De la Oscar la Nicu. Eșecul din Superliga Chinei și ce poate învăța Arabia Saudită din febra cumpărăturilor de fotbaliști

Perioada de transferuri din fotbalul mondial a fost perturbată în mod spectaculos în această vară de prima ligă din Arabia Saudită. Transferul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr, iarna trecută, a deschis apetitul saudiților pentru fotbaliștii din cele mai importante ligi ale Europei. Și chiar dacă l-au ratat pe Leo Messi, ajuns peste ocean la Inter Miami, saudiții tot au reușit să dea câteva lovituri, cu nume ca Neymar, Karim Benzema, Sadio Mane sau Roberto Firmino, toți foști câștigători ai Ligii Campionilor.

Ce se întâmplă acum cu febra de cumpărături fotbalistice din Arabia Saudită le dă déjà-vu microbiștilor. În urmă cu mai multe veri, Superliga Chinei a spart banca pentru mai mulți jucători din Premier League și părea următoarea mare destinație pentru fotbaliștii de clasă ai lumii. Însă, în ciuda sumelor uriașe puse la bătaie, în doar câțiva ani, liga chineză a avut o implozie spectaculoasă. Saudiții ar trebui să studieze cu atenție acest eșec, pentru a nu avea aceeași soartă.

Filmul chinezesc. Anul în care Superliga Chinei băga spaima în Europa

La mijlocul deceniului trecut, Superliga din China băgase frica în fotbalul european. Totul a început după ce președintele chinez, Xi Jinping, un mare fan al fotbalului, și-a anunțat o dorință, ceea ce în China înseamnă politică oficială de stat: ca țara să devină o forță în cel mai popular sport de pe planetă. Printre planurile Beijingului, se număra ca 50 de milioane de copii chinezi să joace fotbal, după ce disciplina a intrat în curricula școlară și s-au făcut investiții masive în terenuri și stadioane.

O altă bornă stabilită atunci era ca naționala Chinei să se califice la un Campionat Mondial, ceea ce nu se mai întâmplase din 2002. Totul era scris negru pe alb, într-un plan în 50 de puncte, realizat în 2015.

Drept urmare, companiile chinezești au avut mână liberă să aducă fotbaliști și antrenori din Europa. Cel mai elocvent exemplu în acest sens e cel al gigantului imobiliar Evergrande, care a cumpărat în 2011 clubul de fotbal Guangzhou. Iar după ce compania de e-commerce Alibaba a cumpărat în jur de 40% din acțiuni, în 2014, Guangzhou a devenit o adevărată forță în fotbalul din Asia.

Așa se face că la timona echipei a ajuns fostul selecționer al Braziliei, Luis Felipe Scolari, iar primul nume mare sosit la Guangzhou a fost internaționalul brazilian Paulinho, adus de la Tottenham pentru o sumă modică de 14 milioane de euro, dar cu un salariu dublu decât la formația londoneză. Vara următoare, s-a dat drumul la robinet atât la Guangzhou, care se întărea cu internaționalul columbian Jackson Martinez, cât și la alte cluburi. La Shanghai Shenhua, și-a făcut apariția internaționalul columbian Fredy Guarin, adus de la Inter Milano, în timp ce brazilianul Ramires făcea pasul de la Chelsea la Jiangsu Suning.

Coincidență sau nu, toate aceste trei cluburi de destinație erau deținute de giganți imobiliari de pe piața chineză.

Acesta avea să fie abia începutul. Sezonul 2016/2017 a fost cel care a băgat spaima în „fotbalul mare”. Pe piața transferurilor din China s-au investit peste 500 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt. Cei de la Shanghai Port FC, echipa deținută de operatorul portuar din oraș, a băgat cel mai adânc mâna în buzunare. Trupa chineză i-a transferat pe internaționalii brazilieni Oscar și Hulk, în schimbul a 60, respectiv 56 de milioane de euro. Amândoi au fost ademeniți cu salarii de peste 20 de milioane de euro.

Trecerea lui Oscar în China l-a făcut pe Antonio Conte, antrenorul din acel moment al lui Chelsea, să spună că liga din China este „un pericol pentru toți, nu numai pentru Chelsea, ci pentru toate cluburile din lume”.

Guvernul chinez s-a panicat de sumele imense aruncate în piață

Doi jucători din Argentina au fost însă cele mai mari investiții ale chinezilor. Adus la 31 de ani de la PSG, în schimbul unei sume modice, Ezequiel Lavezzi și-a încheiat cariera în China, la Hebei China Fortune, unde salariul său s-a învârtit în jurul sumei de 25-30 de milioane de euro pe sezon. Dacă în primul sezon n-a impresionat, cu 10 meciuri și fără niciun gol înscris, în cele din urmă, Lavezzi a avut o carieră productivă în China, cu 35 de goluri și 32 de pase decisive, în 75 de partide.

Nu același lucru se poate spune însă despre legendarul Carlos Tevez. Atacantul argentinian a venit de la Boca Juniors la Shanghai Shenhua, în decembrie 2016. A devenit atunci cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu aproximat la 40 de milioane de dolari.

Totuși, prestația sportivului de 32 de ani a lăsat mult de dorit. A înscris numai patru goluri în 16 meciuri, înainte să se întoarcă la Boca, după un singur an petrecut în China. Antrenorul său, Wu Jingui, a explicat că Tevez a fost distras și într-o formă fizică precară. Și atacantul argentinian și-a numit perioada la Shanghai ca „șapte luni de vacanță”, după cum amintește Bleacher Report.

Aceste două transferuri aveau să devină simbolice pentru eșecul Superligii Chinei.

Numeroase cluburi chinezești erau deținute de dezvoltatori imobiliari, care investeau în fotbal, ca să se pună bine cu Partidul Comunist. Spre sfârșitul deceniului trecut, când piața imobiliară s-a răcit – gigantul Evergrande a trecut între timp prin niște crize care au pus în pericol stabilitatea economiei chineze -, la fel a pățit și Superliga Chinei.

Iar cum numele aduse în China erau pe finalul carierei sau dezinteresate total să joace în această ligă, competiția nu a mai produs bani, motiv pentru care rula pe pierdere. La asta se adaugă și faptul că un jucător precum Tevez câștiga în trei zile și jumătate salariul mediu anual al unui locuitor din Shanghai și producea astfel o inegalitate imensă în societatea comunistă chineză, a comentat The Guardian.

Prima măsură luată de Federația Chineză de Fotbal a venit după mai multe sezoane în care Superliga n-a dat rezultate din punct de vedere financiar, în ciuda faptului că numărul suporterilor care veneau la meciuri crescuse de la an la an. De asemenea, nici progresul sportivilor chinezi nu a fost cel scontat.

Astfel, din 2018, au fost impuse mai multe reguli pentru ca fotbaliștii autohtoni să primească mai multe minute pe gazon, în timp ce cluburile erau penalizate dacă aduceau sportivi străini pentru sume mai mari de 5 milioane de euro. Mai exact, oricine depășea acest prag trebuia să plătească o sumă egală către Federația Chineză de Fotbal.

Pandemia a dat lovitura decisivă fotbalului chinez

Ultimul cui în sicriul fotbalului chinez a venit cu pandemia globală, pornită din statul asiatic. Astfel, politica zero Covid și lockdown-ul impus și pe stadioanele de fotbal din China au blocat singurul venit în creștere din ultimii ani, cel al încasărilor din ziua meciului. Pandemia i-a afectat dramatic pe proprietarii cluburilor de fotbal, care oricum mergeau în pierdere. Cel mai grăitor exemplu este cel al gigantului Evergrande, care a anunțat pierderi nete de peste 80 de miliarde de dolari în 2021 și 2022. Deși anul acesta pierderile s-au mai redus, Evergrande rămâne cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume.

De altfel, colapsul gigantului imobiliar se vede și în performanțele formației de fotbal pe care o deține. Astfel, când Evergrande producea profituri de ordinul zecilor de miliarde de yuani, formația de fotbal aducea nume grele din fotbalul mondial și domina liga internă, cu opt titluri câștigate în perioada 2010-2019. La finalul sezonului trecut, însă, FC Guangzhou a jucat doar cu sportivi autohtoni și a retrogradat, fiind pe penultimul loc.

Cine a fost ultima și a terminat la puncte cu minus, în urma unei penalizări? Tocmai Hebei Fortune, echipa care la un moment dat plătea cel mai mare salariu din lume.

Ultima campioană a Chinei este echipa din orașul în care a început pandemia. Wuhan Three Towns a câștigat titlul în Superligă, în sezonul 2022, în contextul în care tocmai promovase. Vedeta echipei? Jucătorul naționalei României, Nicolae Stanciu, adus de la Slavia Praga, pentru 4 milioane de euro. 

Între timp, Stanciu a anunțat recent că părăsește echipa din China, mergând exact pe noua piață fotbalistică unde se învârt acum cei mai mulți bani: Arabia Saudită. Nicu Stanciu urmează să joace la Damac, echipa antrenată de fostul internațional român Cosmin Contra, unde ar urma să câștige un salariu anual de circa două milioane de dolari.

Pe unde mai scoate cămașa fotbalul din China?

Din vechile superstaruri transferate în „epoca de aur” a fotbalului chinez a rămas un ultim mohican: internaționalul brazilian Oscar, cel care joacă în continuare pentru Shanghai Port FC. Asta după ce în 2019 a semnat prelungirea contractului pentru o sumă care depășește 400.000 de euro pe săptămână, potrivit Goal.com. De altfel, datorită acestui contract, Oscar este cel mai bine plătit fotbalist din Superliga Chinei.

Asta după ce în timpul crizei Covid, mai mulți fotbaliști de top s-au trezit fără milioane de euro, pentru că nu au mai putut fi plătiți din cauza pandemiei, care lăsase cluburile fără bani. În cele din urmă, în 2021, în China s-a impus un prag salarial de aproximativ 3,5 milioane euro pentru jucătorii străini și 700.000 de euro pentru cei autohtoni, pentru a opri specula creată în jurul fenomenului.

Jucătorii chinezi și-au dovedit limitele în competițiile internaționale, unde, în ciuda unui cantonament foarte dur, naționala Chinei a terminat doar pe locul 5 din 6 și a ratat complet preliminariile pentru Mondialul din Qatar. Acest lucru a ridicat semne de întrebare cu privire la sumele mari, plătite pentru fotbaliștii autohtoni, lucru care ar putea să aibă legătură și cu acuzațiile de corupție pentru care președintele Federației Chineze de Fotbal, Chen Xuyuan, a fost arestat la începutul acestui an.

Așadar, după ce a cheltuit miliarde de dolari pentru a aduce o numeroși fotbaliști de top ai lumii, China n-a rămas decât cu un stadion de 100.000 de locuri, construit pe jumătate de către cei de la Evergrande, cu imaginea știrbită în cursa pentru a cuceri lumea sportului, dar și cu multe învățăminte despre importanța unei creșteri mai organice a unui fenomen fotbalistic.

Învățăminte din care ar putea să se inspire acum și Arabia Saudită, pentru a nu pica în aceeași capcană precum chinezii și a rămâne doar cu miliardele cheltuite, dar fără prestigiul mondial în care speră că investește acum.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș