„Țară mică, problemă mică”

Curiosul caz al Croației și cum ne-a tăiat fața în Schengen, zona euro și vizele de SUA

Computer Hope Guy
Foto: De la stânga la dreapta, cancelarul austriac, premierul landului Bavaria (Germania) și cel din Croația, în vizită la terminalul croat de gaz lichefiat de pe insula Krk, pe 24 noiembrie 2022 / foto: Profimedia

Croația a intrat în UE în 2013. România, în 2007. Croația intră la 1 ianuarie 2023 în zona euro și, cu granițele terestre, în spațiul Schengen de liberă circulație. În Eurozonă noi nici nu vrem, nici nu mai putem să intrăm. Dar în Schengen ne-am dorit mult să intrăm. Acum, după eșecul dureros de la Consiliul de miniștri de Interne din 8-9 decembrie, nici 2023 nu e un termen sigur pentru aderarea României la Schengen.

Până nu demult, era de neconceput ca statele membre UE să permită ca România și Bulgaria (pachet pe Schengen) să fie ocolite iar, dar să fie primită nou-venita Croația. Consensul în mediile europene era că, dacă o fi să se blocheze negocierile, stau pe loc toate trei.

Și totuși, fix ce era de neînchipuit cu doar câteva luni în urmă s-a întâmplat: Croația a obținut unanimitate, România a fost prizoniera șantajului austriac, iar Bulgaria nici nu avea mari speranțe, căci, pe lângă Austria, i se mai împotrivea marele contestatar din extinderea Schengen, Olanda.

Unde mai pui că Zagrebul a scăpat de un an de zile și de vizele de SUA – încă o frustrare veche și fără final la orizont pe care o au românii.

De ce sunt, deci, croații performeri și noi nu ne clintim în aceste dosare care ne-ar integra întrutotul în Vest?

Celor care vor un răspuns unic, o veste proastă: după cum vom vedea, nu există un singur răspuns, o singură cauză pentru intrarea, de una singură, a Croației în Schengen.

Cum se întâmplă în politica mare, la mijloc e deseori o încrengătură de factori, interese, înțelegeri și circumstanțe care decid cum merg lucrurile. Pe unele le putem intui acum, pe altele le știu doar o mână de oameni de la vârful negocierilor cu ușile închise. Așa și cu aderarea la Schengen.

Nevoia Austriei de gazul de la terminalul LNG din Croația, celelalte negocieri sau amenințări economice, alături de diplomația mult mai eficientă a Croației, sub conducerea celui mai bun prim-ministru pe care l-a avut de la independență încoace, pot fi câteva dintre explicațiile cele mai la îndemână.

La acestea se mai adaugă unele, mai nuanțate și greu de asumat politic. Spre exemplu, aceea că, la fel ca la aderarea la euro, Croația a jucat cu succes cartea „țară mică, problemă mică”.

„Țară mică, problemă mică”

Spre deosebire de noi, care am adunat și răsmestecat fiecare firmitură de informație despre votul politic înaintea Consiliului JAI, croații nici măcar nu au știut că trebuie să aibă emoții la ședința de la Bruxelles. Lor li s-a zis de ceva vreme că s-a rezolvat. Premierul Andrej Plenković le-a transmis oamenilor că aderarea se va întâmpla, că țara e bine poziționată la vot, că e influentă. Că s-a ocupat.

„Nouă ne-a fost prezentată ca o certitudine de aproximativ jumătate de an. Nu pot să vă zic dacă a fost mai mult rezultatul unui efort de relații publice din partea guvernului nostru, dar aderarea a fost prezentată ca ceva aproape sigur”, povestește Maruska Vizek, economistă croată, directoare adjunctă a Institutului Economic din Zagreb. „În conversații private, politicieni de rang înalt de la noi îmi spuneau că e ceva sigur. Nimeni nu se îndoia că nu se va întâmpla”.

Mă tem că mai există o explicație, mai ascunsă, mai discretă, iar ea e prezentarea aderării României și Bulgariei, în 2007, ca extinderi premature și, în esență, un eșec”, e teoria lui Dejan Jović despre succesul croat și eșecul românesc. Jović e profesor la Facultatea de Științe Politice, din cadrul Universității din Zagreb, și fost consilier prezidențial.

„La nivelul UE, sunt mulți care cred că și valul de extindere din 2004 a fost problematic. Cine se opune extinderii UE și împingerii proiectului european în zona Balcanilor de Vest va folosi argumentul că nu am integrat încă toate aceste țări. Contraargumentul va fi că, iată, avem această țară mică, Croația. E o cale facilă ca să susții că această aderare nu a fost un eșec”, explică profesorul Jović.

În nevoia disperată de a da exemple pozitive, cele mai bune sunt exemplele mici, pentru că nu pot fi demontate la fel de ușor: „Croația e acum e utilă pentru a fi dată drept exemplu, ceea ce e mai ușor să faci cu o țară mică decât cu una mare”, mai spune Dejan Jović.

Dacă într-adevăr sunt probleme cu securizarea granițelor unui Schengen mărit, frontierele Croației sunt mai puțin problematice decât ale noastre, care ne învecinăm nu doar cu Balcanii de Vest, dar și cu Marea Neagră și, de 10 luni, cu un război – toate, inclusiv pe suprafețe terestre mult mai mari.

„Există o teamă de migrație și reținerea față de capacitatea țărilor de lângă Ucraina și Marea Neagră de a gestiona migrația, alimentate de filonul xenofob și de extremă dreapta”, mai comentează Dejan Jović, care trece pe lista de handicapuri și prejudecățile și stereotipurile legate de est-europeni.

El crede că unul din motivele pentru care Croația s-a descurcat atât de bine în procesul de integrare europeană își are originea în faptul că a reușit să evite sancțiunile internaționale în anii ‘90. Serbia, care încă nu e în UE, a avut sancțiuni, Croația nu. „Asta deși era temei pentru sancțiuni împotriva Croației”, explică profesorul.

Apoi, croații au reușit să nu fie cuplați cu Turcia în dosarul de candidatură pentru aderarea la UE. Turcia, după cum știm, stă la poarta UE de zeci de ani, fără niciun progres. Când Croația a cerut începerea negocierilor de aderare cu UE, în 2003, a fost legată de Turcia, își amintește profesorul Jović. Pe urmă, Zagrebul a cerut decuplarea, argumentul fiind că nu e în aceeași categorie cu Turcia.

„Am zis că noi nu suntem Turcia, suntem o țară mică și, chiar dacă va fi vreo problemă, nu vom fi o problemă mare”. Așa a început o strategie care a continuat, mai mult sau mai puțin asumat sau conștient, și în dosarele euro și Schengen: „țările mici sunt probleme mici”.

România reprezintă 1,6% din PIB-ul UE, la fel ca Cehia și peste țări ca Portugalia și Grecia. Croația, pe de altă parte, înseamnă doar 0,4% la PIB-ul european. Și dacă adoptă moneda unică și are probleme, nu are puterea de a trage în jos întreaga zonă euro, cum a făcut-o, de pildă, Grecia.

Dincolo de granițe și economii, la mijloc e și o legătură politică. Și Croația, și Austria se văd făcând parte din spațiul central-european și catolic. Croația a mizat mult pe componenta religioasă în eforturile ei de integrare în Vest. Susținea că e ultima țară catolică din Europa rămasă în afara UE, a cerut și sprijinul Vaticanului în perioada de pre-aderare. Iar relațiile cu Austria au fost foarte utile atunci. „E o relație puternică din această perspectivă”, spune profesorul din Zagreb. „Nu cred că România e percepută ca făcând parte din aceeași categorie, același spațiu. În primul rând, pentru că e prea mare”.

„Răzbunarea croată” în fața aderării premature a României la UE

În același timp, Croația și-a decontat acum frustrările pe care le-a avut pentru aderarea ei întârziată la UE, chiar dacă România și Bulgaria au intrat, din multe puncte de vedere, fără să fi fost pregătite.

Pentru Croația, al cărei proces de independență post-ruperea Iugoslaviei a fost foarte lung, în contextul războaielor din anii ‘90, această integrare oficială a țării în nucleul dur al Europei e o mare satisfacție națională. E bifarea unei borne și un fel de revanșă în fața istoriei și a nedreptăților pe care le percep croații.

„Mulți susțin că Croația a fost ținută pe nedrept în afara Uniunii Europene. Când vine vorba de România și Bulgaria, croații au simțit, în 2007, că cele două țări au sărit rândul. Cred că au simțit ceva asemănător cu ce simt românii și bulgarii acum, în chestiunea Schengen”. Acum, în schimb, „simt că țara se deplasează spre centrul Europei”, mai explică Dejan Jović, de la Universitatea din Zagreb:

Totuși, există comparații cu România care încă nu-i mulțumesc pe croați: „Strict la nivel de economie și de convergență, de putere de cumpărare, climat de business, investiții, România se descurcă mult mai bine. Noi nu putem egala asta”, comentează Maruska Vizek, de la Institutul Economic din Zagreb.

Consumul individual efectiv, de exemplu, indicator considerat a fi măsura bunăstării reale, a ajuns în România la 84% din media UE în 2021, o creștere semnificativă. În Croația e 72% din media UE, potrivit celor mai recente date Eurostat. La nivel de PIB/capita, suntem la 74% din media UE, iar croații, la 70%. 

Pragmatism energetic și „noroc chior” croat

Una dintre teoriile vehiculate cel mai frecvent pe post de explicație pentru atitudinea bruscă a Austriei de a susține Croația și de a se opune României și Bulgariei a fost un acord energetic cu miză regională mare încheiat între premierul croat, cancelarul austriac și prim-ministrul landului Bavaria din Germania.

Concret, Austria și Bavaria, ambele foarte dependente de gazul rusesc, vor să se conecteze la terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) de pe insula croată Krk. Ar urma să facă asta prin intermediul conductei Adria, care trece prin Slovenia și Ungaria. Această extindere, care vine simultan cu sporirea capacității terminalului LNG din Croația, se va face prin co-finanțare europeană.

austria croatia gaze
Liderii din Bavaria, Croația și Austria, la terminalul de pe insula Krk / foto: Profimedia

Înțelegerea dintre Croația, Austria și landul Bavaria s-a semnat chiar pe insulă, de către cei trei lideri, pe 24 noiembrie. Momentul coincide cu primele semnale publice ale schimbării de poziție a Austriei în dosarul Schengen. În timpul vizitei în Croația, cancelarul austriac, Karl Nehammer, vorbea despre cum guvernul său va susține doar aderarea croaților.

În contextul noii reașezări a aprovizionării cu energie, pentru a reduce dependența de importurile din Rusia, terminalele LNG din Europa au devenit joker în jocul de cărți european. Țările cu astfel de infrastructură sau cu proiecte în stare avansată sunt mai influente ca niciodată.

lng gnl gaz

Zagrebul nu are acum acest mare avantaj regional neapărat dintr-o strategie vizionară, ci mai mult dintr-un „noroc” și o agendă pro-americană a fostei președinte, Kolinda Grabar-Kitarović, explică Maruska Vizek, de la Institutul Economic din Zagreb:

„Ce mi se pare mie foarte amuzant e că toată lumea era împotriva acestui terminal LNG. E noroc chior că îl avem acum, că s-a făcut”, spune economista, care adaugă că „toată lumea s-a opus inițial, din motive de protecția mediului, pe urmă pentru că au fost presiuni foarte mari din partea americanilor să îl facem – pentru că e gazul lor lichefiat și, în măsură mai mică, gaz qatarez. Argumentul era atunci că e o nebunie, că nu avem nevoie de acest gaz, care era mai scump decât cel rusesc, că va trebuie să investim din banii noștri ca să construim terminalul”.

Un alt motiv pentru care proiectul nu a fost deloc popular e că insula Krk e o insulă dintr-o zonă foarte turistică a Croației. Krk în sine e atracție turistică. Dar terminalul nu arată deloc frumos, punctează Vizek, iar asta e o problemă într-o zonă turistică. „Așa că toată lumea s-a opus. Oamenii ziceau că dacă americanii își doresc atât de mult terminalul, să-l facă pe banii lor. Acum, însă, toată lumea vrea LNG. Fosta noastră președintă, Kolinda Grabar-Kitarović, a împins foarte tare proiectul, era foarte pro-americană. Nu cred că a fost multă viziune acolo, ci mai mult că îl voiau americanii”.

Pe lângă gaze, o analiză intens citată în ultima săptămână spune, citând surse anonime, că austriacul Nehammer a fost amenințat de croați că, dacă în vetoul Vienei e inclusă și țara lor, firmele austriece nu vor mai primi niciun contract mare de infrastructură în Croația.

„Explicația e simplă”, trage linie Doru Franțescu, CEO EU Matrix, firmă de consultanță de la Bruxelles. „Croația a negociat altceva cu austriecii acolo. Nu pot să zic că știu ce, dar e ceva care a facilitat poziția austriecilor. Au o relație mai bună, influența austriacă în Croația e mult mai puternică. Croații probabil le-au facilitat, să zicem așa, accesul la piața lor internă. Elementul migratoriu nu are nimic de-a face cu deciziile luate pe 8 decembrie. Cifrele la nivel de migranți care trec prin România și Bulgaria sunt complet neamenințătoare”, mai spune expertul român de la Bruxelles.

Diplomația română nu e diplomația croată

Un alt factor în toate aceste succese ale Croației din ultimii ani se leagă și de persoana prim-ministrului Andrej Plenković.

„Strict în termeni de indicatori de performanță, premierul nostru e de departe cel mai performant premier din istoria noastră. De departe”, comentează economista croată Maruska Vizek.

Cu experiență în posturi europene (fost europarlamentar, ambasador în Franța, adjunct al misiunii croate pe lângă UE), prim-ministrul „are relații foarte bune cu alți lideri din țări membre așa-zise mai importante. Abilitățile sale de diplomat par să fi fost fundația pe care s-a construit aderarea la Schengen”, mai spune Vizek.

Cu Plenković, diplomația și lobbyul croat e mult peste nivelul dimensiunii economice și demografice a țării. Ce face Croația e „punching above its weight”, cum e expresia în limba engleză. Adică joacă într-o ligă superioară celei în care ne-am aștepta să fie.

„Politica externă a Croației s-a bazat mereu pe relații foarte bune cu jucătorii mari și pe evitarea antagonizării. Iar asta cred că a ajutat la preîntâmpinarea unor obstacole cum ar fi putut fi vetoul austriac”, arată profesorul Dejan Jović. Țara a învățat oportunitatea alianțelor pe teme specifice, să nu ai un singur aliat la nivel european. În ultimii ani, de pildă, s-a văzut o pivotare clară spre Franța, sub formă de contracte militare și comerciale și vizite la nivel înalt.

Când a venit la putere, în 2016, Plenković a promis că obiectivul lui strategic va fi să să ducă țara mai aproape de centrul Uniunii Europene, nu la periferia politică și geografică la care e percepută regiunea din care fac parte și România și Bulgaria. Intrarea în ultimele două structuri europene, zona euro și spațiul de liberă circulație, erau bifele de care mai era nevoie pentru atingerea acestor obiective strategice și care, iată, vor fi marcate simultan la 1 ianuarie 2023.

„E un avânt de încredere la nivel național să se întâmple asta. În plan intern, e și un avantaj politic uriaș pentru domnul Plenković și pentru partidul său”, spune profesorul Dejan Jović.

Următoarea ambiție a lui Andrej Plenković e să crească reprezentarea croaților la nivel de funcții în UE. Un alt capitol unde România stă foarte prost, după cum am arătat și în aceste materiale despre influența noastră la Bruxelles, unde suntem numeroși, dar blocați în afara funcțiilor de mare putere și influență.

Miza economică a aderării pentru Croația

Faptul că nu au avut emoții privind votul din JAI, pe care îl considerau asigurat, nu înseamnă că nu le-a păsat croaților dacă aderă sau nu la Schengen. Ba le-a păsat chiar mai mult decât de faptul că trec acum la euro.

„Schengen e mai popular decât euro în acest moment în Croația. Mare parte din economia croată se bazează pe turism. PIB-ul țării e în mare parte alimentat de turism. Oamenii se așteaptă că o să fie mai ușor să călătorești aici”, explică Dejan Jović, profesorul de la Facultatea de Științe Politice, din Zagreb. Nu a stricat nici că mulți decidenți europeni își fac vacanțele în Croația, spune el. „Vara trecută, am avut 8-9 premieri în vacanță la noi”.

„Lipsa unei granițe dure între Ungaria, Slovenia și Croația înseamnă că nu mai trebuie să stai în coloane care se pot întinde pe kilometri și timpi de așteptare de câteva ore, mai ales la sfârșit de săptămână. Din acest punct de vedere, e o veste foarte bună pentru turismul nostru, dar și pentru alte industrii de-ale noastre, care sunt internaționale și care presupun mobilitate”, adaugă și Maruska Vizek.

romania austria schengen
Președintele Iohannis și cancelarul austriac, Karl Nehammer / foto: Uniunea Europeană

Și totuși, noi ce facem cu aderarea la Schengen?

„Nu cred că e o explicație unică”, trage linie Doru Franțrescu, de la EU Matrix, din Bruxelles, pe tema deznodământului diferit pentru Croația și România la votul miniștrilor pe tema Schengen. „Cred că e o combinație de explicații. Elementul electoral (alegerile regionale din Austria din luna ianuarie, n.r.) e unul. Elementul de interese economice al Austriei în zona noastră e al doilea. Croația s-a înțeles cumva din punct de vedere economic și asta a continuat cumva situația electorală”, face bilanțul expertul român în afaceri europene.

Pe hârtie, înainte de scandalul izbucnit pe 8 decembrie, România nu a fost niciodată mai aproape de aderare în ultimii 10 ani. Chiar dacă, după cum Panorama a arătat încă din vară, ținta de vot în decembrie 2022 era ambițioasă și mai mult cu miză politică:

  • În sfârșit, aveam recomandarea de ridicare a MCV, instrumentul de monitorizare a justiției de care țări ca Olanda au legat artificial în tot acest timp dosarul Schengen.
  • Am convins Olanda și ultimii contestatari. E drept că, până la urmă, și Olanda a votat împotrivă, pentru că eram la pachet cu Bulgaria și degeaba ne susținea România, punctual.
  • Rapoartele tehnice de evaluare ale experților europeni și, pe urmă, al echipei olandeze au fost favorabile.
  • Sunt 11 ani de la primul raport al Comisiei Europene care declara că suntem pregătiți tehnic de Schengen.
  • Klaus Iohannis și cancelarul austriac – la fel ca și premierul din Croația, de altfel – sunt colegi de partid european, al Popularilor Europeni. Așteptarea era că se vor înțelege sau, cel puțin, că nu vor fi surprize umilitoare.

Acum, proaspăt întors de la summitul Consiliului European de la Bruxelles, unde s-a întâlnit pentru prima oară cu cancelarul austriac de la declanșarea scandalului, președintele Iohannis s-a declarat „optimist” că aderarea României la spațiul Schengen se va produce în 2023.

Guvernul austriacului Karl Nehammer ne pune în brațe, pe post de condiție, o problemă pe care nu am creat-o noi, dar pe care se așteaptă să o rezolvăm: dacă scade numărul de migranți ilegali din Austria, nicio problemă la anul cu votul pentru primirea în Schengen.

De la 1 ianuarie, Suedia preia președinția UE. În trecut, și Suedia s-a opus și ea intrării noastre în spațiul de liberă circulație. Acum, Klaus Iohannis spune că s-a asigurat că premierul suedez „înțelege foarte bine problema”. Primul test în acest sens va fi chiar în ianuarie, când la Stockholm va avea loc, între 25-27 ianuarie, o reuniune informală a acelorași miniștri de Interne care au votul pe dosarul Schengen.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește subiectul