Books for Curious Minds

Școala fără note. Cum ar arăta o educație fără coronițe și examene

Computer Hope Guy
Foto: Inquam Photos / George Călin

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Greva profesorilor s-a încheiat, dar discuțiile despre educație trebuie să continue. Cu revendicările îndeplinite parțial, profesorii s-au întors la catedră, iar examenele de Capacitate și de Bacalaureat sunt în curs. Notele, baremele la sutime care duc un elev de la agonie la extaz, vor umple din nou agenda publică și ne vor provoca să răspundem onest câtorva întrebări:

  • Dacă locurile la cele mai bune școli se epuizează în plaja a 50-70 de sutimi, de la 10 la 9.30, cum arată adevărata competiție a inteligențelor – ca o vânătoare de note sau ca o actualizare de competențe?
  • Dacă evaluările de-a lungul anilor de școală se reduc la teste standardizate, care uniformizează elevii și le ignoră abilitățile, care sunt șansele ca această strategie să creeze adulți cu spirit critic?
  • Dacă trăim într-o societate tehnologică, dinamică și adaptativă, cum face față școala românească acestei schimbări?

Întrebările nu sunt recente, iar America și le adresează de peste 15 ani. De acolo vine și Alfie Kohn, scriitor și voce influentă la nivel global în zona educației, parenting-ului și comportamentelor umane. De două decenii încoace, Kohn dărâmă socluri ce țin de alegeri convenționale sau modele moștenite și oferă abordări alternative ale educației. Aceste abordări prioritizează motivația intrinsecă a copilului și gândirea critică, atât acasă, cât și la școală.

Perspectiva sa, expusă în sute de articole și conferințe, precum și în cele 14 cărți traduse în întreaga lume, asupra unor subiecte precum notele, recompensele și pedepsele sau iubirea (ne)condiționată, a stârnit numeroase dezbateri în rândul educatorilor, psihologilor sau părinților.

Două dintre cărțile sale care au stârnit reacții puternice în ultimele decenii, „Iubire necondiționată pentru copilul tău” și „Pedepsiți prin recompense”, sunt disponibile și aici*.


Citește și:
Salariile profesorilor. După grevă, e cazul să vorbim și despre majorări în funcție de performanța la clasă?

Notele, calificativele și capcanele lor

Unul dintre argumentele favorite ale lui Alfie Kohn este legat de capcana sistemului tradițional de notare, care pune accent pe rezultatul final, mai mult decât pe procesul de învățare în sine. Practic, toată magia care vine din curiozitate, fascinație și descoperire se reduce la un calificativ sau la o notă. Iar dacă notele sunt atât de importante, de ce s-ar mai concentra elevii pe altceva decât pe a obține note mari? De ce ar mai căuta să descopere, să afle, să întrebe, adică exact lucrurile care lasă urme profunde în personalitatea lor?

Din această capcană, pierd elevul și societatea, fiindcă orientarea întregului sistem nu este spre gândire critică și creativitate, ori spre soluții și rezolvarea problemelor, abilități esențiale pentru lumea modernă.

„Notele sunt ca niște etichete ce reduc bogata țesătură a procesului de învățare la un singur instrument de măsură, unul simplist. Ele nu pot evalua profunzimea înțelegerii, dezvoltarea în timp a elevului sau talentul, punctele forte unice ale acestuia. Notele, în loc să favorizeze aplecarea spre învățare, conduc la interesul excesiv pentru clasamente, eclipsând adevăratul scop al educației”, spune autorul american.

Accentul pe note, ca recompense, creează un mediu competitiv, care pune elevii în situația de a-și măsura valoarea față de colegii lor. Acest lucru poate duce la comparații nesănătoase și la o atmosferă în care succesul este definit prin depășirea altora, mai degrabă decât prin creștere personală. Frica de eșec și presiunea de a-și depăși colegii de clasă pot înăbuși creativitatea, dorința de colaborare și de a-și asuma riscuri intelectuale.

Despre modul în care frica de eșec se cultivă încă din primii ani de școală, Panorama a scris aici. Efectele se manifestă pe tot parcursul vieții și, la nivel macro, în toate planurile societății, inclusiv în mediul de business, după cum am arătat aici.

„Dacă elevii se simt în siguranță, pot să-și asume riscuri, să pună întrebări, să greșească, să învețe să aibă încredere, să-și împărtășească sentimentele și să crească”, spune Alfie Kohn.

Portret de „școală ideală”

Școala ideală, în viziunea lui Kohn, va înlocui calificativele cu feedbackul narativ (câteva paragrafe ce descriu participarea copilului la actul educativ, luând în considerare întreaga sa participare și personalitate), cu autoevaluarea sau cu evaluarea încrucișată și va pune accentul pe abilități și competențe specifice. Astfel, elevii vor putea să-și înțeleagă punctele forte și punctele slabe, să reflecteze la ele, vor putea să-și cultive motivația interioară și să-și dezvolte o mentalitate de creștere, implicându-se în experiențe de învățare mai profunde.

În replică la această paradigmă educațională, criticii lui Alfie Kohn au ridicat problema rigorii academice, reflectată prin note. Cu alte cuvinte, notele, mediile și evaluările de acest tip vin cu avantajele lor: de transparență, de rigoare academică, de standarde unitare.

Scepticismul cu care Kohn tratează rigoarea, spun tot criticii lui, faptul că pune accent pe autonomia elevului și pe motivația lui intrinsecă, ajunge să pună sub semnul îndoielii altceva, de fapt: valoarea pe care o dăm acum conținutului academic și procesului de învățare, înțeles ca acumulare de cunoștințe și dezvoltare de abilități fundamentale.

Peste vechile noastre idei despre ce este o școală bună, mai vine însă și dinamismul lumii digitale, dezvoltarea tehnologică extrem de rapidă, care par să pună la îndoială orice formă de gândire prea fixă sau prea specializată. În esență, este nevoie de un echilibru între motivație intrinsecă și standarde academice ca performanța sau atingerea potențialului să poată avea loc.

Perspectiva lui Alfie Kohn nu reprezintă un set de reguli sau câțiva pași prin care poți schimba comportamentul copilului sau elevului. Pentru cei cu care rezonează, ea înseamnă o regândire a întregului sistem de valori, o repunere a educației pe bazele respectului reciproc și ale susținerii necondiționate din partea adultului.

„Copiii învață cum să ia decizii bune luând decizii, nu urmând instrucțiuni”

Este nevoie, spune autorul american, de o reanalizare a temelor și a testelor, întrucât un număr copleșitor de teme poate fi contraproductiv pentru elev, ceea ce duce la stres.

Mai mult, el subliniază importanța calității, în detrimentul cantității și sugerează că educatorii ar trebui să se concentreze pe sarcini semnificative, care promovează înțelegerea și reflecția, și mai puțin pe redarea unor enunțuri în teste standardizate, care promovează o înțelegere superficială a subiectelor. În schimb, el propune forme alternative de evaluare, cum ar fi portofoliile și proiectele, care dau o imagine mai cuprinzătoare a abilităților și cunoștințelor elevilor.

Accentul pus pe testarea standardizată poate duce la o practică nocivă: predarea orientată exclusiv spre obținerea unor rezultate bune la examen.

Despre „pedeapsa prin recompense”

Atunci când celor mici li se oferă recompense pentru îndeplinirea sarcinilor, atenția lor se mută de la bucuria implicării, la validarea externă. Ca urmare, plăcerea de a învăța scade, iar elevii pot deveni dependenți de aceste recompense pentru a se angaja în activități academice.

Această manieră de lucru perpetuează un model de conformism deloc creativ. În schimb, Kohn spune că e foarte important ca elevii să vadă că au autonomie, oportunități de colaborare și obiective. Aceasta este cheia pentru a crea indivizi interesați de învățare pe tot parcursul vieții, nu unii pentru care procesul educațional să devină detestabil.

„Dacă iubirea necondiționată și entuziasmul autentic sunt prezente, lauda nu este necesară. Dacă lipsesc, laudele nu vor ajuta”, spune Alfie Kohn, când duce ideile sale dincolo de sala de clasă, către părinți.

Scriitorul contestă abordările parentale convenționale care se bazează pe recompense, pedepse și control și îi încurajează pe părinți să creeze un spațiu cu iubire necondiționată, încredere și comunicare deschisă. Copiii care se simt respectați și apreciați au mai multe șanse să devină indivizi autonomi și capabili de compasiune.

Pedepsele, chiar și cele benigne, precum mustrările, retragerea unor privilegii sau izolarea, pot avea consecințe negative asupra motivației și învățării. Când copiii sunt supuși pedepsei pentru greșeli sau eșecuri, aceștia pot dezvolta o teamă de a-și asuma riscuri și pot deveni ezitanți în a explora idei noi.

Foto: Felicia Simion/ZYX Books

În cartea sa, „Iubire necondiționată pentru copilul tău”, Alfie Kohn explorează în profunzime felul în care se poate face educație în absența acestor instrumente folosite dintotdeauna. Care sunt alternativele practice? Și sunt ele cu adevărat eficiente? Cu multe studii de caz și exemple din practică, Alfie Kohn deschide noi teritorii de explorat, pentru părinți și profesori. Chiar dacă greva și examenele se termină, discuția despre educație – la școală și în familie, formală și informală – trebuie să continue.

Despre omul care contestă norma

Alfie Kohn este licențiat în studii interdisciplinare la Universitatea Brown și absolvent al Masteratului în științe sociale al Universității din Chicago. Autor extrem de cunoscut și influent conferențiar, Alfie Kohn nu este și nu a pretins a fi un cercetător în științele educației. S-a dovedit însă un vizionar când a adus pe agenda publică teme tratate în manieră constructivistă, consacrate de specialiști în educație precum Jean Piaget sau John Dewey.

Pentru a valida științific teoriile sale și a demonstra eficiența abordărilor alternative, mai este nevoie, așa cum au subliniat criticii, de teste și de studii empirice pe scară largă. Totuși, schimbarea valorică pe care o propune – orientarea către cooperare în locul autorității, către iubire necondiționată în locul controlului – poate fi însușită și aplicată pas cu pas în orice clasă sau familie care simte nevoia de schimbare.

După Alfie Kohn, succesul academic se poate măsura cu un instrument de mare precizie, care nu este însă un test-grilă: „Succesul educațional ar trebui măsurat prin cât de puternică este dorința unui om de a continua să învețe.”


Editura ZYX Books, care publică două dintre cărțile lui Alfie Kohn, face parte din ZYX Publishing Group, același grup de presă care deține și Panorama.ro


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Monica Tănase

Este jurnalistă și storyteller. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și lucrează în presă de 20 de ani.  A început ca reporter de televiziune, iar acum scrie pentru mai multe publicații print sau online și folosește interviul ca mijloc de a aduce în fața publicului antreprenori, oameni de cultură, oameni de știință sau tineri remarcabili, pentru care dezvoltarea, autenticitatea, implicarea sunt mize importante. 

Este preocupată de temele importante ale actualității (educație, finanțe, mediu sau sănătate), are doi copii, este pasionată de broderie bizantină și își dorește să dezvolte această pasiune într-o cercetare doctorală în studii culturale.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x