China stă pe o bombă cu ceas. Cum dă peste cap îmbătrânirea populației planurile economice ale Beijingului și întregii lumi

Îmbătrânește China înainte de a deveni cu adevărat bogată? Dacă luăm în considerare ultimele statistici privind populația Chinei, răspunsul tinde să fie afirmativ. Prin urmare, cum a ajuns țara care până de curând avea cea mai mare populație din lume să traverseze o criză demografică și cum va încerca China să iasă din acest impas?

Statul chinez a intrat recent în clubul statelor din Asia de Est afectate de blestemul declinului demografic, 2022 fiind anul în care populația Chinei a scăzut pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Țări precum Japonia și Coreea de Sud se luptă de decenii cu o populație îmbătrânită și o natalitate scăzută. Deși au implementat numeroase măsuri de susținere a natalității, Coreea de Sud, de exemplu, rămâne țara cu cea mai mică rată a fertilității din lume în 2023 – doar 0,78 copii la o femeie.

Nici China nu stă foarte bine la capitolul fertilității, rata fiind de 1,2 în 2021 și într-o continuă scădere. Prin urmare, și populația chineză a avut de suferit, aceasta scăzând cu aproximativ 850.000 de locuitori în 2022, de la 1,4126 miliarde din 2021 la 1,4118 miliarde în 2022, conform Biroului National de Statistici din China. Conform estimărilor ONU, viitorul este și mai sumbru pentru populația Chinei, care se preconizează că va scădea în 2050 la 1,3 miliarde de locuitori, pentru a ajunge în 2100 la doar 800 de milioane de locuitori.

Cum s-a ajuns aici?

Politica unicului copil (one-child policy), sistemul Hukou și dezvoltarea economică a Chinei au creat un climat propice scăderii natalității și implicit a populației Chinei.

În 1971, China lansa, în cadrul celui de-al patrulea Plan Cincinal, sloganul „unul nu este prea mult, doi sunt perfecți, trei sunt prea mulți”, referindu-se la numărul agreat de copii pe care o familie ar trebui să-l aibă. În 1973 apărea campania „mai târziu, mai rar, mai puțin”, ca parte a unui raport de planificare familială care promova căsătoria „mai târzie”, după 23 de ani la femei și 25 de ani la bărbați, un interval de a face copii „mai rar” de 3 ani și un număr „mai mic” de copii, limitat la 2 copii per familie.

Deși această campanie a avut rezultatele scontate, rata fertilității scăzând de la 5,8 la începutul anilor 1970, la 2,7 în 1979, în acest din urmă an a fost impusă politica unicului copil, care a intrat în vigoare în anul 1980 și a fost introdusă în constituția statului în 1982. După cum îi spune și numele, politica unicului copil impunea familiilor din China să aibă un singur copil și este principala cauză a dezastrului demografic cu care se va confrunta în viitor China.

Această politică a unicului copil a creat un întreg aparat de control al natalității la nivel local și provincial, care se ocupa fie cu campanii de propagandă, fie cu amendarea familiilor cu mai mult de un copil și chiar cu campanii forțate de contracepție, avort sau sterilizare. Politica unicului copil a fost gândită pentru a facilita creșterea economică a Chinei în anii 1980, dar, menținută pentru o perioadă prea lungă de timp, s-a întors ca un bumerang împotriva economiei chineze.

Chiar dacă a fost redefinită în 2015 ca politica celor doi copii și mai apoi a celor trei copii, efectele demografice asupra Chinei se simt și vor reverbera direct în dezvoltarea economică a statului chinez. Mai exact, cu o populație îmbătrânită și cu o rată scăzută a natalității, China nu va mai avea suficientă forță de muncă ce i-ar putea susține creșterea economică și competitivitatea pe plan internațional.

Nu doar politica unicului copil a creat o breșă în dezvoltarea economică a Chinei, dar și sistemul Hukou, care este un registru al populației foarte asemănător cu celebrul Buletin de… (ex. București) din perioada noastră comunistă. Mai exact, Hukou oferă accesul la asigurare de sănătate, educație, pensie și alte servicii publice doar în arealul regional în care ești înregistrat.

