Open minds

Războiul din Ucraina, lupta pe poveste și pe istorie

Computer Hope Guy
Un semn pe care scrie „Calea Președintelui Zelenski” a fost amplasat în semn de protest în fața ambasadei Federației Ruse din Washington, D.C. / sursa foto: Agerpres

Învingătorii războaielor scriu istoria, e adevărat, dar Ucraina a reușit să se pună pe scris din prima zi în care a fost invadată de Rusia. Totuși, oricât de firesc ne e să ne lăsăm seduși de comunicarea președintelui Zelenski și de curajul ucrainenilor, nu trebuie să lăsăm garda jos. Lupta pentru povestea acestui război e în curs. Când vom avea versiunea finală, povestea rămasă după acest război se va intersecta și cu povestea noastră și cu viziunea despre lume pe care am încercat să ne-o însușim în ultimele decenii. Acesta e și motivul pentru care e atât de important să ne uităm și la acest front al conflictului.

Ce vedem când punem în oglindă comunicările de război ale Rusiei și ale Ucrainei explică, într-un interviu pentru Panorama, consultantul de comunicare strategică Oana Marinescu. Ea analizează toate planurile în care se dă acum lupta pe informație. E un amestec de comunicare de război, comunicare strategică și diplomatică la nivel înalt, comunicare culturală și, o premieră, comunicare corporate la o scară fără precedent – „cred că este primul război în care atâtea corporații se poziționează public și iau decizii de business ca pedeapsă la agresiunea unui stat național”, comentează experta.

Toate aceste planuri formează lupta pe *narativul acestui conflict, care e mai mult decât un război între Rusia și Ucraina. Este, spune Oana Marinescu, „o confruntare între forța dreptului și dreptul forței”.

Ce vede un ochi versat în comunicare strategică atunci când se uită la cum comunică Volodîmîr Zelenski și Vladimir Putin, ce tehnici se folosesc în ambele tabere, ce intră la „așa da” și „așa nu” și cât e rol și cât e strategie în comunicarea foarte eficientă a președintelui ucrainean – despre toate acestea, în interviul de mai jos. Pentru că subiectul e extrem de complex și vrând să ofere o interpretare cât mai atentă la detaliile situației, răspunsurile au fost oferite în scris.

Panorama a publicat o analiză separată în care punem în oglindă și într-un context mai amplu propaganda de război a celor două țări. Puteți citi și acest material AICI.


  • *Deși cuvântul „narativ”, folosit în forma pe care o regăsiți în acest articol, nu există în limba română, el fiind o traducere a termenului englezesc „narrative”, considerăm că este cel mai potrivit pentru a descrie sensul din limba din care a fost împrumutat, respectiv un discurs care oferă o reprezentare a unei situații, în conformitate cu o viziune despre lume și un set specific de valori. Narativul e, deci, mai mult decât un discurs, e o întreagă viziune despre lume, într-o anumită situație, într-un anumit punct al istoriei.

„Asistăm la o confruntare între forța dreptului și dreptul forței”

Panorama: Cum a reușit Ucraina să câștige bătălia informațională, să decidă narativul acestui război, când de partea cealaltă e una dintre cele mai eficiente și experimentate mașinării de propagandă din ultimele decenii?

Oana Marinescu: Aș spune că Ucraina conduce în acest moment în bătălia informațională în relația cu anumite publicuri țintă, însă e prea devreme să spunem că a câștigat-o. Învingătorii războaielor scriu istoria, deci, implicit, stabilesc narativul câștigător.

Nu avem doar un război de cucerire a teritoriului Ucrainei, dublat de un război informațional, cibernetic și economic care depășește granițele statului invadat. Trăim un război al narativelor, în care nu sunt doar doi protagoniști. Nu se confruntă doar Putin și Zelenski. Confruntarea de fundal este între Occident, plus statele din comunitatea internațională care promovează și se raportează la Dreptul Internațional, și Rusia. În acest moment, Rusia abuzează și răstălmăcește Dreptul Internațional, pentru a-și impune cu forța agenda și interesele, nu doar într-o țară vecină – Ucraina -, ci și la nivel internațional, în relație atât cu NATO, cu SUA și statele din regiune (lucru afirmat explicit), cât și în raport cu comunitatea internațională organizată în ONU (poziționare implicită). 

Cred ca este foarte important cum se va încheia acest război, pentru a vedea ce formă ia narativul final. Și aici este, din punctul meu de vedere, unul din riscurile majore pentru viitorul lumii. Dacă războiul se încheie cu Rusia păstrând teritorii ucrainene ocupate prin forța armelor, în incursiunile din ultimii ani, atunci narativul final va păstra semințe ale poziționării Rusiei care este posibil să rodească mai târziu, așa cum agresiunea pe care o vedem acum este rezultatul unei construcții meticuloase realizate în ultimii ani de Putin la nivel doctrinar, de organizare statală, de organizare a războiului propagandistic.

Nimic din ce se întâmplă acum nu este întâmplător. Din punctul meu de vedere, asistăm la o confruntare între forța dreptului și dreptul forței, care va reseta felul în care suntem organizați și funcționăm la nivel internațional. Este o confruntare între domnia dreptului la nivel internațional, cu toate vulnerabilitățile lui, și dreptul celor mai puternice state de a-și impune propria agendă împotriva celor mai slabe, nu doar prin folosirea forței armate, ci și prin abuzul principiilor de drept internațional și prin folosirea instituțiilor internaționale în interes propriu. Mă întreb cum se va rezolva această problemă.

Revenind la întrebare, aș face următoarele distincții. Principala linie de demarcație pentru care cele două țări s-au bătut la nivel de narativ este cea dintre „agresor” și „agresat”. Acesta este războiul pentru legitimitate.

Într-un mod întortocheat, discursul lui Putin prin care a dat undă verde invaziei a definit Ucraina ca un stat agresor. Sintetic, raționamentul lui sună astfel: Ucraina actuală este condusă de niște naziști, care, cu susținerea SUA și a NATO, vor deveni o amenințare la adresa Rusiei, o va ataca, așa cum Germania nazistă a atacat-o în timpul celui de-al doilea război mondial, în ciuda tratatelor semnate cu acestea. Rusia, spune Putin, nu poate repeta greșeala de atunci și să aștepte să fie atacată de Ucraina nazistă.

De altfel, anunțul atacului este însoțit de invocarea articolului 51 din Carta Națiunilor Unite, care dă dreptul statelor membre să se apere, în caz de atac. Mulți observatori au remarcat siluirea logicii și a realității în această argumentație. Sunt de acord.

Ceea ce face însă Putin foarte bine este manipularea temelor forte ale propagandei sovietice și post-sovietice, cu un impact puternic asupra propriului său popor, care nu prea are acces la surse alternative de informație, și cu un risc potențial de compromitere a ordinii internaționale, dacă narativul său se impune. E și motivul pentru care dezbaterile și voturile de la nivelul ONU au fost atât de importante. De aceea, reluarea constantă la nivelul discursului diplomatic a majorității statelor a mesajelor că ce face Rusia este o agresiune, un război neprovocat, o încălcare brutală a dreptului internațional a fost extrem de important. Și, de aceea, dincolo de ce vedem pe social media și ni se pare limbaj diplomatic, se află demersuri febrile și negocieri diplomatice, pentru consolidarea propriei tabere.

Deocamdată, Rusia se bazează complet pe Eritreea, Coreea de Nord, Siria, Belarus, care au votat împotriva rezoluției Adunării Generale a ONU care cere Rusiei să oprească războiul, pe o distanțare atentă a Chinei, care s-a abținut la nivelul ONU, a avut o serie de luări de poziție echivoce, iar, cu câteva săptămâni înainte de declanșarea războiului, a semnat o scrisoare comună cu Rusia, în care cele două țări își promiteau o prietenie „fără limite”. În total, 35 de state s-au abținut de la votul privind rezoluția ONU pentru oprirea războiului în Ucraina, față de 141 care au votat pentru. Raportul dintre tabere și discursurile explicite de la ONU sunt elocvente pentru percepția brutalității agresiunii Rusiei.

