Londongrad | Cum a ajuns Londra sanctuarul oligarhilor ruși

Invazia rusă din Ucraina a stârnit condamnări aproape unanime la adresa președintelui Vladimir Putin. Țara lui, acum cea mai sancționată din istorie, se zbate să ducă la bun sfârșit un conflict fără cap și fără coadă și încearcă simultan să atenueze efectele economice pentru cetățenii ruși.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, atenția nu s-a îndreptat doar spre agresor, ci și spre Alianța occidentală, care a trebuit să concilieze relația complexă pe care unele state o au cu Rusia cu menținerea unei poziții unitare și ferme față de conflict și de regimul Putin. 

Printre aceste țări se numără și Marea Britanie, care are o legătură economică adânc înrădăcinată cu Rusia. De-a lungul ultimelor trei decenii, guvernul britanic, indiferent de culoarea politică, a susținut, promovat și încurajat capitalul rusesc în țară. 

Ca în multe alte privințe, războiul început de Rusia pe 24 februarie a schimbat și această relație.  Nu puțini au fost cei surprinși de severitatea măsurilor luate de prim-ministrul Boris Johnson împotriva unor oligarhi ruși și oameni cu influență în Marea Britanie, care au beneficiat de pe urma relațiilor cu președintele rus sau cu guvernul de la Moscova. Cel mai mediatizat caz a fost, firește, al miliardarului Roman Abramovici, cel mai cunoscut oligarh rus și patronul clubului de fotbal Chelsea. 

Sancțiunile au dus și la un moment de reflecție: cum a ajuns Londra, unul din principalele centre financiare, culturale și politice ale lumii occidentale și liberale, să fie poreclită „Londongrad” sau „Moscow-on-Thames”?  

În interviuri acordate pentru Panorama, experți din Marea Britanie explică și contextualizează legăturile economice și politice extrem de strânse pe care țara le-a cultivat cu Rusia – și, pe urmă, cu China – în ultimele decenii și de ce îi este atât de greu să se desprindă de ele. 

Cât de mult contează că pleacă banii oligarhilor

Chiar dacă banii oligarhilor ruși ar dispărea din Marea Britanie, economia britanică n-ar suferi la fel de mult precum s-au temut mereu politicienii, cred analiștii. Mai sunt mulți alți miliardari ai lumii ai căror bani au luat direcția Regatului. 

„Banii murdari existau în Marea Britanie dinainte ca banii rusești să apară și vor continua să existe și dacă aceștia vor dispărea din țară. Banii murdari vin din alte părți din fosta Uniune Sovietică, din Caucaz, dar și din Asia Centrală, Nigeria, India. Există bani murdari din mai toate locurile lumii”, explică și Jason Sharman, de la Cambridge.  

Dat fiind sistemul capitalist extrem de „financializat” (financialised) în care trăim, motorul economic care a dus la propulsarea paradisurilor fiscale și a infuziei de bani murdari în Marea Britanie nu va dispărea prea curând.

„Marea Britanie e o economie a serviciilor. Ea și-a pierdut mare parte din capacitatea de producție, iar lucrul care a devenit tot mai mare este zona financiară. Acum, zona financiară e un concept care a început să fie definit în termeni tot mai generali și nu mai înseamnă doar bănci și bursă. Dar o bună parte e acoperită din profesia juridică și din o sumedenie de consultanți și manageri de averi, care învârt sume enorme de bani”, mai spune profesorul Jason Sharman, de la  Cambridge.

Avântul serviciilor financiare a devenit de așa natură că influența politică a acestei sfere nu a mai putut fi ignorată. În 2008, politicienii de la Londra au realizat că economia a ajuns într-un punct în care nu prea mai poate funcționa fără domeniul financiar. Aproximativ 12,5% din totalul veniturilor fiscale din Marea Britanie vine doar din City of London (centrul financiar al Londrei), iar în momente de criză, cum a fost pe perioada pandemiei, sau când ai perioade de datorie publică mare, nu te poți lipsi de acest sector, a mai explicat profesorul Sharman.

Cursul lin al banilor rusești de-a lungul Tamisei

În Londra, printre infinitele excursii, muzee și activități care sunt disponibile turiștilor curioși să descopere orașul, mai există și un traseu cel puțin atipic. Se numește „The Kleptocracy Tour” (turul cleptocraților), iar cursa nu prezintă principalele obiective turistice londoneze, cum ar fi Trafalgar Square sau Big Ben, ci somptuoasele proprietăți ale unor magnați și oligarhi de origine străină, care au decis să-și investească banii în capitala britanică.

Problema, firește, nu e că aceștia își cumpără mici palate în cele mai scumpe și luxoase cartiere din Londra, ci că multe dintre acestea au fost achiziționate prin companii offshore, iar identitatea adevăraților proprietari este ținută ascunsă. Acest instrument financiar este deseori folosit pentru a eluda un regim mai strict de impozitare, dar și pentru a evita posibile întrebări cu privire la adevărata origine a banilor sau a proprietarului real. În situații precum cea cu care ne confruntăm acum, pe fondul războiului, acești bogați, cu averi considerate țintă legitimă pentru sancțiuni, sunt de neatins. 

Un motiv pentru care Londra este una dintre destinațiile preferate de investit bani se datorează și reputației orașului drept „capitala globală a spălării de bani”.

Facem un pas înapoi, pentru a înțelege cum am ajuns aici și cum s-a născut această relație complicată cu banii străinilor, care se transformă acum ca urmare a războiului din Ucraina.

Making of: Londongrad

În ultimul secol, establishment-ul britanic a jucat un rol activ în crearea unui ecosistem tot mai prietenos pentru influxul de capital rusesc în țară.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Imperiul Britanic se dezintegrase, iar Londra, care era un motor economic bazat pe comerțul colonial, a fost nevoită să găsească alte surse de venit. Uniunea Sovietică avea dolari, dar voia să-i țină în afara jurisdicției americane. Fiind valută străină, Banca Angliei nu putea reglementa acești bani, pentru că nu erau lire, iar guvernul american nu-i putea reglementa, pentru că nu erau pe teritoriu american. Astfel, valuta străină care venea în Marea Britanie reușea să ocolească multe dintre rigorile reglementărilor financiare de la momentul respectiv.  

„Acest proiect comun dintre Moscova și Londra a dat naștere celei mai importante invenții britanice a secolului 20: paradisurile fiscale”, explică Oliver Bullough, jurnalist și autor care se ocupă cu investigarea crimelor financiare, într-un podcast The Guardian. Ghid în cadrul turului cleptocratic, Bullough e și autorul a două cărți pe acest subiect, „Butler to the World” și „Moneyland: Why Thieves And Crooks Now Rule The World And How To Take It Back”.

Odată cu căderea Cortinei de Fier, în 1991, guvernul britanic a încurajat influxul de capital străin, în special cel din spațiul post-sovietic, făcând regulile jocului tot mai simple pentru cei care doreau să investească în țară și să-și „parcheze” banii pe teritoriul britanic.

Așa am ajuns să vedem că cele mai populare paradisuri fiscale pentru companiile offshore se află acum pe teritorii britanice externe, precum British Virgin Islands, Cayman Islands sau Jersey. În ultimii ani, companii de origine britanică au ajuns să fie implicate în cele mai mari scandaluri de spălare de bani din lume, inclusiv în cazul „Russian Laundromat”, știut ca fiind una dintre cele mai elaborate și ambițioase scheme de spălat bani din lume.

Așa-zisa „Golden Visa” („Viza aurie” sau, în restul Europei, „Pașapoartele aurii”), acum suspendată, dar care accelera procesul de acordare de cetățenie britanică pentru cei care investeau milioane de lire în țară, sau faptul că proprietarii străini cu active în Marea Britanie nu erau nevoiți să-și dezvăluie identitatea au fost printre principalele avantaje competitive ale Londrei în raport cu alte capitale ale lumii. Confidențialitatea le surâdea potențialilor investitori, în special celor mai bogați dintre ruși, mulți dintre ei cu averi făcute cu sprijinul Kremlinului.

În ultimii șapte ani, peste 200 de ruși și-au cumpărat cetățenia britanică prin „vizele aurii” și peste 13.000 au avut dosare de imigrare prioritare după ce au investit bani în UK, potrivit Open Democracy.

Ocolirea reglementărilor financiare nu este singurul factor care a ademenit bogații lumii să se stabilească în Regatul Unit, în special în capitală. Pe lângă un ecosistem financiar favorabil, un oraș strălucitor și plin de oportunități precum Londra a reușit să adune laolaltă reprezentanți din păturile socio-economice cele mai de sus ale lumii, creând o super-elită.

În Londra, un oraș care parcă a fost creat pentru a cheltui bani, consumul ostentativ ia o cu totul altă amploare.

„Cifra de afaceri a întregii industrii de pește din Marea Britanie este de 725 de milioane de lire pe an, în timp ce cifra de afaceri a unui singur magazin londonez, Harrods, este de 2 miliarde de lire pe an”, descrie Bullough, într-un clip publicitar pentru una dintre cărțile sale.

Orașul cu cei mai mulți bogați

Nivelul de extravaganță pentru investiții se accentuează în special când vine vorba de zona imobiliară. Cu peste 870.000 de milionari, niciun oraș din lume nu are mai mulți oameni bogați ca Londra, conform unui raport Knight Frank. 

În Marea Britanie, peste 87.000 de proprietăți au fost cumpărate prin companii offshore și sunt deținute de milionari anonimi, în timp ce cel puțin 1,5 miliarde de lire din valoarea acestora e deținută de ruși, care au legături directe cu Kremlinul.

În Londra, a doua cea mai mare proprietate ca dimensiune după Palatul Buckingham e deținută de un oligarh rus, fost senator, pe nume Andrei Guriev. Acesta a cumpărat proprietatea cu 50 de milioane de lire în 2008. Acum, e evaluată la peste 300 de milioane de lire.

La fel de celebră e și vila din Belgrave Square numărul 5, una dintre cele mai exclusiviste adrese din Londra. Ea îi aparține lui Oleg Deripaska, miliardar rus și apropiat de-al lui Putin, care a fost și sancționat de guvernul britanic. Pe 15 martie, protestatari au luat cu asalt casa lui Deripaska, proclamând că aceasta aparține refugiaților ucraineni.  

„Tot acest influx de capital în piața imobiliară londoneză a umflat prețurile la un asemenea nivel încât unii oameni nu-și mai pot permite să locuiască în propriul oraș. Londra  a fost inundată de magazine și produse ultraluxoase, care vizează un public extrem de mic, iar restul oamenilor normali, care nu-și pot permite asemenea lucruri, nu contează”, mai explică Bullough în cartea sa „Moneyland: Why Thieves And Crooks Now Rule The World And How To Take It Back”.

Cum au pornit britanicii la vânătoare de bani rusești

Este grăitor faptul că a fost nevoie ca Rusia să invadeze Ucraina pentru ca guvernul britanic să acționeze împotriva banilor și oligarhilor cu legături la Kremlin. Acum, societatea britanică discută despre vina morală de a lăsa acești bani să ajungă la cele mai înalte paliere din establishment-ul țării.

În săptămânile de după invazia Ucrainei, guvernul Johnson a impus sancțiuni persoanelor și companiilor care au legături directe cu Kremlinul și a accelerat procesul de adoptare al Economic Crime Bill în Parlament, propunerea legislativă care vrea să remedieze problema spălării de bani din țară.

Încercări au mai fost în în anii trecuți pentru a aduce o mai mare transparență asupra banilor care trec prin Regat. Catalizatorul a fost reprezentat, de regulă, de scandaluri internaționale pe această temă, care au dus și la o presiune din partea populației.

Însă, toate eforturile de a scădea dependența Marii Britanii de banii rusești au fost zdrobite, oarecum ironic, de o incapacitate de a asigura finanțarea și personalul agențiilor care ar fi trebuit să se ocupe de aceste reforme.

A da în judecată un oligarh și a câștiga e un demers extrem de greu în Marea Britanie, în special când e vorba de niște sume de bani presupuse a fi fost obținute ilicit cu decenii în urmă. De asemenea, după cum au constatat mulți jurnaliști și autori care au scris despre personaje controversate și cu influență, procesele de defăimare și calomnie sunt și ele un obstacol.

După cum a spus și Boris Johnson, încercând să explice lentoarea cu care a impus sancțiuni împotriva lui Roman Abramovici, a fost nevoie de timp pentru a avea un caz solid care să nu se prăbușească la primul contact cu un „zid de avocați”. În astfel de cazuri, când oligarhii au la dispoziție un întreg arsenal de avocați, contabili și bancheri în spate, care sunt plătiți cu 1000 de lire pe oră, iar agențiilor guvernamentale le lipsesc fonduri și oameni competenți, raportul de forțe e profund dezechilibrat.

„Este o incapacitate a forțelor de ordine, o incapacitate generală de aplicare a regulilor, dar și un anumit ‚quid pro quo’ politic, care s-a dezvoltat între oligarhii ruși și părți importante din establishment-ul britanic”, continuă Sharman.

Guvernul britanic cheltuie sub un miliard de lire de an pentru a combate aceste crime financiare, în timp ce National Crime Agency declara că țara are o problemă cu spălatul banilor, estimat la 100 de miliarde de lire pe an – de o sută de ori mai mare decât bugetul pentru a combate problema, deci.

În ultimii ani, au existat câteva momente politice în Marea Britanie care au crescut nivelul de conștientizare cu privire la adevărata putere de influență a guvernului Putin peste hotare, inclusiv prin banii și influența oligarhilor ruși în Occident.

În 2006, Alexander Litvinenko, un fost ofițer FSB (Federal Security Service, serviciile secrete rusești) și critic al lui Putin, a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanță radioactivă extrem de toxică. Acesta a murit trei săptămâni mai târziu la Londra.

Guvernul laburist de atunci, în frunte cu prim-ministrul Tony Blair, a luat o poziție extrem de reținută cu privire la situație, motiv pentru care Blair a fost criticat dur, acuzat că pune afacerile cu Rusia în fața securității naționale.

În 2018, Serghei Skripal, un fost ofițer rus și agent dublu pentru serviciile secrete britanice, a fost otrăvit în Salisbury, alături de fiica sa, Iulia, cu Novichok, un agent chimic din perioada sovietică, același cu care a fost otrăvit și Alexei Navalnîi. Drept urmare, prim-ministrul Theresa May, care a reacționat mai aspru decât Blair la un incident similar, a expulzat 158 de diplomați ruși de pe teritoriul britanic și a impus o listă de sancțiuni moderate împotriva Rusiei.

Cât despre guvernul actual, Boris Johnson a amânat publicarea unui raport parlamentar mult așteptat, „Russia’s Gold: Russian Corruption in the UK”, până după alegerile generale din decembrie 2019, ca să nu afecteze performanța partidului la urnele de vot.

Raportul, publicat abia la jumătatea lui 2020, a arătat cum miniștrii au închis ochii la acuzații conform cărora Rusia ar fi intervenit în referendumul pentru Brexit din 2016. Raportul a mai spus că Marea Britanie a devenit o „destinație favorită pentru oligarhii ruși și banii acestora”, concluzionând că aceste forțe corup viața publică britanică, datorită conexiunilor și puterii pe care o dețin.

În interviul acordat Panorama, profesorul Sherman consideră că agresivitatea regimului Putin cu privire la Ucraina reprezintă un moment de cotitură în relația dintre Marea Britanie și Rusia. Discursul public actual e pregătit să înfrunte și chiar să doboare zidul de bani, influență și putere pe care oligarhia rusă l-a clădit și protejat cu ajutorul ecosistemului social, economic și politic britanic, timp de zeci de ani.