Acest lucru îngreunează migrația internă, întrucât părinții nu-și pot înscrie copiii la grădinițe sau școli dintr-o altă localitate în afară de cea din buletin, iar ei nu pot avea acces la asigurare de sănătate și pensii. Prin urmare, Hukou creează numeroase dereglaje sociale, accentuând și mai mult clivajul între bogați și săraci.

Pe baza Hukou-lui, persoanele din mediul rural au acces la servicii medicale de o calitate mai slabă, la o educație mai puțin performantă și la o pensie mult mai mică în comparație cu zona urbană. De exemplu, locuitorii din zona rurală primesc o pensie de 26 de dolari pe lună, pe când cei din zona urbană primesc 506 dolari pe lună.

Dacă adăugăm acestor două politici incredibila dezvoltarea economică a Chinei, avem imaginea clară a motivelor care au condus către declinul demografic al Chinei.

La fel ca Japonia, Coreea de Sud și chiar Europa și SUA, când o societate atinge un anumit nivel de dezvoltare economică și educațională, natalitatea este afectată. Dacă în 2015, când politica unicului copil s-a mai relaxat, numărul de nașteri era de 16,5 milioane de copii, în 2022, când nu se mai implementau măsuri punitive privind numărul de copii, numărul de nașteri a scăzut la 9,5 milioane de copii.

Motivul acestui fapt își are rădăcinile în câteva aspecte sociale. Primul este acela că unei populații crescute și îndoctrinate în mentalitatea unicului copil îi va fi dificil să se adapteze la noile realități sociale privind natalitatea.

Al doilea și poate cel mai important aspect este că, odată cu dezvoltarea economică a Chinei, a crescut și nivelul de trai și implicit au crescut costurile creșterii și educării unui copil. În 2019, costurile medii de creștere a unui copil până la vârsta de 18 ani erau de 76.556 de dolari, adică de aproximativ 7 ori mai mari decât PIB-ul pe cap de locuitor din China. Mult mai mult decât costul relativ al creșterii unui copil în state precum SUA, Franța, Germania sau Japonia.

Nu în ultimul rând, ca și în vest, nivelul mai crescut de educație a determinat multe femei să prioritizeze alte aspecte, precum cariera, în defavoarea formării unei familii.

China îmbătrânește înainte de a fi bogată. Care sunt efectele

Din 1950, de când ONU ține evidența populației lumii, China a fost țara cu cea mai mare populație din lume. Dar această poziție este amenințată de India. 2023 este considerat anul în care India depășește China ca cea mai populată țară la nivel global.

Creșterea economică a Chinei, sectorul imobiliar și chiar taxele și asigurările sociale sunt și vor fi și mai mult afectate de declinul demografic din China. Economia Chinei deja experimentează o încetinire cauzată de numeroși factori, printre care restricțiile generate de pandemia de COVID-19 și numeroasele intervenții ale statului în economie și afaceri.

Dacă în 2022, PIB-ul Chinei a crescut cu numai 3%, în viitor, economia se va confrunta și cu o încetinire cauzată de micșorarea forței de muncă. Mai exact, cea mai numeroasă populație aptă de muncă a unei țări de la nivel global (populația chineză între 15-64 de ani) va experimenta o perioadă de micșorare, după ce și-a atins vârful în 2014, la 1 miliard de oameni. În 2022, China avea o forță de muncă de 796 de milioane de oameni, dar se preconizează că până în 2100, China va avea o forță de muncă de aproximativ 348 de milioane de muncitori.

Această micșorare a forței de muncă chineze va avea repercusiuni pe planuri multiple. Economia chineză va fi de departe cea mai afectată. Fără o forță de muncă zdravănă, China își va pierde statutul de cea mai mare putere manufacturieră a lumii.

Scăderea forței de muncă și creșterea salariilor au determinat deja numeroase companii străine care aveau fabrici în China să-și mute producția în state precum Vietnam, India sau Bangladesh. De aceea, China a propus în urmă cu câțiva ani sistemul circulației duale (dual circulation) care prevedea ca accentul în dezvoltarea economică a Chinei să treacă de pe exporturi pe consumul intern.

Dar declinul demografic se va resimți economic și în capacitatea de consum a chinezilor. O populație îmbătrânită este mai reticentă să consume produse, în comparație cu o populație tânără. China a tranzitat în 2021, de la o populație care îmbătrânește (7% din populație peste 65 de ani), la una îmbătrânită cu 14% din populație de peste 65 de ani. Se preconizează că în 2030 China va avea 21% din populația sa bătrână, devenind o societate foarte îmbătrânită.

O îmbătrânire demografică va reverbera puternic și în sectorul imobiliar chinez, deja șubrezit de pandemie, dar care reprezintă totuși o pătrime din PIB-ul Chinei. Declinul demografic nu va face decât să accentueze criza imobiliară declanșată în ultimii ani, întrucât va scădea și mai mult cererea pentru case în China.

Ca și în România, multe familii nou întemeiate tind să-și cumpere case pentru a locui, dar odată ce numărul tinerilor va scădea, și cererea pentru case va scădea. Deja, din cauza crizei imobiliare din China, investițiile din sectorul imobiliar au scăzut în 2022 cu 10% față de 2021. Nici viitorul nu este încurajator. Conform unor estimări Goldman Sachs, sectorul imobiliar din China își va reveni treptat și mai mult sub formă de L, adică va avea o revenire lentă.

Sistemul de asigurări sociale va suferi și el profund. Fără o populație tânără, care să înlocuiască și să susțină populația pensionară și îmbătrânită, China va experimenta mari probleme sociale. De exemplu, rata de dependență a persoanelor vârstnice (old-age dependency ratio), adică acel raport dintre numărul persoanelor care au peste 65 de ani și cel al persoanelor care au între 15 și 64 de ani, se estimează că va ajunge la 52% până în 2050 și la 90% în 2080.

Altfel spus, în 2050 un pensionar va fi susținut de două persoane apte de muncă, pe când în 2080 un potențial angajat va susține un pensionar. Acest aspect se va simți direct în sistemul de pensii și cel de asigurări medicale. Ambele sisteme sunt relativ noi în China, iar declinul demografic nu va face decât să accentueze și mai mult problemele lor, nemaiexistând suficienți angajați care să le susțină prin taxele plătite din salarii. În plus, sistemul medical va fi și mai solicitat, din cauza populației îmbătrânite, care va necesita un plafon mai mare de bani direcționați către acest sistem.

Declinul demografic din China și efectul fluturelui

China îmbătrânește, dar efectele acestui declin demografic nu vor fi simțite doar în China, ci la nivel global. Asemenea efectului fluturelui (the butterfly effect), când un eveniment ce are loc într-o parte a globului afectează o altă parte a globului, îmbătrânirea demografică a Chinei poate cauza efecte economice și în SUA sau Europa.

O forță de muncă în continuă micșorare va afecta lanțurile de aprovizionare, ceea ce poate crea probleme în țările importatoare de produse din China. Pandemia de COVID-19 nu a făcut decât să fie un „demo” al posibilului efect al fluturelui, de-a lungul liniei de producție-export-import. Numeroasele lockdown-uri din China, care au afectat direct forța de muncă de acolo, au creat sincope în lanțul de producție și aprovizionare, care s-au răsfrânt asupra țărilor care importau produse din China. Un exemplu în acest sens a fost compania Apple, care produce 90% din gadgeturile sale în China, la fabricile Foxconn, și al cărei lanț de aprovizionare a fost direct afectat de pandemie.

Și scăderea consumului intern în China va afecta companiile vestice, care vindeau masiv pe piața chineză, în special companiile de lux, precum LVMH, sau cele auto, precum BMW. Nici companii precum Apple sau Nike nu vor sta mai bine la capitolul vânzări, în viitor. O cincime din veniturile Apple provin din vânzările în China.

Chiar dacă este alarmant să afirmăm că o „Chină instabilă va duce la o lume instabilă”, China și descreșterea sa demografică vor afecta direct sau indirect, mai mult sau mai puțin, lumea.

Cum ar putea scăpa China de efectele declinului demografic?

De departe cel mai simplu mod de a scăpa de blestemul declinului demografic este să întorci acest proces în favoarea ta. Chiar dacă populația îmbătrânită tinde să consume mai puțin, este dispusă să plătească pentru servicii care țin de îngrijire, sănătate și alte produse destinate persoanelor în vârstă. În plus, o parte din forța de muncă chineză se poate educa și poate lucra în domeniul îngrijirii bătrânilor, creând o adevărată economie argintie (silver economy), adică acea economie susținută de consumul de produse și servicii pentru persoanele vârstnice.

Dar acest aspect ține în special de latura de business și cum pot profita anumite companii de această iminentă îmbătrânire demografică din China.

Cele mai importante politici trebuie luate de stat și pot viza măsuri de încurajare a natalității, de îmbunătățire a sistemului medical pentru persoane bătrâne, de creștere a vârstei de pensionare, de susținere a migrației sau chiar de autonomizare a fabricilor.

Nu doar că guvernul central chinez încearcă să încurajeze natalitatea, îmbunătățind modul de acordare a concediului maternal și oferind facilități fiscale, dar anumite provincii încercă să crească numărul de nașteri prin oferirea de beneficii financiare. În Jinan (provincia Shandong), familiile care vor avea un al doilea sau al treilea copil vor primi 86 de dolari pe lună pentru trei ani, în timp ce în Hangzhou, familiile pot primi 720 de dolari pentru al doilea copil și 2.880 de dolari pentru al treilea copil.

Dar aceste stimulente tind să nu fie suficiente, având în vedere că populația Chinei muncește mult prea mult și are mult prea puțin timp la dispoziție să-l petreacă cu familia. În China există așa-numitul program 996, prin care unii angajați chinezi sunt obligați să lucreze în anumite companii, în special cele de IT, de la ora 9 dimineața la ora 9 seara, 6 zile pe săptămână.

Un alt element ce ar atenua efectele îmbătrânirii demografice din China ar fi îmbunătățirea sistemului medical. Un sistem medical puternic va fi capabil să susțină cele 400 de milioane de persoane de peste 60 de ani, din 2035.

Creșterea vârstei de pensionare ar fi un alt element care ar mai detensiona impasul în care s-ar putea găsi China, din cauza unei forțe de muncă scăzute. În prezent, China are printre cele mai mici vârste de pensionare: 60 de ani pentru bărbați, 55 de ani pentru femei și 50 de ani pentru femeile care lucrează în fabrici. Dar speranța de viață a crescut considerabil, de la 44 de ani în 1960 la 78 de ani în 2021. Guvernul chinez a anunțat deja, dar fără a da detalii, că până în 2025 va crește treptat vârsta de pensionare. Anunțul nu este privit cu ochi buni de către populația chineză și chiar a stârnit numeroase dezbateri pe rețelele de socializare chineze.

Poate cel mai important instrument de atenuare a îmbătrânirii demografice a unei societăți este migrația. SUA este țara care a folosit cel mai bine acest instrument în avantajul său demografic, dar China, la fel ca celelalte țări din Asia de Est, precum Japonia sau Coreea de Sud, a fost reticentă în a permite imigranților să obțină rezidență permanentă.

Interesant este că statul chinez experimentează o rată a migrației negativă – mai mulți chinezi părăsesc țara, decât străini care vin în China. În 2021, 200.000 de chinezi au emigrat din China. În plus, în China, din cauza sistemului Hukou, este chiar dificilă migrația din mediul rural către cel urban, astfel încât renunțarea la acest sistem de înregistrare ar fi benefic economiei chineze.

Dar statele comuniste acceptă cu greu schimbări majore, iar acesta este și cazul Chinei. Statul chinez a trăit mult prea mult în umbra politicilor precum cea a unicului copil sau sistemul Hukou, ceea ce în final nu a făcut decât să-i afecteze rata natalității și economia.

Astfel, China se îndreaptă cu pași rapizi către statutul de țară cu o populație foarte îmbătrânită, iar acest fapt va genera un tăvălug de efecte în toată economia chineză: de la scăderea puterii de cumpărare, la crize imobiliare și declin economic.

Acum, Chinei nu-i rămâne decât să-și recalibreze politicile, astfel încât să facă față noii sale realități: țara care nu mai are cea mai mare populație a lumii, țara care nu mai are cea mai mare forță de muncă sau țara care îmbătrânește de la an la an.