Proteste și fuga rușilor de mobilizarea lui Putin, noi referendumuri de alipire la Rusia și întrecerea energetică din Europa

Într-o perioadă în care suntem copleșiți de informații pe toate canalele despre războiul din Ucraina, Panorama selectează și explică trei dintre principalele subiecte ale acestei săptămâni.

Un Putin încolțit e un Putin periculos

Miercuri, președintele rus, Vladimir Putin, a ținut un discurs televizat, prin care a declarat o „mobilizare parțială” a armatei rusești, care ar putea activa până la 300.000 de rezerviști din Rusia, conform estimărilor făcute de Ministrul Apărării rus, Serghei Șoigu. De asemenea, Putin a mai apelat la amenințări deloc subtile vizavi de capacitățile nucleare ale Rusiei, pe care țara, spune el, nu se va teme să le folosească în conflictul din Ucraina, dacă Occidentul va continua să „bage bățul prin gard”.

După discursul președintelui său, Rusia s-a lovit de realitatea imediată a veștii. Întâi, a fost panica de a fugi din țară și a evita recrutarea. Pe Internet au apărut imediat fie capturi de ecran cu prețurile uriașe la cursele de avion dinspre Rusia spre țări unde rușii nu au nevoie de viză, fie imagini cu cozi kilometrice de tineri ruși care încercau să ajungă în țările vecine. Și tot în mediul online, au apărut povești cu ruși care se rănesc, pentru a se asigura că nu pot fi trimiși la război. Autenticitatea acestor relatări e imposibil de verificat, însă.

În paralel cu cei care încearcă să fugă sau să fie declarați inapți, au apărut și protestele – acte rare de sfidare în Rusia chiar și în vreme de pace. Astfel, în ciuda legilor drastice pe care Federația Rusă le are pentru criticile aduse armatei sau războiului, s-a ieșit în stradă în mai multe orașe. Numărătoarea OVD-Info s-a oprit la un total de 1.336 de arestări, făcute la proteste împotriva guvernului în Moscova și Sankt Petersburg, pe 21-22 septembrie.

Dincolo de cei care au încercat să fugă și cei care au rămas, dar au avut curajul să iasă în stradă, i-am mai văzut pe cei care nu au opus rezistență. Joi, pe rețelele sociale au apărut înregistrări cu bărbați recrutați care își luau rămas bun în lacrimi de la cei dragi.

First clips coming out of Russia this morning of draftees saying bye to their families. This from a small town in Yakutsk. Credits @taygainfo pic.twitter.com/tlaVRoDgLT

— Pjotr Sauer (@PjotrSauer) September 22, 2022

Toate aceste scene s-au desfășurat în contextul în care, miercuri noapte, a avut loc o ședință de urgență a Miniștrilor de Externe ai UE și, în aceeași zi, la întrunirea ONU de la New York, președintele american, Joe Biden, a criticat aspru „neglijența nesăbuită” cu care Putin face referire la un posibil conflict nuclear.

Dincolo de fapte, toate lumea încearcă să înțeleagă acum ce e de înțeles despre planurile reale ale lui Vladimir Putin. O analiză New York Times spune că Putin s-a îndepărtat mult prea mult de obiectivele inițiale ale conflictului, ale așa-zisei „demilitarizări” și „denazificări” ale Ucrainei.

Însă, discursul înverșunat al lui Putin, oricât de realist sau de fictiv ar fi fost, i-a forțat pe liderii occidentali să-și pună o întrebare importantă, și chiar urgentă: până unde și până când va putea merge ajutorul militar și logistic pe care Vestul îl oferă Ucrainei, fără să declanșeze un conflict nuclear?

Care este psihologia gândirii lui Putin, și cât de departe s-ar putea duce, aflăm în această analiză New York Times.

Referendumurile de anexare sau cum vrea Rusia să mai fure bucăți din Ucraina

După mai multe săptămâni de incertitudine cu privire la planurile autorităților rusești de a organiza „referendumuri” pentru a anexa teritoriile ocupate din Ucraina, în special în contextul ofensivelor de succes ale ucrainenilor în est și sud, oficialii instalați de guvernul rus în aceste teritorii au anunțat date pentru referendumuri: 23 – 27 septembrie.

Regiunile Donețk și Lugansk, cele două republici autoproclamate din estul Ucrainei, a căror independență era recunoscută de Vladimir Putin în ajunul declanșării războiului, au cerut săptămâna aceasta să se organizeze votul pentru alipirea la Rusia.

La fel a făcut și „consiliul public” al administrației rusești din alte două regiuni, Herson și Zaporojie, cerându-i șefului administrației rusești ca această chestiune a independenței să fie supusă unui vot, pe motiv că anexarea va asigura securitatea și siguranța regiunilor ocupate.

Rusia s-a arătat deja pregătită să alipească regiunile, ceea ce va complica, în mod cert, și mai mult situația de pe linia de contact. Plus că multă lume se întreabă de ce a mai recurs Vladimir Putin la mobilizarea parțială. În baza legii rusești, odată ce aceste teritorii ar deveni parte din Federația Rusă, Moscova poate trimite militari aici. Acum, soldații ruși aflați în Ucraina sunt voluntari, pentru că nu pot fi obligați să lupte decât pe teritoriul țării.

Publicația independentă Meduza explică, într-o analiză utilă, procesul de referendum la care apelează aceste regiuni din Ucraina ocupate de ruși, pentru a deveni parte din Rusia.

De asemenea, săptămâna aceasta, a mai avut loc o decizie care a semnalat eforturile Rusiei de a mobiliza mai multe forțe și de a înteți ofensiva împotriva Ucrainei. Pe lângă discursul lui Putin de mobilizare a rezerviștilor și referendumurile anunțate, pe 20 septembrie, Duma rusă a introdus amendamente la Codul Penal care amintesc de vremea lui Stalin.

De la pedepse noi pentru „capitularea voluntară” a soldaților (până la 10 ani de închisoare) sau „jaful” (pedepsit cu până la 15 ani de închisoare) sau amendamente legate de legea marțială și de mobilizare, toate pot fi interpretate ca deschizând calea mobilizării generale, potrivit jurnaliștilor.

De asemenea, deputații au crescut pedeapsa pentru abandonarea neautorizată a unei unități în timpul mobilizării sau a legii marțiale – tot până la 10 ani de închisoare. S-au introdus pedepse pentru nerespectarea ordinului superiorului dat în timpul legii marțiale, în timp de război sau în timpul unui conflict armat, precum și pentru refuzul de a participa la activități militare sau de luptă. Conform amendamentelor adoptate, aceste acțiuni ar putea aduce între doi și trei ani de închisoare.

Ca o reacție la modificările legislative, cabinetul președintelui Zelenski a numit aceste gesturi „șantajări naive prin amenințări și povești despre referendumuri și mobilizarea unor oameni care sunt capabili să lupte doar împotriva unor copii și civili”.

Lupta europenilor pe banii din energie

În contextul crizei energetice și a nevoii de a ne rupe de gazul rusesc, Europa se întrece în căutarea de alternative. Una dintre ele e planul Spaniei, Portugaliei și al Germaniei de a reface o rută de secol al XVI-lea și a ocoli Franța, transportând gaz.

Gazoductul MidCat, o idee abandonată acum câțiva ani, dar revitalizată acum, în lumina noilor realități geopolitice, e un gazoduct estimat la 3 miliarde de euro, care pleacă din Peninsula Iberică și se duce spre centrul Europei. Conducta ar putea, astfel, să transporte gaz din nordul Africii în terminale din Spania și Portugalia, prin Franța și apoi, mai departe, către Germania, conectând mare parte din sudul, vestul și centrul Europei și scăzând dependența energetică de Rusia. Despre istoria acestei idei, în acest material mai vechi din Politico.

Dar, ca orice proiect economic de proporții, există și interese la mijloc. Spre exemplu, țările iberice ar dori să se folosească de această conductă pentru a produce și a vinde propriul hidrogen verde către Europa de nord în următorii ani. 

Însă, Franța, care a abandonat acest proiect în 2019, spune că această conductă nu va rezolva problemele energetice ale Europei, motiv pentru care investiția nici nu ar avea sens din punct de vedere economic.

Președintele Macron, dar și anumiți comisari din cadrul Comisiei Europene sunt reticenți cu privire la faptul că MidCat va rezolva miraculos dependența de gazul rusesc. Însă, în timp ce Rusia continuă să exploateze dependența Europei de resursele sale energetice, există o dorință în interiorul UE de a finaliza conducta cât mai repede. Cei mai mari susținători sunt pe de-o parte Germania – care, cu Nord Stream închis de ruși, are nevoie urgentă de noi furnizori de gaz – și Spania și Portugalia – care au furnizori de gaz din nordul Africii, dar și numeroase terminale LNG.

Un alt contra-argument pe care președintele Macron l-a avut cu privire la conductă este o reținere nu doar economică față de proiect, dar și climatică. Însă, oficialii de la Berlin, Madrid și Lisabona au criticat această poziție, declarând că folosirea conductei pentru gaze naturale este doar o soluție de termen scurt, iar tendința va fi cu precădere spre hidrogenul verde. Cu atât mai mult, spun ei, cu cât Spania și Portugalia au resurse semnificative în zona energiei solare și eoliene, iar o bună parte din bugetul post-Covid din partea UE e direcționat către investiții într-o tranziție verde și sustenabilă a economiei. 

Totuși, reticența Franței cu privire la MidCat s-ar putea datora și faptului că Franța are pur și simplu alte planuri pentru viitorul energetic al Europei.

Pe termen mai scurt, Parisul dorește să le vândă nemților gaze de la cele patru terminale LNG, în loc să fie doar o țară de tranzit pentru gazul din sud, conform unor oficialii UE și francezi, citați într-o amplă analiză Politico despre subiect.

Pe termen lung, țara speră să vândă hidrogen produs cu energie nucleară, iar criticii spun că, dacă MidCat nu va fi finalizat, atunci Franța își limitează semnificativ concurența, poziționându-se drept un jucător important în peisajul energetic european, în următorii ani.

Pentru mai multe detalii despre întrecerea europenilor de a fi jucători importanți pe piața energiei, citiți materialul din Politico.