De ce vorbim despre reconstrucția Ucrainei înainte de a se încheia războiul?

Suma este imensă și se va modifica în continuare, dacă ținem cont de faptul că agresiunea militară continuă. Însă este necesară pentru a finanța un plan întreg de reforme și investiții, dar și pentru a consolida apărarea și a repara infrastructura de bază, mai ales cea care se referă la obiective strategice economice, care pot asigura buna funcționare a operațiunilor comerciale.

Pentru a putea asigura cât mai multă finanțare, Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei europene, a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe de la Lugano, că va crea o platformă dedicată reconstrucției Ucrainei, pentru a putea coordona sprijinul și investițiile. Accentul pe investiții este esențial, pentru că el oferă perspective de a evalua implicarea ca oportunitate, nu doar ca pe o asistare continuă a nevoilor sociale ale Ucrainei.

România ar trebui să se implice direct în reconstrucția Ucrainei

Realist vorbind, suma calculată de oficialii ucraineni nu poate fi asigurată în totalitate de Uniunea Europeană ca entitate, ci va fi nevoie de un efort coordonat. Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, toate oferă sprijin financiar.

Însă acesta va trebui suplimentat, iar ajutorul ar putea veni de la investitorii privați și de la guvernele interesate să sprijine financiar. Combinarea fondurilor publice și private va fi esențială pentru a asigura reconstrucția completă.

Din acest motiv, România poate începe deja să propună acțiuni de sprijin concrete. Este o precondiție, însă, ca implicarea Bucureștiului să nu fie doar proiect de foaie de parcurs.

Guvernul României ar putea lua exemplu de la celelalte state care au organizat în ultimii ani conferința privind parcursul pro-european al Ucrainei și să demareze discuții bilaterale pentru a putea găzdui următoarea ediție. Acesta ar putea fi un start bun pentru schimburi regulate de bune practici în implementarea proiectelor pe care România le are în lucru și la care lucrează și Ucraina în paralel. Vorbim, de exemplu, despre modernizarea și digitalizarea administrației publice, investiții în infrastructură sau îmbunătățirea sistemului de sănătate.

În acest fel, România ar putea discuta cu omologii ucraineni despre provocările cu care se confruntă, dar ar putea să și arate bunele exemple de la nivel local, atât ale autorităților, cât mai ales ale organizațiilor societății civile.

În general, atunci când ne referim la România, tendința primară este de a vorbi în primul rând de transfer de bune practici în ceea ce privește propriile noastre experiențe europene, adică de aderare sau de aliniere la realitățile din cadrul comunității. Dacă luăm în considerare faptul că aceeași ofertă o propunem și Republicii Moldova (ținând cont, totuși, că în acest caz vorbim despre ușurința transferului de bune practici sau de legislație datorită limbii comune, a parcursului istoric comun și a unei înțelegeri mai facile a realităților de la Chișinău), atunci am putea sugera aceeași atitudine și față de Ucraina.

Ceea ce trebuie să înțelegem aici, însă, este faptul că trebuie să ieșim din logica exclusivă a europenizării sau a contribuției la parcursul european și să vedem cum putem multiplica beneficiile pentru ambele părți: Ucraina și România.

Un alt element util ambelor părți este înțelegerea faptului că cele două state nu se pot priva una pe cealaltă de oferta de securitate pe care și-o asigură reciproc și pe care și-o aliniază în mod natural pentru a proteja și Republica Moldova. Deci, contribuția trebuie să treacă dincolo de sensibilități în zona aspectelor pragmatice.

Ce a făcut România, în trei puncte

Despre reconstrucția Ucrainei în România nu se discută foarte mult, iar dacă acest lucru se întâmplă, atunci intervenția publică beneficiază de explicații prea puține din partea autorităților sau din partea experților. Este insuficient că Bucureștiul, prin actorii politici, a declarat că există interes pentru acest proces. Este nevoie de mai multă reflecție a modului în care poate fi facilitat accesul mediului de afaceri român în aceste proceduri și proiecte al căror design este în curs de definire.

La rândul lor, experții nu pot veni cu detalii suplimentare, pentru că autoritățile au decis să acționeze mult prea discret. Astfel, publicul este privat de detalii și discursuri consistente despre propria noastră contribuție la securitatea regională, dar și despre oportunitățile pentru care s-ar putea pregăti agenții economici cu resurse disponibile pentru a se implica în acest proces de reconstrucție economică a Ucrainei.

Ce poate face România sau deja face? În primul rând, România a găzduit și găzduiește refugiați. Deci, oferă un mecanism de asistență umanitară complex, deosebit de ceea ce au promovat în alte zone organizațiile internaționale cu atribuții în domeniu. Bucureștiul nu a acceptat izolarea locală a refugiaților. A încercat să probeze eficiența mai multor măsuri de integrare, inclusiv temporară a cetățenilor ucraineni.

În al doilea rând, a facilitat un soi de diplomație de culise în care s-a angajat să discute cu parteneri mai dificili ai Ucrainei, inclusiv pentru obținerea susținerii cu muniție a țării vecine.

În al treilea rând, România a facilitat tranzitul de cereale dinspre Ucraina spre anumite piețe internaționale, deși infrastructura de transport nu este tocmai elementul forte, capabil să faciliteze dialogul bilateral. Dimpotrivă, l-a încetinit destul de mult.

Rolul pe care l-ar putea avea business-urile din România în reconstrucția Ucrainei

Din perspectiva investițiilor, Comisia europeană a lansat o platformă de „matchmaking” între companiile europene și cele ucrainene, al cărei scop a fost inițial acela de a facilita exporturile de alimente din Ucraina înspre porturile europene.

Dacă această platformă va fi dezvoltată și utilizată și pentru a putea facilita investițiile private ale companiilor europene în Ucraina, antreprenorii români ar trebui să o acceseze și să demareze discuții cu omologii ucraineni.

Inovarea în sectorul digital de care dispune România ar găsi, de asemenea, o piață deschisă și accesibilă în Ucraina, mai ales că țara vecină a demonstrat că poate să implementeze proiecte în acest domeniu pe care populația le-a asimilat ușor.

La Conferința de la Lugano, România a fost reprezentată de Daniela Gîtman, secretar de stat pentru afaceri europene. Dincolo de reiterarea susținerii independenței și suveranității statului vecin, România, prin reprezentanta sa, a definit cele trei priorități pe care își va construi abordarea interacțiunii cu Kievul: ajutor politic, economic și umanitar. Oficialul român a sintetizat tipul de intervenții pe care suntem capabili să le propunem partenerilor.

Analiza acestei interacțiuni pe care ne propunem să o avem cu Ucraina în următorii ani trebuie să ajute autoritățile și oamenii de afaceri să identifice soluții optime pentru a eficientiza infrastructura de transport între cele două țări. Ulterior, având pregătită această infrastructură, se va putea vorbi deja despre acces la platforme de unde vom putea prelua sau extrage idei pentru o implicare și o prezență mai mare.

Angajamentele verbale nu sunt suficiente. Este nevoie de o strategie de sprijin în Ucraina, pe termen scurt, mediu și lung.

Așa cum a spus Ursula von der Leyen în cadrul conferinței de la Lugano, „în paralel cu eforturile pe care le depunem, în această perioadă, pentru a ajuta Ucraina să câștige acest război, trebuie de asemenea să ne asigurăm că Ucraina câștigă, pe termen lung, pacea și stabilitatea care cu siguranță va veni”.