Țara care a unit Uniunea

5 realități despre aderarea Ucrainei la UE, dincolo de emoția momentului

Computer Hope Guy
Președintele ucrainean, aplaudat la scenă deschisă de președinta Comisiei Europene și de eurodeputați, după un discurs prin videoconferință, în cadrul unei ședințe a legislativului UE, pe 1 martie / sursa foto: Serviciul Audiovizual al PE

Contrar curentului covârșitor de susținere a Ucrainei, ca urmare a noii agresiuni rusești, realitatea e că discuția revenită acum în actualitate despre aderarea țării la Uniunea Europeană rămâne mai degrabă simbolică și, pe alocuri, înțeleasă greșit. Asta nu înseamnă că solicitarea Parlamentului UE de a se grăbi răspunsul la cererea Ucrainei de a deveni stat candidat nu e importantă. Dincolo de orice, acest mic pas înainte îi oferă președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski încă un argument că ucrainenii au o alternativă la orizont, iar ea nu e nicidecum spre est. 

Totuși, mai important pentru ucrainenii de rând, care nu pot să conceapă acum o discuție birocratică despre reforme, benchmarks și aquis-ul UE, e faptul că vor beneficia de fonduri consistente din Europa, pentru a-și reconstrui viețile și țara. Iar decizia ca refugiații ucraineni să aibă drept de ședere și de muncă pe teritoriul UE timp de până la trei ani este, practic, unul dintre cele mai palpabile beneficii de integrare europeană pe care le putea primi acum acest popor, victimă a războiului rusesc. 

Panorama explică în continuare ce trebuie să știm când auzim menționată, în această perioadă, aderarea Ucrainei la UE.

Cum am ajuns să vorbim despre extinderea UE, în plin război

Imaginile cu președintele ucrainean Zelenski semnând, dintr-un buncăr, în plin război, cererea ca Ucraina să devină țară candidată pentru aderarea la UE au fost o dovadă – dacă mai era nevoie de încă una – a stăruinței cu care Ucraina vrea să rămână pe drumul ei spre Vest. 


Dacă Vladimir Putin i-a atacat țara pentru a nu o lăsa să adere la NATO, deși Ucraina era foarte departe de acest punct, Volodîmîr Zelenski a forțat abil o discuție în toată Europa despre viitorul țării lui în interiorul Uniunii Europene. 

În aceeași zi în care Ucraina își reafirma, într-un răgaz de atacuri rusești, aspirațiile europene, Zelenski era încurajat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: („Ucrainenii, n.r.) trebuie să fie alături de noi. Sunt de-ai noștri și îi vrem aici (în UE, n.r.)”, spunea oficialul european, într-un interviu acordat Euronews.

O zi mai târziu, pe 1 martie, într-un discurs înflăcărat care a făcut și un translator să plângă, Zelenski transmitea Parlamentului European că poporul lui se luptă pentru a fi „membri egali în Europa”. Ucrainenii au dovedit cât sunt de puternici și, implicit, că Uniunea Europeană va fi mai puternică odată ce îi va avea și pe ei alături, a mai spus președintele ucrainean, primind aplauze la scenă deschisă, preț de un minut, din hemiciclul Parlamentului European. 

Ședință extraordinară în Parlamentului European pe tema Ucrainei, în cadrul căreia a avut o intervenție și Volodîmîr Zelenski / foto: Serviciul Audiovizual al Parlamentului European

„Mă bucur că am unit azi toate țările Uniunii Europene, deși cu un preț foarte mare. Noi ne sacrificăm azi viețile pentru valori, pentru libertate, din dorința de a vă fi egali (…), membri cu drepturi egale ai Europei. Uniunea Europeană va fi mult mai puternică cu Ucraina, sunt sigur de asta. Fără voi, Ucraina va fi singură. Dovediți că sunteți cu noi, dovediți că nu ne-ați abandonat și că sunteți cu adevărat europeni”. – Volodîmîr Zelenski, președintele Ucrainei, discurs prin videoconferință în plenul Parlamentului European (1 martie)

Parlamentul UE a adoptat o rezoluție nelegislativă prin care recomandă să se urgenteze procedura prin care Ucraina e recunoscută ca stat candidat pentru aderarea la UE. Iată ce spune articolul din actul adoptat de PE: 

„(Parlamentul, n.r.) cere instituțiilor UE să depună eforturi în vederea oferirii statutului de candidat UE pentru Ucraina, în acord cu Tratatul Uniunii Europene și în funcție de merit și, simultan, să continue eforturile pentru integrarea Ucrainei în piața unică, în conformitate cu Acordul de Ascociere”. – Paragraful 34 din rezoluția nelegislativă votată de eurodeputați pe 1 martie.

Cum a răspuns UE cererii de la Kiev

Uniunea Europeană va analiza serios solicitarea „simbolică, politică și legitimă” a Ucrainei de a i se grăbi procedura de integrare europeană, a dat asigurări președintele Consiliului European, Charles Michel, același care, anterior, amintea că e greu să vorbim acum despre o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și că sunt „sensibilități diferite” în această privință în rândul statelor membre.

„Astăzi, UE și Ucraina sunt mai aproape ca niciodată. Mai e un drum lung înainte. Trebuie să oprim războiul, să vorbim despre ce urmează. Dar sunt sigură că nimeni nu se îndoiește că un popor care se luptă atât de curajos pentru valorile europene are locul în familia noastră europeană”. – Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, discurs în Parlamentul European (1 martie)

Într-o scrisoare deschisă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria și Cehia și-au declarat susținerea pentru demersurile Ucrainei și au cerut ca țara să primească „imediat o perspectivă de aderare”. Ulterior, și Ungaria a anunțat că are aceeași poziție. Despre România știm că și ea ar susține asta, însă noi nu am cerut un calendar anume.

Cu acest rezumat în față, ne uităm, în continuare, la cinci realități de care trebuie să ținem cont în această dezbatere despre parcursul european al Ucrainei:

  • Începerea discuției despre statutul de candidat nu înseamnă începerea negocierilor de aderare. 

Contrar unor confuzii apărute în presă și pe rețelele sociale, președintele Zelenski a cerut ca Ucraina să primească printr-o procedură accelerată (care nu există în prezent) statutul de țară candidată. Cu alte cuvinte, a depus, oficial, cererea de aderare a Ucrainei la UE.

Dacă această cerere e aprobată la nivelul UE – e nevoie de unanimitate pentru asta -, și Ucraina devine stat candidat, între acest statut și aderarea efectivă sunt mulți ani la mijloc, chiar și dacă ne-am putea închipui o aderare „pe repede-înainte”.

Faptul că o țară devine stat candidat nu înseamnă că ea va intra automat în Uniunea Europeană. Cel mai bun exemplu în acest sens e Turcia, care e în același punct de mai bine de trei decenii.

După ce un stat devine candidat, începe oficial procesul de pre-aderare și Bruxelles-ul pune pe masă toată reformele pe care țara respectivă trebuie să le bifeze – legat de statul de drept, economia, drepturile omului, sistemul politic, cel administrativ etc. Sunt așa-zisele „criterii de la Copenhaga”.

  • Nu se poate vorbi despre aderare, nici măcar una în condiții speciale, până nu se încheie războiul din Ucraina.

Deși s-au mai făcut excepții în acest sens – vezi Cipru și disputa cu Turcia -, discuția despre aderarea Ucrainei la UE nu va putea avea loc decât după încheierea războiului.

Nu ne referim aici doar la invazia rusească începută pe 24 februarie, ci și despre războiul care avea deja loc în Donbas, în estul Ucrainei. Aici se află cele două republici autoproclamate a căror independență a fost recunoscută de Rusia pe 21 februarie. În această parte de țară, războiul e o realitate a ultimilor opt ani.

Pentru a putea adera la UE, Ucraina trebuie să aibă toate granițele soluționate și stabile.

În plus, cu Ucraina și, eventual, Georgia și Republica Moldova în UE, Uniunea ar avea o graniță comună uriașă cu Rusia. Dincolo de aspectul politic, de aici derivă multe complicații greu de rezolvat în viitorul apropiat, de la securizarea granițelor, la corupție și criminalitate transfrontalieră etc.

  • Granițele UE și piața muncii se deschid, temporar, pentru refugiații ucraineni.

Deși începerea unei discuții oficiale despre candidatura Ucrainei e încă un mesaj care arată sprijinul european pentru această țară sub asediu și poate ajuta regimul de la Kiev să arate populației că va fi un viitor și după acest război, Ucraina nu trebuie să aștepte să fie parcurși toți pașii birocratici pentru a avea acces la bani europeni, sub forma fondurilor de pre-aderare, de exemplu. Fondurile de pre-aderare înseamnă investiții și asistență tehnică pentru țările candidate. 

Bruxelles-ul a aprobat recent un pachet de asistență financiară pentru Ucraina în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru următoarele 12 luni. Jumătate din acest pachet va ajunge „imediat” în Ucraina. Vor mai fi și alte tipuri de ajutoare financiare, inclusiv pentru refugiații ucraineni ajunși în țările europene.

Dincolo de ajutorul umanitar și de dezvoltare, bani de care Ucraina are nevoie ca de aer, Uniunea Europeană are un fond de până la 5 miliarde de euro din care poate finanța ajutoare militare pentru Kiev –  o premieră în istoria Uniunii.

Pe lângă bani, o evoluție extrem de importantă pentru ucraineni este decizia Comisiei Europene de a activa un mecanism special prin care refugiații să poată sta, studia și munci pe teritoriul UE pentru o perioadă de până la trei ani, fără să fie nevoie să aplice pentru azil politic. Ucrainenii vor avea și alte drepturi, inclusiv la asistență medicală și ajutoare sociale (cazare, de exemplu). De aceleași drepturi vor beneficia și cetățenii străini care aveau permis de ședere pe termen lung în Ucraina la momentul izbucnirii războiului. 

Dacă situația din Ucraina se va îmbunătăți considerabil, nu doar din punct de vedere al securității, ci și economic, perioada nu va fi neapărat de trei ani, ci mai scurtă.

„Toți cei care fug de bombele lui Putin sunt bineveniți în Europa. Vom oferi protecție pentru cei care caută un adăpost și îi vom ajuta pe cei care vor să se întoarcă acasă în siguranță”. – Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Peste 800.000 de refugiați ucraineni au ajuns deja în țările europene, potrivit celor mai recente estimări ale ONU. Aproape 120.000 au intrat în România până miercuri dimineață, conform premierului Nicolae Ciucă. Dintre ei, 46.000 de ucraineni au rămas în țara noastră, 18.000 dintre ei fiind copii, și puțin peste 1.000 au cerut azil politic.
  • Ce facem cu Georgia și cu Republica Moldova? Dar cu țările deja candidate?

Încă o realitate de care trebuie să ținem cont e că o grăbire a candidaturii Ucrainei nu se poate face ignorând celelalte două țări de la „porțile Europei”, Georgia și Republica Moldova. Ambele au conflicte mai mult sau mai puțin înghețate pe teritoriile lor, conflicte care au fost fabricate tot de Kremlin. În cazul Republicii Moldova, vorbim despre Transnistria, iar în Georgia, despre republicile autoproclamate din Osetia de Sud și Abhazia, precedentul război al lui Vladimir Putin, în care a folosit același pretext al eventualei extinderi NATO.

România nu poate să susțină o candidatură accelerată a Ucrainei fără să ceară același lucru și pentru Republica Moldova.

Dincolo de țările din Parteneriatul Estic (pe lângă Georgia, Republica Moldova și Ucraina, mai sunt aici și Armenia și Azerbaidjan), există deja cinci țări care sunt candidate oficiale pentru aderare: Turcia, Albania, Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord. Bosnia și Herțegovina și Kosovo sunt țări potențial candidate.

Chiar dacă ar îndeplini unele dintre criteriile de aderare, din punct de vedere politic, Ucraina nu ar putea „arde etapele”, lăsând țările din Balcani în același punct.

Iar Turcia, frustrată că încearcă să adere de când România nici nu ieșise din comunism (din 1987), a avut deja un mesaj pe post de avertisment pe această temă: „Arătați față de Turcia aceeași sensibilitate pe care o manifestați acum față de Ucraina”, a spus președintele turc, Recep Erdogan. Liderul de la Ankara a comentat că, dacă Ucraina a trebuit să treacă printr-o catastrofă pentru ca europenii să vorbească despre aderare, „Turcia nu va aștepta o catastrofă”. „Apreciem eforturile de a aduce Ucraina în UE. Dar le transmis următorul lucru membrilor UE: ce vă mai îngrijorează de nu acceptați Turcia în UE?”, a adăugat Erdogan.

În plus, există de ani de zile o diferență de opinii în interiorul UE cu privire la o eventuală extindere. 

Franța, de exemplu, țara care asigură acum președinția rotativă a UE, se opune noilor aderări. „Trebuie să fim atenți să nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta”, a avertizat un oficial de la Palatul Elysee, potrivit Politico. Discuția despre aderarea Ucrainei e o conversație pe termen lung, care va trebui să implice și Republica Moldova și Georgia, a adăugat aceeași sursă franceză.

  • Ucraina a unit Uniunea. Dar la Bruxelles „urgența” funcționează după altă unitate de măsurare a timpului.

În condiții normale, aderarea unei țări la Uniunea Europeană e un proces foarte lung, tehnic, complex și costisitor. Deși e drept că Europa nu trece acum prin circumstanțe „normale”, nu putem decât să ne uităm la precedent.

Iată o sinteză a pașilor de la candidatură la aderare, așa cum a fost explicată ea de Europuls, o rețea de experți români în afaceri europene care lucrează în instituțiile de la Bruxelles. 

  1. Ucraina depune cererea de aderare la Consiliul Uniunii Europene 
  2. Comisia Europeană pregătește o opinie pe marginea cererii de aderare 
  3. Liderii statelor membre, pe baza opiniei Comisiei, decid în Consiliul European dacă oferă poziția de candidat la aderare Ucrainei. Această decizie trebuie luată cu unanimitate.  
  4. Tot cu decizia unanimă a guvernelor statelor membre, încep negocierile de accedere în Uniunea Europeană, nu înainte de a fi îndeplinite mai multe condiții, printre care reforme ale statului 
  5. Apoi este necesar ca legile și standardele UE să fie implementate în Ucraina. Iar Statele Membre trebuie din nou să fie de acord în unanimitate că acest proces de implementare a fost finalizat cu succes. 
  6. Comisia pregătește apoi o nouă opinie, în care argumentează de ce ar trebui să nu ar trebui ca țara care cere aderarea să devină membră a UE. 
  7. Pe baza acestei opinii, Statele Membre votează dacă sunt de acord să semneze Tratatul de Aderare în Uniunea Europeană cu Ucraina. Din nou, este nevoie de unanimitate pentru ca o decizie să fie luată. În sfârșit, este nevoie și de votul Parlamentului European pentru ca procesul să se încheie.
  8. Atunci când Tratatul de Aderare al Ucrainei în Uniunea Europeană va fi semnat de Ucraina și de toate statele membre UE, Ucraina devine membru al Uniunii Europene.

Sursa: Europuls/Facebook

În acest moment, suntem suntem între punctul 1 și 2 din lista de mai sus. 

Pentru a avea un termen de comparație, România a parcurs toți acești pași în 12 ani, în condițiile în care nici țara noastră nu bifa toate cerințele la momentul aderării.

În teorie, ce cere Ucraina acum nu e mult: vrea doar să vadă Comisia Europeană că se pronunță mult mai repede pe tema candidaturii și trimite această opinie șefilor de stat și de Guvern din Consiliul European, care, la rândul lor, să spună mult mai prompt decât le stă în fire că țara poate fi candidată.

Din păcate, realitatea momentului, inclusiv cea politică din interiorul UE și de securitate din Ucraina, face până și o rugăminte în bună măsură simbolică mult mai complicată decât ar vrea ucrainenii, deveniți peste noapte europenii admirați de întreaga lume și zidul dintre noi și Vladimir Putin.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc