegale de instanțele naționale, deoarece ar fi secat râuri, ar fi provocat despăduriri sau ar fi dus la exterminarea unor specii de pești.

Ca atare, mai multe ONG-uri de mediu au cerut, pe final de 2023, președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare publică, să nu promulge OUG prin care aceste nouă hidrocentale ar urma să fie amenajate și care ar afecta peste 20 de arii naturale protejate. Noile dezvoltări, se arăta în scrisoare, nu fac parte din soluția la actuala criză climatică și energetică. 

Guvernul motivase necesitatea proiectelor ca parte din eforturile de investiții pentru noi surse regenerabile – hidro, eoliene și fotovoltaice –  care, prin finanțări europene, au prioritate și presupun o perioadă redusă de timp pentru evaluare. Termenul limită de implementare pentru fondurile din PNRR, spre exemplu, este 2026.

Costurile viitoare ale centralelor hidroelectrice. Merită?

Potențialul hidroenergetic a fost deja atât de exploatat, încât orice proiecte noi pe râuri ar avea o contribuție redusă la tranziția energetică, comentează pentru Panorama Martin Pusch Leibniz, cercetător la Institutul pentru Ecologia Apelor Dulci și Pescuit din Berlin

În același timp, dacă vorbim de regenerabile – energia solară, cea eoliană și cea hidro – sunt surse care depind în mare parte de vreme. Până în 2030, vom avea nevoie ca în Europa să dublăm flexibilitatea surselor regenerabile din sistemul european, adică să avem din ce alege, în funcție de vânt, soare, sau debitul apelor. 

Asta poate însemna că hidrocentralele existente pot fi o rezervă importantă în sistem, în diverse momente. Pe de altă parte, spune pentru Panorama Mihai Tomescu, expert în energie la Agenția Europeană de Mediu, vom avea nevoie de investiții serioase în barajele și centralele actuale, dacă vrem să le menținem viabile din punct de vedere economic și al mediului.

Dar cum mare parte din producția de energie hidroelectrică se bazează pe debite constante, întrebarea va fi, în următorii ani, cât mai putem conta în Europa pe astfel de debite ale râurilor, în contextul crizei climatice? 

Stresul pus atât de secete, de transportul maritim, cât și de barajele hidrocentralelor pe ecosistemele râurilor afectează în medie 20% din teritoriul UE în fiecare an, iar șase din cele 10 riscuri globale principale pentru următorii zece ani, evidențiate de Forumul Economic Mondial, sunt direct legate de apă și de ecosistemele de apă dulce.

Cât să ne concentrăm pe energie hidro în viitor?

Sursele verzi ar trebui să ocupe 45% din mixul energetic al UE până în 2030, dacă e să rămânem pe drumul și mai complicat spre neutralitate climatică, în 2050. Întrebarea rămâne cât de realist e să ne bazăm pe o mărire a capacității hidro?

„Doar 40% din corpurile de apă de suprafață se află într-o stare ecologică bună”, scriau recent peste 100 ONG-uri de mediu, într-o scrisoare deschisă către Comisia Europeană în care cereau oprirea unor noi proiecte. În același document, activiștii arătau cum costurile de sute de milioane ale noilor proiecte hidroenergetice nu sunt sustenabile, când eolienele și panourile fotovoltaice sunt deja cele mai ieftine și rentabile opțiuni

Să ne bazăm, însă, pe energia produsă de ape pentru a accelera o tranziție spre regenerabile în Europa ar fi iresponsabil, au mai spus ONG-iștii, în contextul în care energia hidro poate fi furnizată eficient deja de centralele de mari dimensiuni pe care le avem deja. 

Laura Poinsot, asistent științific la Comisia Internațională pentru Protecția Rinului, subliniază pentru Panorama că trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea unei infrastructuri cât mai prietenoase pentru migrația cât mai multor specii de pești, dar și pentru celelalte habitate, în jurul centralelor și barajelor existente. Asta va aduce pe termen lung eco-beneficii, pentru că ecosistemele de apă dulce purifică apa, atenuează inundații și tratează deșeuri. 

Între timp, Comisia recunoaște impactul industriei hidro și mută responsabilitatea asupra dezvoltatorilor, care ar trebui să facă studii de impact temeinice.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Anca Iosif

Anca Iosif e reporter de peste opt ani. Mare parte din această perioadă, a scris la DoRLead și Școala9. În ultimii ani, s-a concentrat pe subiecte de mediu. Abia se încheie primul ei an de freelancing, în care a trimis bilunar și newsletterul dedicat naturii, Re:Mediu


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
4 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    4
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x