Pentru Ucraina, această raliere a comunității internaționale în spatele ei este o mare victorie. Și ea se vede și din felul în care statele occidentale înțeleg să folosească, alături de Ucraina, și alte instrumente ale dreptului internațional, precum Curtea Penală Internațională, pentru a sancționa Rusia. Implicit, obiectivul Rusiei de a impune propriul său narativ cu privire la ce se întâmplă în Ucraina – o operațiune militară pentru denazificarea țării – a eșuat la nivel internațional. 

Al doilea câmp de luptă ține de moralul cetățenilor din cele două state beligerante, pe de o parte, și de moralul cetățenilor din alte țări. Atât în război, cât și pe timp de pace, statele care înțeleg complexitatea promovării intereselor proprii pe plan internațional au ca obiectiv influențarea opiniei publice din alte țări. Mecanismele diferă. Statele democratice recurg la diplomație publică și culturală. Statele nedemocratice, deși folosesc și diplomația culturală, recurg cu precădere la propagandă și chiar intervenții agresive în spațiul public vizat, așa cum au făcut și Rusia și China în ultimii ani, pentru a crea diviziune și neîncredere în valorile și instituțiile democratice.

În război, lucrurile diferă. Propaganda capătă importanță foarte mare, informațiile sunt atent filtrate, chiar și de statele democratice. Ce rămâne însă valabil este atenția cu care sunt construite mesajele, pentru a-i aduce pe cetățeni în narativul oficial, pentru a le ridica moralul, pentru a-i ține aproape, pentru a motiva oamenii să acționeze într-un anumit fel. De exemplu: îndemnurile la calm ale lui Zelenski de dinainte să înceapă invazia sunt înlocuite în chemări la luptă și la rezistență, mesaje legate de plecarea civililor din teritoriile cu risc. 

Pe acest plan, cele două state beligerante își împart victoriile, tocmai pentru că lucrează cu instrumente diferite. Principala diferență vine din controlul asupra cetățenilor.

Ucraina nu-și controlează cetățenii, ci îi motivează să acționeze în direcția dorită, în timp ce Rusia încearcă să impună un control de tip totalitar asupra cetățenilor săi, pentru a înăbuși acțiunile împotriva direcției oficiale.

Câteva exemple elocvente: Rusia a interzis prin lege utilizarea cuvântului „război” cu privire la invazia Ucrainei și a impus un nou cadru legal extrem de strict, care duce la dizolvarea canalelor media care îl folosesc. Manifestațiile sunt interzise. Mii de oameni sunt arestați și bătuți, pentru că protestează. Facebook, Twitter și Youtube nu mai funcționează în Rusia. La televiziunile oficiale, discursul repetat în continuu este despre denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, despre o operațiune militară în Donbas, despre cum armata rusă eliberează Ucraina și o salvează de naziști.

Efectele combinației dintre propagandă, controlul strict asupra surselor și conținutului informației și reprimarea sângeroasă a oricărei forme de nesupunere face ca mulți ruși să creadă narativul oficial și să-l susțină pe Putin. Opoziția este încă în minoritate și profund slăbită. Probabil că și în regiunile controlate de Rusia în Ucraina, tot narativul Kremlinului primează, datorită televiziunilor ruse. De altfel, au apărut relatări că într-un oraș cucerit de ruși din Ucraina au început imediat să emită televiziunile ruse.

Ucrainenii, în schimb, sunt profund motivați și găsesc în varietatea discursului oficial și a surselor de informare elementele cu care să rezoneze pentru a-și asuma riscul pierderii propriei vieți. Ei înșiși devin comunicatori, îl completează pe Zelenski, îl critică pe Putin.

Sunt impresionante mărturiile oamenilor care spun chiar că frica este cea care i-a făcut să iasă la luptă. Aici este una din marile înfrângeri ale lui Putin. Atât pe 24 februarie, cât și după aceea, Putin a transmis mesaje ucrainenilor prin care a încercat să-i descurajeze să lupte. Articole diverse arată că serviciile de informații ruse estimaseră înainte de invazie că ucrainenii se vor da bătuți rapid. Realitatea a fost șocantă pentru Putin și pentru armata rusă, care, potrivit unor relatări, este cu moralul jos. Și probabil că de aceea acum bombardează orașe și atacă civili: pentru a le doborî moralul ucrainenilor, ucigând oameni nevinovați.

Nu în ultimul rând, contează enorm opinia publică din afara celor două țări beligerante. Cu atât mai mult cu cât e vorba de poziționarea NATO și UE, ca alianțe de țări occidentale.

Pentru guvernele democratice, să ai sprijinul opiniei publice este esențial într-o situație de criză de acest gen, iar acest lucru nu se poate obține cu forța, cum procedează Kremlinul. De aceea, au fost extrem de importante comunicarea liderilor statelor membre și ale celor două structuri, precum și modul în care a acționat opinia publică din aceste state. Ceea ce vedem este o revoltă împotriva agresiunii ruse, o raliere cu cauza ucraineană, o solidarizare extraordinar de profundă cu refugiații, dar și frică și nesiguranță.

Cred că discursul și agresiunea Rusiei au trezit traume profunde și complementare în societățile din cadrul UE și NATO. În țările occidentale, s-au trezit traumele celui de-al doilea război mondial. În țările estice, s-au combinat traumele celui de-al Doilea Război Mondial, unde Armata Roșie a lăsat urme adânci în mentalul colectiv, cu traumele din timpul dictaturii comuniste și din timpul Blocului de la Varșovia, când Rusia mărșăluia prin țările membre după cum avea chef, într-un mod pe care îl reproduce și acum în spațiul fostei URSS și îl promovează la nivel de discurs oficial.

„Pentru ucraineni, este important să-l vadă pe Zelenski că-i ceartă și pe occidentali, nu doar pe Putin”

P.: Ce tehnici identificați în felul în care comunică președintele Zelenski și partea ucraineană? 

O.M.:  La nivel de discurs, Zelenski este foarte bun. În primul rând, comunică foarte mult, setează agenda, anunță lucruri. Dacă te uiți pe conturile lui de social media, ai senzația că orice face iese în public – deși, dacă știi câte ceva din cum funcționează comunicarea diplomatică, știi și că de fapt pe canalele diplomatice se discută mai mult decât ce vedem în public.

Dincolo de tweet-uri se află mult mai mult, inclusiv din perspectiva negocierilor cu țările NATO și UE sau din afara acestor structuri. Pentru ucraineni este semnalul că omul trăiește, luptă, își face treaba pentru a apăra țara, fiind astfel o busolă și o sursă de inspirație pentru ei. Este un mod de a contracara dezinformarea rusă. 

Pentru opinia publică din afara țării, gândiți-vă numai de câte ori nu v-ați trezit la prima oră verificând dacă Zelenski mai e pe baricade. Ei bine, pentru opinia publică și pentru liderii din afara Ucrainei, el întărește constant mesajul că nu e ca alți șefi de stat atacați de Putin și că nu cedează. Opinia publică din statele democratice își consolidează astfel sprijinul pentru el și pentru acțiunile de susținere a lui, iar liderii din aceste țări își reajustează constant pozițiile.

Cel mai bun exemplu este trecerea de la precauția diplomatică tradițională a țărilor vest-europene, la acțiuni de înarmare a Ucrainei, sancțiuni economice extrem de dure, care au inclus și anularea proiectului Nord Stream 2, și poziționări foarte ferme împotiva Rusiei. Toate acestea generează efecte în lanț.

În al doilea rând, temele discursive sunt extrem de variate, în funcție de publicurile țintă pe care le vizează. Iar aici are o abordare complexă. Nu știu cât o face instinctiv, cât calculat, dar joacă bine. Uitați-vă la mesajele transmise liderilor occidentali: ba îi ceartă că nu îi dau tot ce cere el, ba le mulțumește într-un mod emoționant.

În condiții normale, unele din excesele de comunicare ale lui Zelenski ar fi fost sancționate diplomatic. Acum, el transmite constant urgența situației si cred ca statele de fapt sunt într-o căutare frenetică de soluții, care să nu ducă la un al treilea război mondial, dar să ajute Ucraina.

Pe de altă parte, pentru ucraineni, este important să-l vadă pe Zelenski că-i ceartă și pe occidentali, nu doar pe Putin. El este liderul care luptă pe toate planurile, are curaj să le spună occidentalilor lucrurile verde în față – asta e ce au nevoie să vadă. Au nevoie de narativul că liderul lor se bate pentru ei și că e curajos. Asta duce la emulație. În același timp, mesajele de mulțumire sau care reconfirmă legăturile cu aceleași state pe care le mustră arată că nu este singur și izolat. Singur și izolat este Putin.

Un alt exemplu foarte bun este felul în care comunică cu populația din Rusia. Au fost mesaje directe, în limba rusă, inclusiv un discurs postat pe YouTube, înainte ca această platformă să fie oprită în Rusia. Le spune oamenilor ce face armata lor în Ucraina, face apel la nesupunere și să iasă în stradă. 

În al treilea rând, este evidentă coerența de comunicare între Zelenski și ceilalți decidenți din echipa sa. El transmite mesaje rușilor și mamelor de soldați ruși. Ministerul Apărării oferă o linie telefonică și dezvoltă un site pe care urcă informații despre soldații ruși căzuți în Ucraina sau luați prizonieri. Site-ul prezintă imagini și înregistrări cu prizonierii, iar rudele lor pot lua legătura cu autoritățile ucrainene și chiar pot veni să-i ia din Ucraina. 

Această comunicare directă cred că este ce a făcut Kremlinul să se repoziționeze pe tema pierderilor din Ucraina. Tradițional, Kremlinul nu comunică cu privire la pierderi și în presa occidentală apar, de ani de zile, articole care spun că rudele nu știu ce s-au întâmplat cu băieții lor care nu s-au mai întors acasă de pe front. La asta se adaugă și povestea cu crematoriile ambulante, în care trupele ruse și-ar incinera morții.

Ideea Rusiei este că o operațiune militară nu poate avea mulți morți, răniți și prizonieri, în timp ce un război, da. Ei bine, după această mișcare a Ucrainei, Kremlinul a comunicat prima oară că ar fi pierdut aproximativ 500 de militari. Kievul comunică acum niște cifre de peste 20 de ori mai mari (12.000 de militari ruși morți) și a anunțat compensații bănești pentru familiile victimelor. Pe de altă parte, Ucraina a dat publicității înregistrări video și fotografii cu prizonieri, care erau bine tratați, dar povesteau cum au ajuns ei în Ucraina fără să știe că porneau la război și crezând că fac exerciții. 

Convenția de la Geneva cu privire la bunele tratamente ale prizonierilor de război interzice utilizarea imaginii prizonierilor, pentru a nu fi puși în situații umilitoare.

Ucraina nu e singura țară care a folosit imaginea prizonierilor în scopul reducerii sprijinului publicului pentru partea adversă. Mesajul prizonierilor că au fost manipulați și că nu știau că pleacă la război pune Kremlinul într-o situație foarte proastă și poate să submineze moralul trupelor ruse. Iar Kievul a avut grijă ca prizonierii filmați să fie tratați decent. Pe de altă parte, să dai informații rudelor despre tinerii lor trimiși pe frontul din Ucraina, în condițiile în care ele nu primesc niciun fel de comunicare de la autoritățile ruse poate fi privit ca un demers care le ajută și pe acestea, cu costurile corespunzătoare pentru moralul societății ruse.

Un alt exemplu foarte puternic este felul în care sunt folosite social media și comunicarea digitală. Ministrul Digitalizării din Ucraina știe foarte bine acest ecosistem și-l folosește din plin.

De la mesaje directe către CEO ai unor companii internaționale, la campanie de crowdfunding pentru armata ucraineană, al cărei vizual – un Putin caricatural într-o rachetă, iar sloganul este „să-l trimitem pe Putin pe Jupiter” – este profund viral, la tricouri cu mesaje „Fight like a Ukrainian” și o grafică inspirată din jocurile video, meme-uri, fotografii și clipuri video – totul este folosit.

De altfel, dacă intri pe Twitter, dincolo de conținutul dramatic despre situația refugiaților și a civililor, este foarte mult conținut emoționant și chiar cu umor. 

„A-l vedea pe Zelenski ca pe un simplu actor înseamnă să-i reduci importanța”

P.: În cazul președintelui Zelenski, multă lume pune comunicarea eficientă pe seama faptului că a fost actor. E aceasta o explicație pentru succesul comunicării sale?

O.M.:  Cred că propaganda rusă încearcă să-l portretizeze pe Zelenski nu doar ca pe un actor, ci ca pe un clovn. Ca pe personajul de sitcom pe care Zelenski l-a și jucat, nu ca pe actorul care îi dădea viață. De ce? Ca să îl minimalizeze și să inducă ideea că nu te poți baza pe el. De aceea, părerea mea este că atâta vreme cât ne uităm la el ca la un actor, facem jocul Rusiei.

Ceea ce nu înțelege multă lume este că alegerea unui candidat în funcția supremă a unui stat îi dă acestuia acces la instituții și puteri acordate de statul respectiv. Uitați-vă la Trump. Un reality showman ajuns în fruntea celui mai puternic stat din lume a putut acționa folosindu-i instituțiile, uneori chiar împotriva intereselor SUA. Ideea este că un șef de stat trebuie judecat prin ce face ca șef de stat, pentru că acolo nu mai e doar omul, este și funcția, cu toate puterile și prerogativele care-i revin, cu echipa din jurul său. 

Cred că Zelenski este un om inteligent, cu competențe de comunicare excepționale, care poată să se exprime coerent, chiar și în condiții de stres. Cu siguranță aceste competențe și le-a folosit și cultivat și ca actor, dar a-l vedea acum ca pe un simplu actor înseamnă să-i reduci importanța. Am dubii că în vremuri normale a fost un politician abil, tocmai din cauza lipsei de experiență. Însă în această situație de criză este un excelent lider și asta este ce-l face să fie atât de bun. Nu faptul că a fost un actor. Ci faptul că, indiferent de ce și cum a fost, s-a transformat într-un lider excepțional, care acționează pe bază de valori, dovedește caracter și își admite umanitatea și limitele. Asta îi dă forță.

În acest sens, uitați-vă la conferința cu presa occidentală de pe 3 martie. A fost întrebat dacă nu-i e frică pentru faptul că a devenit ținta numărul 1 pentru Kremlin. Zelenski nu doar că a confirmat verbal că frica există, dar tot limbajul său non-verbal denota această emoție. Dar asta nu l-a făcut să pară un fricos, ci să se arate profund uman și autentic: un om care își învinge frica pentru a lupta este un model de urmat pentru alți oameni din Ucraina și din afara ei care simt frică și se întreabă dacă să lupte sau nu. 

„Putin lasă să transpară în intervențiile lui doar ură și resentimente”

P.: De cealaltă parte, ce concluzii trageți analizând comunicarea lui Vladimir Putin? De ce nu reușește să-și impună framingul? 

O.M.:  În primul rând, am să încep cu exact locul de unde m-am oprit cu Zelenski: emoțiile transmise. Față de bogăția de emoții transmise de Zelenski, cu care oameni obișnuiți și lideri naționali rezonează în mod autentic, Putin lasă să transpară în intervențiile doar ură și resentimente. Te poți ralia la așa ceva? Nu, poți să te supui, să fugi, sau să lupți împotriva lui. 

În al doilea rând, viziunea lui Putin este din altă epocă, profund ruptă de realitate și revanșardă. NATO, UE, fostele țări comuniste care, cu toate defectele democrațiilor lor, au făcut optat pentru un stat de drept, au ieșit din logica războiului rece de mult timp. Pornind de la ordinea mondială instaurată după al Doilea Război Mondial și nu în răspărul ei, aceste state au consolidat blocul democratic, pe principiul suveranității naționale. Rusia însăși a acceptat această reașezare prin tratatele bilaterale cu țările foste comuniste, recunoscându-le inclusiv dreptul de a decide cu privire la aranjamentele de securitate în care intră.

Acum, Putin, din vorbe și cu amenințarea armelor, vrea să schimbe conținutul unor tratate, nu doar istoria Ucrainei de sute de ani. Dacă viziunea lui Putin ar avea câștig de cauză, lumea s-ar cufunda în războaie. 

Contrastul dintre propagandă și realitatea din teren este cumplit de dur. Rușii care acum cred propaganda oficială vor fi profund traumatizați atunci când vor realiza ce au făcut soldații lor în Ucraina. Tot acest război este profund traumatizant la nivel uman, tocmai pentru spațiul rus pe care Putin se laudă că-l apără. Putin i-a pus pe ruși și bieloruși să lupte împotriva rudelor și prietenilor lor din Ucraina. Nu există puritate etnică în acel spațiu, în niciuna din acele țări. Dacă una din etnii vrea să le domine pe celelalte printr-un naționalism exacerbat și prin forță, faliile și traumele sunt profunde și pe termen lung.

În al patrulea rând, este o problemă de autenticitate. Sunt studii care arată felul în care rețelele sociale au diminuat capacitatea presei tradiționale de a face framing pe problemele de politică externă și nu numai. Acum războiul este transmis în direct. Presa serioasă face fact-checking cu privire la ambele părți, dar primele informații sunt cele transmise pe conturi. Bias-urile sunt evidente, nefiltrate. Contaminarea sau viralizarea, la fel. Poveștile autentice se duc în social media cu o forță răvășitoare, pe care propaganda și reframing-ul oficial nu o pot egala.

Însă, așa cum am spus la început, este important cum se va termina războiul, ce anume din narativul oficial al Kremlinului va avea un impact nu doar la nivel regional, în Ucraina, în Rusia și în spațiul CSI, ci și la nivelul comunității internaționale. 

Într-un război e foarte multă manipulare

P.: Ce tehnici de comunicare strategică sau de război sunt strict rezultatul acestui „război în timp real”, transmis pe social media? Altfel spus, care e impactul faptului că președintele Zelenski transmite tot războiul pe contul lui de Twitter?

O.M.: Sunt câteva elemente cheie în comunicarea de război:

  • „the why” – de ce lupți, iar aici sunt două componente majore: legitimitatea și motivarea propriilor militari și luptători;
  • cu cine lupți – definirea dușmanului;
  • cât de buni sunt oamenii tăi și ce reușesc să facă – pentru motivarea trupelor și a opiniei publice, sau pentru înspăimântarea și limitarea acțiunii adversarilor direcție sau indirecți;
  • cum sunt dușmanii tăi și ce fac ei, într-un mod care să-i decredibilizeze și să-i demobilizeze, iar aici atacurile asupra civililor sau atacurile asupra unor obiective nucleare sunt foarte relevante;
  • situația de pe front: cine, ce controlează; pierderile – în general, părțile evită să publice propriile pierderi, pentru a nu demoraliza trupele, dar comunică intens cu privire la pierderile părții adverse.

Tot specific unui război este faptul că este foarte multă manipulare, că nu orice este comunicat este corect, chiar dacă uneori pot fi erori neintenționate. Alteori însă, manipularea este programată. De aceea este atât de important demersul presei profesioniste de a verifica ceea ce se spune pe platformele de social media.

La fel, specific unui război este și modul în care un stat comunică cu aparținătorii militarilor și cu militarii înșiși. Aici, armata rusă pare să devină un studiu de caz pentru „așa nu”. Însă nu știm mare lucru despre cum comunică armata ucraineană în interiorul ei. 

Dar în acest context, nu vedem doar comunicare de război, ci și comunicare diplomatică și strategică la nivel înalt, atât din partea Ucrainei și a Rusiei, cât și din partea celorlalți actori internaționali, fie că sunt state, fie că sunt organizații (NATO, UE, ONU).

Vedem și comunicare corporate: cred că este primul război în care atâtea corporații se poziționează public și iau decizii de business ca pedeapsă la agresiunea unui stat național.

Este și comunicare culturală: uitați-vă la luările de poziție împotriva artiștilor pro-Putin. 

„Dacă nu-și întărește democrația, România va fi mereu veriga slabă ușor de manipulat”

O.M.: Vedem și activarea, și reactivarea unor vechi teme de propagandă care au fost diseminate activ de Rusia în ultimii ani în societățile occidentale prin intermediul rețelelor sale de influență și chiar prin platforme media de propagandă.

Este foarte important pentru fiecare dintre noi să discearnă temele care vin pe aceste rețele și prin intermediul a diverși agenți de influență, pentru că suntem și noi vizați de războiul informațional dus de Rusia împotriva lumii democratice de ani de zile.

Iar aici vreau să subliniez un lucru. Dacă citim cu atenție mesajele fundamentale ale lui Putin, în spatele acestui război nu se află doar o viziune politico-istorică pe care vrea să o impună lumii în care trăim, în pofida voinței ei. Există un substrat ideologic, pe care Patriarhul Kiril al Moscovei, un vechi aliat al lui Putin și unul din ideologii naționalismului putinist, l-a definit în slujba sa din 6 martie, când a legitimat războiul împotriva Ucrainei: este o „bătălie metafizică” împotriva sistemului de valori occidentale.

Putin spune în intervențiile sale că Occidentul a încercat să-i impună Rusiei propriei sale valori, așa cum SUA le-au impus țărilor occidentale, dar Rusia nu a acceptat și nu va accepta niciodată. Nu le numește, dar le poți ghici ușor și poți vedea că este vorba de drepturile și libertățile individuale, împotriva cărora Rusia lui Putin luptă cu determinare atât la ea acasă, cât și în statele democratice.  Kiril încearcă în predica sa să parodieze valorile occidentale identificându-le cu paradele Gay Pride. 

Am să dau un exemplu. Tema „slăbiciunii UE și a NATO” este intens cultivată de propaganda rusă de ani de zile, la fel ca și tema „diviziunii societății americane”. Când spun „cultivată” nu mă refer doar la promovare, ci la acțiuni subversive făcute prin diverși actori, menite să transmită în societățile țintite neîncrederea în mecanismele UE și NATO, obiectivele lor și capacitatea de apărare a intereselor țărilor membre. De fapt, e un mod în care Rusia a făcut reframing negativ pe aspecte esențial într-o democrație – consultarea, mecanismele de check and balances din interiorul statului, absența puterii discreționare – și a căutat să fragilizeze vigilența Occidentului cumpărând decidenți cu posturi bine plătite în companiile de stat din domeniul energiei, prin finanțarea unor organizații și prin lobby.

UE și NATO au arătat în această criză că pot acționa decisiv și dacă se consultă, respectă dreptul internațional, încearcă să mai lase căi deschise și pentru diplomație. Iar SUA au demonstrat că, în ciuda diviziunilor interne care au atins dimensiuni unice până acum, pot acționa hotărât, ca o adevărată super-putere mondială. Ceea ce nu e o veste bună nici pentru Putin și nici pentru China. 

Totuși pentru lumea care va urma după acest război, este important ca statele democratice să analizeze atent cauzele acestui război și cum a acționat Rusia până acum, pentru subminarea lor. Există studii care arată că în ultimii ani China a împrumutat masiv din tehnicile Rusiei de subminare a democrațiilor occidentale. Apropierea celor două mari puteri nu este de bun augur, ci obligă la o regândire a mecanismelor de control la nivelul dreptului internațional, la consolidarea UE și a NATO, precum și la consolidarea statelor de drept la ele acasă. Și am să închei cu o trimitere la România: dacă nu-și întărește democrația, România va fi mereu veriga slabă ușor de manipulat de state rău-voitoare. 


Despre Oana Marinescu: 

Oana Marinescu, consultant de comunicare strategică / foto: arhiva personală

Este consultant în comunicare strategică. Conduce din 2010 OMA Vision, propria sa companie de consultanță în domeniul comunicării, care include în portofoliu clienți din diverse industrii, mediul nonguvernamental și peisajul cultural. Anterior, Oana Marinescu a ocupat poziții de comunicare în aparatul administrativ, precum secretar de stat și purtător de cuvânt al Guvernului și director general pentru diplomație publică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc