Cum vrea UE să rupă relația toxică cu China, fără să se despartă economic de ea
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Uniunea Europeană și-a pus pe hârtie planul de a reduce dependențele economice toxice și relațiile comerciale cu potențial de a fi exploatate ca vulnerabilități de securitate, în sectoare strategice pentru țările europene, cum ar fi tehnologia, dar nu numai.
Fără să menționeze explicit China, noua „strategie de securitate economică” a UE vizează în mod direct regimuri autocrate precum Beijingul sau Moscova, cu care Europa are sau a avut legături comerciale intense. Legături care, după cum am văzut cu toții în cazul Rusiei și al hidrocarburilor sale, ajung să fie manevrate geostrategic și militar.
Strategia anunțată de Comisia Europeană vizează evaluarea și stabilirea de măsuri de protecție și control pe patru mari direcții:
- riscuri pentru lanțurile de aprovizionare, inclusiv pentru securitatea energetică;
- riscuri pentru securitatea fizică și cibernetică a infrastructurii critice;
- riscuri pentru securitatea tehnologică și a scurgerilor de informații din domeniul tehnologiei;
- riscuri de coerciție economică și de a folosi dependențele economice ca arme.
Concret, aceste măsuri vor viza supravegherea și controlul investițiilor și achizițiilor străine de companii și infrastructură în Europa; un control mai sever al exporturilor de produse sensibile, cum ar fi tehnologiile cu dublă utilizare (care pot ajunge să fie folosite militar sau pentru încălcarea drepturilor omului); controlul investițiilor europene către exterior, adică situația în care companiile europene fac outsourcing de producție a unor tehnologii sau produse cu potențial risc de securitate, către țări precum China.
Strategia va include în mod specific referiri la tehnologii precum computerizarea cuantică, inteligența artificială sau semiconductori avansați, conform Politico.
Mantra pe care toți înalții oficiali europeni o repetă, legat de acest plan care vizează în principal China, vorbește despre „reducerea riscurilor” (de-risking) privind relațiile economice, nu despre o „decuplare” economică. Și despre nevoia unui plan de acțiune unitar, la nivel european, în condițiile în care fiecare stat își joacă jocul economic, mai mult sau mai puțin inspirat, în raport cu țări precum China sau Rusia.
Pasul făcut de UE vine într-un context internațional în care, deși pe termen scurt cea mai spinoasă problemă globală de securitate este Rusia și războiul său deschis în Ucraina, pe termen lung toate îngrijorările strategice sunt orientate către China. Iar marii poli de putere încearcă să-și regleze relațiile economice cu ea, fără să o antagonizeze prea mult.
Planul UE a fost anunțat public la doar o zi după ce emisarul SUA, Secretarul de stat Antony Blinken, s-a întâlnit la Beijing cu președintele Xi Jinping, făcându-l pe liderul american Joe Biden să declare că „suntem pe calea cea bună” și că diplomatul Blinken „a făcut o treabă a dracului de bună”.
Fără să obțină ceva concret de la Beijing, cu relațiile SUA-China la un minim istoric, simpla întâlnire dintre cei doi oficiali s-a soldat cu tatonări diplomatice elegante, dar menite să pună o compresă rece pe îngrijorările tot mai fierbinți ale ambelor părți. Ceea ce, în sine, este într-adevăr o realizare diplomatică și un pas important.
Între timp, în Europa continuă discrepanțele. Dacă la Bruxelles se lansează un plan strategic care ia în cătare China, în Germania se află premierul chinez Li Qiang, sosit să discute legăturile de afaceri dintre cele două țări. Oficialul chinez va merge apoi în Franța.
Cât de aproape suntem de momentul în care să devină realitate aceste măsuri strategice, pe care Comisia trebuie să le negocieze cu fiecare stat UE în parte, pentru a ajunge la un numitor comun?
E greu de spus, în condițiile în care nici măcar marile puteri economice europene nu sunt mereu pe aceeași lungime de undă, în ce privește relațiile comerciale cu China. Cel mai recent exemplu este încordarea franco-germană pe tema eventualelor restricții pentru mașinile electrice chinezești, pe piața europeană. Provocări și obstacole sunt multe.
Panorama îți oferă contextul necesar pentru a înțelege mai bine ce și de ce se întâmplă, într-un format concis, bazat pe analizele noastre, publicate anterior pe acest subiect.
Dependențele comerciale toxice ale Europei favorizează China, mai mult decât Rusia
Cum ajunge o relație comercială să fie un risc strategic de securitate pentru o țară sau bloc comunitar, cum este UE? Poate fi vorba de mărfuri sau tehnologii exportate într-o țară care ajunge să le folosească, direct sau ca mijloc de presiune, împotriva celui care i le-a vândut. Sau poate fi acel moment când relația comercială se transformă într-o dependență, când un stat depinde de importurile de la un furnizor majoritar.
Aceste lucruri pot duce ușor la crize, șantaje sau blocaje comerciale, mai ales atunci când între cei doi actori apar ciocniri politice sau care țin de agenda de politică externă. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru, când Moscova a folosit dependența Europei de gazele și petrolul său, ca pe o armă de șantaj.
Mai mult decât de hidrocarburile Rusiei, Europa depinde însă de telefoanele, computerele și aparatura electronică din China. Europenii au cheltuit pe telefoanele importate din China de două ori mai mult decât pe gazele luate din Rusia și aproape la fel de mult ca pe petrolul venit de la Moscova, în 2021.
UE nu vrea să ajungă în aceeași situație și în cazul unor mărfuri precum pământurile rare, litiul și microcipurile.
O analiză amănunțită, pe fiecare țară din UE, a importurilor care dau dependență, puteți citi aici: Importurile care dau dependențe toxice Europei, dincolo de petrol și gaze din Rusia
Când dai China afară pe ușă, dar îți intră pe geam
China a reușit să își facă loc în Europa, pas cu pas, până la nivel de regiune, land sau oraș. Ocolind puterea centrală din marile capitale europene, inclusiv la București, chinezii au mers direct la firul ierbii, deschizând parteneriate comerciale sau diplomatice direct cu autoritățile locale.
În UE, existau anul trecut cel puțin 388 de parteneriate încheiate la nivel local cu entități din China. Aceste parteneriate pot fi mai vagi sau mai specifice, dar există. Sunt mascate cel mai des sub denumirea de „înfrățire”, dar în spate au o miză economică și comercială – atragerea de investiții chineze, vizite ale unor delegații oficiale, deschiderea de reprezentanțe în China, stimularea turismului.
China practică în Europa o „diplomație subnațională”, adică ocolește în mod activ instituțiile europene și guvernele statelor europene, care au mai mult sau mai puțin poziții rezervate față de Beijing, pentru a merge direct mai jos, în orașe și regiuni ale statelor respective.
În România, existau anul trecut 53 de acorduri de înfrățire între orașe, municipii sau județe românești și orașe sau provincii din China. Ele vizează misiuni de afaceri, târguri comerciale, evenimente economice.
„Mulți politicieni locali văd China ca pe o oportunitate de afaceri, de cooperare academică și, poate mai interesant, pentru vizite. Acest nivel subnațional e aproape complet separat de niveluri mai înalte de contact cu China din partea liderilor naționali sau europeni. E o asimetrie uriașă. Pentru China, regiunile și autoritățile locale sunt instrumente de politică externă”, arată Tomasz Kamiński, profesor la Universitatea din Lodz, Polonia, care este implicat în cercetări privind cooperarea locală cu China.
Mai multe despre această vulnerabilitate ascunsă în planul mic, local, al Europei, puteți citi aici: Cum se strecoară China pe ușa din dos a Europei și ce face România
Fiecare cu ce-l doare. Marile puteri europene au interese comerciale divergente în China
Ca în aproape orice domeniu în care statele membre ale UE trebuie să se pună de acord, în joc intră interesele uneori divergente ale diverselor state. Când e vorba de motoare economice ale UE, cum sunt Germania sau Franța, lucrurile pot intra în impas. Spinoasa problemă chineză nu face excepție.
Cel mai recent astfel de exemplu este diferența de viziune dintre Germania și Franța, pe subiectul impunerii unor eventuale restricții privind pătrunderea autoturismelor electrice din China, pe piața europeană.
Franța, la imboldul marilor producători naționali de mașini, face presiuni pentru a obține la nivel comunitar o serie de măsuri anti-dumping împotriva mașinilor electrice chinezești, care au potențialul de a lua cu asalt piața europeană.
De cealaltă parte, Germania se teme să susțină o asemenea măsură, pentru că imensa ei industrie auto este foarte expusă în China. Dacă Franța nu are mare lucru de pierdut, în cazul în care China ar răspunde cu măsuri similare pe piața ei internă, Germania ar avea.
China nu a reușit până acum să pătrundă semnificativ pe piața europeană de autovehicule, însă pasul generațional către mașinile electrice îi apare ca o bună ocazie de a lansa o ofensivă comercială. Iar cifrele o dovedesc: în primul trimestru din 2023, numărul de mașini electrice produse de branduri chinezești și vândute în Europa s-a triplat, față de aceeași perioadă din anul anterior.
Estimările arată că în 2025, China va produce în jur de 5,2 milioane de mașini electrice, iar între 15% și 25% din ele ar putea ajunge în Europa. Nu e vorba de mărci europene produse în China – și așa de la Dacia, la Mercedes și BMW, producătorii auto merg în China, să fabrice la prețuri mai mici –, ci de mașini chinezești get-beget, precum cele de la Nio, MG (preluat de la britanici), Maxus, Hongqi sau BYD.
Grijile Germaniei nu se reduc însă doar la industria auto. În China activează peste 5.000 de companii germane, unde aveau investiții de circa 10 miliarde de euro, doar în prima jumătate a anului 2022. Cei mai mari investitori germani în China sunt grupurile auto Volkswagen, BMW și Mercedes, dar și compania chimică BASF.
La rândul ei, China a ajuns să fie cot la cot cu Germania în infrastructura critică de transport, cum e portul Hamburg, unde marea companie chineză de transport COSCO a cumpărat o participație 25%.
Citiți mai multe despre interesele de afaceri ale Chinei în Europa aici:
Despre dependențe și alți demoni. Câtă nevoie are Germania de China?
Ofensiva anti-Huawei și cum s-a îndepărtat economic China de Europa
Poate cel mai vizibil pas făcut de Europa împotriva intereselor comerciale ale Chinei, chiar dacă el a pornit după ce SUA au strigat „start”, se manifestă pe piața telecomunicațiilor. Comisia Europeană face eforturi să impună excluderea unor companii chinezești ca Huawei și ZTE de pe piața 5G din Europa, din cauza îngrijorărilor de securitate.
Deja mai multe țări din UE, inclusiv România, au implementat măsuri care să împiedice companiile considerate riscante să intre în infrastructura de comunicații. În schimb, Germania cumpără peste 50% din echipamentele de comunicații 4G și 5G din China, de exemplu, iar țări precum Italia, Portugalia, Polonia sau Spania fac în continuare afaceri cu Huawei.
De partea cealaltă, ofensiva comercială, lansată de SUA la adresa Chinei, l-a încurajat pe liderul Xi Jinping să urmărească o campanie de autosuficiență tehnologică. Venită la pachet cu o „diplomație războinică”, în loc de una „low profile”, schimbarea de abordare a dus la îndepărtarea și mai acută a Chinei de Europa și de SUA.
Dacă în 2021, UE și China erau pe cale să semneze un acord de investiții, totul s-a blocat, iar atitudinea de susținere tacită a Beijingului pentru războiul Rusiei în Ucraina a adâncit și mai mult clivajul între Europa și China.
Mai multe despre „sperietoarea” Huawei și despre politica războinică a lui Xi Jinping aflați de aici:
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
